Challenge to financial supervisory authority disciplinary sanction: appeal allowed, decision quashed and case remanded

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13.02.2017, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a solicitat anularea Deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 1590/08.08.2016 prin care a fost sancţionată cu avertisment în calitate de membru al Comitetului de Audit în cadrul B. S.A pentru nerespectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. i) punct 3 şi art. 34 alin. (2) lit. b) din Norma ASF nr. 27/2015, precum şi suspendarea acestei decizii.

Prin sentinţa civilă nr. 3824/19.06.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi declinată soluţionarea cauzei către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 24.07.2017, sub nr. x/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 6471/5.09.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 25.10.2017, sub nr. x/2017.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 1985 din data de 25.04.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de anulare formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a anulat Decizia nr. 1590/8.08.2016 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 RON reprezentând taxă judiciară de timbru, respingând cererea referitoare la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, ca fiind neîntemeiat.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 1985 din data de 25.04.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs, atât pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, cât şi reclamanta A., invocând motive diferite.

Prin motivele de recurs formulate, pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a arătat că prin Decizia ASF nr. 1590/08.08.2016 s-a dispus sancţionarea cu avertisment a intimatei-reclamante A. în calitate de membru în Comitetul de Audit în cadrul B. S.A..

În descrierea situaţiei de fapt se arată că, prin adresa înregistrată la A.S.F cu nr. 62071/29.08.2016, intimata-reclamantă a formulat plângere prealabilă împotriva Deciziei ASF nr. 1590/08.08.2016 prin care a solicitat admiterea contestaţiei şi revocarea actului administrativ contestat, iar prin Decizia ASF nr. 2324/22.12.2016 s-a dispus respingerea contestaţiei formulate de aceasta.

În exercitarea atribuţiilor sale legale, Autoritatea de Supraveghere Financiară este o autoritate administrativă centrală, de specialitate, care îşi exercită atribuţiile potrivit prevederilor O.U.G. nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, prin preluarea şi reorganizarea tuturor atribuţiilor şi prerogativelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (C.S.A.) şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (C.S.S.P.P.), modificată şi aprobată prin Legea nr. 113/2013.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din actul normativ mai sus menţionat, subscrisa exercită atribuţii de autorizare, reglementare, supraveghere şi control asupra (...); emitenţilor de valori mobiliare; altor persoane fizice sau juridice ce desfăşoară activităţi conform prevederilor Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2002 privind aprobarea Statutului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 514/2002, Legii nr. 253/2004 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi în sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare, Ordonanţei Guvernului nr. 9/2004 privind unele contracte de garanţie financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 222/2004, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007.

Conform prevederilor art. (3) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, "Orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al C.N.V.M. de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti".

În continuare arată că, Decizia ASF nr. 1590/08.08.2016 este un act administrativ individual şi a fost emis deoarece s-a constatat faptul că, urmare a controlului periodic derulat la B. S.A. în perioada 16.11.2015 - 27.11.2015 Rapoartele Comitetului de Audit ale B. S.A. realizate în perioada august 2013 - august 2014, nu reprezintă o analiză a rapoartelor de audit cu privire la aspectele esenţiale rezultate din auditul financiar, fiind încălcate prevederile art. 2 din Dispunerea de Măsuri nr. 15/2009 şi art. 29 din Norma nr. 21/2014, prevederi preluate de art. 32 din Norma nr. 27/21.12.2015, iar fapta constituie contravenţie conform dispoziţiilor art. 272 alin. (1) pct. 3) din Legea nr. 297/2004.

În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (3) din O.U.G nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată, cu modificările ulterioare, "Actele individuale ale A.S.F. sunt autorizaţiile, atestatele, avizele şi deciziile".

Natura juridică a Deciziei ASF nr. 1590/08.08.2016 este aceea a unui act administrativ individual, elaborat în conformitate cu prevederile legale care statuează în competenţele ASF abilitatea de a emite aceste acte administrative în domeniile recunoscute de lege, în acest caz, în domeniul pieţei de capital.

Sancţiunea aplicată intimatei-reclamante A. a avut la bază informaţiile şi documentele prezentate de către reprezentanţii B. S.A. cu ocazia desfăşurării controlului periodic şi certificate ca fiind complete şi conform cu originalul, prin semnarea procesului-verbal de ridicare documente, iar până la momentul informării realizate de către intimata-reclamantă A., nu au existat suspiciuni cu privire la existenţa unor semnături false în cadrul documentelor prezentate.

În mod contrar argumentelor din sentinţa recurată, până la proba contrarie, există o prezumţie de legalitate în ceea ce priveşte rapoartele de audit în cauză deoarece acestea poartă semnătura olografă şi numele în clar al intimatei-reclamante A.. Verificările şi constatările efectuate au avut în vedere aceste dovezi obiective. Simplele afirmaţii nu pot constitui argument viabile pentru a contracara dovezile conţinute de înscrisurile în cauză care, cel puţin până la dovada contrarie se bucură de prezumţia de legalitate şi veridicitate.

Astfel, în perioada 16.11.2015 - 27.11.2015, s-a derulat la B. S.A. un control periodic efectuat în baza Planului de Control aferent anului 2015 - Trimestrul IV în scopul verificării activităţii depozitarului conform tematicii de control înregistrată la sediul societăţii cu nr. 600/16.11.2015.

La capitolul Reguli prudenţiale, pe baza înscrisurilor puse la dispoziţie de societate, s-a constatat faptul că Rapoartele comitetului de audit realizate în anii 2013-2015, nu reprezintă o analiză a rapoartelor de audit şi/sau a opiniei auditorului financiar cu privire la aspectele esenţiale rezultate din auditul financiar, fiind încălcate prevederile art. 2 din Dispunerea de Măsuri nr. 15/2009 şi art. 29 din Norma nr. 21/30.10.2014, prevederi preluate de art. 32 din Norma nr. 27/21.12.2015, iar fapta constituie contravenţie conform prevederilor art. 272 alin. (1) lit. i) pct. 3 din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Conform observaţiilor B. S.A.:

"în ceea ce priveşte forma şi conţinutul rapoartelor comitatului de audit, facem precizarea că am luat act de opinia dvs. iar pe viitor vom urmări ca acestea să fie întocmite cu respectarea prevederilor art. 32 din Norma nr. 27/21.12.2015."

În calitate de persoane responsabile au fost identificate următoarele persoane, astfel:

- dna. A. - Membru Comitet de audit (pentru rapoartele comitetului de audit întocmite la 30.08.2013, 30.05.2014 şi 30.08.2014)

- dna. C. - Membru Comitet de audit (pentru rapoartele comitetului de audit întocmite la 30.08.2013, 30.05.2014 şi 30.08.2014)

- dna. D. - Membru Comitet de audit (pentru rapoartele comitetului de audit întocmite la 29.06.2015 şi 31.08.2015)

- dna. E. - Membru Comitet de audit (pentru rapoartele comitetului de audit întocmite la 29.06.2015 şi 31.08.2015)

Având în vedere prevederile art. 34 alin. (2) lit. b) din Norma A.S.F. nr. 27/2015 şi în conformitate cu prevederile art. 271, art. 273 alin. (1) lit. a) pct. (i), art. 274 alin. (1), art. 275 alin. (1) şi art. 278 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 297/2004 cu modificările şi completările ulterioare, s-a dispus sancţionarea pentru această faptă cu Avertisment a persoanelor responsabile şi impunerea obligaţiei societăţii de remediere a aspectelor constatate (plan de măsuri).

Astfel cum s-a precizat, sancţiunea aplicată intimatei-reclamante A. a avut la bază informaţiile şi documentele prezentate de către reprezentanţii B. S.A., cu ocazia desfăşurării controlului periodic şi certificate ca fiind complete şi conform cu originalul, prin semnarea procesului-verbal de ridicare documente.

Rapoartele Comitetului de Audit care au stat la baza constatărilor echipei de control purtau semnătură în dreptul fiecărei persoane menţionate în document. La primirea procesului-verbal de control, B., B. S.A. a precizat în obiecţiunile transmise ASF următoarele:

"în ceea ce priveşte forma şi conţinutul rapoartelor comitetului de audit, facem precizarea că am luat act de opinia dvs. iar pa viitor vom urmări ca acestea să fie întocmite cu respectarea prevederilor art. 32 din Norma 27/21.12.2015".

Se reţine astfel că societatea nu a obiectat în niciun fel la constatarea echipei de control, ci şi-a luat angajamentul remedierii pe viitor a respectivei deficienţe.

Pentru obţinerea de informaţii suplimentare necesare clarificării speţei au fost audiate la sediul A.S.F. următoarele persoane:

- D-na F. - Preşedinte, Director General al B. S.A.;

- D-nul H. - Director General Adjunct al B. S.A.;

- D-na I. - fost reprezentant al compartimentului de control intern al B. S.A.

Cu ocazia acestor audieri au fost solicitate, printre altele, clarificări cu privire Ia componenţa Consiliului de Administraţie şi a Comitetului de Audit ale B. S.A., precum şi la veridicitatea semnăturilor înscrise pe hotărârile Consiliului de Administraţie şi pe rapoartele Comitetului de Audit, iar declaraţiile primite din partea celor trei persoane audiate vin în contradicţie cu afirmaţiile intimatei-reclamante A..

Chiar dacă argumentele reţinute prin sentinţa de fond în sensul că intimata-reclamantă şi-a depus demisia din comitetul de audit, nu s-a pus la dispoziţia ASF un document reprezentând demisia acesteia din calităţile deţinute la B. S.A. Prin adresa înregistrată la ASF cu nr. 57142/08.08.2016, reprezentanţii B. S.A. au precizat că "nu au fost găsite demisiile doamnelor C. şi A.".

În sarcina B. S.A. a fost instituită, prin procesul-verbal de control, obligaţia de a informa angajaţii cu care s-a aflat în relaţii contractuale, în decursul perioadei controlate, cu privire la faptele reţinute cu ocazia controlului şi care pot fi imputabile acestora, prin natura activităţii desfăşurate, cu scopul ca acestor persoane să le fie acordată posibilitatea formulării de eventuale observaţii. Astfel, consideră recurenta-pârâtă că ASF a întreprins toate demersurile necesare în vederea aplicării de către entitatea controlată a prevederilor art. 36 alin. (3) din Regulamentul A.S.F. nr. 2/2015.

În vederea îndeplinirii obiectivelor sale privind protecţia operatorilor şi investitorilor împotriva practicilor neloiale, precum şi pentru funcţionarea corectă şi transparentă a pieţei, prevenirea manipulării şi evitarea apariţiei riscului sistemic pe pieţele reglementate, C.N.V.M. supraveghează în timp real şi periodic instituţiile, operatorii şi operaţiunile de pe piaţa de capital şi de pe pieţele reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate.

Textele legale care reprezintă baza legală a deciziei, reprezintă un corolar al prevederilor în temeiul cărora a fost emis actul contestat deoarece la data săvârşirii faptei erau în vigoare prevederile Dispunerii de masuri nr. 15/2009 iar la momentul aplicării sancţiunii, erau în vigoare dispoziţiile Normei nr. 27/2015.

Precizarea întocmai a bazei legale în cuprinsul actului de sancţionare reprezintă o condiţie sine qua non pentru încheierea sa valabilă, ca o consecinţă a analizării aplicării legii în timp, în acest caz.

De altfel, trebuie subliniat faptul că, până în prezent, intimata-reclamantă nu a efectuat niciun demers şi nu a prezentat în sprijinul afirmaţiilor sale niciun document prin care să se ateste faptul că nu a avut calitatea de membru în Comitetul de Audit al B. S.A. la data constatării faptelor precum şi prin care să se contracareze dovada de netăgăduit a semnăturii sale de pe înscrisurile care au fost evidenţiate în timpul controlului.

Contrar susţinerilor instanţei de fond, simpla negare a acestei evidenţe nu poate constitui un argument pentru anularea deciziei ASF nr. 1590/08.08.2016.

În consecinţă, în absenţa unor dovezi contrare valabile prezentate în cauză, se susţin constatările efectuate şi sancţiunea aplicată prin Decizia ASF nr. 1590/08.08.2016.

În considerarea argumentelor de drept şi de fapt astfel cum au fost dezvoltate, solicită admiterea prezentului recurs, casarea sentinţei civile nr. 1985/25.04.2018 şi, pe fond, menţinerea în totalitate a prevederilor Deciziei ASF nr. 1289/16.06.2015, ca fiind temeinice şi legale.

Prin motivele de recurs formulate, recurenta-reclamantă arată că în mod greşit instanţa de fond a respins cererea referitoare la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, ca fiind neîntemeiată pe motivul ca nu au fost depuse înscrisuri care sa ateste suportarea acestor cheltuieli respectiv chitanţa şi factura fiscală.

Arată ca în ziua în care instanţa a rămas în pronunţare, petenta A. a depus la dosarul cauzei înscrisuri - chitanţa prin care făcea dovada achitării onorariului către avocat.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 496 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi obligarea intimatei Autoritatea de Supraveghere Financiara la plata cheltuielilor judiciare constant în onorariu de avocat conform înscrisurilor depuse.

4. Apărările formulate în cauză.

Nu au fost formulate întâmpinări în prezenta cauză.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 06 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 17 iunie 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât şi de recurenta-reclamantă, Înalta Curte apreciază că recursul recurentului-pârât este fondat şi va fi admis pentru următoarele considerente.

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 1590/08.08.2016 prin care a fost sancţionată cu avertisment în calitate de membru al Comitetului de Audit în cadrul B. S.A.

Prima instanţă a admis cererea dedusă judecăţii şi a dispus anularea Deciziei nr. 1590/8.08.2016, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară reţinând că în mod eronat s-a reţinut în sarcina reclamantei o îndeplinire necorespunzătoare a îndatoririlor care îi reveneau ca membru al Comitetului de Audit deoarece nu s-a putut stabili că reclamanta a deţinut în perioada de referinţă această calitate.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că prima instanţă nu a lămurit situaţia de fapt cu privire la cel mai important aspect şi anume dacă reclamanta deţinea sau nu, în perioada de referinţă, funcţia de membru al Comitetului de audit, cu atât mai mult cu cât reclamanta a contestat semnătura aplicată pe rapoartele întocmite şi a prezentat o corespondenţă purtată cu Preşedintele B. S.A. - F. referitoare la demisia din calitatea de membru al Consiliului de Administraţie al B. S.A., iar pârâta a prezentat rapoartele de audit care poartă semnătura acesteia.

Prin adresa nr. x din data de 26.02.2018, B. S.A. a adus la cunoştinţa instanţei de fond că în perioada 2013-2014 conducătorii societăţii erau F. (Preşedinte Director General) şi H. (Director General Adjunct), iar noua conducere nu poate preciza expres cine a semnat rapoartele de audit aferente anilor 2013-2014. Referitor la existenţa documentelor înregistrate care să ateste componenţa Comitetului de Audit pentru raportările semestriale aferente anilor 2013-2014 s-a depus actul constitutiv al societăţii atestat cu nr. 1/29.05.2013, document ce conţine componenţa Comitetului de Audit, respectiv A. şi C., depus spre înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului prin CIM nr. x/11.04.2013, înregistrat prin rezoluţia nr. 52883/15.04.2013, precum şi actul constitutiv al societăţii din data de 08.07.2014 care, de asemenea, atesta componenţa Comitetului de Audit, înregistrat la ORC Bucureşti prin CIM nr. 255364/16.07.2014 şi rezoluţia nr. 86640/21.07.2014. De asemenea, se menţionează că nu s-au găsit documente din care să rezulte faptul că reclamantei A., în calitate de membru al Comitetului de Audit, i-a fost adus la cunoştinţă că face parte din acest comitet sau care să ateste acordul expres al acesteia pentru ocuparea poziţiei de membru al Comitetului de Audit .

Pe de o parte, se constată că prima instanţă a dispus prin încheierea de şedinţă din data de 07.03.2018 ca pârâta să depună la dosar, în original, toate rapoartele de audit în discuţie, aferente anilor 2013-2014 care au stat la baza întocmirii deciziei de sancţionare, precum şi alte trei înscrisuri autentice care să poarte semnătura reclamantei. Prin aceeaşi încheiere (07.03.2018) prima instanţă a reţinut că în legătură cu suspiciunea de falsificare a rapoartelor de audit există un dosar penal pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi că ar exista posibilitatea ca în acel dosar să se fi efectuat o expertiză în acest sens şi a acordat termen de judecată la data de 25.04.2018.

Pe de altă parte, se constată că în dosarul de fond se află o cerere formulată de reclamanta A. prin care denunţă ca fiind false rapoartele de audit în ceea ce priveşte semnătura sa, precum şi corespondenţa purtată de către reclamantă cu Serviciu Control Intern, Integritate şi Protecţia Informaţiilor referitoare la încetarea raporturilor de muncă ale reclamantei cu societatea B. S.A..

Într-adevăr, potrivit art. 255 alin. (4) C. proc. civ.:

"La cererea instanţei, autorităţile competente sunt obligate să îi comunice, în termenul stabilit, toate informaţiile, înscrisurile ori reglementările solicitate", însă pentru depunerea acestor înscrisuri autoritatea pârâtă trebuia să fie citată cu această menţiune pentru termenul de judecată acordat în acest sens.

Deşi, prima instanţă a reţinut că este necontestat faptul că reclamanta a deţinut, anterior anului 2010, funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al B. S.A., a considerat că pentru a fi reţinută o încălcare a îndatoririlor de serviciu este necesar a se stabili cu certitudine situaţia premisă angajării unei astfel de răspunderi, respectiv dacă reclamanta deţinea, în perioada de referinţă, funcţia de membru al Comitetului de audit, cu atât mai mult cu cât reclamanta contestă semnătura aplicată pe rapoartele întocmite, nu a stabilit această situaţie ci a luat în considerare doar faptul că din cuprinsul adresei nr. x/27.03.2015 rezultă că reclamanta şi-a dat demisia din această funcţie, fără a se administra probe în acest sens.

În lipsa administrării probatoriului necesar soluţionării cauzei, în mod greşit prima instanţă a reţinut că rapoartele de audit prezentate de pârâtă nu pot duce la concluzia că reclamanta deţinea această calitate, în condiţiile în care aceste înscrisuri au fost îndepărtate pe motiv că nu au fost depuse în original de către pârâtă. Într-adevăr, reclamanta a contestat semnătura aplicată pe aceste înscrisuri, însă instanţa de fond a apreciat că se află în imposibilitatea de a efectua expertiza grafoscopică pentru a stabili dacă semnătura aparţine sau nu reclamantei întrucât la dosar nu s-a depus procesul-verbal de ridicare în original al documentelor de către pârâtă. În dosarul instanţei de fond se află "Procesul-verbal de control întocmit ca urmare a acţiunii de control periodic efectuat la B. S.A." însă din cuprinsul acestuia nu rezultă cu certitudine că prin procesul-verbal nr. x/27.11.2015 documentele au fost ridicate în original, aspect în raport de care judecătorul fondului avea posibilitatea să le solicite de la B. S.A.

De asemenea, instanţa de fond nu a motivat de ce a înlăturat valoarea probatorie a documentelor care atestă componenţa Comitetului de Audit pentru raportările semestriale aferente anilor 2013-2014, respectiv a Actului constitutiv al B. S.A. admis de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului - Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti prin Rezoluţia nr. 52883/15.04.2013, în dosarul nr. x/11.04.2013 din care rezultă componenţa Comitetului de Audit, după cum urmează: A. - administrator neexecutiv, C. - administrator neexecutiv, precum şi Actul constitutiv al societăţii din data de 08.07.2014, înregistrat la ORC Bucureşti în dosarul nr. x/16.07.2014 şi Rezoluţia nr. 86640/21.07.2014 din care rezultă componenţa Comitetului de Audit, după cum urmează: A. - administrator neexecutiv, C. - administrator neexecutiv, având în vedere că aceste documente sunt opozabile terţilor de la data publicării rezoluţiilor în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

Prin înlăturarea înscrisurilor prezentate de către recurenta-pârâtă prima instanţă a încălcat principiul rolului activ al judecătorului consacrat de dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., precum şi principiul dreptului la apărare consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa" (Hotărârea Albina împotriva României).

În conformitate cu dispoziţiile art. 14 din C. proc. civ., se statuează fără echivoc necesitatea punerii în discuţie a oricăror cereri, excepţii sau împrejurări, expunerii situaţiei de fapt, precum şi obligaţia instanţei de a îşi întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probe care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.

Totodată, obligaţia instanţei de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părţi este justificată, întrucât "numai prin pronunţarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiţiei" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).

Hotărârea instanţei de fond nu permite exercitarea controlului judiciar asupra soluţiei, obligând astfel la o casare cu trimitere spre rejudecare, neputând fi analizate direct în recurs argumentele esenţiale asupra cărora instanţa de fond a omis a se pronunţa.

Precizarea care se impune, având în vedere modul de soluţionare al prezentei cauze, este aceea că cererea de chemare în judecată a fost apreciată de instanţa de fond ca admisibilă în lipsa unui probatoriu.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că prima instanţă era ţinută să analizeze dacă în cauză intimata-reclamantă a deţinut calitatea de membru al Comitetului de audit şi dacă, în această calitate, a semnat rapoartele de audit în legătură cu care s-a reţinut în sarcina sa abaterea disciplinară contestată, prin administrarea unui probatoriu.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În raport de această soluţie, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. deoarece recursul acesteia vizează cheltuielile de judecată derivate din soluţia pronunţată de către prima instanţă, soluţie ce a fost casată, urmând ca prima instanţă să se pronunţe asupra tuturor capetelor de cerere, inclusiv asupra cheltuielilor de judecată.

În rejudecare, instanţa de fond va avea în vedere toate probele solicitate de părţi şi va analiza actul administrativ supus cenzurii prin prisma tuturor motivelor invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată şi apărările invocate de pârâtă prin întâmpinarea formulată, celelalte motive de recurs invocate care se referă la încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, precum şi susţinerile din întâmpinarea depusă în instanţa de recurs.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va admite recursul şi va casa sentinţa atacată, constatând că motivele de nelegalitate care au condus instanţa de fond la soluţia de admitere a cererii deduse judecăţii sunt nefondate. În temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe întrucât instanţa de fond nu a analizat toate motivele invocate prin cererea introductivă, precum şi apărările formulate de către pârât, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, împotriva sentinţei nr. 1985 din 25 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A., împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2020.