Insurers' Guarantee Fund liability for moral damages quantification: conflict between internal standardized procedures and binding civil court determinations

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată la data de 22.08.2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea Deciziei nr. 8577/16.08.2017 emisă de pârât şi obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de admitere a cererii de plată, respectiv de aprobare a plăţii creanţei reclamantului în cuantum de 22.294,50 RON (echivalentul în RON a sumei de 5.000,00 euro la cursul BNR/03.12.2015), cu titlu de daune morale stabilite prin hotărâre judecătorească.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 630 din data de 14 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat parţial Decizia nr. 8577/16.08.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în ceea ce priveşte soluţia de la art. 2 de respingere a cererii de plată formulată de reclamant referitoare la diferenţa în valoare de 18.269,5 RON.

A obligat pârâtul să emită o nouă decizie prin care să dispună plata către reclamant şi a sumei de 18.269,5 RON şi la plata către reclamant a sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 630 din data de 14 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea primului motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât arată că în mod contradictoriu, în motivarea hotărârii, instanţa de fond a reţinut, (pag. 10 alin. (2), pe de o parte, că:

"În ceea ce priveşte cuantificarea prejudiciului moral, Curtea apreciază ca fiind întemeiate criticile reclamantului, întrucât asupra acestui aspect se pronunţase deja o sentinţă definitivă de către instanţele judecătoreşti, din care rezultă că evaluarea prejudiciului moral suferit de reclamant era în suma de 10.000 euro", pentru ca în continuare, la alin. (7), să reţină:

"Faptul că sub aspectul acţiunii formulate de reclamant împotriva B. S.A., nu există o soluţie definitivă, nu îndreptăţeşte pârâtul FGA să facă o recuantificare a daunelor morale ce se cuveneau a fi acordate reclamantului...".

Prin cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât arată că interpretarea dată de către instanţa de fond dispoziţiilor legale incidente este una eronată şi nu-şi găseşte suportul în dispoziţiile legale invocate, fiind încălcate prevederile art. 1, art. 2 alin. (1), art. 11, art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, dispoziţiile art. 1, art. 9 alin. (2), art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, precum şi a dispoziţiilor art. 49 pct. 1 din Norma CSA nr. 5/2010.

Fondul nu preia obligaţiile vreunui asigurător în faliment, ci are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, iar în analizarea şi soluţionarea cererilor de plată Fondul nu este asigurător, ci funcţionează ca o schemă de garantare în domeniul asigurărilor, resursele financiare ale instituţiei pârâte fiind reglementate de dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 213/2015, şi anume: a) contribuţii de la asigurători; b) dobânzi şi penalităţi de întârziere din plata cu întârziere a contribuţiilor de către asigurătorii; c) sume din fructificarea disponibilităţilor; d) sume din recuperarea creanţelor Fondului; e) sume din alte surse, stabilite potrivit legii; f) împrumuturile de la instituţiile de credit sau împrumuturi obligatare, prin emisiune de titluri de valoare ale Fondului.

Dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 213/2015 arată că Fondul asigură efectuarea plăţii indemnizaţiilor/despăgubirilor din disponibilităţile sale, către creditorii de asigurări, numai în condiţiile legii speciale, respectiv potrivit condiţiilor şi plafonului de garantare stabilite de prezenta lege". Aceste reglementari se regăsesc în dispoziţiile art. 9 din Norma nr. 16/2015 de aplicare a Legii nr. 213/2015, în alin. (2), reglementându-se explicit că "Fondul nu preia funcţiile unui asigurător".

Faţă de cele menţionate mai sus, critică soluţia instanţei de fond, având în vedere că recurentului-pârât nu i se pot aplica normele legale incidente fără a se ţine seama de obligaţiile Fondului în ce priveşte propria analiză în instrumentarea dosarelor de daună, obligaţii impuse de dispoziţiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 şi de dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, în realizarea scopului pentru care a fost înfiinţat, respectiv acela de a asigura un ultim mecanism de acordare de despăgubiri în situaţia premisă a insolventei unui asigurător.

Prin urmare, Fondul are atribuţii stabilite de legea specială de analiză a cererilor de plată, astfel încât să asigure soluţionarea în echitate a cererilor de plată pentru cazuri similare, înlăturând astfel posibilitatea unor plăţi ce ar conduce la o îmbogăţire fără just temei, în detrimentul fondurilor băneşti ale acestuia, nefiind întemeiată motivarea instanţei de fond potrivit căreia, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate împotriva societăţii B., Fondul nu este îndreptăţit să facă o recuantificare a daunelor morale ce se cuveneau a fi acordate reclamantului.

În soluţionarea cererilor de plată formulate, Fondul are în vedere prevederile normelor în materie, precum şi dispoziţiile Legii 213/2015 şi ale Normei 16/2015. Norma 16/2015, conform art. 1, "reglementează procedurile de constituire a Fondului de garantare a asiguraţilor prevăzut Ia art. 1 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, de administrare şi de utilizare a resurselor financiare ale acestuia, precum şi procedura şi condiţiile de efectuare a plăţilor din disponibilităţile acestuia".

Plecând de la particularitatea că Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu preia funcţiile unui asigurător, ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăţilor de asigurare aflate în faliment, Fondul nu a stabilit arbitrar cuantumul daunelor morale, ci prin raportare la Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, care reprezintă o procedură internă validată de asigurătorul B. S.A. şi folosită şi de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, astfel cum rezultă din decizia FGA nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea Deciziei FGA nr. 142/26.05.2016, fiind stabilite praguri valorice în funcţie de gravitatea vătămării şi numărul de zile de îngrijiri medicale. In baza acestei proceduri, FGA a determinat întinderea prejudiciului suferit de intimatul-reclamant pentru propria sa vătămare, prin acordarea sumei de 230 RON pe zi de îngrijire medicală, astfel că la un număr de 35 de zile a fost determinată suma de 8050 RON. Fiind reţinută culpa comună în producerea accidentului rutier, s-a aplicat procentul de 1/2, rezultând suma de 4.025 RON.

Stabilirea cuantumului daunelor morale presupune o doza de aproximare, prin raportare la consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, la importanţa valorilor morale lezate şi măsura în care au fost lezate aceste valori, precum şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, la măsura în care păgubitului i-a fost afectată viaţa familială, profesională şi socială etc., fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depăşească limita unor compensaţii destinate a alina suferinţa fizică şi psihică. Astfel că, în mod corect s-a reţinut în motivarea deciziei că în lipsa unor criterii ştiinţifice exacte pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, aprecierea prejudiciului moral nu se rezumă la determinarea preţului suferinţei psihice, care este inestimabilă, şi înseamnă aprecierea implicaţiilor accidentului asupra vieţii persanei vătămate, numărul zilelor de îngrijire medicală fiind un criteriu obiectiv. Au fost avute în vedere consecinţele vătămării, între care o fractură 1/3 medie stern, fără denivelare, partea vătămată necesitând pentru vindecare un număr de circa 30-35 zile de îngrijiri medicale.

Astfel, nu se poate reţine refuzul nejustificat al FGA de acordare integrală a daunelor morale solicitate de intimatul-reclamant, având în vedere, pe de o parte, dreptul de apreciere de care dispune recurentul-pârât, care nu a fost exercitat discreţionar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unei proceduri, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de oricare victimă a accidentelor rutiere, iar pe de altă parte, rolul Fondului de Garantare a Asiguraţilor, lipsa criteriilor şi limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale.

Recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparenţa în procesul adoptării soluţiei administrative, precum şi a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptăţite la primirea unor astfel de despăgubiri, fiind relevante în acest sens şi dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora "plata de către Fond a creanţelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide şi exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment."

Pe de alta parte, având în vedere caracterul nepatrimonial al prejudiciului moral, apreciază că nicio sumă nu are capacitatea de a-l repara, nefiind astfel reglementată în mod exact de legiuitor.

În lipsa unor criterii şi limite legale, în stabilirea cuantumului daunelor morale Fondul a apreciat întinderea prejudiciului prin raportare la procedura internă, cât şi la conţinutul Normei CSA nr. 5/2010.

Faţă de cele arătate, consideră că prima instanţă în mod greşit a admis contestaţia formulată, deşi recurentul-pârât a aplicat Procedura internă standardizată de acordare a daunelor materiale şi morale în caz de vătămare corporală şi/sau decese, procedură care nu contravine vreunei prevederi legale.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 06 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 17 iunie 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 8577/16.08.2017 emisă de pârât şi obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de admitere a cererii de plată, respectiv de aprobare a plăţii creanţei reclamantului în cuantum de 22.294,50 RON (echivalentul în RON a sumei de 5.000,00 euro la cursul BNR/03.12.2015), cu titlu de daune morale stabilite prin hotărâre judecătorească.

Prima instanţă a admis acţiunea dedusă judecăţii, a anulat parţial Decizia nr. 8577/16.08.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în ceea ce priveşte soluţia de la art. 2 de respingere a cererii de plată formulată de reclamant referitoare la diferenţa în valoare de 18.269,5 RON şi a obligat pârâtul să emită o nouă decizie prin care să dispună plata către reclamant şi a sumei de 18.269,5 RON şi la plata către reclamant a sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului.

Cu privire la criticile formulate de recurentul-pârât subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte le constată ca fiind nefondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în contextul faptic dat.

Faptul că, prima instanţă a avut în vedere conţinutul sentinţei nr. 3127 din data de 04.06.2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care s-a admis, în parte, cererea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi S.C. C. S.A., iar acestea au fost obligate la plata sumei de 5000 Euro fiecare, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, în echivalentul în RON la data plăţii, nu atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. având în vedere că instanţa de fond a motivat de ce a ţinut cont, la admiterea acţiunii, de partea definitivă a sentinţei, conform deciziei nr. 472/2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în ceea ce priveşte pe pârâta S.C. C. S.A. şi judecând în echitate şi în sarcina celui de-al doilea pârât trebuia să fie stabilită aceeaşi obligaţie de plată.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât arată că interpretarea dată de către instanţa de fond dispoziţiilor legale incidente este una eronată şi nu-şi găseşte suportul în dispoziţiile legale invocate, fiind încălcate prevederile art. 1. art. 2 alin. (1), art. 11, art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, dispoziţiile art. 1, art. 9 alin. (2), art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, precum şi a dispoziţiilor art. 49 pct. 1 din Norma CSA nr. 5/2010.

Acest motiv de recurs este nefondat şi va fi respins.

Sub acest aspect, Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, constată că prin sentinţa civilă nr. 3127/04.06.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014, a fost admisă acţiunea reclamantului formulată împotriva asigurătorilor B. şi C. şi au fost obligaţi cei doi asigurători la plata sumei de 5.000 euro fiecare, cu titlu de despăgubiri pentru daunele morale, în echivalentul în RON la data plăţii.

Apelurile formulate de reclamant şi C., în ceea ce priveşte soluţia de obligare a C. la plata sumei de 5000 euro daune morale, au fost respinse, ca nefondate, prin decizia nr. 472/2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin urmare, în ceea ce priveşte jumătate din prejudiciul moral suferit de reclamant, instanţele judecătoreşti l-au evaluat în mod definitiv, ca fiind în cuantum de 5.000 de euro.

Cu privire la soluţia Tribunalului Bucureşti de obligare a societăţii B. S.A. la plata celeilalte jumătăţi a prejudiciului de 5.000 euro, într-adevăr apelul declarat de reclamant, a fost suspendat în urma intrării în faliment a asigurătorului, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, însă acest fapt nu îndreptăţea recurentul-pârât FGA să facă o recuantificare a daunelor morale ce se cuveneau a fi acordate intimatului-reclamant, având în vedere că, pe de o parte, jumătatea din daunele morale pe care intimatul-reclamant era îndreptăţit să o primească de la celălalt asigurător, fusese cuantificată în mod definitiv de către instanţele judecătoreşti, astfel că pentru respectarea jurisprudenţei instanţelor, la care face referire art. 49 pct. 1 din Ordinul CSA nr. 5/2010, reţinut chiar de către FGA în cuprinsul deciziei contestate, se impunea ca şi cealaltă jumătatea a prejudiciului ce făcea obiectul asigurării B. S.A., să fie identică cu jumătatea prejudiciului ce făcea obiectul asigurării C. S.A. şi care fusese cuantificată definitiv de către instanţele judecătoreşti.

Pe de altă parte, în mod corect a reţinut prima instanţă că, sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care fusese obligat asigurătorul B. S.A. la plata sumei de 5.000 euro, nu a fost apelată de către asigurător, ci doar de către reclamant, astfel că nu mai era posibil, chiar dacă apelul reclamantului ar fi fost soluţionat în fond, ca instanţele judecătoreşti să reducă acest cuantum al daunelor morale la care B. S.A. a fost obligată către reclamant.

De asemenea, în mod corect a reţinut prima instanţă că stabilirea în cuprinsul deciziei contestate a daunelor morale în cuantum de 8050 RON, contravine flagrant dispoziţiilor definitive ale sentinţei nr. 3127/04.06.2015, care evaluase prejudiciu la suma de 5.000 euro şi pe cale de consecinţă a obligat recurentul-pârât să emită o nouă decizie prin care să dispună plata către reclamant şi a diferenţei de 18.269,5 RON, reprezentând echivalentul în RON a sumei de 5.000 euro.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că soluţia pronunţată de instanţa de fond este corectă, iar criticile formulate de recurentul-pârât sunt nefondate.

7. Soluţia instanţei de recurs.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, împotriva sentinţei nr. 630 din 14 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2020.