Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2637/2020 AI generated

Enforcement of expert fee obligations and validity of electronic submissions in administrative tax litigation regarding vehicle insurance guarantees

Case Number Decizia nr. 2637/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice (High Court) admitted the appellant's appeal, quashed the lower court’s order suspending the proceedings, and remanded the case to the Court of Appeal for continued adjudication, effectively allowing the plaintiff to prevail on the procedural issue of non-compliance. The dispute concerned an administrative-tax case where the plaintiff sought annulment of a decision by the Fund for the Guarantee of Insureds regarding compensation for a damaged vehicle, but the Court of Appeal had suspended the case under Article 242 of the Code of Civil Procedure, asserting the plaintiff failed to deposit proof of payment for a 1,200 RON expert fee difference. The High Court determined the appeal was well-founded because the plaintiff had successfully met the obligation by paying the fee and transmitting the proof of payment electronically to the court registry prior to the hearing, relying on Article 148(2) of the Code of Civil Procedure, which validates electronic submissions; consequently, the failure of the registry staff to process the email and print the attachment was attributed to the court rather than the party.

Legislator headnote

AI generated

art. 242 din C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 493 C. proc. civ, art. 201 din C. proc. civ, art. 242 C. proc. civ, art. 148 alin. (2) C. proc. civ; Enforcement of expert fee obligations and validity of electronic submissions in administrative tax litigation regarding vehicle insurance guarantees: Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 15 mai 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 17 iunie 2020.

Keywords

AI generated
tax litigation proceedings payment of fee procedural guarantees article of civil procedure tax attachment enforcement decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea Deciziei nr. 13845/02.04.2018 emisă de pârât, obligarea pârâtului la plata sumei de 10.379 RON cu titlu de despăgubire (10.079 despăgubire autovehicul avariat şi 300 RON c/val transport autovehicul avariat), obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 10.379 RON de la data de 30.09.2016 şi până la data efectivă a plăţii şi cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin încheierea din data de 26.11.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în baza art. 242 din C. proc. civ., dispune suspendarea judecării cauzei privind pe reclamantul A., cu domiciliul în judeţul Sibiu, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Pentru a pronunţa această încheiere s-a reţinut că, reclamantul A. nu a îndeplinit obligaţia stabilită de instanţă prin încheierea de la termenul de judecată anterior, comunicată acestuia, prin citaţie, în sensul de a depune la dosarul cauzei dovada de achitare a diferenţei de onorariu pentru expertiză în cuantum de 1.200 RON.

3. Cererea de recurs.

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 26.11.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A. invocând faptul că încă din data de 02.10.2019 a depus dovada achitării onorariului pentru expertiză în cuantum de 1.200 RON.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în mod greşit prima instanţă a dispus suspendarea cauzei având în vedere că la data de 02.10.2019 a achitat diferenţa onorariu expert în cuantum de 1200 RON, iar la data de 28.10.2019 a transmis dovada electronică a plăţii pentru a fi ataşată la dosar.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-pârât nu a depus întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 15 mai 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 17 iunie 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând încheierea atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru următoarele considerente.

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat a solicitat anularea Deciziei nr. 13845/02.04.2018 emisă de pârât, obligarea pârâtului la plata sumei de 10.379 RON cu titlu de despăgubire (10.079 despăgubire autovehicul avariat şi 300 RON c/val transport autovehicul avariat), obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 10.379 RON de la data de 30.09.2016 şi până la data efectivă a plăţii şi cheltuieli de judecată.

Prima instanţă, la termenul de judecată din data de 26.11.2019, în temeiul art. 242 C. proc. civ. a dispus suspendarea cauzei motivat de faptul că reclamantul A. nu a îndeplinit obligaţiile stabilite de instanţă prin încheierea de şedinţă de la termenul de judecată anterior, în sensul de a depune la dosarul cauzei dovada de achitare a diferenţei de onorariu pentru expertiză în cuantum de 1200 RON.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că pentru termenul de judecată din data de 26.11.2019 recurentul-reclamant A. a fost citat cu menţiunea plăţii diferenţei onorariului pentru expertiză în cuantum de 1200 RON şi să facă dovada plăţii, sub sancţiunea suspendării cauzei în temeiul art. 242 C. proc. civ.

În susţinerea motivelor de recurs recurentul-reclamant a depus la dosar ordinul de plată nr. x din care rezultă că la data de 02.10.2019 recurentul-reclamant a achitat suma de 1200 RON în contul Tribunalului Bucureşti, precum şi dovada că la data de 28.10.2019 ora 19:42 s-a transmis de la adresa de email x@x.ro în ataşament "obiecţiunile întocmite în dosarul x/2018 şi dovada achitării diferenţei onorariului pentru expert, în vederea depunerii la dosarul cauzei, cu termen de judecată la data de 29.10.2019".

Potrivit dispoziţiilor art. 148 alin. (2) C. proc. civ.:

"Cererile adresate, personal sau prin reprezentant, instanţelor judecătoreşti pot fi formulate şi prin înscris în formă electronică, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege".

Faptul că persoana responsabilă cu primirea corespondenţei în format electronic nu a observat email-ul transmis de către apărătorul ales al recurentului-reclamant şi nu a printat ataşamentul în vederea depunerii la dosar nu-i poate fi imputat părţii reclamante.

Având în vedere că, recurentul-reclamant a îndeplinit obligaţiile stabilite în sarcina sa de către prima instanţă, dovadă fiind înscrisurile depuse în susţinere motivelor de recurs, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat şi va fi admis.

7. Temeiul de drept al soluţiei.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va admite recursul, va casa încheierea atacată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A., împotriva încheierii din data de 26 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2020.