Judicial salary equality via maximum sectoral reference value and mootness of administrative order

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei a solicitat anularea parţială a Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 1475/C/24.05.2017, anexa 9, dispoziţiile privind stabilirea drepturilor salariale în favoarea reclamantului şi drept consecinţă emiterea unui nou ordin de salarizare, în sensul recalculării indemnizaţiei de încadrare şi a sporurilor, conform art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi funcţia îndeplinite în cadrul instanţei, astfel:

- stabilirea indemnizaţiei de încadrare în funcţie de valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON şi recalcularea venitului lunar total în funcţie de indemnizaţia de încadrarea astfel stabilită, începând cu data de 9 aprilie 2015 şi până la data de 30 noiembrie 2015;

- stabilirea indemnizaţiei de încadrare în funcţie de valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 445 RON şi recalcularea venitului lunar total în funcţie de indemnizaţia de încadrarea astfel stabilită, începând cu data de 1 decembrie 2015 şi până la data de 30 septembrie 2016;

- acordarea diferenţelor salariale rezultate din raportarea la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON pe perioada 9 aprilie 2015- 30 noiembrie 2015, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii;

- acordarea diferenţelor salariale rezultate din raportarea la o valoare de referinţă sectorială de 445 RON pentru intervalul 1 decembrie 2015-30 septembrie 2016, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii;

- acordarea dobânzii legale aferentă diferenţelor datorate, calculată de la data scadenţei la data plăţii efective.

În subsidiar, a solicitat stabilirea indemnizaţiei de încadrare şi acordarea drepturilor salariale cuvenite reclamantului (inclusiv actualizarea şi dobânda legală), în funcţie de o valoare "de referinţă" sectorială de 347,112 RON pentru perioada 9 aprilie 2015-30 noiembrie 2015 şi de 381,823 RON pentru perioada 1 decembrie 2015-31 iulie 2016; cu cheltuieli de judecată, în măsura în care vor fi efectuate astfel de cheltuieli.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 1566 din data de 30.03.2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată, a anulat în parte Ordinul nr. 1475/C/2017 emis de pârâtul Ministerul Justiţiei, a obligat pârâtul să emită reclamantului un alt Ordin de salarizare, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, până la 30.11.2015 şi de 445,5 RON de la data de 01.12.2015 până la data de 30 septembrie 2016 şi la acordarea către reclamant a diferenţelor salariale, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 1566 din data de 30.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs formulate, recurentul-pârât arată că pretenţiile reclamantului în ce priveşte recalcularea drepturilor salariale au fost satisfăcute şi ca urmare acţiunea a rămas fără obiect, având în vedere că, la data de 24.05.2018, Ministrul Justiţiei a emis Ordinul nr. 2066/C/2018, în baza dispoziţiilor Legii - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată, cu modificări şi completări prin Lege nr. 71/2015, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a dispoziţiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale prevederilor art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând seama de Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale precum şi Ordinul nr. 75 din 15.03.2018 emis de Preşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din care rezultă că judecătorii, magistraţii-asistenţi, personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţei supreme sunt salarizaţi, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin acordarea valorii de referinţă sectorială (VRS) de 421,36 tei, respectiv VRS 405 RON, la care se adaugă 4%, procent prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 13/2008 privind creşterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei pentru anul 2008 şi, pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, prin acordarea unei VRS de 463,5 tei, respectiv VRS 405 RON ta care se adaugă 4%, procent prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 13/2008 şi 10%, procent prevăzut de Legea nr. 293/2015.

Astfel, art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 2066/2018 prevede că, în perioada 09.04.2015 -30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de Încadrare brută tunară stabilită prin raportare ta o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON.

Totodată, alin. (2) al art. 1 prevede că, în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilita prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON.

În acelaşi timp, alin. (3) prevede că, începând cu 01.01.2018, în aplicarea Legii cadru nr. 153/2017, drepturile salariale pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari se recalculează, având în vedere cele menţionate la alin. (2).

Având în vedere că prin OMJ nr. 2066/2018, intimatului-reclamant i-au fost acordate drepturile salariale solicitate şi chiar mai mult prin aplicarea unei valori de referinţă sectorială de 463,5 RON, solicită admiterea recursului şi respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.

Faţă de obligarea la acordarea diferenţelor salariale, subliniază faptul că Ministerul Justiţiei nu poate fi obligat în mod direct să achite reclamantului eventuale diferenţe băneşti, întrucât Ministerul Justiţiei nu calculează şi nu achită drepturi salariale decât propriilor angajaţi, singura obligaţie a acestui ordonator principal de credite poate fi aceea de a vira şi asigura sumele solicitate de curţile de apel prin proiectele de buget, conform dispoziţiilor legale aplicabile, astfel că solicită respingerea acestui capăt de cerere, cu atât mai mult cu instanţa de fond a dispus şi alocarea fondurilor necesare achitării acestor diferenţe.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 06 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 17 iunie 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că se impune casarea sentinţei, iar în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind rămasă fără obiect, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea parţială a Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 1475/C/24.05.2017, stabilirea indemnizaţiei de încadrare în funcţie de valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON şi recalcularea venitului lunar total în funcţie de indemnizaţia de încadrarea astfel stabilită, începând cu data de 9 aprilie 2015 şi până la data de 30 noiembrie 2015; stabilirea indemnizaţiei de încadrare în funcţie de valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 445 RON şi recalcularea venitului lunar total în funcţie de indemnizaţia de încadrarea astfel stabilită, începând cu data de 1 decembrie 2015 şi până la data de 30 septembrie 2016; acordarea diferenţelor salariale rezultate din raportarea la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON pe perioada 9 aprilie 2015- 30 noiembrie 2015, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii; acordarea diferenţelor salariale rezultate din raportarea la o valoare de referinţă sectorială de 445 RON pentru intervalul 1 decembrie 2015-30 septembrie 2016, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii; acordarea dobânzii legale aferentă diferenţelor datorate, calculată de la data scadenţei la data plăţii efective.

Prima instanţă a admis acţiunea formulată, anulând în parte ordinul atacat, obligând la emiterea unui alt Ordin de salarizare, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, până la 30.11.2015 şi de 445,5 RON de la data de 01.12.2015 până la data de 30 septembrie 2016. A obligat pârâtul la acordarea către reclamant a diferenţelor salariale, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, precum şi la asigurarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale restante.

Înalta Curte constată că, intimatul-reclamant deţine funcţia de judecător la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, iar prin ordinul contestat au fost stabilite cuantumurile indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor pentru perioada 09.04.2015-01.08.2016 şi în continuare, pentru judecătorii din circumscripţia Curţii de Apel Cluj, reclamantul fiind înscris în anexa 9.

Potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 20/2016 şi a prevederilor O.U.G. nr. 43/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015:

"Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Ulterior, Guvernul a adoptat O.U.G. nr. 43/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale, pe care a publicat-o în Monitorul Oficial al României nr. 673 din 31 august 2016, cu aplicabilitate din aceeaşi zi.

Însă, prin pct. 31 şi 34 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, în cadrul unui control de constituţionalitate a O.U.G. nr. 57/2015, a fost interpretată sintagma "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", respectiv aceeaşi sintagmă folosită şi de Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014.

"31. Astfel, Curtea constată că, pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. [...]

34. Curtea constată că, în vederea egalizării prevăzute de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică".

Din analiza textelor legale anterior expuse, interpretate prin prisma deciziei Curţii Constituţionale, ale cărei considerente sunt general obligatorii, rezultă că este necesară egalizarea drepturilor salariale prin raportare atât la cuantumul maxim al salariilor de bază, cât şi al sporurilor. De asemenea, este de menţionat că nivelul maxim al salariilor de bază şi, respectiv, cel al sporurilor trebuie apreciate cu luarea în considerare a celor două componente existente la orice instanţă din ţară, deoarece Ministrul Justiţiei este ordonatorul principal de credite pentru toate instanţele judecătoreşti.

Astfel, sub aspectul nivelului maxim al salariilor de bază, există în plată la nivel naţional, un număr de judecători care au o valoare de referinţă sectorială (VRS) mai mare decât cea aplicată în cazul reclamanţilor, respectiv o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, în funcţie de care se calculează indemnizaţia de bază.

Întrucât acest element de calcul al indemnizaţiei de bază (VRS) este unic la nivel naţional pentru întregul corp al magistraţilor şi cum valoarea majorată a acestui element a fost recunoscută de către Ministrul Justiţiei, fie şi în urma unor hotărâri judecătoreşti, fiind în plată lunară, este necesară egalizarea drepturilor salariale prin ordinul emis, cu luarea în considerare a cestor elemente componente ale venitului total brut. Aceasta deoarece legea incidentă este de aplicare imediată şi efectivă, nefiind susceptibilă de vreo altă interpretare contrară.

Această concluzie în interpretare se impune cu atât mai mult cu cât, prin considerentele hotărârilor judecătoreşti în cauză, "stabilirea" indemnizaţiei s-a făcut în baza unui act normativ cu aplicabilitate generală, erga omnes (este invocată, în acest sens, majorarea prevăzută de O.U.G. nr. 10/2007), iar nu în baza unor situaţii punctuale şi personale.

Curtea Constituţională a concluzionat în sensul că, efectul neconstituţionalităţii art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), este acela că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

De asemenea, Înalta Curte constată că prin OMJ nr. 2066/C/2018 s-a prevăzut că, în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015 judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON.

Având în vedere că obiectul acţiunii îl reprezintă pretenţia concretă a reclamanţilor şi acesta este unul dintre elementele esenţiale ale acţiunii civile, potrivit art. 148 alin. (1) C. proc. civ., precum şi faptul că, în speţă, obiectul cererii deduse judecăţii l-a constituit obligarea pârâtului la emiterea unor decizii de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare ce li se cuvin, precum şi a diferenţelor salariale aferente, începând cu data de 09.04.2015, instanţa de control judiciar reţine că această pretenţie a fost satisfăcută şi, în consecinţă, este întemeiată excepţia rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, cu consecinţa respingerii acesteia ca atare.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea recurentului-pârât la acordarea către intimatul-reclamant a diferenţelor salariale, actualizate cu indicele de inflaţie şi la care să se aplice dobânda legală, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, Înalta Curte constată că litigiul, prin obiectul şi cauza cererii, reclamă prezenţa în cauză în calitate de pârâţi a angajatorilor care au şi calitatea de ordonatori de credite, în perioada vizată de cererea de chemare în judecată, în speţă Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi Curtea de Apel Cluj, iar intimatul-reclamant nu a dedus judecăţii pretenţii care să justifice prezenţa în cauză şi a ordonatorului principal de credite, Ministerul Justiţiei.

Ministerul Justiţiei nu calculează şi nu achită drepturi salariale decât propriilor angajaţi, singura obligaţie a acestui ordonator principal de credite poate fi aceea de a vira şi asigura sumele solicitate de curţile de apel prin proiectele de buget, conform dispoziţiilor legale aplicabile, astfel că acest capăt de cerere va fi respins ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, ca rămasă fără obiect, va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la acordarea către reclamant a diferenţelor salariale, actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei, împotriva sentinţei nr. 1566 din 30 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi rejudecând:

Respinge capetele de cerere privind anularea parţială a Ordinului nr. 1475/C/24.05.2017 emis de pârâtul Ministerul Justiţiei şi de obligare a pârâtului să emită reclamantului un alt ordin de salarizare, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, ca rămase fără obiect.

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la acordarea către reclamant a diferenţelor salariale, actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2020.