Parish's restitution claim fails as res judicata and land registry ownership defeat ownership proof.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Administrative and Fiscal Disputes Section) dismissed as unfounded the appellant's appeal and upheld the lower court's judgment, thereby confirming the denial of a religious parish's claim for restitution in kind of a building and land in Cluj-Napoca; the administrative decision rejecting the restitution request remains in force. The dispute concerned the annulment of a Special Commission decision that rejected a restitution request under Emergency Ordinance No. 94/2000, because the applicant parish failed to prove ownership at the time of the state's abusive taking, as the cadastral owner was a separate institutional entity (a girls' boarding house). The decisive legal basis was the positive effect of res judicata under Articles 430(2) and 431(2) of the Civil Procedure Code, applied to an earlier irrevocable court decision that had already established the applicant lacked standing as owner, which precluded re-litigating the ownership issue; additionally, the presumption of ownership from the land registry entries under Articles 32–33 of Decree-Law No. 115/1938 was not rebutted, and the canonic law provisions invoked were recognized only later and did not retroactively apply.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, art. 430 alin. (2) C. proc. civ, art. 431 alin. (2) C. proc. civ, art. 32 din Legea nr. 165/2013, art. 5 alin. (2) din Legea nr. 21/1924, art. 493 C. proc. civ; Parish's restitution claim fails as res judicata and land registry ownership defeat ownership proof: The dispute concerned the annulment of a Special Commission decision that rejected a restitution request under Emergency Ordinance No. 94/2000, because the applicant parish failed to prove ownership at the time of the state's abusive taking, as the cadastral owner was a separate institutional entity (a girls' boarding house). The decisive legal basis was the positive effect of res judicata under Articles 430(2) and 431(2) of the Civil Procedure Code, applied to an earlier irrevocable court decision that had already established the applicant lacked standing as owner, which precluded re-litigating the ownership issue; additionally, the presumption of ownership from the land registry entries under Articles 32–33 of Decree-Law No. 115/1938 was not rebutted, and the canonic law provisions invoked were recognized only later and did not retroactively apply.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for dismissing the appeal as unfounded.
Ground of cassation invoked by the appellant and analyzed for the dismissal.
Full text
Şedinţa publică din data de 17 iunie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 26 octombrie 2016, sub nr. x/2015, reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia - Parohia Romano-Catolică Sf. Mihail, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, a solicitat anularea Deciziei nr. 3500 din 24.08.2015 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi restituirea în natură a corpului II de imobil, constând în casă din cărămidă cu 8 camere, 5 bucătării, dependinţe, cu terenul aferent, înscris iniţial în cartea funciară nr. x a localităţii Cluj, nr. top x, şi înscris în prezent în C.F. colectivă x Cluj (C.F. electronic x Cluj, x Cluj), cu nr. top. x, corpul E, cu terenul aferent.
La data de 21.03.2017, reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia - Parohia Romano-Catolică Sf. Mihail a depus o cerere de restrângere a obiectului acţiunii sale având în vedere înstrăinarea de către statul român a celorlalte apartamente pe care le-a solicitat, restituirea în natură nefiind posibilă în privinţa acestora.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 143 din 5 aprilie 2017, Curtea de Apel Cluj a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia - Parohia Romano-Catolică Sf. Mihail, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 143 din 5 aprilie 2017, pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia - Parohia Romano-Catolică Sf. Mihail, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat restituirea în natură a corpului II de imobil, în prezent corpul E, cu terenul aferent, compus din:
- apartamentul nr. x, cu nr. topografic xII, în cotă de 15.56/100 parte;
- apartamentul nr. x, cu nr. topografic xV, în cotă de 22.1/100 parte;
- apartamentul nr. x, cu nr. topografic xVI, în cotă de 32.23/100 parte, toate fiind în proprietatea Statului român şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, precum şi cota de 333/373 parte din terenul intravilan înscris în CF x Cluj Napoca, nr. topografic x.
Criticile aduse sentinţei primei instanţe au fost încadrate de către recurenta-reclamantă în temeiul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., susţinând titulara căii de atac faptul că, deşi în cartea funciară nr. x a localităţii Cluj figurează ca titular "Internatul de fete Romano-catolic din Cluj", acest internat era doar o structură organizatorică internă a bisericii, fără personalitate juridică, iar modalitatea de intabulare reflectă destinaţia imobilului (internat de fete) şi titularul dreptului de proprietate (Biserica Romano-catolică). A făcut trimitere recurenta-reclamantă la art. 100 din Codul canonic, susţinând că, în cazul Internatului de fete romano-catolic din Cluj nu există niciun decret formal de acordare a personalităţii juridice, astfel că o asemenea structură nu a putut deţine nici potrivit dreptului canonic, nici potrivit dreptului civile, bunuri în nume propriu, iar combaterea faptului negativ ar fi trebuit a fi realizată de către intimata-pârâtă.
A mai susţinut recurenta-reclamantă că scopul art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 a fost acela de a repara abuzurile regimului totalitar, în sensul retrocedării imobilelor care au fost preluate de la cultele religioase din România, indiferent de la care entitate bisericească au fost preluate.
Consideră recurenta-reclamantă că sunt îndeplinite cerinţele instituite prin prevederile O.U.G. nr. 94/2000 în privinţa sa, iar faptul că se invocă de către prima instanţă prevederile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. este contrar legii, întrucât, prin decizia anterioară a Curţii de Apel Cluj, având nr. 2431/15.12.2008, s-a stabilit că Parohia Romano-Catolică Sf. Mihai nu avea calitate să solicite constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul în litigiu, dată fiind calitatea de proprietar a Internatului de fete Romano-Catolic.
A pretins recurenta-reclamantă că nu sunt incidente în prezenta cauză nici prevederile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., nici cele ale art. 431 alin. (2) C. proc. civ., deoarece, pe de o parte, efectele acelei decizii se manifestă inter partes, în limitele procesului respectiv, pe de altă parte, vechea soluţie nu este repusă în discuţie, drepturile câştigate rămân neafectate, iar prezentul litigiu se referă la o parte din imobil care nu a fost înstrăinat şi, în raport de prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., ar fi trebuit ca autoritatea publică pârâtă să invoce un drept recunoscut prin hotărârea respectivă, iniţială, în noul litigiu, însă această autoritate nu a fost parte în litigiul anterior, astfel că nu se poate prevala de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat în prezentul dosar. În consecinţă, susţine recurenta-reclamantă că, în lipsa întrunirii condiţiilor specifice impuse de prevederile art. 430 alin. (2) şi art. 431 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea invocată are valoare de cel mult precedent judiciar, fără vreun efect normativ, fără a fi vorba despre izvoare de drept, argumentele cuprinse în hotărârile respective putând fi combătute şi fiind absolut permise dovezile contrare.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a solicitat menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei primei instanţe, prin respingerea recursului declarat în cauză ca nefondat. A arătat intimata-pârâtă că instanţa de fond a aplicat corect prevederile O.U.G. nr. 94/2000, ţinând cont de puterea de lucru judecat privind calitatea de proprietar a Parohiei Romano-Catolice Sf. Mihail asupra imobilului solicitat, întrucât, prin cererea de retrocedare nr. x/28.02.2003, depusă de către Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia pentru Parohia Romano-Catolică, s-a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Cluj, nr. top. x, compus din două corpuri de casă, iar prin Decizia nr. 3500/24.08.2015, Comisia a respins cererea de retrocedare, având în vedere faptul că solicitanta nu a depus înscrisuri din care să reiasă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat.
În privinţa dreptului canonic invocat de către recurenta-reclamantă, a susţinut intimata-pârâtă că până la adoptarea H.G. nr. 1218/2008 Codul de drept canonic al Bisericii Romano-Catolice nu a fost recunoscut, iar normele acestuia nu retroactivează şi nu pot face dovada dreptului de proprietate al Bisericii Romano-Catolice asupra bunurilor solicitate, la momentul preluării acestor bunuri de către Statul român.
A menţionat intimata-pârâtă că, în procedura administrativă, i-a solicitat titularului cererii de retrocedare, prin adresa nr. x/29.01.2015, transmiterea oricăror acte sau înscrisuri (inventare bisericeşti) din care să reiasă legătura juridică dintre solicitanta Parohia Romano-Catolică Sfântul Mihail şi proprietarul tabular al imobilului, Internatul de fete Romano-Catolic Cluj.
Aceste documente nu au fost transmise, deşi a fost menţionat în cuprinsul adresei de solicitare termenul de decădere de 120 de zile, prevăzut de art. 32 din Legea nr. 165/2013.
Susţine intimata Comisia Specială de Retrocedare că prezintă forţă probantă în cauză înscrierile de carte funciară, relevante fiind dispoziţiile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, potrivit cărora "dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei", precum şi dispoziţiile art. 33 din acelaşi act normativ, ce consacră principiul forţei probante absolute a înscrierii în cartea funciară.
În legătură cu susţinerile recurentei-reclamante privind art. 430 alin. (2) şi art. 431 alin. (2) C. proc. civ., arată intimata-pârâtă că judecătorul fondului a avut în vedere împrejurarea potrivit căreia Parohia Romano-Catolică Sf. Mihail nu are calitatea de proprietar al imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, Bulevardul x, iar prezumţia de lucru judecat este la îndemâna oricărei părţi dintr-un litigiu, în sensul că fiecare parte are posibilitatea de a opune lucrul judecat anterior, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă. În acest caz, susţine intimata, nu este necesară întrunirea triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ce s-a soluţionat anterior, aşa încât această rezolvare să nu poată fi contrazisă, indiferent dacă s-a dat prin considerente sau prin dispozitiv.
Prin urmare, susţine Comisia Specială de Retrocedare că a fost corect avută în vedere, de către judecătorul cauzei, Decizia nr. 2431/15.12.2008 a Curţii de Apel Cluj, irevocabilă, în care s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că, în privinţa imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, Bd. x, Parohia Romano-Catolică Sf. Mihail nu are calitatea de proprietar al imobilului, chiar recurenta-reclamantă recunoscând că a avut în administrare bunurile respective, acestea fiind în posesia titularului înscris în cartea funciară, respectiv Internatul de fete Romano-Catolic Cluj.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar au fost combătute susţinerile în fapt şi în drept din cuprinsul întâmpinării, fiind reluate aspectele subliniate în calea de atac declarată, ce au constituit criticile de nelegalitate formulate împotriva sentinţei primei instanţe. A menţionat recurenta-reclamantă că intimata nu a combătut niciodată faptul negativ al lipsei personalităţii juridice proprii a internatului, iar potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 21/1924, "un aşezământ creat de o persoană juridică nu poate avea o personalitate distinctă de aceea a persoanei juridice care a creat-o, decât dacă i se recunoaşte formal aceasta, în condiţiunile statornicite prin legea de faţă", iar internatul nu a fost niciodată înregistrat ca persoană juridică şi nu a existat o recunoaştere formală a personalităţii juridice a acestei entităţi.
5. Procedura de soluţionare a recursului
Prin rezoluţia din 21 noiembrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 12 februarie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, a motivelor de casare invocate şi a probelor administrate în cauză, Înalta Curte reţine caracterul său nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurenta-reclamantă s-a adresat instanţei de contencios administrativ competentă cu acţiunea sa de anulare a Deciziei nr. 3500/24.08.2015, emisă de Comisia Specială de Retrocedare, prin care s-a respins solicitarea sa de retrocedare nr. 6428/28.02.2003, privind restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, Bulevardul x nr. 75 (fostă Calea x), înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Cluj, nr. topografic x, imobil compus din: -corp II: casă din cărămidă cu 8 camere, 5 bucătării, dependinţe şi teren aferent, înscris în prezent în C.F. colectivă x Cluj (C.F. electronic x Cluj, x Cluj), cu nr. topo x, corpul E, cu terenul aferent.
Prin decizia contestată, Comisia Specială de Retrocedare a respins cererea recurentei-reclamante, reţinând că titularul solicitării nu a făcut dovada că, la data preluării abuzive de către statul român, era proprietarul imobilului ce formează obiectul cererii, figurând ca proprietar tabular Internatul de fete Romano-Catolic din Cluj.
Obiectul acţiunii în anularea acestui act administrativ a fost restrâns în cursul judecării cauzei la fond, reclamanta Parohia Romano-Catolică Sf. Mihail arătând că solicită restituirea în natură doar a apartamentelor cu nr. 2, 5 şi 6 din corpul II de imobil (în prezent corpul E), precum şi cota parte din teren de 333/373, potrivit cererii de la dosarul de fond.
Decizia nr. 3500/24.08.2015 a fost menţinută de către prima instanţă, ce a respins cererea de chemare în judecată a reclamantei Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia-Parohia Romano-Catolică Sf. Mihai, această soluţie urmând a fi confirmată şi în calea recursului, fiind una legală.
În privinţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se observă în calea recursului că recurenta-reclamantă nu a formulat critici care să se încadreze în acest temei de drept, astfel că vor fi analizate de către instanţa de control judiciar toate susţinerile în fapt ale căii de atac declarate în cauză prin raportare la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În analiza calităţii de fost proprietar al imobilului pretins spre restituire, a reţinut prima instanţă că a existat un litigiu anterior, în dosarul nr. x/2004 al Judecătoriei Cluj-Napoca, în care reclamanta Parohia Romano-Catolică Sf. Mihail a formulat o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate pentru imobilul revendicat, iar în cadrul acestui litigiu s-a reţinut în mod irevocabil că titulara demersului judiciar, Parohia Romano-Catolică "Sfântul Mihai" Cluj-Napoca nu are calitate procesuală activă în cauză, întrucât nu a dovedit existenţa unei identităţi între persoana reclamantei şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii, în condiţiile în care titularul dreptului întabulat în cartea funciară este Internatul de fete Romano-Catolic Cluj-Napoca, iar înainte de preluarea imobilului de către stat, reclamanta a săvârşit cu privire la acest bun numai acte de administrare, nu de dispoziţie.
În legătură cu aspectele reţinute de către prima instanţă, prin valorificarea puterii de lucru judecat în cauza anterioară, înregistrată sub nr. x/2004 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, au fost formulate critici în calea de atac declarată de reclamanta Parohia Romano-Catolică Sf. Mihail, care au vizat nelegala aplicare a prevederilor art. 430 alin. (2) C. proc. civ., nefiind vorba, în cauză, despre o autoritate de lucru judecat.
Tot în legătură cu această chestiune, a susţinut recurenta-reclamantă că efectele deciziei anterioare se manifestă doar între părţile din acel litigiu, că prezentul demers judiciar priveşte o altă parte a imobilului decât cea din dosarul anterior, iar efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat ar fi putut fi invocat doar de către partea care ar fi câştigat în primul litigiu.
Se observă, însă, că intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a stabilit în decizia sa nr. 3500/2015 că cererea de retrocedare a fost respinsă pentru faptul că proprietar tabular al imobilului solicitat spre restituire a fost Internatul de fete Romano-Catolic din Cluj, iar nu Parohia Romano-Catolică din Cluj, făcând trimitere, în motivarea actului administrativ de respingere, la decizia civilă irevocabilă nr. 2431/R/15.12.2008, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2004, în care s-a statuat asupra calităţii de proprietar al imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, Bulevardul x nr. 75 (fostă Calea x).
Această trimitere la o hotărâre judecătorească anterioară a fost determinată de necesitatea respectării puterii de lucru judecat, ca prezumţie legală aflată la îndemâna oricărei părţi din litigiu de a se prevala de cele anterior dezlegate, în mod definitiv (irevocabil, în formularea din C. proc. civ. de la 1865), cu atât mai mult cu cât demersul primar şi comun al celor două cauze l-a reprezentat cererea de retrocedare nr. x/28.02.2003, nefiind vorba, după cum încearcă recurenta-reclamantă să acrediteze în argumentele sale, despre existenţa unor dosare diferite, ce au avut obiect diferit şi părţi diferite.
Problema de drept dezlegată în mod irevocabil prin hotărârea anterioară este cea a lipsei calităţii de fost proprietar al imobilului pentru care recurenta-reclamantă a formulat cererea de retrocedare nr. x/28.02.2003, cerere care a fost soluţionată de către Comisia Specială de Retrocedare prin decizia nr. 3500/24.08.2015, ce formează obiectul prezentei cereri în anulare deduse judecăţii în faţa instanţei de contencios administrativ competente în cauză.
Din perspectiva dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., se constată că puterea lucrului judecat a fost invocată de către intimata-pârâtă, chiar în cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul de fond, iar în această situaţie, astfel cum se arată constant în doctrina juridică şi în jurisprudenţă, "nu interesează existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză între cele două litigii, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, aşa încât aceasta să nu mai poată fi contrazisă, indiferent dacă rezolvarea a fost dată prin dispozitiv ori prin considerente, date fiind dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ..".
Prin urmare, sunt nefondate criticile recurentei-reclamante privind invocarea, de către prima instanţă, a prevederilor art. 430 alin. (2) C. proc. civ., când, în realitate, efectul puterii de lucru judecat a fost invocat în conformitate cu prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., având legătură cu soluţionarea litigiului de faţă.
Această prezumţie impune consecvenţa în judecată, astfel încât ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre. Instanţa în faţa căreia a fost invocată chestiunea prejudicială are obligaţia de a judeca în fond, însă soluţia trebuie să ţină cont de dezlegarea deja dată asupra problemei de drept dedusă judecăţii, dând eficienţă prezumţiei de lucru judecat, că a mai fost odată dezlegată chestiunea litigioasă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în jurisprudenţa sa anterioară (decizia nr. 2357/2015 pronunţată de ÎCCJ, secţia de contencios administrativ şi fiscal), a statuat cu privire la distincţiile dintre autoritatea de lucru judecat şi puterea de lucru, stabilind că "…prezumţia de lucru judecat înseamnă că ceea ce s-a rezolvat jurisdicţional într-un prim litigiu va fi opus, fără posibilitatea dovezii contrare, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat.
Prezumţia de lucru judecat reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat - ceea ce a fost dezlegat jurisdicţional nu mai poate fi combătut - şi constituie, alături de excepţia lucrului judecat, instrumentul juridic menit să servească instituţiei lucrului judecat, care are la bază două reguli fundamentale: a) o acţiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio) şi b) o constatare (în sensul de soluţie privind raporturile juridice deduse judecăţii) făcută printr-o hotărâre judecătorească este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res iudicata pro veritate accipitur).
După cum s-a arătat anterior, prezumţia operează atunci când în al doilea proces se pune o problemă soluţionată printr-o hotărâre anterioară. Ea nu presupune o identitate de acţiuni, ci doar de chestiuni juridice litigioase.
De aceea, prezumţia nu opreşte judecata celei de a doua acţiuni, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare de care trebuie să se ţină seama".
Chestiunea examinării şi respectării prezumţiei legale a puterii de lucru judecat reprezintă o garanţie a respectării principiului securităţii raporturilor juridice, fiind obligatoriu a se ţine seama de problemele de drept soluţionate anterior în cadrul litigiului în care se pune în discuţie aceeaşi chestiune juridică. Procedând altfel, s-ar genera incertitudine jurisprudenţială şi s-ar reduce încrederea justiţiabililor în sistemul judiciar.
În consecinţă, constatând că prin sentinţa recurată s-a ţinut seama de dezlegarea anterioară cu privire la excepţia lipsei calităţii de fost proprietar al imobilului solicitat spre retrocedare, Înalta Curte reţine că este corectă soluţia pronunţată de prima instanţă, fără ca înscrisurile depuse la dosar în calea de atac să poată face o altă dovadă decât cea confirmată irevocabil prin decizia nr. 2431/15.12.2008 a Curţii de Apel Cluj, în sensul inexistenţei unei identităţi între persoana care a formulat cererea de retrocedare nr. x/2003 şi proprietarul tabular, astfel cum apare acesta înscris în Cartea funciară nr. x a localităţii Cluj nr. top. x, anterior preluării abuzive în favoarea statului român.
Cu privire la invocarea, de către recurenta-reclamantă, a prevederilor Codului de drept canonic al Bisericii Romano-Catolice, Înalta Curte reţine că aceste prevederi ecleziastice au fost recunoscute în sistemul legislativ românesc prin H.G. nr. 1218/2008, iar normele cuprinse în respectivul cod nu retroactivează, nefiind apte să determine o altă soluţie decât cea valorificată prin puterea de lucru judecat cu privire la lipsa calităţii de proprietar a recurentei-reclamante asupra imobilului solicitat spre retrocedare prin cererea nr. x/28.02.2003. Prezumţia instituită prin prevederile art. 32 şi 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, privind dreptul real aflat în patrimoniul celui care este înscris ca proprietar în cartea funciară, nu a fost răsturnată în cauză, iar celelalte alegaţii ale recurentei-reclamante, privind suportarea sarcinilor fiscale aferente imobilului revendicat de către Parohia Romano-Catolică, nu sunt apte să înlăture forţa probantă a prezumţiei rezultate din înscrierea în cartea funciară a proprietarului tabular al respectivului imobil.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele anterior arătate, în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia - Parohia Romano-Catolică Sf. Mihail împotriva sentinţei civile nr. 143 din 5 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, menţinând sentinţa atacată astfel cum a fost pronunţată, fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia - Parohia Romano-Catolică Sf. Mihail împotriva sentinţei civile nr. 143 din 5 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2020.