Notary’s disciplinary challenge barred as appeal inadmissible; finality under Article 74(11) upheld

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 08 iunie 2015, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România a formulat recurs împotriva Hotărârii nr. 44 din 08.05.2015, pronunţată de pârât în dosarul nr. x/2015.

Totodată, reclamanta a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 36/1995.

1.2. Prin încheierea din 20 octombrie 2015, prima instanţă a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 36/1995 şi a dispus suspendarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de către instanţa de contencios constituţional.

1.3. Prin decizia nr. 678/2016, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamantă, ca neîntemeiată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2103 din 06 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2103 din 06 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 485 şi următoarele din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei în sensul admiterii cererii şi anulării Hotărârii nr. 44 din 08.05.2015, emisă de pârât.

În cuprinsul cererii de recurs, reclamanta a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (11) din Legea nr. 36/1995, iar în cuprinsul notelor de şedinţă depuse la data de 12 iunie 2020, reclamanta a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 21 februarie 2018, intimatul-pârât Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului şi excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (11) din Legea nr. 36/1995, intimatul-pârât a apreciat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă, iar în subsidiar, a prezentat argumentele pentru care apreciază că norma în discuţie este conformă cu dispoziţiile constituţionale.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

II.1. Examinând cererea de suspendare a judecării cauzei, Înalta Curte constată că nu se impune o astfel de suspendare.

În cazul sesizării Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate invocată în cursul soluţionării unei cereri de chemare în judecată sau a unei căi de atac, măsura suspendării judecării pricinii nu mai este prevăzută de lege, o dată cu abrogarea, prin art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010, a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedeau suspendarea de drept a judecării cererilor pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate.

Înalta Curte constată că abrogarea, prin Legea nr. 177/2010, a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, referitoare la suspendarea de drept a judecării cauzei pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, a fost însoţită de reglementarea unui caz de revizuire suplimentar în materie civilă, de natură să asigure părţilor garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ.

În cauza de faţă, în raport de soluţia de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 74 alin. (11) din Legea nr. 36/1995, pronunţată prin încheierea din 17 iunie 2020, în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte apreciază că suspendarea judecării prezentului recurs, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu este oportună, adoptarea acestei măsuri putând conduce la o temporizare excesivă a soluţionării unei căi extraordinare de atac.

II.2. Analizând, cu prioritate, în raport de dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimatul-pârât, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.", iar conform art. 129 din Constituţia României:

"Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior, rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

În cauza de faţă, recurenta a învestit Curtea de Apel Bucureşti cu un recurs declarat împotriva Hotărârii nr. 44/2015, prin care pârâtul Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România a respins contestaţia formulată de recurentă împotriva Hotărârii nr. 1/2015, emisă de Consiliul de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici. Recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 74 alin. (11) din Legea nr. 36/1995, potrivit cărora:

"Contestaţia se soluţionează de Consiliul Uniunii prin hotărâre. În cazul în care acţiunea disciplinară a fost exercitată de preşedintele Uniunii sau de Colegiul director al Camerei, preşedintele Uniunii sau, după caz, reprezentanţii Camerei respective în Consiliul Uniunii nu vor participa la soluţionarea contestaţiei. Hotărârea prin care se soluţionează contestaţia poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti. Recursul poate fi declarat de notarul public, respectiv de titularii acţiunii disciplinare prevăzuţi de lege, în termen de 15 zile de la comunicare. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este definitivă."

În raport de acest text de lege, rezultă că sentinţa recurată are caracter definitiv, conform tezei finale a art. 74 alin. (11) din Legea nr. 36/1995, iar recursul declarat de reclamanta A. este inadmisibil, hotărârea atacată nefiind susceptibilă de recurs în sensul art. 483 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia:

"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Este adevărat că instanţa de fond, omiţând că însăşi cererea de chemare în judecată cu care a fost învestită este calificată de legiuitor drept recurs, prin dispozitivul hotărârii a respins cererea de chemare în judecată, menţionând calea de atac a recursului. Înalta Curte consideră că aceasta este o eroare materială, neexistând vreun act de procedură al instanţei de fond, care să califice cererea cu care a fost învestită altfel decât prevede art. 74 alin. (11) din Legea nr. 36/1995. În acest context, menţiunea greşită din cuprinsul hotărârii judecătoreşti nu deschide dreptul părţii la formularea unei căi de atac neprevăzute de lege.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului şi va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2103 din 06 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2020.