Joint and several tax liability of a minority shareholder without administrative authority or control over fiscal obligations.

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea judiciară

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 1997/24.06.2016, precum şi a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/31.03.2016, ambele emise de Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 62 din 29.03.2017, a respins acţiunea reclamantului.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul A., care a solicitat casarea acesteia şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea acţiunii.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

* Prima instanţă nu a ţinut seama de faptul că nu se face vinovat de săvârşirea faptelor prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. d) din Noul Codul de procedură fiscală pentru a putea fi antrenată răspunderea solidară. Pe acest aspect, recurentul menţionează faptul că nu a avut calitatea de reprezentant al S.C. B. S.R.L. şi nici obligaţia să declare şi să achite obligaţiile fiscale ale acestei societăţi.

* Judecătorul fondului a prezumat în mod nejustificat că ar fi fost de rea- credinţă, fără să se raporteze la probatoriul administrat în cauză.

Recurentul consideră că motivele invocate în decizia contestată privind faptul că a fost de rea-credinţă nu au nicio bază reală, pentru că:

- numita C. nu este primul administrator al unei societăţi din România care conduce afacerea fără a avea domiciliul în România; dl. D. a fost delegat pentru depunerea online a declaraţiilor fiscale ale S.C. B. S.R.L.;

- dl. E. a fost împuternicit de Adunarea Generală a asociaţilor să efectueze o serie de formalităţi ce ţineau de atribuţiile administratorului S.C. B. S.R.L.;

- posturile pe care recurentul le ocupa la F. S.R.L. şi G. S.R.L. erau unele tehnice, fără nicio atribuţie în conducerea societăţilor sau verificarea documentelor contabile; societăţile F. S.R.L. şi G. S.R.L. nu au avut relaţii comerciale directe cu S.C. B. S.R.L.;

- nu a avut împuternicire pentru operaţiunile bancare ale societăţii.

* Emitentul deciziei de angajare a răspunderii solidare nu a procedat la identificarea persoanelor care au determinat cu rea-credinţă nedeclararea/neplata obligaţiilor fiscale, după cum impun prevederile pct. 3.5 lit. d) din Capitolul III al Anexei I din Ordinul nr. 127/2014.

* Instanţa de fond nu a avut în vedere neconcordanţele existente între decizia de impunere din data de 28.04.2015 emisă pe numele S.C. B. S.R.L. şi decizia de angajare a răspunderii solidare contestată în cauză.

4. Apărările formulate în cauză

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov pentru intimata Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Răspunzând punctual la motivele de recurs, partea a precizat următoarele aspecte:

* În conformitate cu prevederile art. 26 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, organul fiscal a procedat la audierea asociatului debitoarei B. S.R.L., fiind emisă Notificarea nr. x/25.11.2015, iar ulterior a fost încheiat Procesul-verbal nr. x/28.12.2015 privind audierea numitului A..

Recurentul nu a făcut dovada faptului că Procesul-verbal de insolvabilitate nr. x/15.10.2015 emis de AJFP Brasov, prin care a fost declarată starea de insolvabilitate cu bunuri şi venituri urmăribile a debitoarei S.C. B. S.R.L., ar fi fost anulat, astfel încât să nu producă efecte juridice.

* În mod corect, prima instanţă a apreciat că sunt întrunite condiţiile de angajare a răspunderii solidare a recurentului, deoarece acesta era singurul asociat care avea domiciliul în ţară, era persoana care a lansat invitaţia administratorului societăţii să intre în România, a avut calitatea de angajat la F. S.R.L. şi G. S.R.L. - societăţi care asigurau distribuţia pe piaţă a mărfurilor importate de către S.C. B. S.R.L.-, iar proprietarul spaţiului în care funcţiona sediul social al S.C. B. S.R.L., H., l-a indicat drept persoana de contact.

De asemenea, cele două societăţi interpuse - S.C. I. S.R.L. şi S.C. J. S.R.L. au fost înfiinţate la aceeaşi dată şi au avut ca asociat pe numitul C., cetăţean libanez, asociat/administrator şi al S.C. B. S.R.L. .

Procesul-verbal întocmit de Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 7 Sibiu constată natura ilicită a operaţiunilor intervenite în principal între B. S.R.L. şi S.C. I. S.R.L., care au urmărit sustragerea de la plata TVA -ului colectat şi a impozitului pe profit aferent diferenţei mari dintre valoarea de achiziţie şi valoarea de piaţă, operaţiuni care au cauzat un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 16.301.843 RON.

Din materialitatea faptelor ilicite săvârşite de asociaţii societăţii, prin circuitul fraudulos al mărfurilor importate la valori subevaluate, subdeclarate la organul vamal pentru a plăti taxe vamale şi TVA în vamă la o valoare inferioară, urmată de o creştere cu 340% a preţului de achiziţie, fără a se calcula, colecta, declara şi achita TVA-ul aferent, precum şi impozitul pe profit aferent creşterii de valoare, distribuite prin societăţi de tip fantomă, rezultă fără echivoc intenţia acestora de a nu declara şi de a nu achita obligaţiile fiscale, fiind astfel îndeplinită condiţia relei-credinţe, prevăzută de dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Legea 207/2015, privind Codul de procedură fiscală.

* Argumentele recurentului sunt simple afirmaţii, lipsite de susţinere reală, în condiţiile în care:

- prin Procesul-verbal întocmit de inspectorii antifraudă la S.C. B. S.R.L. s-a evidenţiat starea de fapt fiscală existentă la nivelul societăţii, circuitul fraudulos al mărfurilor comercializate de societatea debitoare; ca atare, nu poate fi primită susţinerea recurentului referitoare la neconcordanţele existente cu privire la sumele imputate;

- recurentul nu a făcut dovada anulării Deciziei de impunere nr. x/28.04.2015, deşi avea posibilitatea să o conteste în instanţă;

- nu are importanţă numărul de acţiuni deţinute de recurent la S.C. B. S.R.L.

5. Soluţia instanţei de recurs

5.1. Consideraţii generale

Aşa cum s-a menţionat la pct. 1 al prezentei decizii, controlul judiciar declanşat de recurent are ca obiect verificarea legalităţii Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/31.03.2016 şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 1997/24.06.2016, ambele emise de Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov.

Prima instanţă a respins acţiunea reclamantului, reţinând, în esenţă, faptul că măsura de angajare a răspunderii solidare a reclamantului, în temeiul prevederilor art. 25 alin. (2) lit. d) din Noul C. proc. civ..fiscală, este legală, în raport de următoarele aspecte:

- reclamantul era singurul asociat cu domiciliul în ţară şi a formulat invitaţiile necesare asociatei C. pentru ca aceasta să poată să obţină viza de intrare în România;

- nu există nicio menţiune în sensul că administratorul S.C. B. S.R.L. ar fi revenit în România;

- reclamantul nu a putut indica cine se ocupa de declararea şi achitarea obligaţiilor fiscale ale S.C. B. S.R.L.;

- S.C. B. S.R.L. nu a avut angajaţi, ceea ce conduce la concluzia că singura persoană care se ocupa de activitatea societăţii debitoare era reclamantul, cu atât mai mult cu cât proprietarul spaţiului în care funcţiona sediul social al societăţii a declarat că reclamantul era persoana de contact;

- reclamantul a deţinut calitatea de angajat la F. S.R.L., respectiv G. S.R.L., societăţi care asigurau distribuţia pe piaţă a mărfurilor importate de S.C. B. S.R.L.

- sunt reale menţiunile din Procesul-verbal întocmit de Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 7 Sibiu;

- circuitul mărfurilor importate, prin cele două societăţi interpuse şi prin importurile la valori subevaluate, subdeclarate la organul vamal, pentru a plăti taxe vamale şi TVA în vamă la o valoare inferioară, urmată de o creştere de valoare până la valoarea de piaţă, fără a se calcula, colecta, declara şi achita TVA şi impozit pe profit aferent creşterii de valoare, pune în evidenţă intenţia asociaţilor societăţii B. S.R.L. de a nu declara şi de a nu achita obligaţiile fiscale, fiind îndeplinită condiţia relei-credinţe, condiţie impusă de dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Noul C. proc. civ. fiscală.

- reclamantul a cesionat părţile sale sociale, după data demarării controlului, către un cetăţean ghanez, faţă de care executarea silită este total lipsită de eficienţă;

- demersurile făcute de reclamant pentru convocarea Adunării generale a asociaţilor au fost pur formale, determinate de intenţia de a cesiona părţile sociale şi de a elimina astfel orice răspundere patrimonială, aşa încât nu pot fi considerate eforturi reale în vederea clarificării situaţiei persoanei juridice.

Înalta Curte nu împărtăşeşte soluţia judecătorului fondului cauzei.

5.2. Reevaluând ansamblul materialului probator administrat în cauză prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi răspunzând la criticile formulate în cadrul memoriului de recurs, subsumate motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dar şi la apărările prezentate în cadrul întâmpinării depuse la dosar, instanţa de control judiciar reţine următoarele:

Prin Decizia nr. 328238/3/31.03.2016, intimata Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov a stabilit că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, pentru angajarea răspunderii solidare a recurentului - care a deţinut calitatea de asociat al S.C. B. S.R.L. de la data de 10.05.2011 şi până la data de 18.03.2015 -, în vederea realizării, în parte, a creanţelor fiscale (…), în limita sumei de 13.100.918 RON.

În cuprinsul acestei decizii de angajare a răspunderii solidare, emitentul a reţinut aspectele ce vor fi redate în continuare:

"Având în vedere faptul că obligaţiile fiscale au fost declarate parţial de societate, precum şi stabilite în sarcina societăţii prin decizia de impunere nr. x/28.04.2015, corelat cu faptul că nu s-au efectuat plăţi de către societate în scopul stingerii acestora, rezultă că reprezentanţii societăţii au acţionat în interes propriu, dispunând desfăşurarea unei activităţi care producea prejudicii pentru bugetul de stat prin nedeclararea şi neachitarea impozitelor şi taxelor, acţiuni care nu pot decât să conducă la concluzia relei-credinţe a acestora şi care, de altfel, au condus la crearea stării de insolvabilitate a societăţii.

De asemenea, reprezentanţii societăţii nu au depus raportările financiare-contabile anuale şi/sau trimestriale, ultimul bilanţ fiind depus la 31.12.2013. Astfel, agentul economic prin neachitarea obligaţiilor bugetare şi ascunderea informaţiilor financiare ale societăţii, cu rea-credinţă, a declanşat starea de insolvabilitate.

Reaua-credinţă rezultă şi din nedepunerea la dispoziţie de către reprezentanţii societăţii comerciale debitoare a documentelor contabile necesare organelor de executare silită în vederea continuării măsurilor de executare silită.

Prin lipsa activităţii la sediul social declarat, prin neprimirea corespondenţei de către administratori/asociaţi şi ignorarea solicitărilor organului fiscal, se poate justifica existenţa relei-credinţe a reprezentanţilor societăţii."

Această măsură a fost menţinută prin Decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 1997/24.06.2016, emisă de Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov.

Conform dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare:

"(2) Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: (…) d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale.

Din interpretarea textului legal anterior citat, rezultă faptul că pentru angajarea răspunderii solidare a unei persoane pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil trebuie să fie îndeplinite cumulativ două condiţii:

- persoana în cauză să aibă îndatorirea de a declara şi/sau de a achita la scadenţă obligaţiile fiscale ale societăţii;

- existenţa relei credinţe în neîndeplinirea obligaţiei anterior arătate.

Contrar celor reţinute de autoritatea intimată în deciziile contestate în cauză şi confirmate prin soluţia pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile mai sus enunţate pentru a fi angajată răspunderea solidară a recurentului pentru obligaţiile de plată restante ale debitoarei insolvabile S.C. B. S.R.L., în raport de următoarele argumente:

Recurentul a deţinut doar calitatea de asociat în cadrul S.C. B. S.R.L. cu o participaţie de 5% din părţile sociale ale acesteia, în perioada 10.05.2011 - 18.03.2015.

Potrivit dispoziţiilor art. 75 din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: "Dreptul de a reprezenta societatea aparţine fiecărui administrator, afară de stipulaţie contrară în actul constitutiv."

În condiţiile în care recurentul nu a avut calitatea de administrator al S.C. B. S.R.L., nu ar fi putut reprezenta în mod legal societatea în raporturi juridice cu scopul de a nu declara sau a nu plăti obligaţiile fiscale ale societăţii debitoare.

Conform prevederilor art. 71 alin. (1) din actul normativ anterior arătat, administratorii care au dreptul de a reprezenta societatea nu îl pot transmite decât dacă această facultate li s-a acordat în mod expres.

Instanţa de control judiciar constată că recurentul nu a primit de la administratorul societăţii debitoare dreptul de a reprezenta societatea, pentru a se putea reţine că acesta, cu rea-credinţă, nu a declarat şi/sau achitat obligaţiile fiscale ale societăţii.

În temeiul dispoziţiilor art. 193 alin. (1) din aceeaşi lege, fiecare parte socială da dreptul la un vot.

Ca atare, cele 5 părţi sociale deţinute de recurent în societate nu i-ar fi conferit posibilitatea de a lua decizii în numele acesteia, în lipsa acordului celuilalt asociat - C. -, care deţinea 95% din capitalul social şi avea calitatea de administrator al societăţii.

Relevante pe subiectul analizaţi şi prevederile art. 195 din Legea nr. 31/1990 în care se menţionează faptul că:

"(1) Administratorii sunt obligaţi să convoace adunarea asociaţilor la sediul social, cel puţin odată pe an sau de câte ori este necesar.

(2) Un asociat sau un număr de asociaţi, ce reprezintă cel puţin o pătrime din capitalul social, va putea cere convocarea adunării generale, arătând scopul acestei convocări."

Aşadar, recurentul, în condiţiile în care nu avea calitatea de administrator şi nici nu deţinea o pătrime din capitalul social al S.C. B. S.R.L, nu putea să procedeze la convocarea adunării generale a asociaţilor pentru a discuta modalitatea în care sunt respectate dispoziţiile legale referitoare la declararea şi achitarea obligaţiilor fiscale ale societăţii.

În raport de aspectele anterior prezentate nu se poate reţine faptul că recurentul, cu rea-credinţă, a determinat nedeclararea şi/sau neachitarea obligaţiilor fiscale ale S.C. B. S.R.L.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că este fondat motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

5.3. În baza dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., instanţa de control judiciar va obliga pârâtele la 4.900 RON cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând taxa de timbru şi onorariul de avocat, conform dovezilor depuse la dosar.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, va admite acţiunea reclamantului, va anula Decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 1997/24.06.2016, precum şi Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/31.03.2016 emisă de Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov, în privinţa reclamantului, în limita sumei de 13.100.918 RON. Înalta Curte va obliga pârâtele la 4.900 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 62/F/2017 din 29 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând cauza:

Admite acţiunea reclamantului A..

Anulează decizia nr. 1997/24.06.2016 de soluţionare a contestaţiei administrative emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov.

Anulează Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/31.03.2016 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov în privinţa reclamantului A. în limita sumei de 13.100.918 RON.

Obligă pârâtele la plata sumei de 4900 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2020.