Insurance guarantee fund: failure to aggregate multiple expert valuations in calculating integral reparation of flood damage

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 06.09.2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor - F.G.A., a solicitat anularea deciziei nr. 1387/03.08.2016 emisă de către pârât şi în urma reanalizării dosarului, obligarea FGA la plata sumei integrale de 29.900 RON reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit.

În motivarea cererii a învederat că la data de 15.10.2015 în apartamentul proprietate personală a loc o inundaţie care a produs prejudicii foarte mari fiind afectate în totalitate încăperile imobilului cât şi instalaţia electrică, aceasta deteriorându-se în totalitate.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 4281 din data de 23 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, a anulat, în parte, Decizia FGA nr. 1387/3.08.2016, în sensul că a dispus majorarea despăgubirilor acordatei reclamantei de la suma de 5150 RON la suma de 10.889,94 şi a obligat pârâta să emită o decizie de plată pentru suma totală de 10.889,94 RON, cu titlu de despăgubiri. A dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 5500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru, 50 de RON, onorariul pentru efectuarea rapoartelor de expertiză, 2000 de RON şi onorariu de avocat, în cuantum de 3000 de RON. A respins, în rest, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 4281 din data de 23 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea primului motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se arată că hotărârea nu cuprinde, motivele pe care se întemeiază, dar, în acelaşi timp, cuprinde motive contradictorii.

În urma încuviinţării şi administrării probatoriului, s-a dispus efectuarea a trei expertize judiciare, respectiv:

1. Expertiza tehnică judiciară în specialitatea construcţii civile, efectuată de expertul B.;

2. Expertiza tehnică judiciară în specialitatea electroenergetică, efectuată de experta C.;

3. Expertiza tehnică judiciară în specialitatea evaluări bunuri imobile şi mobile, efectuată de către expertul D..

Astfel:

Potrivit concluziilor Raportului de expertiză - construcţii civile - expertul B., precum şi a răspunsului la obiecţiunile formulate de către subsemnata-recurentă, instanţa de fond, a reţinut, în mod corect, că valoarea lucrărilor de construcţie necesare pentru aducerea imobilului inundat Ia starea iniţială este de 10.189,94 RON, cu TVA.

Potrivit concluziilor Raportului de expertiză tehnică judiciară electroenergetică - experta C. a stabilit că există legătură de cauzalitate directă între inundaţia produsă la 15.10.2015 şi avarierea instalaţiei electrice interioare, iar "cuantumul necesar remedierii instalaţiei electrice interioare: 6.700 RON, la care se adaugă TVA 1.340 RON, rezultând total de 8.040 RON".

Potrivit concluziilor Raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea - Evaluări bunuri imobile şi mobile, expertul D., a stabilit următoarele:

"Deoarece instalaţia electrică este deosebit de afectată, şi în proporţie foarte mare, şi pentru că riscurile aferente înlocuirii parţiale sunt foarte mari (risc de incendiu), se va estima costul de refacere/înlocuire în totalitate a instalaţiei electrice. Costul total al reparării instalaţiei electrice, (fără costurile aferente tencuielilor, gleturilor şi zugrăvelilor) este de 5.850 RON TVA inclus.

Cu toate acestea, instanţa de fond, a dispus anularea Deciziei F.G.A. nr. 1387/3.08.2016, în sensul că a obligat majorarea despăgubirilor acordate recurentei-reclamante de la 5.150 RON la 10.889,94 RON şi a obligat pârâta să emită o Decizie de plată pentru suma de 10.889,94 RON.

Printr-un simplu calcul matematic, dacă se adună sumele rezultate din expertize pentru aducerea imobilului la stadiul iniţial anterior producerii evenimentului asigurat, rezultă: 10.189,94 RON + 8.040 RON + 5.850 RON = Total despăgubiri 24.079,94 RON.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Întregul demers judiciar a fost bazat pe principiul reparării integrale a pagubei potrivit art. 1531 alin. (1) şi 2) C. civ.

În acest sens, instanţa de fond a înţeles necesitatea efectuării a trei expertize tehnice de specialitate pentru a se stabili cu această ocazie întinderea prejudiciului şi legătura de cauzalitate între inundaţia produsă şi avarierea apartamentului.

Pentru fiecare dintre cele trei expertize a fost stabilit un cost al reparaţiilor necesare aducerii apartamentului la starea iniţială respectiv de buna funcţionare şi siguranţă în exploatare.

Cele trei expertize tehnice au stabilit valoarea costurilor necesare, iar instanţa de fond prin sentinţa atacată a achiesat practic la aceste valori, reţinând în mod expres că la stabilirea consecinţelor păgubitoare suferite de către reclamantă se va avea în vedere conţinutul rapoartelor de expertiză efectuate în cauză.

Or, contravaloarea acestor lucrări este dată de valorile stabilite în cele trei expertize adică 24.079,94 RON şi nu de 10.889,94 RON cum a dispus instanţa de fond.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 11 aprilie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 21 octombrie 2020.

Prin încheierea de şedinţă din data de 29 ianuarie 2020, Înalta Curte a admis cererea de preschimbare a termenului de judecată şi a fixat termen la data de 17 iunie 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 1387/03.08.2016 emisă de către pârât şi în urma reanalizării dosarului, obligarea FGA la plata sumei integrale de 29.900 RON reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit.

Prima instanţă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, a anulat, în parte, Decizia FGA nr. 1387/3.08.2016, în sensul că a dispus majorarea despăgubirilor acordatei reclamantei de la suma de 5150 RON la suma de 10.889,94 RON şi a obligat pârâta să emită o decizie de plată pentru suma totală de 10.889,94 RON, cu titlu de despăgubiri.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că reclamanta are dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit ca urmare a inundării apartamentului acesteia la data de la data de 15.10.2015, iar prejudiciul încercat de către aceasta constă în contravaloarea lucrărilor de construcţii pentru aducerea imobilului asigurat la starea de fapt anterioară producerii riscului asigurat şi în contravaloarea lucrărilor de înlocuirea a instalaţiei electrice avariate.

Soluţia primei instanţe nu este legală, nefiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor normative pertinente prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului.

Cu privire la criticile formulate de recurenta-reclamantă subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte le constată ca fiind nefondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în contextul faptic dat.

Faptul că, deşi prima instanţă a reţinut că se va avea în vedere conţinutul rapoartelor de expertiză judiciară efectuate în cauză şi va înlătura celelalte înscrisuri depuse de reclamantă, apoi a reţinut că aceste rapoarte infirmă situaţia reţinută prin procesul-verbal de constatare aferent dosarului de daună, nu atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. având în vedere că instanţa de fond a motivat de ce a înlăturat această probă şi de ce a admis în parte acţiunea dedusă judecăţii.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că întregul demers judiciar a fost bazat pe principiul reparării integrale a pagubei potrivit art. 1531 alin. (1) şi 2) din C. civ.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, potrivit art. 1531 alin. (1) din C. civ., creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.

Dispoziţiile art. 1531 alin. (2) din acelaşi act normativ, menţionează în mod expres că prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor şi beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea întinderii prejudiciului se ţine seama şi de cheltuielile pe care creditorul le-a făcut, într-o limită rezonabilă, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că, deşi prima instanţă a reţinut în mod corect că recurenta-reclamantă are dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit ca urmare a inundării apartamentului acesteia din data de 15.10.2015, iar prejudiciul încercat constă în contravaloarea lucrărilor de construcţii pentru aducerea imobilului asigurat la starea de fapt anterioară producerii riscului asigurat şi în contravaloarea lucrărilor de înlocuirea a instalaţiei electrice avariate, în mod greşit a stabilit prejudiciu în cuantum de 10.889,94 RON, când în realitate, suma rezultată din rapoartele de expertiză tehnică întocmite în cauză este în cuantum de 24.079,94 RON.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că soluţia pronunţată de instanţa de fond este greşită, iar criticile formulate de recurenta-reclamantă sunt fondate.

7. Soluţia instanţei de recurs.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul, va casa, în parte, sentinţa recurată şi rejudecând va majora cuantumul despăgubirilor de la suma de 5150 RON la suma de 24.079,94 RON. Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A., împotriva sentinţei nr. 4281 din 23 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată, şi rejudecând:

Majorează cuantumul despăgubirilor de la suma de 5150 RON la suma de 24.079,94 RON.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2020.