Timber auction ban challenge dismissed as moot after enabling regulation repealed.

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 17 ianuarie 2017, pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat anularea art. 22 alin. (2) lit. h) din H.G. nr. 617/2016.

1.2. La data de 01 martie 2017, Ministerul Apelor şi Pădurilor a depus cerere de intervenţie accesorie în interesul Guvernului României.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 95 din 23 iunie 2017, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca nefondată şi a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Ministerul Apelor şi Pădurilor.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 95 din 23 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată şi respingerea cererii de intervenţie accesorie.

În motivarea recursului, reclamanta a susţinut că, deşi este de acord cu afirmaţia instanţei de judecată în sensul că legiuitorul nu a intenţionat o aplicare retroactivă a H.G. nr. 617/2016, consideră că, totuşi, este necesară anularea dispoziţiilor art. 22 alin. (2) lit. h) din H.G. nr. 617/2006.

A apreciat că prima instanţă a reţinut greşit că prevederile legale contestate nu încalcă dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, deşi nota de fundamentare a hotărârii de guvern nu conţine trimiteri explicite la necesitatea adoptării reglementării din cuprinsul art. 22 alin. (2) lit. h).

Recurentul-reclamant a contestat şi concluzia instanţei de fond referitoare la respectarea de către emitentul actului administrativ contestat a procedurii privind transparenţa decizională, arătând că nu a existat o consultare cu agenţii economici sau cu Asociaţia Forestierilor din România anterior emiterii H.G. nr. 617/2016.

A mai susţinut că, anterior reglementării prevederilor contestate, societăţile care au câştigat licitaţiile au fost nevoite, în unele cazuri, să nu mai semneze contractele sau să le rezilieze după semnare, deoarece constatau că exploatarea masei lemnoase presupune costuri ridicate, însă nesemnarea sau rezilierea conducea la anularea adjudecării şi la pierderea garanţiei de contractare. Întrucât art. 22 alin. (2) lit. h) din H.G. nr. 617/2016 nu a prevăzut soluţii pentru situaţii tranzitorii, acest text de lege este aplicabil şi acestor societăţi, care sunt sancţionate prin interdicţia de participare timp de 6 luni la alte licitaţii, consecinţă pe care nici reclamanta şi nici ceilalţi agenţi economici din domeniu nu au cunoscut-o şi nu şi-au asumat-o la momentul nesemnării sau rezilierii contractelor.

În privinţa cererii de intervenţie formulate de Ministerul Apelor şi Pădurilor, recurenta-reclamantă a apreciat a fi greşită soluţia de admitere a acestei cereri, nefiind relevantă calitatea ministerului de iniţiator al proiectului hotărârii de guvern contestate.

Totodată, recurentul-reclamant a reiterat, în cuprinsul cererii de recurs, argumentele expuse în susţinerea cererii de chemare în judecată.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 26 septembrie 2017, intimatul-intervenient Ministerul Apelor şi Pădurilor a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin notele scrise depuse la dosarul cauzei la data de 02 martie 2020, intimatul-intervenient Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (fost Ministerul Apelor şi Pădurilor) a solicitat să se constate că, în prezent, cauza dedusă judecăţii a rămas fără obiect, ca urmare a abrogării H.G. nr. 617/2016 prin H.G. nr. 715/13.10.2017.

4.2. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 27 septembrie 2017, intimatul-pârât Guvernul României a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Aspecte procesuale

Excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât, a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin încheierea din 11 martie 2020.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Întrucât cauza de faţă are drept obiect anularea dispoziţiilor art. 22 alin. (2) lit. h) din H.G. nr. 617/2006, la stabilirea interesului procesual în susţinerea recursului se au în vedere şi evenimentele legislative care afectează existenţa/activitatea actului administrativ normativ contestat, ulterior pronunţării hotărârii atacate, precum şi existenţa unor efecte pe care actul le-a produs asupra drepturilor şi intereselor reclamantei în perioada în care a fost în vigoare şi a căror înlăturare ar putea justifica interesul procesual al susţinerii căii de atac.

Înalta Curte reţine că H.G. nr. 617/2016 a fost integral abrogată prin H.G. nr. 715/2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 812/13.10.2017, astfel încât, la data soluţionării prezentului recurs, nicio dispoziţie a acestei hotărâri de guvern nu mai produce efecte pretins prejudiciabile asupra drepturilor şi intereselor reclamantei.

În ceea ce priveşte efectele produse în perioada în care dispoziţiile contestate au fost în vigoare (02.09.2016 - 13.10.2017), în raport de motivele de nelegalitate invocate de reclamantă şi de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că reclamanta s-a referit la modalitatea concretă de interpretare şi aplicare a art. 22 alin. (2) lit. h) din H.G. nr. 617/2006 de către comisiile de preselecţie organizate pentru derularea licitaţiilor.

Pretinsul efect negativ suportat de reclamantă - respingerea cererii sale de participare la licitaţie - ar fi consecinţa modalităţii în care comisia de preselecţie a operatorilor economici din cadrul Direcţiei Silvice Neamţ - Regia Naţională a Pădurilor Romsilva a făcut aplicarea în timp a art. 22 alin. (2) lit. h) din H.G. nr. 617/2006, prin Decizia nr. 457/07.10.2016 şi Procesul-verbal nr. x/05.10.2016.

Înalta Curte subliniază că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio apărare faţă de excepţia lipsei de interes şi că, la dosarul cauzei nu au fost depuse dovezi vizând promovarea unei cereri în anularea actelor administrative emise de comisia de preselecţie a operatorilor economici, astfel încât nu poate fi decelat folosul practic pe care reclamanta l-ar obţine prin eventuala admitere a recursului şi anulare a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) lit. h) din H.G. nr. 617/2006, o astfel de soluţie putând fi valorificată numai dacă ar fi existat un litigiu cu organizatorul licitaţiei.

În raport de aceste împrejurări, Înalta Curte concluzionează că, în prezent, interesul procesual al reclamantei în susţinerea recursului nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., având în vedere că actul administrativ normativ atacat a fost abrogat şi, pe perioada cât a fost în vigoare, nu a produs efecte a căror înlăturare ar putea justifica interesul soluţionării căii de atac.

Având în vedere că nu mai este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 95 din 23 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2020.