Conflicting arbitration clauses in FIDIC contracts: ICC Rules designate ICC Court despite reference to "International Commercial Arbitration Court"

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 14 iunie 2017, sub nr. x/2017*, urmare a constatării necompetenţei funcţionale a secţiei Civile de soluţionare a cauzei prin încheierea nr. 15/08.06.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială în dosarul nr. x/2017, reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Asocierea A. - B. - C.., reprezentată de liderul asocierii A., anularea Deciziei privind Jurisdicţia pronunţată în dosarul nr. x/2015 de către ICC - International Court of Arbitration.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3294 din 26 septembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia tardivităţii acţiunii, a respins, ca nefondată, acţiunea promovată de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în contradictoriu cu pârâta Asocierea A. - B. - C.., reprezentată de liderul asocierii A., şi a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 2.000 RON, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

3. Recursul principal declarat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3294 din 26 septembrie 2017, pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs principal reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin care s-a solicitat casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii în anulare, aşa cum a fost formulată.

În motivare recurenta apreciază că hotararea atacată este netemeinică si nelegală întrucât conţine motive contradictorii si străine cauzei, dar şi o aplicare greşită a normelor de drept. Astfel, aceasta arată că, părţile au semnat la data de 18.10.2013 Contractul nr. x/69425 pentru proiectarea si Executia Autostrazii Lugoj - Deva lot 2: 27+620 km - 56+220 km, contract care are la baza Conditiile Generale Contractuale pentru Echipamente si Constructii inclusiv Proiectare (FIDIC Cartea Galbena - prima editie 1999) [CGC], modificate prin Conditiile Speciale de Contract [CSC] si Anexa la Oferta

În urma unei cereri de Arbitraj înregistrată de Secretariatul Curţii ICC la data de 22.12.2014, recurenta a formulat, în data de 10.04.2015 Obiecţie de Jurisdicţie in temeieul art. 6 alin. 3 din Regulile ICC, acordul părţilor de a recurge la procedurile de arbitraj regăsindu-se în Sub-Clauza 20.6 a Condiţiilor Generale ale Contractului.

Faţă de Obiecţia de Jurisdicţie, s-a pronunţat Decizia privind Jurisdicţia în Dosarul nr. x/2015 prin care stabileşte că instanţa competentă să soluţioneze acest diferend este ICC - International Court of Arbitration Paris.

Împotriva acestei hotărâri a fost promovată acţiune în anulare la Curtea de Apel Bucuresti, actiune ce a format obiectul prezentului dosar, iar prin sentinţa civilă nr. 3294/26.09.2017 s-a dispus respingerea acţiunii în anulare.

Recurenta critică soluţia instanţei de fond arătând că, unica problema pusă în discuţie, faţă de clauzele contractului, este în legătură cu Instituţia de Arbitraj competentă să soluţioneze disputa apărută între Părţi.

Astfel, în timp ce Pârâta susţine ca International Chamber of Commerce - International Court of Arbitration este competentă in acest caz, Reclamanta apreciază că instituţia competentă este Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Consideră că în mod nefondat si netemeinic instanţa de fond a reţinut că Părţile, optând pentru arbitrajul instituţional, ar fi convenit că instituţia competentă să fie International Chamber of Commerce - International Court of Arbitration, întrucât aceasta este instituţia predominantă şi preeminentă în cazul contractelor FIDIC, dar nu a analizat corect şi faptul că acest aspect a fost ulterior reglementat prin Condiţiile Speciale ale Contractului şi prin Anexa la Ofertă. Totodată, îşi întemeiază această susţinere şi pe faptul că Părţile au covenit, în Sub-clauza 20.6 [CGC], pentru International Chamber of Commerce - International Court of Arbitration Paris ca institutie competentă, dar nu au fost la fel de clare în a menţiona acest aspect în Anexa la Oferta.

Recurenta apreciază aceasta o greşeală a instanţei de fond deoarece, în Anexa la Ofertă este clar specificat că instituţia de arbitraj competentă şi de comun acord agreată de Părţi este Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional (de pe lângă Camera de Comerţ si Industrie a României). Susţine că Instituţia International Chamber of Commerce - International Court of Arbitration nu este una si aceiaşi cu instituţia Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional.

Un ultim motiv din care reiese intenţia Reclamantei de a desemna ca instituţie de arbitraj competentă Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei, este chiar forma sa de organizare, întrucât, C.N.A.I.R. este o societate pe actiuni cu unic actionar statul roman si care are ca sursa de finantare fondurile publice. Sub acest aspect, cheltuirea banilor publici se face sub o atentă supraveghere si cu directive clare de a se minimiza orice chetuieli în masura în care există mai multe alternative. În cazul de faţă, avand in vedere implicaţiile financiare ale unui arbitraj, Reclamanta nu putea indica ca instituţie arbitrală decât Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ si Industrie a României întrucat costurile sunt cu mult reduse faţă de costurile ce le implică un arbitraj în faţa International Chamber of Commerce - International Court of Arbitration.

4. Recursul incident

Prin recursul incident formulat de pârâta Asocierea A. - B. - C.., reprezentată de liderul asocierii A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinţei civile nr. 2394 din 26 septembrie 2017 şi:

A) numai în măsura în care se vor înlătura apărările din întâmpinarea sa şi va fi admis recursul principal, instanţa de control să procedeze la stabilirea limitelor învestirii instanţei, pentru rejudecarea în fond a cauzei, prin raportare la motivele de anulare legal invocate. Prima instanţă a respins în mod greşit excepţia tardivităţii indicării, prin răspunsul la întâmpinare, a motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

B) trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti întrucât prima instanţă a redus în mod nejustificat cheltuielile de judecată solicitate de pârâtă, numai cu privire la acest aspect.

În motivare se arată că, prima instanţă a respins în mod greşit excepţia tardivităţii indicării, prin răspunsul la întâmpinare, a motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.. În condiţiile în care legea prevede un termen imperativ pentru introducerea acţiunii în anulare, ocazie cu care se indică toate motivele de anulare ale hotărârii arbitrale, art. 204 C. proc. civ. nu poate fi invocat în scopul eludării acestor norme. Practic, o astfel de interpretare ar permite intimatei - reclamante să se sustragă de la sancţiunea decăderii, care trebuie aplicată de fiecare dată când se încalcă în mod nejustificat un termen imperativ legal.

Reiterează faptul că nici cu ocazia răspunsului la adresa de regularizare din data de 4.04.2017, intimata - reclamantă nu a indicat ca motiv de anulare art. 608 alin. (1) lit. c), ci) doar art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Menţionează că restabilirea limitelor învestirii instanţei are interes numai în ipoteza pronunţării unei soluţii de admitere a recursului formulat de C.N.A.I.R. şi care ar presupune rejudecarea în fond a întregii cauzei.

O altă critică vizează faptul că, prima instanţă a redus în mod nejustificat cheltuielile de judecată solicitate, motiv pentru care se impune casarea hotărârii, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. .

Astfel cum rezultă din actele dosarului, C.N.A.I.R. a introdus acţiunea în anularea hotărârii arbitrale care a fost respinsă, motiv pentru care a fost obligată să plătească şi cheltuieli de judecată subscrisei.

În faţa primei instanţe s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată avansate în cuantum de 80.649,87 RON reprezentând onorariu de avocat, din care doar suma de 2.000 RON a fost acordată cu titlu de cheltuieli de judecată.

Evidenţiază faptul că instanţa poate reduce cheltuielile numai dacă între suma solicitată şi valoarea/complexitatea cauzei ori activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei, există o disproporţie vădită. Din motivarea hotărârii recurate se desprinde faptul că instanţa nu a avut în vedere caracterul "vădit disproporţionat" al cheltuielilor solicitate, ci a concluzionat că acesta nu respectă principiul proporţionalităţii.

Mai arată că nu există motive pentru reducerea cheltuielilor astfel cum a procedat prima instanţă.

5. Apărările formulate în cauză.

5.1. Recurenta-pârâtă Asocierea A. - B. - C.., reprezentată de liderul asocierii A. a depus întâmpinare la recursul principal, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului, întrucât acesta nu este motivat, iar în măsura în care nu se va dispune anularea acestuia, constatarea inadmisibilităţii cererii ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să reţină cauza spre rejudecare, iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

5.2. Recurenta-reclamantă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a formulat întâmpinare faţă de recursul incident prin care a solicitat respingerea primului capăt din cererea de recurs, ca nefondat, iar în privinţa celui de-al doilea capăt al cererii de recurs, respingerea acestuia, în principal, ca tardiv formulat şi în subsidiar, ca inadmisibil şi nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

Prin rezoluţia din 20 noiembrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursurilor în şedinţă publică, la data de 3 iunie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

La data de 18.10.2013 reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A şi pârâta Asocierea A. - B. - C.., reprezentată de liderul asocierii A., au semnat Contractul cu nr. x/69425 pentru proiectarea şi execuţia Autostrăzii Lugoj - Deva lot 2: 27+620 km - 56+220 km. Contractul include Condiţiile Generale de Contract pentru Echipamente şi Construcţii inclusiv Proiectare (FIDIC 1991, Prima Ediţie, Cartea Galbenă), aşa cum sunt acestea adoptate ca parte a legislaţiei româneşti prin Hotărârea de Guvern nr. 1405/2010 privind aprobarea utilizării unor condiţii contractuale ale Federaţiei Internaţionale a Inginerilor Consultanţi în Domeniul Construcţiilor (FIDIC) pentru obiective de investiţii din domeniul infrastructurii de transport de interes naţional, finanţate din fonduri publice.

Potrivit articolului 2 din Acordul Contractual, următoarele documente sunt considerate a forma, a fi citite şi interpretate ca parte a Contractului în această ordine de prioritate:

a) Acordul Contractual

b) Memorandumul de înţelegere

c) Scrisoarea de Atribuire

d) Scrisoarea de Ofertă

e) Condiţiile Speciale de Contract

f) Condiţiile Generale de Contract

g) Cerinţele Beneficiarului

h) Graficele şi

i) Propunerea Antreprenorului şi orice alte documente ce reprezintă o parte integrantă a Contractului.

Contractul semnat de părţi include posibilitatea acestora de a se adresa arbitrajului internaţional instuţionalizat în legătură cu orice dispute apărute între ele, decurgând din şi/sau în legătură cu Contractul.

Clauza arbitrală astfel agreată de Părţi a fost inclusă în Condiţiile Generale de Contract în art. 20.6 după cum urmează:

Exceptând cazurile în care disputele se soluţionează pe cale amiabilă, orice dispută pentru care decizia CAD (dacă există) nu a devenit finală şi obligatorie va fi soluţionată prin arbitraj internaţional. Dacă nu se stabileşte altfel de către Părţi:

a) disputa va fi soluţionată potrivit Regulamentului de Arbitrare al Camerei Internaţionale de Comerţ (ICC Rules),

b) disputa va fi soluţionată de către trei arbitri numiţi în conformitate cu prevederile acestui Regulament, şi

c) arbitrajul va fi condus în limba de comunicare definită în Sub-Clauza 1.4 (Legea şi Limba)…

Ea a fost reluată fără nicio modificare şi în Condiţiile Speciale de Contract, însă a fost particularizată în cadrul Anexei la Ofertă (document care se regăseşte în cadrul Scrisorii de Ofertă, în care părţile au stabilit ca numărul arbitrilor să fie 1 iar instituţia de arbitraj să fie Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional.

Aşadar, potrivit contractului, părţile au stabilit ca disputele ivite în executarea acestuia să fie soluţionate prin arbitraj instituţionalizat, potrivit Regulamentului de Arbitrare al Camerei Internaţionale de Comerţ (ICC Rules) de către Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional, în limba română, locul arbitrajului fiind stabilit la Bucureşti.

Singura problemă asupra căreia a apărut divergenţa este legată de Instituţia de Arbitraj competentă să soluţioneze disputa apărută între Părţi, iar prin Decizia privind Jurisdicţia pronunţată în dosarul nr. x/2015 de către Curtea Internaţională de Arbitraj - Camera Internaţională de Comerţ, s-a stabilit că instanţa competenta sa soluţioneze acest diferend este ICC - International Court of Arbitration Paris.

Prin sentinţa atacată în această cale de atac, s-a respins acţiunea în anularea Deciziei de mai sus, acţiune formulată de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A, reţinându-se în esenţă că, deşi clauza este neclară sub aspectul denumirii instituţiei de arbitraj, prin faptul că nu se contestă aplicarea Regulamentului de Arbitrare al Camerei Internaţionale de Comerţ (ICC Rules), interpretarea sintagmei Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional este în sensul că aceasta desemnează, Curtea Internaţională de Arbitraj ICC Paris, ca unic forum care are autoritatea şi, posibilitatea concretă de a aplica Regulile ICC şi nu Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ a României, aşa cum a susţinut reclamanta.

În ceea ce priveşte recursul principal formulat de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A, acesta se dovedeşte a fi nefondat pentru următoarele considerente:

Contrar susţinerilor recurentei, în Anexa la Ofertă nu este clar specificat că instituţia de arbitraj competentă şi de comun acord agreată de Părţi este Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional (de pe lângă Camera de Comerţ si Industrie a României), ci doar Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional, aşa cum s-a arătat mai sus.

Nu pot fi reţinute nici susţinerile potrivit cărora Instituţia International Chamber of Commerce - International Court of Arbitration nu este una si aceiaşi cu instituţia Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional. Astfel, este de remarcat faptul reclamanta nu a contestat aplicarea Regulamentului de Arbitrare al Camerei Internaţionale de Comerţ (ICC Rules), iar conform acestuia, Curtea de Arbitraj Internaţional este organismul de arbitraj independent al Camerei Internaţionale de Comerţ (ICC).

De asemenea, conform art. 1.2 din Regulamentul de mai sus, Curtea este singurul organism autorizat să administreze arbitraje în baza Regulamentului, inclusiv controlul şi aprobarea hotărârilor adoptate în conformitate cu acesta iar potrivit art. 6.2, prin exprimarea acordului privind desfăşurarea arbitrajului în baza Regulamentului, părţile au acceptat faptul că arbitrajul va fi administrat de Curte.

De altfel, Înalta Curte constată că inclusiv Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ si Industrie a României are propriile sale Reguli de procedură arbitrală aplicabile arbitrajului intern şi internaţional organizat de aceasta, motiv pentru care nu pot fi reţinute susţinerile recurentei potrivit cărora, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ si Industrie a României poate aplica şi un alt regulament (Regulamentul de Arbitrare al Camerei Internaţionale de Comerţ - ICC Rules) decât propriile reguli adoptate în acest sens.

În concluzie, deşi recurenta susţine că acest Regulament ar pute fi aplicat şi în procedurile de arbitraj internaţional administrate de către Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ si Industrie a României, faţă de cele de mai sus rezultă indiscutabil faptul că nicio altă instituţie arbitrală în afara Camerei Internaţionale de Comerţ nu ar putea aplica Regulamentului de Arbitrare al acesteia, Regulament agreat de ambele părţi.

Pe de altă parte, denumirea instituţiei care administrează arbitrajul internaţional în cadrul Camerei de Comerţ si Industrie a României este cea de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ si Industrie a României, aşa cum rezultă din documentele oficiale ale Curţii, inclusiv din modelul clauzei compromisorii pe care îl recomandă Camera de Comerţ si Industrie a României .

Potrivit dispoziţiilor art. 550 C. proc. civ., prin clauza compromisorie părţile convin ca litigiile ce se vor naşte din contractul în care este stipulată sau în legătură cu acesta să fie soluţionate pe calea arbitrajului, arătându-se, sub sancţiunea nulităţii, modalitatea de numire a arbitrilor. În cazul arbitrajului instituţionalizat este suficientă referirea la instituţia sau regulile de procedură ale instituţiei care organizează arbitrajul.".

Aşadar, interpretarea sintagmei Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional este în sensul că aceasta desemnează Curtea Internaţională de Arbitraj ICC Paris, ca unic forum care are autoritatea de a aplica Regulile ICC şi nu Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ a României, aşa cum susţine recurenta.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei referitoare la faptul că, fiind societate pe actiuni cu unic acţionar statul roman şi care are ca sursa de finantare fondurile publice, având in vedere implicaţiile financiare ale unui arbitraj, reclamanta nu putea indica ca instituţie arbitrală decât Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ si Industrie a României întrucât costurile sunt cu mult reduse faţă de costurile ce le implică un arbitraj în faţa International Chamber of Commerce - International Court of Arbitration, Înalta Curte constată că, tocmai având in vedere aceste implicaţii financiare, la încheierea contractului recurenta trebuia să manifeste maximă exigenţă şi să formuleze clauze clare, concise şi lipsite de ambiguitate, ea fiind de altfel cea care întocmit formularul de contract ce a fost încheiat între părţi. Astfel, pentru neclaritatea unor termeni folosiţi în redactarea clauzei compromisorii singura responsabilă este recurenta.

Faţă de excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de recurentă la termenul de judecată din 03.06.2020, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele aspecte:

În dosarul nr. x/2017, în care s-a pronunţat sentinţa nr. 4119/16.10.2018, părţile au fost A., acţionând în nume propriu şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., obiectul acţiuni constituindu-l acţiunea în anularea sentinţei parţiale pronunţată în dosarul x/2015 de ICC-International Cour of Arbitration.

Prin sentinţa de mai sus, s-a desfiinţat hotărârea parţială finală pronunţată în dosarul x/2015 de ICC-International Cour of Arbitration şi s-a trimis cauza spre competentă soluţionare Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ a României. Sentinţa nr. 4119/16.10.2018 a rămas definitivă prin renunţarea reclamantei A. la calea de atac a recursului. Într-adevăr, şi în cadrul acestui dosar a fost pusă în discuţie aceeaşi chestiune, respectiv, instituţia de arbitraj competentă, însă instanţa a avut de interpretat clauzele unui alt contract, şi anume Contractul cu nr. x/28516 pentru proiectarea şi execuţia Autostrăzii Lugoj - Deva lot 3: 43+855 km - 65+965 km, încheiat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. cu A.

Potrivit art. 431 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect şi oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă, însă în prezenta cauză nu se pune problema nici a autorităţii de lucru judecat şi nici a puterii de lucru judecat întrucât nu există o triplă identitate de părţi, obiect şi cauză (A. a acţionat în nume propriu, obiectul cauzei l-a constituit o altă hotărâre arbitrală iar cauza a constituit-o un alt contract decât cel din prezentul dosar).

Sentinţa definitivă nr. 4119/16.10.2018 poate constitui doar un exemplu de practică judiciară însă trebuie remarcat faptul că potrivit uzanţelor dreptului românesc, judecătorul în general nu este legat de o hotărâre pronunţată într-o cauză similar, jurisprudenţa neconstituind izvor de drept.

Aşadar, niciuna din criticile recurentului întemeiate pe dispoziţiile pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., nu sunt fondate.

Cu privire la recursul incident promovat de pârâta Asocierea A. - B. - C.., reprezentată de liderul asocierii A., Înalta Curte constată că primul punct (A) este subsidiar iar criticile aduse sentinţei atacate s-ar fi impus a fi analizate doar în ipoteza admiterii recursului principal. Cum acesta, faţă de cele de mai sus, s-a dovedit a fi nefondat, nu mai sunt necesare analizarea criticilor formulate de această recurentă.

În ceea ce privesc criticile de la punctul B referitoare la reducerea în mod nejustificat cheltuielile de judecată, Înalta Curte are în vedere Decizia nr. 3/2020 a ÎCCJ dată în recursul în interesul legii potrivit căreia, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Aşadar aceste critici sunt inadmisibile în calea de atac a recursului.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de toate aspectele relevate mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul principal declarat de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3294 din 26 septembrie 2017 ca nefondat după cum va respinge şi recursul incident declarat de pârâta Asocierea A. - B. - C.., reprezentată de liderul asocierii A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3294 din 26 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de pârâta Asocierea A. - B. - C.., reprezentată de liderul asocierii A. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2020.