Company wins €31.8m damages for state's refusal to execute CO2 allocation ruling; appeals rejected, post-judgment interest claim inadmissible.

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/29.10.2013, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (actual Ministerul Mediului) şi Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului, pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea acestora la plata către reclamanta a unei despăgubiri în suma de 160.554.322 RON, echivalentul la data introducerii acţiunii a sumei de 36.178.809,96 Euro, reprezentând despăgubirea cuvenită pentru repararea prejudiciului cauzat prin emiterea actului administrativ anulat şi prin neexecutarea întocmai a obligaţiilor stabilite conform sentinţei civile nr. 69/CA/28.02.2011 pronunţate în Dosarul nr. x/2008 al Curţii de Apel Constanta, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, definitivă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 76/2019 pronunţată la 19 martie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, ca nefondată.

A admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamantă şi constată nelegalitatea art. II din Hotărârea Guvernului nr. 611/2015 pentru modificarea pct. 8.2 nr. 149 din Planul naţional de alocare privind certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pentru perioadele 2007 şi 2008 - 2012, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 60/2008.

A respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

A admis acţiunea principală formulată de reclamanta A. S.A. - cu sediul în localitatea Năvodari, Bd. x, judeţ Constanţa, în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL MEDIULUI - cu sediul în Bucureşti, B-dul x, nr. 12, sector 5 şi GUVERNUL ROMÂNIEI - SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI - cu sediul în Bucureşti.

A obligat pârâţii debitori Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului şi Ministerul Mediului la plata despăgubirilor în cuantum de 31.806.598,74 Euro, în echivalent în RON la cursul BNR la data plăţii, pentru neexecutarea în natură a obligaţiei stabilită prin sentinţa civilă nr. 69/28.02.2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, irevocabilă prin decizia civilă nr. 4399/30.10.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

A respins cererea privind stabilirea sumelor definitive datorate statului cu titlu de amenzi şi datorate reclamantei cu titlu de penalităţi, cerere reprezentând petitul I din acţiunea conexă.

A obligat pârâţii la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată constând în onorariile de expertiză în cuantum total de 78.476 RON (25.000 RON expertiza B. + 53.476 RON expertiza C.) şi cheltuieli de deplasare expert în cuantum de 207,20 RON.

Prin încheierea din 01 iulie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de îndreptare eroare materială prin înlăturarea omisiunii vădite, formulată de reclamanta A. S.A., ca nefondată.

3. Recursurile exercitate în cauză

3.1. Împotriva sentinţei civile 76 pronunţată la 19 martie 2019 de către Curtea de Apel Constanţa, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi schimbarea în parte a sentinţei, în sensul majorării despăgubirii stabilite de prima instanţă, precum şi obligarea debitoarelor la plata dobânzilor legale penalizatoare cuvenite pentru despăgubirea ce va fi acordată, calculate cu începere de la data pronunţării sentinţei, până la data plăţii efective a acestei sume către creditoare.

In ceea ce priveşte valoarea despăgubirii stabilite de prima instanţa:

Pentru stabilirea despăgubirii, instanţa urmează sa ia in considerare si sa pornească de la următoarele valori indicate de către parti, rezultate din inscrisurile depuse si rezultate din cele doua expertize tehnice judiciare, valori pe care le prezintă in ordinea lor descrescătoare:

- 40.086.936 Euro, suma conform Notei Ministerul Mediului din anul 2013;

- 38.746.408,1 Euro, suma calculata pe baza mediei generale de 15,03 Euro per certificat rezultate automat din interogarea www.x.com, înmulţite cu numărul de 2.577.938 certificate;

- 38.511.816 Euro, suma recomandata prin concluziile Raportului de expertiza efectuat de Domnul B., reprezentând o medie intre suma de 40.086.936 Euro calculata de Ministerul Mediului si suma de 36.936.696 Euro calculata de expert pornind de la informaţiile furnizate de www.x.com;

- 36.936.696 Euro, suma calculata in Raportul de expertiza efectuat de Domnul B. pornind de la informaţiile furnizate de www.x.com;

- 36.178.809,96 Euro, suma calculata de către reclamanta creditoare, pornind de la informaţiile furnizate de www.x.com, suma menţionata in acţiunea iniţiala inca din anul 2013

- 35.214.633,1 Euro, suma calculata pe baza mediei generale de 13,66 Euro per certificat rezultate automat din informaţiile originare furnizate de către www.x.com, inmultite cu numărul de 2.577.938 certificate

- 32.853.238,27 Euro, suma calculata in Raportul de expertiza efectuat de Domnul C.

- 31.806.598,74 Euro, suma recomandata prin concluziile Raportului de expertiza efectuat de Domnul C.;

Instanţa a reţinut, prin sentinţa pronunţata, valoarea de 31.806.597,74 Euro, recomandata prin cea de a doua expertiza, efectuata de dl. specialist C..

Trebuie menţionat faptul ca aceasta a doua expertiza a fost dispusa la cererea debitoarei Ministerul Mediului si insusi specialistul a fost unul dintre cele doua persoane indicate in mod expres de către aceasta.

Creditoarea nu s-a opus administrării tuturor probatoriilor in aceasta forma, tocmai pentru ca instanţa sa aibă la dispoziţie cat mai multe elemente pe baza cărora sa determine o justa valoare a despăgubirilor. Creditoarea reclamanta a considerat judicios sa procedeze astfel, in condiţiile in care, din actele emanând chiar de la debitoare, rezulta o valoare iniţiala mult superioara, de 40.086.936 Euro.

În acord cu dispoziţiile art. 264 C. proc. civ., aprecierea probelor constă în operaţiunea mentală pe care o va face instanţa pentru a determina puterea probantă şi valoarea fiecărei probe în parte, precum şi ale tuturor probelor împreună.

Având in vedere toate principiile privind probatoriile din C. proc. civ., recunoaşterea de către debitoare a celei mai mari valori, precum si faptul ca, in conformitate cu legea, instanţa, si nu un expert, este cea care stabileşte despăgubirea, apreciază ca valoarea justa ce trebuia a fi reţinuta de către instanţa nu poate fi mai mica decât media celor doua valori recomandate prin cele doua rapoarte de expertiza, si anume: 38.511.816 Euro (B.) + 31.806.598,74 Euro (C.)/2 = 35.159.207,4 Euro.

Aceasta medie este cea mai apropiata valoare de valoarea din fişierele D., la care făcuse referire si conducerea E., recomandata de Ministerul Mediului in răspunsul la interogatoriu, D. fiind platforma de tranzacţionare unde se tranzactioneaza si in prezent certificatele de emisii (35.214.633,1 Euro, suma calculata pe baza mediei generale de 13,66 Euro per certificat rezultate automat din informaţiile originare furnizate de către www.x.com, înmulţite cu numărul de 2.577.938 certificate).

In ceea ce priveşte solicitarea de obligare a debitoarelor la plata dobânzilor legale penalizatoare cuvenite pentru suma reţinută de către prima instanţă sau pentru suma majorată ce va fi reţinută de către instanţa de recurs, calculată cu începere de la data pronunţării sentinţei, 19.03.2019, până la data plăţii efective a acestei sume către creditoare, nu este vorba despre dobânzi datorate pentru perioada in care primul titlu executoriu nu a fost executat in niciun mod, respectiv pentru perioada anterioară pronunţării sentinţei din prezentul dosar.

Astfel cum in mod corect a reţinut prima instanţa, acestea au o natura diferita iar reclamanta isi rezerva dreptul de a acţiona in mod separat.

Prezenta cerere din recurs vizează strict dobânzile datorate de către debitoare, pentru suma acordata de prima instanţa, calculate de la datapronunţării sentinţei de fond, 19.03.2019 si pana la data plaţii efective.

Conform Art. 478 alin. (5) C. proc. civ.:

"Se vor putea cere, de asemenea, dobânzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanţe şi va putea fi invocată compensaţia legală".

Invocând Ordonanţa 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, recurenta arată că va cuantifica nivelul acestor dobânzi, conform textelor de lege anterior menţionate, pana la data judecării prezentului recurs.

3.2. Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii reclamantei ca netemeinică.

Privind plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de expertiză în cuantum de 25.000 RON, acordate de instanţă expertului B., consideră că acestea sunt nejustificate, întrucât expertiza întocmită de domnul B. a fost o simplă expertiză financiar-contabilă, neraportată şi neaplicabilă obiectului dedus judecăţii.

Tocmai această expertiză simplă, lipsită de factorii relevanţi litigiului a condus la schimbarea expertului iniţial, desemnat de instanţă, cu un alt expert în domeniul despăgubirilor solicitate de reclamantul/intimat, respectiv domnul C..

In acest context nu sunt justificate cheltuielile de expertiză, stabilite de instanţa de rejudecare fond, în favoarea domnului B., în condiţiile în care nu avea pregătirea necesară de a întocmi un raport de expertiză raportat la valoarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, în acord cu prevederile legale aplicabile.

Hotărârea atacată este contradictorie, motiv de recurs prevăzut de art. 488 punctul 6 C. proc. civ.

Soluţionând excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii cât şi fondul cauzei, prima instanţă a pronunţat o hotărâre contradictorie, prin aceea că, pe de o parte, admite că H.G. nr. 60/2008 a avut o aplicabilitate limitată, până la sfârşitul anului 2012, iar, pe de altă parte, pare a considera că sentinţa civilă nr. 69/CA/2011 ar putea fi pusă in executare în prezent.

Or, expirarea perioadei pentru care H.G nr. 60/2008 şi-a produs efectele echivalează cu imposibilitatea modificării acesteia printr-un act administrativ subsecvent, întrucât un astfel de act modificator nu poate produce efecte retroactive, aceste efecte fiind interzise prin norme de ordine publică şi de rang constituţional.

Din aceeaşi raţiune, cererea de chemare în judecată este lipsită de interes, iar excepţia trebuia admisă întrucât reclamanta nu mai poate obţine executarea hotărârii civile, producerea efectelor retroactive ale actului administrativ preconizat fiind interzisă de lege.

Există, aşadar, o contradicţie între efectele limitate în timp ale H.C nr. 60/2008 şi punerea în executare a sentinţei civile nr. 69/CA/2011, contradicţie pe care instanţa nu a sesizat-o şi care a condus la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti nelesale.

Se observă, de altfel, că instanţa de rejudecare fond nu s-a pronunţat deloc cu privire la apărările pârâţilor referitoare la imposibilitatea de punere în aplicare a sentinţei civile nr. 69/CA/2011, deşi a reţinut faptul că actul administrativ vizat H.G. nr. 60/2008 - nu îşi mai produce efectele în prezent.

Hotărârea atacată este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 punctul 8 C. proc. civ.

După rămânerea irevocabilă a sentinţei civile nr. 69/CA/28.02.2011, la data de 30.10.2012, iniţierea unui act administrativ de modificare a H.G. nr. 60/2008 sau adoptarea sa de către Guvernul României nu a fost şi nu mai este posibilă pentru următoarele motive:

Sentinţa Civilă nr. 69/CA/28.02.2011 a rămas irevocabilă la data de 30.10.2012, prin decizia civilă nr. 4399; în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, executarea hotărârii prin care autoritatea publică a fost obligată să încheie, modifice un act administrativ se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; astfel, termenul de 30 de zile stipulat de lege se împlinea la data de 30.11.2012; or, cea de a doua etapă a Planului Naţional de Alocare a certificatelor, aferentă perioadei 2008-2012, se încheia la finalul anului 2012; intervalul de 1 lună de zile era unul obiectiv insuficient pentru iniţierea si adoptarea unui act normativ;

După expirarea perioadei referite şi, evident, la această dată, H.G. nr. 60/2008, care a aprobat Planul naţional de alocare privind certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pentru perioadele 2007 şi 2008-2012, şi-a produs efectele juridice pentru care a fost elaborată, iar o modificare a acestei Hotărâri de Guvern, din punct de vedere juridic, nu mai este posibilă;

A. a solicitat executarea sentinţei civile nr. 69/CA/28.02.2011, pentru prima dată, prin cererea nr. x/06.03.2013, deci ulterior încheierii perioadei de aplicare a Planului Naţional de Alocare (cea de a doua etapă a acestui Plan - vizată de sentinţa civilă în discuţie - fiind finalizată la sfârşitul anului 2012).

În niciun moment ministerul şi/sau Guvernul României nu au refuzat punerea în executare a sentinţei civile nr. 69/CA/28.02.2011, dar atât ministerul, cât şi Guvernul s-au aflat în permanenţă şi sunt într-o imposibilitate obiectivă de a pune în executare sentinţa mai sus menţionată - obiectul pricinii nemaiaflându-se practic în fiinţă. În acest sens, are în vedere faptul că, după expirarea perioadei pentru care trebuiau eliberate certificatele de emisii de gaze cu efect de seră (2008-2012), nu mai pot fi alocate certificate.

În ceea ce priveşte plata amenzii şi a penalităţilor ce fac obiectul prezentului litigiu, arată că acestea trebuie raportate la prevederile art. 891 C. proc. civ., respectiv hotărârea a devenit imposibil de executat.

În aceste condiţii stabilirea unei amenzi şi a unor penalităţi pentru imposibilitatea de executare a hotărârii judecătoreşti, începând cu data comunicării încheierii nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât nu sunt îndeplinite condiţiile art. 905 C. proc. civ.

Cât priveşte prejudiciul, acesta nu este dovedit, în condiţiile în care nu există o hotărâre judecătorească prin care Ministerul şi/sau Guvernul să fie obligaţi să aloce certificatele către A., ci există numai o hotărâre care să oblige la modificarea H.G. nr. 60/2008.

Mai mult decât atât, solicitarea reclamantei este neîntemeiată, având în vedere că:

1. nu a fost dovedită existenţa reală, efectivă şi certă a pretinsului prejudiciu generat de neexecutarea hotărârii judecătoreşti;

2. nu a fost dovedit nici faptul că A. a comercializat sau ar fi reuşit să comercializeze certificatele deja alocate;

3. nu este dovedită o legătură de cauzalitate între pretinsul refuz de a pune în executare sentinţa civilă nr. 69/CA/28.02.2011 pronunţată în dosarul nr. x/2008 al Curţii de Apel Constanţa şi pretinsul prejudiciu;

nu este dovedită o culpă a ministerului sau a Guvernului României în neexecutarea sentinţei în cauză.

Ministerul a arătat şi a comunicat A. în mod expres şi permanent faptul că nu a fost şi nu este vorba despre refuzul de a executa o hotărâre judecătorească, ci este vorba despre o imposibilitate obiectivă şi justificată (de natură normativă şi juridică) de modificare a hotărârii Guvernului în cauză.

Mai mult decât atât, ministerul, prin alocarea unui număr suplimentar de certificate de emisii de C02 în favoarea A., ar încălca deciziile prin care Comisia Europeană a aprobat Planul Naţional de Alocare a Certificatelor. Prin Deciziile Comisiei Europene nr. C(2007)5240 şi C(2007)5253 din data de 26.10.2007, Planul Naţional de Alocare a fost oricum ajustat în sensul reducerii cantităţilor alocate iniţial României şi instalaţiilor din România cu 10,8% pentru anul 2007 şi cu 20,64% pentru întreaga perioadă 2008 - 2012, aceste decizii fiind obligatorii pentru Guvernul României.

Totodată, nu trebuie omis faptul că există documente care că ministerul a încercat în mod constant să găsească o soluţie pentru satisfacerea doleanţelor reclamantei.

În acest context, la data de 29 iulie 2015 a fost publicată în Monitorul Oficial H.G. nr. 611/28.07.2015 pentru modificarea pct. 8.2 poziţia nr. 149 din Planul naţional de alocare privind certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pentru perioadele 2007 şi 2008-2012 aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 60/2008, prin care planul naţional de alocare privind certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pentru perioadele 2007 şi 2008-2012 a fost modificat parţial, în sensul alocării către A. a certificatelor ce au făcut obiectul litigiului soluţionat prin sentinţa civilă nr. 69/CA/2011 a Curţii de Apel Constanţa. Art. II din H.G. nr. 611/2015 prevede că "măsurile necesare pentru aplicarea prezentei hotărâri se realizează în termen de 120 de zile de la primirea avizelor favorabile de la Comisia Europeană, cu respectarea legislaţiei în vigoare în domeniul ajutorului de stat".

Aceste prevederi ale H.G. nr. 611/2015 au în vedere faptul ca în acord cu prevederile aquis-ului comunitar precum şi cu legislaţia internă de transpunere, Planul Naţional de Alocare a certificatelor verzi este supus aprobării Comisiei Europene. Aşadar, modificarea numărului de certificate alocate A. este supusă aprobării comunitare, conform angajamentelor pe care Statul Român şi le-a asumat faţă de ceilalţi membri ai Comunităţii Europene. Ori, legislaţia mediului precum şi măsurile de limitare a poluării rezultate din activităţile industriale, cum este şi activitatea desfăşurată de A., reprezintă domenii de interes comunitar.

Astfel, în măsura în care sentinţa civilă nr. 69/CA/2011 a Curţii de Apel Constanţa ar putea fi pusă în executare în prezent, această executare nu depinde de voinţa Guvernului României, a Ministerului Mediului sau a persoanelor fizice care le conduc, ci de voinţa Comisiei Europene.

3.3. Împotriva sentinţei civile 76 pronunţată la 19 martie 2019 de către Curtea de Apel Constanţa, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi să se constate că cererea formulată de către reclamantă, în contradictoriu cu Guvernul României, este inadmisibilă şi, pe fond, neîntemeiată.

Critică, totodată, şi soluţia de admitere a excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 611/2015 pentru modificarea pct. 8.2 nr. 149 din Planul naţional de alocare privind certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pentru perioadele 2007 şi 2008 - 2012, aprobat prin H.G. nr. 60/2008, aprecind că aceasta s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile de admisibilitate, prevăzute de dispoziţiile art. 4 alin. (1), (2), (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificări şi completări.

In mod nelegal a constatat instanţa de fond că actul supus controlului legalităţii este un act cu caracter individual, desconsiderând prevederile art. 60 şi 61 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificări şi completări.

În mod unitar, în practica speţei s-a admis faptul că H.G. nr. 60/2008 este un act administrativ de autoritate cu caracter normativ, ceea ce semnifică, aplicând principiul simetriei, nu doar sub aspectul forţei juridice, ci şi al trăsăturilor juridice, că operaţiune de modificare/completare a actului se realizează printr-un act echivalent, normativ. În concluzie, scopul emiterii actului este acela de conformare la o hotărâre judecătorească al cărei dispozitiv impune modificarea art. 8.2 nr. 149 din Planul naţional de alocare privind certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pentru perioadele 2007 şi 2008 - 2012, aprobat prin H.G. nr. 60/2008.

H.G. nr. 611/2015 formează corp comun, ca sens juridic, cu H.G. nr. 60/2008, interdependenţă ce îi conferă caracter de act normativ, nesupus procedurii reglementate de art. 4 alin. (1), (3) din Legea nr. 554/2004, fiind circumscris aplicării prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cu modificări şi completări.

Prin modificarea adusă H.G. nr. 60/2008, s-au respectat dispoziţiile titlului executoriu -Sentinţa Civilă nr. 69/CA/28.02.2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, pronunţată în Dosarul nr. x/2008, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 4399/30.10.2012 a Î C. civ..J., secţia contencios administrativ şi fiscal.

În interpretarea logică a dispoziţiilor art. 58 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificări şi completări, reiese că H.G. nr. 60/2008 este un act administrativ cu caracter normativ, iar H.G. nr. 611/2015, de modificare a H.G. nr. 60/2008, nu poate fi, la rândul său, decât tot un act administrativ cu caracter normativ.

Prin decizia civilă nr. 552/14.02.2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2014 (acţiune întemeiată de A. pe dispoziţiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificări şi completări), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a constatat în mod definitiv îndeplinirea de către Guvernul României şi Ministerul Mediului, prin reprezentanţii legali, a obligaţiei dispuse prin titlul executoriu sentinţa civilă nr. 69/CA/28.02.2011, ca urmare a emiterii H.G. nr. 611/2015 - act cu caracter normativ.

De altfel, şi din expunerea situaţiei în actul de motivare a H.G. nr. 611/2015, rezultă că ne aflăm în ipoteza unui act cu caracter normativ. Actul a fost adoptat cu respectarea procedurii prevăzute de Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizionaiă în administraţia publică, obligatorie la adoptarea actelor normative. Revenind la H.G. nr. 60/2008, arătăm faptul că aceasta este un act administrativ cu caracter normativ, pentru următoarele considerente:

In primul rând, caracterul de act normativ al H.G. nr. 60/2008 este reţinut în mod definitiv prin Decizia de casare nr. 2749/21.10.2016 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ si Fiscal în Dosarul nr. x/2013 (primul ciclu procesual).

În acord cu dispoziţiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., "în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul".

De altfel, inclusiv în primul ciclu procesual, instanţa de fond a reţinut prin sentinţa civilă nr. 92/24.04.2014 că H.G. nr. 60/2008 este un act normativ. Decizia de casare a Înaltei Curţi a reţinut nelegalitatea soluţionării cauzei de către prima instanţă, exclusiv din perspectiva faptului că nu se putea vorbi despre lipsa unui obiect al cererii de chemare în judecată din punct de vedere procedural, argumentele invocate de pârâţi fiind chestiuni de fond.

In al doilea rând, H.G. nr. 60/2008 reprezintă transpunerea în legislaţia naţională a directivelor şi deciziilor Uniunii Europene în domeniul mediului, rezultând astfel, fără dubiu, caracterul de act normativ al acesteia.

Nu în ultimul rând, H.G. nr. 60/2008 şi implicit H.G. nr. 611/2015 reprezintă acte cu caracter normativ prin raportare la efectele juridice pe care le produce ca întreg.

Analizând conţinutul H.G. nr. 60/2008 care aprobă Planul Naţional de Alocare, precum şi anexa la aceasta - Planul Naţional de Alocare, reiese că se prevede în mod expres ce conţine acest Plan: 0.3 - Documentul de faţă - Planul naţional de alocare al României pentru anul 2007 şi perioada 2008-2012 descrie metodologia şi principiile pe baza cărora se face alocarea certificatelor, prezintă numărul total de certificate ce urmează a fi alocate, precum şi numărul de certificate ce se alocă fiecărui sector, precum şi fiecărei instalaţii.

Prin urmare, este evident că actul unilateral de voinţă al Guvernului (H.G. nr. 60/2008), care stabileşte în principal metodologia şi principiile de alocare, este unul cu caracter normativ - având trăsăturile specifice unui astfel de act, atât metodologia, cât şi principiile fiind chestiuni menite să se aplice la nivel general.

Critică soluţia de admitere a excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 611/2015 şi sub aspectul adminisibilităţii prevăzut de dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificări şi completări.

Astfel, în speţă, raportat la obiectul acţiunii, cerere în despăgubiri, întemeiate pe dispoziţiile art. 24 al in.(4) din Legea nr. 554/2004, cu modificări şi completări, cererea incidentală nu este admisibilă.

Din cuprinsul excepţiei de nelegalitate nu rezultă care este legătura, cum depinde soluţionarea fondului litigiului dedus judecăţii, de dispoziţiile art. II ale H.G. nr. 611/2015.

Cu privire la criticile formulate de către intimata - reclamantă, şi admise de către instanţa de fond, privind termenul de 120 de zile prevăzut în cuprinsul H.G. nr. 611/2015, acesta a fost stipulat în mod legal în cuprinsul actului conetstat, având în vedere procedura amplă ce urma a fi îndeplinită şi respectată de către autorităţi.

Este de notorietate faptul că toate operaţiunile de emitere şi alocare a certificatelor se înscriu într-o procedură reglementată la nivel european, ce implică consultarea autorităţilor europene de specialitate, orice încălcare a Directivelor comunitare în domeniu urmând a fi transpusă într-o sancţiune aplicată statului membru responsabil.

Contrar celor susţinute de către intimata - reclamantă, intervenţia Consiliului Concurenţei se impunea, nefiind nici pe departe vreo măsură inutilă/de tergiversare. Dovadă a acestui fapt este faptul că, în martie 2017, F. a transmis Ministerului Mediului, prin intermediul Consilului Concurenţei, un set de întrebări de clarificare, iar în data de 04.05.2017, la solicitarea aceleiaşi F., a avut loc la sediul Consiliului Concurenţei o videoconferinţă la care au participat reprezentanţii ministerului, Consiliului Concurenţei şi echipa de caz de la F..

Condiţia obţinerii tuturor avizelor necesare din partea Comisiei Europene (e.g. G., F.) pentru punerea în aplicare a H.G. nr. 611/2015, a fost confirmată inclusiv de către Consiliul Legislativ, la solicitarea obţinerii avizului pentru proiectul de H.G. de modificare a H.G. nr. 60/2008. Proiectul de H.G. nu ar fi putut fi avizat în şedinţa de Guvern, fără avizul Consiliului Legislativ (a se vedea în acest sens art. 24 alin. (2) din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin H.G. nr. 561/2009, în forma de la acea dată, în prezent cu modificări şi completări).

Pe fondul recursului, recurentul reiterează criticile formulate de către pârâtul Ministerul mediului, arătând, în esenţă, că soluţia pronunţată de către instanţa de fond este nelegală întrucât acţiunea intimatei - reclamante este întemeiată pe dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cu modificări şi completări, instanţa omiţând aspectul de condiţionalitate impus de dispoziţiile ar. 24 alin. (3) din Lege, cererea intimatei - reclamante de amendare a Guvernului României şi Ministerului Mediului, care a constituit obiectul Dosarului nr. x/2014, fiind soluţionată, irevocabil, în sensul respingerii cererii, de către Î.C.C.J., prin decizia civilă nr. 1552/14.02.2018, apreciind că cele două autorităţi şi reprezentanţii legali au îndeplinit obligaţia din titlu, care impunea modificarea art. 8.2 din pct. 149 din Planul naţional de alocare aprobat prin H.G. nr. 60/2008.

3.4. Împotriva încheierii pronunţată la 01 iulie 2019 de către Curtea de Apel Constanţa, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, în sensul constatării caracterului executoriu al sentinţei civile nr. 76/19.03.2019, pronunţate în acest dosar.

În motivare, a arătat, în esenţă, că textul art. 24 alin. (4) teza finală din Legea nr. 554/2004 nu distinge şi nu limitează trimiterea făcută la întregul art. 892 C. proc. civ., articol de lege care nu este incompatibil cu raporturile juridice de natură administrativă.

4. Apărările formulate în cauză

Recurenta-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare la recursurile formulate de către pârâţii Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului, solicitând respingerea acestora ca nefondate.

Recurentul-pârât Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului a formulat concluzii prin care a solicitat admiterea recursului declarat de către pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanta A. S.A. împotriva încheierii din 1.07.2019.

5. Răspuns la întâmpinare

Recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de către recurenta-reclamantă A. S.A. prin care a solicitat respingerea apărărilor susţinute de către partea adversă.

Recurenta reclamantă S.C. A. S.A. a depus, la rândul ei, răspuns la întâmpinarea Guvernului României iar acesta din urmă a formulat concluzii de susţinere a apărărilor recurentului-pârât Ministerul Mediului, expuse în răspunsul la întâmpinarea reclamantei-intimate.

6. Aspecte relevante

Dosarul nr. x/2013 a fost înregistrat în urma cererii promovate de reclamanta A. S.A. la data de 29.10.2013, prin care societatea a formulat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (actual Ministerul Mediului) şi Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului, acţiunea în despăgubiri în temeiul art. 1, 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004 şi art. 1516, art. 1530 - 1548 Noul C. civ., invocând neexecutarea, nici în natură şi nici prin echivalent, a sentinţei civile nr. 69/CA/28.02.2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2008, irevocabilă prin decizia civilă nr. 4399/30.10.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ce constituie titlu executoriu.

S-a solicitat, în concret, obligarea pârâţilor la plata unei despăgubiri în sumă de 160.554.322 RON, echivalentul la data introducerii acţiunii a sumei de 36.178.809,96 Euro, despăgubire calculată în raport cu prevederile legale speciale (H.G. nr. 780/2006, art. 10-16, forma în vigoare pentru perioada relevantă 2008 - 2012) şi cu evoluţia valorii certificatelor de emisii de CO2 pe piaţa specifică.

Dosarul nr. x/2013 s-a format în vederea rejudecării dispuse de Înalta Curte prin decizia civilă nr. 2749/2016, iar prin încheierea nr. 221/CA/11.10.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2015, în urma admiterii excepţiei de conexitate şi a excepţiei de litispendenţă, la dosarul nr. x/2013 a fost conexată cauza care formează obiectul dosarului nr. x/2015

Dosarul nr. x/2015, conexat la prezentul dosar, a fost înregistrat în urma cererii formulate la data de 27.10.2015, prin care reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (actual Ministerul Mediului) şi Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului, în temeiul prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, stabilirea sumelor definitive ce s-ar datora statului cu titlu de amenzi, respectiv creditoarei cu titlu de penalităţi de către conducătorii celor două autorităţi publice debitoare, în conformitate cu dispoziţiile sentinţei civile nr. 31/CA/06.07.2015, în raport de data comunicării acesteia şi în raport de modul în care au fost executate sau nu obligaţiile conducătorilor debitorilor din titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 69/CA/28.02.2011 a Curţii de Apel Constanţa (art. 24 alin. (4) teza I din Legea nr. 554/2004), precum şi stabilirea despăgubirii integrale totale datorate de către debitorii autorităţi publice către creditoarea A. S.A. sau a sumei datorate de către aceştia către creditoare pentru o justă despăgubire integrală, în raport de modul în care au fost executate sau nu obligaţiile debitorilor din titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 69/CA/28.02.2011 a Curţii de Apel Constanţa şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 40.086.935,90 euro, în echivalent în RON la data plăţii (art. 24 alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 554/2004).

Prin acţiunile formulate, Curtea de apel a fost învestită cu cererea principală - petit unic şi petitul II din acţiunea conexă (faţă de acestea s-a admis excepţia litispendenţei), având ca obiect stabilirea despăgubirii integrale totale datorate de către debitorii autorităţi publice către creditoarea A. S.A., pentru neexecutarea în natură a obligaţiei din titlul executoriu şi cu petitul I din cererea conexă, respectiv stabilirea sumelor definitive ce s-ar datora statului cu titlu de amenzi, respectiv creditoarei cu titlu de penalităţi, de către conducătorii celor două autorităţi publice debitoare.

De asemenea, în ceea ce priveşte cadrul legal, s-a avut în vedere faptul că acţiunea principală se află în rejudecarea dispusă de Înalta Curte, care nu a sesizat şi nu a stabilit niciun aspect de inadmisibilitate, că acţiunea conexă este întemeiată pe prevederile legale speciale intervenite în legislaţie prin Legea nr. 138/2014, cu luarea în considerare a Deciziei nr. 3/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, aplicabilă şi în cazul incidenţei art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

A fost reţinută inclusiv jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului (hotărârea din 24 martie 2005 în cauza Şandor c. României; hotărârea din 17 iunie 2003 în cauza Ruianu c. României; hotărârea din 12 iulie 2007 în cauza S.C. H. S.R.L. c. României) care a statuat că executarea unei hotărâri judecătoreşti trebuie considerată ca făcând parte din proces, în sensul art. 6 (1) din Convenţie, iar într-un stat care respectă preeminenţa dreptului, o hotărâre definitivă şi obligatorie nu poate rămâne fără efect în detrimentul uneia dintre părţi.

Esenţial astfel pentru trasarea cadrului procesual este statuarea făcută de către instanţa de fond în sensul că, astfel cum aceasta este învestită, analiza cererilor se impune a fi efectuată în baza prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 şi art. 892 C. proc. civ., intervenirea modificărilor legislative de la momentul primei învestiri a instanţei cu cererea de despăgubiri pentru neexecutare, modificare favorabilă reclamantei, neputând să înlăture analiza pe fond a temeiniciei pretenţiilor deduse judecăţii, respectiv obţinerea executării chiar prin echivalent.

Trebuie avut de asemenea în vedere răspunsul Comisiei Europene - F. - din 7.07.2017, în cazul S.A. 47005 (2016/PN) -România-Modificarea Planului Naţional de Alocare a Certificatelor de emisii de gaze cu effect de seră pentru S.C. A. S.A. pe perioadele 2007 şi 2008-2012, potrivit căruia:, ..Directiva ETS 2008/87/CE a stabilit o metodă armonizată la nivelul Uniunii prin care se determină modalitatea de acordare de către Statele Membre a certificatelor gratuite pentru emisiile directe pe perioadele de comercializare a certificatelor de emisii 2007 şi 2008-2012 (Faza 2,,). În cazul în care o anumită Directivă nu lasă nicio alegere Statelor Membre cu privire la modalitatea de proiectare a propriilor măsuri de sprijin, măsurile de sprijin naţionale ulterioare nu sunt imputabile Statelor Membre şi prin urmare nu constituie ajutor de stat. Prin urmare, alocarea în mod gratuity a certificatelor de emisii în cadrul acestei perioade de comercializare nu a implicat ajutorul de stat. Hotărârea Înaltei Curţi din România în urma căreia societatea A. are dreptul la alocarea unui număr suplimentar de 2.557.938 certificate de emisii pe aceste perioade rectifică pur şi simplu alocarea certificatelor de emisii în baza unui calcul eronat şi care prin urmare nu a fost în deplină concordanţă cu criteriile de alocare stabilite în cadrul Directivei ETS 2003/87/CE, în defavoarea societăţii A. S.A..

Având în vedere că nu mai pot fi emise în mod retroactiv certificate suplimentare de emisii pentru Faza 2 a Sistemului de Comercializare a Certificatelor de Emisii, serviciile Comisiei înţeleg faptul că autorităţile româneşti pot respecta doar hotârărea Înaltei Curţi prin achiziţionarea numărului necesar de certificate de emisii pe piaţa carbonului şi prin alocarea acestora în mod gratuit societăţii A. S.A.. În acest context, nu considerăm că planurile propuse de autorităţile dumneavoastră au implicaţiile unor ajutoare de stat,,.

De asemenea, trebuie avută în vedere adresa nr. x/8.02.2019 a Ministerului Mediului, depusă la dosar fond, prin care pârâtul arată:, Având în vedere răspunsul G. şi F. …singura modalitate de punere în aplicare a Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, implicit a prevederilor H.G. nr. 611/2015 este stabilirea, de către instanţă, în litigiul dedus judecăţii, a valorii medii totale a celor 2.577.937 de certificate..,,

7. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Cu privire la recursurile declarate de Ministerul Mediului şi Guvernul României, criticile formulate de către cei doi pârâţi vizează în mare parte aceleaşi aspecte de presupusă nelegalitate, motiv pentru care vor fi analizate împreună.

Se critică astfel acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 25.000 RON în favoarea expertului contabil B., considerându-se că lucrarea efectuată de către acesta nu era aplicabilă obiectului dedus judecăţii.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este suficient ca recurenţii să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluţionată de instanţa de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia.

Or, stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 - 453 din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de expert plătit de partea care a câştigat procesul, onorariu încuviinţat de către instanţa de fond urmare a admiterii unei cereri în probaţiune considerate utilă, concludentă şi pertinentă, presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la natura cauzei şi la munca efectivă a specialistului, o raportare la valoarea obiectului pricinii şi o evaluare a ponderii pe care instanţa trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanenţă, la circumstanţele cauzei, instanţa de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face.

Este vorba, aşadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice.

În aceste condiţii, acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul expertului în raport cu natura şi obiectul pricinii şi cu activitatea desfăşurată de acesta reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate.

Pe de altă parte, sustinerea potrivit careia expertul B. a fost înlocuit de către prima instanţă cu expertul C. nu corespunde realităţii, prima instanta dispunand doar efectuarea unei a doua expertize, de catre specialistul C., conform solicitarii si nominalizarii facute chiar de catre pârâtul Ministerul Mediului.

Astfel, prin încheierea din 2.07.2018, prima instanţă a hotărât:

"Respinge nulitatea raportului de expertiza întocmit de expertul judiciar B., invocata de cele doua pârâte, ca nefondata. Încuviinteaza efectuarea unei expertize judiciare în conditiile art. 330 alin. (3) noul C. proc. civ., de catre un specialist în domeniul tranzactionarii pe piata de capital a certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera ... Dispune ca în raspunsul la obiectivele stabilite sa fie avute în vedere atât completarea solicitata de reclamantă la termenul de judecata din 12.03.2018, cât si obiectiunile formulate de pârâtul Ministerul Mediului la acelasi termen de judecată."

Se invocă de asemenea o motivare contradictorie a instanţei de fond în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei lipsei de interes în promovarea acţiunii, cu referire la imposibilitatea de punere în executare a SC 69/CA/2011.

Asupra pretinsei durate limitate a H.G. nr. 60/2008 şi a unei pretinse imposibilităţi de executare directă a obligaţiei s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în considerentele deciziei civile nr. 2749/21.10.2016, reţinând, cu putere de lucru judecat, că aceste aspecte sunt chestiuni de fond şi tocmai în raport de astfel de eventuale evenimente trebuia analizată cererea reclamantei creditoare de aplicare a consecinţei civile cuvenite pentru neexecutarea în natură, respectiv aceea a obligării la executarea prin echivalent.

Nu pot fi aşadar primite susţinerile potrivit cărora H.G. nr. 60/2008 a avut o aplicabilitate limitată, până la sfarşitul anului 2012, în condiţiile adoptării H.G. nr. 611/29.07.2015 şi pronunţării deciziei civile nr. 2749/21.10.2016 a Înaltei Curti. Prin art. II al H.G. nr. 611/2015, recurentele debitoare au conditionat însă executarea efectivă atât a titlului executoriu, cât şi a art. I al aceleiasi Hotărâri, de pretinsa necesitate a obţinerii unor avize din partea Comisiei Europene şi de termenul de 120 de zile introdus in acest sens.

Criticile referitare la plata amenzilor şi penalităţilor nu îşi găsesesc rostul raportat la împrejurarea potrivit căreia cererea conexă, de fixare a unei sume definitive cu titlu de amenzi şi penalităţi pentru persoanele fizice, nu a fost susţinută de catre reclamantă şi nici nu a fost incuviinţată de către prima instanţă.

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia prejudiciul nu a fost dovedit, o imposibilitate obiectivă de a pune în executare a unui titlu executoriu nu conduce la rămânerea acestuia fără obiect şi nici la stingerea vreunui drept al creditoarei ci conduce în mod direct şi absolut tocmai la naşterea obligatiei debitoarelor de a îndeplini prin echivalent obligatia pretins imposibil de executat sau rămasă neexecutată în natură din orice cauze.

Corect reţine instanţa de fond că neexecutarea unei hotarari judecatoreşti reprezintă în sine şi în mod absolut un prejudiciu produs nu doar impotriva drepturilor si intereselor legitime ale partii din procesul civil ci chiar impotriva ordinii generale de drept si impotriva tututor principiilor care o guverneaza, inclusiv împotriva principiilor esentiale ale procesului civil.

Prejudiciul cauzat prin neexecutarea în natură şi integrală a obligatiilor din cuprinsul unui titlu executoriu este prezumat de lege, iar repararea acestuia este obligatorie.

În condiţiile în care reclamanta era îndreptăţită să primească şi să comercializeze certificatele suplimentare dispuse prin titlul executoriu, atât exisţenta unui prejudiciu cât şi compunerea acestuia sunt dovedite prin mijloacele de probă administrate în cauză, expertize, note interne ale Ministerului Mediului, Nota de fundamentare a H.G. nr. 611/2015, scrisorile G. din 6.08.2015 si F. din 7.07.2017, recunoasterile si achiesarile subsecvente ale recurentelor din cuprinsul Comunicarii nr. x/8.02.2019.

Cu privire la criticile formulate de către recurentul Guvernul României în ceea ce priveşte soluţia dată exceptiei de nelegalitate a prevederilor art. II al H.G. nr. 611/2015, corect a stabilit prima instanţă, prin Incheierea interlocutorie din 11.06.2018, caracterul de act administrativ individual al H.G. nr. 611/2015, prin care se modifică doar pct. 8.2. pozitia 149 din Anexa, exclusiv pentru reclamantă, act distinct de H.G. nr. 60/2008. Prin urmare, independent si indiferent de caracterul H.G. nr. 60/2008, H.G. nr. 611/2015, singurul act cu privire la care s-a invocat exceptia de nelegalitate, este un act administrativ individual.

Astfel, corect a statuat instanţa de fond că noua hotărâre, dată în considerarea exclusivă a destinatarului stabilit prin titlul executoriu, este un act administrativ cu caracter individual, producând efectele juridice numai în privinţa societăţii A. S.A.. H.G. nr. 611/2015 modifică H.G. nr. 60/2008 în mod determinat, exclusiv cu privire la numărul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră alocat A. S.A. în perioada menţionată, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive, şi nu reprezintă o modificare/schimbare a unor reglementări generale şi impersonale, care să se aplice tuturor subiectelor de drept.

În urma constatării că H.G. nr. 611/2015 este un act administrativ individual, a fost respinsă inclusiv excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate pentru lipsa cerinţei prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv a existenţei unei legături între actul administrativ individual şi soluţionarea litigiului pe fond, judecătorul cauzei reţinând judicios că, în jurisprudenţă s-a statuat că excepţia de nelegalitate trebuie să se limiteze la ceea ce este strict necesar pentru soluţionarea litigiului iar în speţă problema de drept ce se impune a fi analizată este reprezentată de chestiunea executării hotărârii judecătoreşti irevocabile, a posibilităţii sau imposibilităţii obiective de executare din partea pârâţilor şi, în acest context, a temeiniciei cererii de stabilire a sumei ce reprezintă despăgubirile datorate pentru neexecutare. În consecinţă, correct s-a stabilit că art. II din H.G. nr. 611/2015 este în strânsă legătură cu analizarea executării titlului şi cu stabilirea incidenţei prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit Art. II din H.G. nr. 611/201:

"măsurile necesare pentru aplicarea prezentei hotărâri se realizează în termen de 120 de zile de la primirea avizelor favorabile necesare de la Comisia Europeană, cu respectarea legislaţiei în vigoare în domeniul ajutorului de stat".

Sentinţa civilă nr. 69/28.02.2011 irevocabilă prin decizia civilă nr. 4399/30.10.2012 obligă pârâţii la modificarea H.G. nr. 60/2008 - Anexa planul Naţional de Alocare pentru perioada 2007 şi 2008 - 2012, care fusese supus cerinţei de avizare din partea Comisiei Europene, conform H.G. nr. 780/2006, în urma constatării nelegalităţii pct. 8.2 poziţia 149 - alocarea către reclamanta A. S.A. a certificatelor de emisii CO2.

Se apreciază just de către instanţa de fond că dispoziţia instanţei nu reprezintă o modificarea a Planului Naţional de Alocare în sensul invocat de pârâţi şi nici o majorare a numărului total de certificate alocate prin Plan la nivel naţional, ci o redistribuire a acestora, în sensul stabilit prin titlu executoriu iar în lipsa oricăror prevederi legale interne sau comunitare care să impună avizarea de către Comisia Europeană a modificării Planului Naţional de Alocare, cum s-a dovedit în cauză, prevederea art. II din H.G. nr. 611/2015, care înlătură executarea efectivă a hotărârii, este nelegală.

Cu privire la recursul reclamantei, aceasta critică hotărârea instanţei de fond pentru modul în care a înţeles să aprecieze probele sub aspectul cuantumului despăgubirii acordate.

Instanţa de fond a reţinut concluziile raportului de expertiză judiciară întocmit de specialistul C. pentru amploarea analizei şi pentru justificarea concluziilor finale, care au pus la dispoziţia judecătorului cauzei suficiente elemente pe baza cărora să poată determina valoarea justă a despăgubirilor.

Astfel, pentru stabilirea valorii medii totale a celor 2.577.938 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră nealocate efectiv reclamantei, specialistul a prezentat trei variante diferite (filele x raport expertiză) şi a concluzionat că varianta C este cea mai justă valoare, stabilită în funcţie de data alocării, fiind singura valoare explicată prin criterii detaliate şi provenind din surse concrete.

Faptul că instanţa a înteles să se raporteze motivat la concluziile uneia dintre expertize judiciare nu poate constitui o critică viabilă a sentinţei astfel pronunţate, valoarea probatorie a acestea fiind la aprecierea judecătorului, instanţei de judecată revenindu-i rolul de a pune în discuţia contradictorie a părţilor pertinenţa şi concludenţa probei.

În raport cu principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului (art. 22 din C. proc. civ.), important este ca dreptul la apărare al părţilor să fie garantat iar instanţa de judecată să poată, dacă este cazul, supune dezbaterii toate elementele, inclusiv cele privind forţa probantă a uneia dintre expertizele judiciare administrate în cauză. Or, niciuna dintre părţile din litigiu nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză întocmit de specialistul C..

Recurenta reclamantă solicită, de asemenea, obligarea debitoarelor la plata dobânzii legale penalizatoare cuvenite pentru suma reţinută de prima instanţă sau pentru suma majorată, calculată cu începere de la data pronunţării sentinţei, 19.03.2019 şi până la data plăţii efective, cu trimitere la art. 478 alin. (5) C. proc. civ.

În doctrină s-a arătat că pot fi cerute direct în calea de atac dobânzile care curg după pronunţarea senţinţei, cu condiţia ca şi în primă instanţă aceste venituri accesorii sa fi constituit obiect al cererii de chemare în judecată. Nu pot fi cerute direct în calea de atac dobânzile care curg după momentul pronunţării sentinţei, dacă prima instanţă nu a fost sesizată cu o cerere privitoare la dobânzi, pentru că altfel cererea ar putea fi considerată nouă. (Mihaela Tăbârcă -Drept procesual civil. Ediţia a II-a, vol. III. Căile de atac. Proceduri speciale, pg. 89).

Raportat la cele menţionate, nu poate fi primită cererea formulată de către recurenta reclamantă, nefiind asigurat dublul grad de jurisdicţie.

Cu privire la recursul reclamantei, declarat împotriva încheierii de respingere a cererii de îndreptare a erorii materiale din data de 1.07.2019, prin care aceasta a solicitat inserarea explicită în dispozitivul sentinţei civile nr. 76/19.03.2019 a menţiunii că "hotărârea este executorie, având în vedere momentul şi cadrul procesual în care acesta a fost analizat, Înalta Curte apreciază că partea nu mai justifică un interes, în sensul art. 33 C. proc. civ. pentru susţinerea demersului procedural menţionat.

8. Temeiurile de drept ale soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 496 C. proc. civ., art. 20 din L.554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de reclamanta A. S.A. şi de pârâţii Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului împotriva sentinţei nr. 76 din 19 martie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva încheierii din 01 iulie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta A. S.A. şi de pârâţii Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului împotriva sentinţei nr. 76 din 19 martie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva încheierii din 01 iulie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2020.