Jurisdictional conflict over police salary rights: Tribunal versus Appeal Court competence for public servants' service relationship disputes

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;

1. Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă învestită.

Prin cererea introdusă la data de 21.04.2017, sub nr. x/2017, pe rolul Tribunalului Harghita, reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I. - Biroul Teritorial Harghita, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita a solicitat instanţei de judecată următoarele:

- în conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (1) - (3) din Legea nr. 554/2004, să se constate nelegalitatea Ordinului MAI. nr. S/78 din 13.07.2015 referitor la procentul de 5% al sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică stabilit în favoarea celor 144 poliţişti reclamanţi, lucrători de poliţie judiciară, spor care în mod nelegal şi cu caracter discriminatoriu a fost stabilit în procent de 20% doar pentru lucrătorii de poliţie judiciară care îşi desfăşoară activitatea în cadrul structurilor aparţinând Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate;

- obligarea pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor să modifice ordinul atacat ori să emită un nou ordin prin care să se stabilească un procent unic de 20% al sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică pentru toţi lucrătorii care realizează activităţi de poliţie judiciară, indiferent de structura sau compartimentul la care sunt încadraţi şi îşi desfăşoară activitatea;

- obligarea pârâţilor la plata în favoarea celor 144 poliţişti cuprinşi în tabelul anexat, lucrători de poliţie judiciară în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita, a unei despăgubiri reprezentând diferenţa dintre sporul de 5% acordat şi cel de 20% prevăzut şi acordat lucrătorilor din cadrul compartimentelor de combatere a criminalităţii organizate, diferenţă de spor care să fie calculată pentru perioada cuprinsă între data de 01.08.2015 şi până la reglementarea/acordarea lunară a sporului de 20% în condiţii de egalitate tuturor lucrătorilor de poliţie judiciară, precum şi la plata dobânzilor legale aferente, calculate de la data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă a despăgubirilor;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 218 din data de 18.02.2020, Tribunalul Harghita, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia de contencios administrativ.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Harghita a reţinut că potrivit art. 96 alin. (1) C. proc. civ. "Curţile de Apel judecă în primă instanţă cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal, potrivit legii speciale", iar potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Litigiile (…) privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (...) se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

În art. 10 alin. (1) prima teză din Legea nr. 554/2004 este reglementată, astfel, competenţa materială a instanţelor în cazul litigiilor care privesc actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, aceasta revenind curţilor de apel.

Cum pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, emitentul actului a cărui nelegalitate se contestă, este o instituţie publică centrală, instanţa a constatat că, în cauză, competenţa materială de soluţionare a cererii privind constatarea nelegalităţii Ordinului nr. S/78 din 13.07.2015 aparţine Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia de contencios administrativ.

2. A doua instanţă învestită.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia de contencios administrativ la data de 5 martie 2020.

Prin sentinţa nr. 24 din 19.05.2020 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia de contencios administrativ a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI- Biroul Teritorial Harghita şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.

Pentru a pronunţa această sentinţă Curtea de Apel a reţinut că potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 "Instanţa învestită cu fondul litigiului şi în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluţionarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunţe asupra excepţiei, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză. În situaţia în care instanţa se pronunţă asupra excepţiei de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul."

Aşadar, soluţionarea excepţiei de nelegalitate este de competenţa instanţei învestite cu fondul litigiului.

În cauză, cadrul procesual este creat de către reclamant, în virtutea principiului disponibilităţii. Acesta a arătat în mod neechivoc atât prin cererea introductivă cât şi prin răspunsul la întâmpinare din 28.06.2017 depuse în dosarul Tribunalului Harghita şi inclusiv prin notele scrise depuse în faţa instanţe la data de 18.03.2020, faptul că nu a înţeles să formuleze o acţiune vizând anularea Ordinului M.A.I. nr. S/78/13.07.2015, ci a invocat în condiţiile art. 4 alin. (1)-(2) din Legea nr. 554/2004 excepţia de nelegalitate a acestuia. Astfel, situaţia diferă de aspectele avute în vedere de instanţele care au soluţionat dosarele nr. x/2016 al Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, şi respectiv dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Târgu Mureş care vizau formularea pe cale principală a unei acţiuni în anularea Ordinului MAI nr. S/78 din 13.07.2015.

Curtea de Apel a reţinut că, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 modificată, în forma în vigoare la momentul înregistrării cererii (21.04.2017) cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.

Aşadar, textul legal amintit stabileşte competenţa materială de soluţionare a cauzelor vizând raportul de serviciu al funcţionarilor publici în favoarea tribunalelor (secţia contencios administrativ), în prezenta cauză nefiind incidente alte dispoziţii legale care să instituite competenţa de soluţionare în favoarea curţii de apel.

În mod evident, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată dar şi la finalitatea urmărită de reclamant pentru membrii de sindicat indicaţi în cerere, acţiunea se subsumează noţiunii de cauză ce vizează raportul de serviciu, drepturile salariale reprezentând o componentă esenţială a acestui raport juridic.

În egală măsură instanţa reţine că membrii de sindicat au calitatea de funcţionari publici, cu statut special, fiind ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară.

Trebuie menţionat faptul că textul articolului 109 din Legea nr. 188/1999, se referă la funcţionari publici în general, fără a face distincţie după cum aceştia au sau nu un statut special, aspect ce se coroborează însă cu dispoziţia conform căreia sunt exceptate situaţiile în care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe. Aşadar ori de câte ori, în considerarea aspectelor specifice raportului de serviciu al funcţionarului public cu statut special se indică o altă competenţă decât cea prevăzută de Legea 188/1999, aceasta are a fi avută în vedere ca atare. În lipsa unor dispoziţii exprese contrare, cum este şi cazul de faţă, competenţa se stabileşte conform normelor de drept comun în materia litigiilor ce vizează funcţionarii publici, respectiv în favoarea Tribunalului.

Sub aspect teritorial se impune a se face aplicarea prevederilor art. 10, alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care statuează că "reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetentei teritoriale".

Legiuitorul a prevăzut aşadar o competenţă teritorială alternativă, iar cel care are alegere între aceste instanţe este reclamantul. Or, în prezenta cauză, sindicatul pentru membrii indicaţi în cerere a înţeles să sesizeze instanţa de la domiciliul lor, care în cazul de faţă este Tribunalului Harghita.

În fine, Curtea a apreciat că nu este lipsit de relevanţă faptul că prin încheierea civilă nr. 1842/10.10.2017 pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul de faţă, instanţa a stabilit că "având în vedere practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv Decizia nr. 1874 din 19.05.2017 în dosarul nr. x/2016, constată că este competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza."

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce priveşte cadrul procesual se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă constatarea nelegalităţii Ordinului MAI. nr. S/78 din 13.07.2015; obligarea pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor să modifice ordinul atacat ori să emită un nou ordin prin care să se stabilească un procent unic de 20% al sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică pentru toţi lucrătorii care realizează activităţi de poliţie judiciară, indiferent de structura sau compartimentul la care sunt încadraţi şi îşi desfăşoară activitatea; obligarea la plata în favoarea reclamanţilor a unei despăgubiri reprezentând diferenţa dintre sporul de 5% acordat şi cel de 20% prevăzut şi acordat lucrătorilor din cadrul compartimentelor de combatere a criminalităţii organizate, diferenţă de spor care să fie calculată pentru perioada cuprinsă între data de 01.08.2015 şi până la reglementarea/acordarea lunară a sporului de 20% în condiţii de egalitate tuturor lucrătorilor de poliţie judiciară, precum şi la plata dobânzilor legale aferente, calculate de la data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă a despăgubirilor.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe se referă la stabilirea competenţei materiale, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

În privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, întrucât membrii de sindicat sunt funcţionari publici, sunt aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

Aşadar, textul legal amintit stabileşte competenţa materială de soluţionare a cauzelor vizând raportul de serviciu al funcţionarilor publici în favoarea tribunalelor (secţia contencios administrativ), în prezenta cauză nefiind incidente alte dispoziţii legale care să instituite competenţa de soluţionare în favoarea curţii de apel.

În mod evident, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată dar şi la finalitatea urmărită de reclamant pentru membrii de sindicat indicaţi în cerere, acţiunea de faţă vizează drepturile salariale rezultate din raporturile de serviciu, membrii de sindicat având calitatea de funcţionari publici, cu statut special, fiind ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară.

Concluzionând, Înalta Curte, având în vedere că reclamanţii au solicitat plata unor drepturi băneşti, izvorâte din raporturi de muncă, precum şi faptul că aceştia au domiciliul în raza teritorială a Tribunalului Harghita, constată că acestei instanţe îi aparţine competenţa de soluţionare a prezentei cauze.

4. Soluţia Înaltei Curţi

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI-Biroul Teritorial Harghita, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita, în favoarea Tribunalului Harghita, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2020.