Contractual payment claim barred by statutory one-year extinction deadline capping prescription interruption in administrative litigation

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 05 iulie 2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele Societatea A. S.R.L. şi Societatea B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, au solicitat:

(i) obligarea pârâtului să efectueze recepţia Rapoartelor menţionate în Caietul de Sarcini aferente Contractului Nr. 344/2011, în lumina respectării prevederilor art. 11 din Contract;

(ii) obligarea pârâtului să dispună aprobarea Rapoartelor Intermediare (aferente fiecărei etape a Proiectului în parte);

(iii) obligarea pârâtului să dispună aprobarea Raportului Final, conform prevederilor art. 7 din Caietul de Sarcini şi, pe cale de consecinţă, (iv) obligarea pârâtului la plata facturilor emise în baza prevederilor contractuale şi având la baza Rapoartele menţionate şi identificate în cuprinsul Caietului de Sarcini, prin raportare la îndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor trasate în sarcina Prestatorului conform prevederilor contractuale, respectiv a sumei de 1.914.553,17 RON, reprezentând 980.737,69 RON debit principal + 933.815,48 RON penalităţi aferente;

(v) obligarea pârâtului la restituirea către Prestator a Garanţiei de bună execuţie, reţinută în baza prevederilor art. 8 din Contract, prin raportare la îndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor asumate prin prezentul contract şi la expirarea duratei de execuţie a contractului;

(vi) obligarea pârâtului la achitarea tuturor cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul dosar.

1.2. Prin încheierea din 10 ianuarie 2017, instanţa de fond a constatat că, în cauză, calitatea de pârât revine Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, în raport de modificările legislative intervenite prin O.U.G. nr. 1/2017.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 244 din 01 februarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepţia decăderii pârâtului din dreptul de a invoca tardivitatea plângerii prealabile şi, în consecinţă, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii pentru tardivitatea plângerii prealabile;

- a respins excepţia decăderii pârâtului din dreptul de a invoca excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată;

- a admis excepţia tardivităţii introducerii cererii în contencios administrativ, invocată de pârât;

- a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele Societatea A. S.R.L. şi Societatea B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, ca tardiv formulată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 244 din 01 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamantele Societatea A. S.R.L. şi Societatea B. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate.

În motivarea recursului, reclamantele au contestat soluţia de respingere a acţiunii, ca tardiv formulată, susţinând că în mod incorect a apreciat instanţa de fond că termenul de decădere a început să curgă la expirarea celor 15 zile prevăzute de art. 25 din contract, calculate de la primirea de către intimatul-pârât a somaţiei nr. x/30.04.2014.

Recurentele-reclamante au învederat că nu au stat în pasivitate şi au urmărit soluţionarea diferendului pe cale amiabilă şi că, în urma întâlnirilor cu reprezentanţii pârâtului, aceştia nu au exprimat un refuz la plată a facturilor emise şi nici nu au comunicat eventuale neconformităţi ale acestora. Dovada acceptării la plată a facturilor rezultă şi din minuta din 26.09.2016, reprezentanţii intimatului-pârât dorind identificarea unor pârghii legale pentru a putea face acceptanţa unor servicii prestate cu trei ani în urmă.

Reiterând, cronologic, lista scrisorilor/solicitărilor/notificărilor transmise către intimatul-pârât, recurentele au susţinut că, ulterior somaţiei din 30.04.2017, nu au stat în pasivitate şi au transmis intimatului numeroase adrese şi notificări, astfel încât, în raport de dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu prevederile art. 2537 C. civ., termenul de prescripţie a fost întrerupt.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 30 martie 2018, intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene (fost Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, conform modificărilor legislative intervenite conform O.U.G. nr. 1/2018), reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantele Societatea A. S.R.L. şi Societatea B. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentele-reclamante nu au prezentat niciun motiv de nelegalitate care să se circumscrie acestui text de lege, respectiv nu au prezentat argumente privitoare la lipsa motivelor pe care se întemeiază hotărârea ori la prezentarea unor considerente contradictorii ori străine de natura cauzei.

De altfel, Înalta Curte constată că prima instanţă a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sentinţa recurată cuprinzând argumente care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele expuse de părţi, precum şi elementele de fapt şi de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut că cererea cu soluţionarea căreia a fost învestit a fost depusă cu depăşirea termenului prevăzut de lege. În realitate, nemulţumirile recurentelor-reclamante privesc modalitatea în care instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004, prin raportare la dispoziţiile contractuale şi corespondenţa purtată de părţi, critici care se circumscriu motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Prin motivele recursului declarat în cauză, recurentele-reclamante au susţinut, în esenţă, că în cauză a operat întreruperea termenului de prescripţie a introducerii cererii de chemare în judecată, prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca urmare a formulării, în cadrul termenului, a unor cereri/solicitări/notificări adresate intimatului-pârât.

Motivele de nelegalitate invocate de reclamante sunt nefondate, urmând a fi respinse.

Pentru a răspunde criticilor formulate de recurentele-reclamante, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 25 din Contractul de prestări servicii nr. x/19.12.2011, intitulat "Soluţionarea litigiilor", potrivit cărora:

"(1) Părţile contractante vor depune toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabila orice neînţelegere sau dispută care se poate ivi între ei în cadrul sau în legătură cu îndeplinirea contractului, în termen de 15 zile lucrătoare.

(2) Părţile contractante se vor notifica reciproc în scris asupra poziţiilor adoptate, precum şi cu privire la soluţiile propuse pentru rezolvarea disputei respective. În cazul în care vor considera necesar, părţile se pot întâlni în scopul soluţionării disputei. Fiecare parte are obligaţia de a răspunde în termen de 3 zile de la cererea transmisă de cealaltă parte referitor la soluţionarea pe cale amiabilă a disputei, dar fără a depăşi termenul de 15 zile. (3) Dacă, după 15 zile de la începerea acestor tratative, Achizitorul şi Prestatorul nu reuşesc să rezolve în mod amiabil o divergenţă contractuală, fiecare poate solicita ca disputa să se soluţioneze de către instanţele competente româneşti."

Înalta Curte reţine că la dosarul cauzei a fost depusă de către recurentele-reclamante somaţia de plată nr. x/30.04.2014, înregistrată de autoritatea finanţatoare sub nr. x/30.04.2014, prin care s-a solicitat intimatului-pârât achitarea sumelor reprezentând contravaloarea serviciilor restante, în termen de 15 zile de la data primirii somaţiei. Ulterior comunicării acestei somaţii, recurentele-reclamante au susţinut că au încercat soluţionarea diferendului contractual pe cale amiabilă, prin comunicarea către intimatul-pârât a unor facturi, adrese şi solicitări de întâlnire, demersuri de natură a întrerupe termenul de prescripţie prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru formularea cererii de chemare în judecată.

Potrivit art. 11 din Legea nr. 554/2004 (forma în vigoare la data emiterii şi comunicării somaţiei de plată, dar şi la data introducerii acţiunii):

"(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: (...) e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative. (2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.. (5) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripţie, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere."

În raport de textul de lege anterior citat şi de dispoziţiile contractului de prestări servicii, Înalta Curte reţine că, în speţa de faţă, cererea de chemare în judecată trebuia introdusă de recurentele-reclamante într-un termen de 6 luni, dar nu mai mare de un an, calculat de la data împlinirii celor 15 zile scurse de la data comunicării către intimatul-pârât a somaţiei de plată nr. x/30.04.2014, înregistrată de acesta sub nr. x/30.04.2014, respectiv de la data de 18.05.2014. Somaţia de plată reprezintă, conform dispoziţiilor contractuale, actul de începere a tratativelor de soluţionare amiabilă a divergenţelor şi nu a fost urmată de un răspuns din partea intimatului-pârât, astfel încât, la expirarea celor 15 zile scurse de la data comunicării somaţiei, recurentele-reclamante erau în drept să se adreseze instanţelor de judecată, în principal, cu respectarea termenului de 6 luni, iar în subsidiar, a termenului maxim de un an.

Înalta Curte nu poate reţine apărările reclamantelor, referitoare la faptul că, ulterior comunicării somaţiei de plată, nu au stat în pasivitate şi că au întreprins demersuri de recuperare pe cale amiabilă a creanţelor contractuale, întrucât cauzele întreruptive de prescripţie afectează doar termenul reglementat de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu şi termenul de decădere prevăzut de alin. (2) al aceluiaşi articol, astfel cum prevăd şi dispoziţiile art. 2548 din C. civ.. Înalta Curte constată că, deşi termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este un termen de prescripţie, eventualele cauze de suspendare sau de întrerupere a acestuia nu pot avea ca efect depăşirea termenului de decădere de un an, acest din urmă termen fiind menit să asigure securitatea şi stabilitatea raporturilor juridice.

În consecinţă, în ipoteza în care s-ar aprecia că demersurile efectuate de reclamante după data comunicării somaţiei nr. x/30.04.2014 reprezintă acte de întrerupere ale termenului de prescripţie, acestea nu au ca efect prelungirea termenului de introducere a acţiunii peste termenul maxim de un an, termen de decădere prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Concluzionând, Înalta Curte constată că termenul de formulare a cererii de chemare în judecată s-a împlinit la data de 18.05.2015, în raport de prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, iar acţiunea a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată la data de 05.07.2016, cu evidenta depăşire a termenului maxim prevăzut de lege, astfel încât soluţia instanţei de fond este legală, urmând a fi menţinută.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantele Societatea A. S.R.L. şi Societatea B. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantele Societatea A. S.R.L. şi Societatea B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 244 din 01 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2020.