Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2591/2020 AI generated

Inapplicability of first-instance jurisdiction to claims for reasonable judicial term under ECHR Article 6 and constitutional provisions

Case Number Decizia nr. 2591/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the defendant State's exception of lack of material jurisdiction and declined jurisdiction, referring the case to the Timișoara Court of Appeal. The dispute involved a claim by two plaintiffs against the State, represented by the President, seeking to enforce the obligation to provide independent and impartial courts and to judge cases within a reasonable time under Article 6 of the European Convention on Human Rights, along with claims for substantial penalties and damages. The court determined it lacked first-instance jurisdiction for such claims against central authorities, as its competence under the Code of Civil Procedure is primarily appellate; specific territorial jurisdiction was established in the Timișoara Court of Appeal based on the plaintiffs' domicile. The decisive legal basis included Article 97 of the Code of Civil Procedure and Articles 10(1) and 10(3) of Law No. 554/2004 regarding administrative and fiscal disputes.

Legislator headnote

AI generated

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 97 din C. proc. civ, art. 23 din Legea nr. 304/2004, art. 135 alin. (2) C. proc. civ, art. 132 alin. (1) - (3) C. proc. civ; Inapplicability of first-instance jurisdiction to claims for reasonable judicial term under ECHR Article 6 and constitutional provisions: The dispute involved a claim by two plaintiffs against the State, represented by the President, seeking to enforce the obligation to provide independent and impartial courts and to judge cases within a reasonable time under Article 6 of the European Convention on Human Rights, along with claims for substantial penalties and damages. The court determined it lacked first-instance jurisdiction for such claims against central authorities, as its competence under the Code of Civil Procedure is primarily appellate; specific territorial jurisdiction was established in the Timișoara Court of Appeal based on the plaintiffs' domicile. The decisive legal basis included Article 97 of the Code of Civil Procedure and Articles 10(1) and 10(3) of Law No. 554/2004 regarding administrative and fiscal disputes.

Keywords

AI generated
lack of jurisdiction judicial law european Convention on Human Rights article of civil procedure territorial law e-justice

Cited Legislation

AI generated
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin prevederile Legii nr.
art. 97 din C. proc. civ
Totodată, Înalta Curte va avea în vedere şi dispoziţiile art. 97 din C.
art. 23 din Legea nr. 304/2004
21 şi art. 23 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care stabilesc sfera cauzelor ce revin în competenţa de soluţionare a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
art. 135 alin. (2) C. proc. civ
Procedural basis cited in the dispositive regarding the finality or procedural effect of the decision on jurisdiction.
art. 132 alin. (1) - (3) C. proc. civ
Procedural basis cited in the dispositive for admitting the exception of lack of material jurisdiction and transferring the case.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 132 alin. (1) - (3) C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for admitting the exception of lack of material jurisdiction and transferring the case.

art. 135 alin. (2) C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive regarding the finality or procedural effect of the decision on jurisdiction.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2020

Asupra prezentei cereri de chemare în judecată;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 14 aprilie 2020, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat de C., au solicitat obligarea pârâtului să le asigure instanţe de judecată independente şi imparţiale, care să judece cauzele într-un termen rezonabil, sub sancţiunea plăţii unor penalităţi de 1.000.000 Euro pe zi de întârziere pentru fiecare dintre reclamanţi, precum şi obligarea pârâtului la plata către reclamanţi a despăgubirilor în sumă de 500.000.000 Euro.

2. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 22 mai 2020, pârâtul Statul Român, reprezentat de C. a invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, excepţia necompetenţei teritoriale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Preşedintelui României, excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, precum şi excepţia lipsei de interes a reclamanţilor.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cu prioritate excepţia necompetenţei materiale a instanţei, potrivit art. 130-132 C. proc. civ., Înalta Curte o va admite pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii invocă nerespectarea de către pârât a obligaţiei prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, de a asigura judecarea proceselor într-un termen rezonabil, de către instanţe de judecată independente şi parţiale, temeiul de drept al cererii fiind indicat a fi dispoziţiile Constituţiei României şi Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin prevederile Legii nr. 212/2018, prevăd următoarele:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.", dar şi prevederile art. 10 alin. (3) din acelaşi act normativ, potrivit cărora:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său."

Totodată, Înalta Curte va avea în vedere şi dispoziţiile art. 97 din C. proc. civ., potrivit cărora competenţa de judecată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vizează recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, recursurile în interesul legii, cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept, precum şi orice alte cereri date prin lege în competenţa sa, dar şi prevederile art. 21 şi art. 23 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care stabilesc sfera cauzelor ce revin în competenţa de soluţionare a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Din cuprinsul acestor texte de lege, rezultă că secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie deţine o competenţă legală circumscrisă, majoritar, soluţionării căii de atac a recursului, neputând fi sesizată direct cu soluţionarea pe fond a unei cereri, decât în cazurile expres şi limitativ prevăzute de legi speciale, iar în prezenta cauză nu este incidentă niciuna dintre situaţiile prevăzute de lege, care stabilesc competenţa materială în primă instanţă în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Faţă de dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, anterior citate, având în vedere că pârâtul chemat în judecată are calitatea de autoritate publică centrală, soluţionarea cauzei, din punct de vedere material, revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel.

Sub aspect teritorial, Înalta Curte reţine că reclamantul B. domiciliază în municipiul Timişoara, având domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în comuna Livezile nr. 185, judeţul Timiş, iar reclamanta A. domiciliază în judeţul Timiş. Întrucât ambii reclamanţi domiciliază în în judeţul Timiş, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei revine curţii de apel în a cărei circumscripţie teritorială locuiesc reclamanţii, respectiv Curtea de Apel Timişoara.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 132 alin. (1) - (3) şi art. 135 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei materiale şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Declină competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat de C., în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2020.