EU funding revocation barred by legitimate expectation and management authority classification error under Regulation 65/2011

Şedinţa publică din data de 12 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Competitive, anularea Deciziei nr. 10581/28.02.2017 pentru soluţionarea contestaţiei formulate de S.C. A. S.R.L. privind proiectul "Achiziţie utilaje pentru dezvoltarea durabila a firmei A. SRL" Cod SMIS38287 emisă de pârâtă, ca nefondată şi, pe cale de consecinţă, exonerarea societăţii de plata sumelor stabilite cu titlu de creanţe bugetare, respectiv pentru suma de 1.066.846,00 RON, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 595/2017 din 10 noiembrie 2017, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Competitive, a dispus anularea Deciziei nr. 10581/28.02.2017 şi a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/19.02.2016 emise de către pârâtă şi a exonerat reclamanta de plata sumelor stabilite cu titlu de creanţe bugetare.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Ministerul Fondurilor Europene-Direcţia Generală Programe Competitive a declarat recurs.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, în ceea ce priveşte cele reţinute prin considerentele hotărârii judecătoreşti, devenind astfel pasibilă de casare pentru motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul susţine că, în raport cu dispoziţiile art. 4 şi 6 din Legea nr. 346/2004 şi cu numărul de salariaţi, este evident că la data formulării cererii de finanţare reclamanta era o microîntreprindere, neavând în anii 2007 şi 2008 un număr de salariaţi mai mare de 10. Nu are importanţă faptul că din punct de vedere fiscal aceasta era înregistrată ca IMM, în Ghidul solicitantului făcându-se trimitere la Legea nr. 346/2004 şi nu la înregistrările fiscale.

Instanţa de fond a reţinut faptul că, potrivit Ghidului solicitantului, pot beneficia de alocare financiară nerambursabilă persoanele juridice care sunt întreprinderi mici sau mijlocii, aşa cum sunt definite în Legea nr. 346/2004 şi care se menţin în aceeaşi categorie la data depunerii cererii, nefiind posibil să beneficieze de finanţare întreprinderile care îşi modifică nr. de salariaţi, dar nu trec în altă categorie, în speţă întreprinderi mici sau mijlocii, deoarece modificarea nu s-a produs în doi ani consecutivi, astfel după cum impun prevederile art. 6 alin. (2) din Legea 346/2004.

Or, în speţa de faţă, exact această condiţie nu a fost îndeplinită pentru ca instanţa de fond să facă încadrarea intimate-reclamante în categoria "întreprinderi mici sau mijlocii", aşa cum sunt definite în Legea nr. 346/2004.

Aşadar, după ce instanţa a reţinut faptul ca "este evident că la data formulării cererii de finanţare reclamanta era o microîntreprindere, neavând în anii 2007 şi 2008 un număr de salariaţi mai mare de 10", în mod eronat ajunge la concluzia că ulterior, la momentul depunerii cererii de finanţare - anul 2010, respectiv la momentul încheierii contractului de finanţare - anul 2011, intimata-reclamantă s-ar fi încadrat-în categoria "întreprinderi mici sau mijlocii", acesta fiind singurul argument pentru care acţiunea intimatei-reclamante putea fi admisă.

Documentul cu care intimata-reclamantă a dovedit la acel moment îndeplinirea condiţiei de eligibilitate privind încadrarea în categoria întreprinderilor mici a solicitantului a fost declaraţia pe propria răspundere, respectiv Declaraţia privind încadrarea întreprinderii în categoria IMM depusă la dosarul cererii de finanţare.

În urma analizării datelor din bilanţul contabil depus şi înregistrat la Direcţia Generală a Finanţelor Publice inclusiv Contul de profit şi pierdere şi Datele informative pentru exerciţiul financiar aferent anului 2007, 2008, 2009, 2010 şi a indicatorilor din situaţiile financiare de pe site-ul www.x.ro s-a constatat că reclamanta avea un număr de 9 angajaţi în anul 2007, 8 angajaţi în anul 2008, 13 angajaţi în anul 2009 şi 9 angajaţi în anul 2010.

Aşadar, timp de două exerciţii financiare consecutive (2007, 2008), din punct de vedere al numărului de angajaţi, reclamanta s-a încadrat în categoria microîntreprindere.

Din documentele prezentate de societate, conform rezultatului reverificării eligibilităţii, a reieşit faptul că la data semnării contractului de finanţare (12.1.2.2011) aceasta era întreprindere autonomă, încadrându-se în plafoanele indicatorilor financiari prevăzuţi pentru categoria microîntreprindere şi nu întreprindere mică, în conformitate cu prevederile Legii nr. 346/2004, categorie neeligibilă conform Ghidului solicitantului.

La data contractării (2011), datorită numărului de salariaţi în anul 2009 (13 angajaţi) şi anul 2010 (9 angajaţi), reclamanta s-a încadrat tot în categoria microîntreprindere, datorită faptului că" plafonul stabilit pentru încadrarea în altă categorie de IMM nu a fost depăşit timp de doi ani consecutivi.

De asemenea, în opinia recurentului, existenţa principiului încrederii legitime nu poate conduce la concluzia că ulterior implementării proiectului, chiar şi la trei ani de la finalizarea proiectului, autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene nu ar mai putea întreprinde verificări, în conformitate cu prevederile legale aplicabile.

Principiul încrederii legitime nu poate prevala în cauza de faţă, câta vreme intimata-reclamantă a înţeles să îşi însuşească prin semnare contractual de finanţare, în cadrul Ghidului solicitantului, pct. V.1. Amendamente la contractul de finanţare, fiind precizat faptul că:

"Beneficiarul trebuie să cunoască faptul că, dacă pe perioada de valabilitate a contractului intervin modificări de natură să afecteze obiectivul proiectului sau modificări care afectează condiţiile de eligibilitate prevăzute pentru apelul de proiecte în cadrul căruia s-a obţinut finanţarea nerambursabilă, proiectul poate fi declarat neeligibil pentru finanţare, finanţarea nerambursabilă se va sista, iar sumele acordate până în acel moment se vor recupera în conformitate cu legislaţia naţională şi prevederile contractuale".

Instanţa de fond aplică în mod greşit legea atunci când apreciază faptul că "în cauza de faţă nu este furnizat niciun indiciu conform căruia reclamanta ar fi completat intenţionat Formularul D fără a lua în considerare dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 346, raportându-se strict la numărul de salariaţi pe care îi avea în exerciţiul financiar de referinţă".

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimat4i, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, în cauză, a fost efectuat un control după perioada de implementare şi monitorizare post-implementare a proiectului "Achiziţie utilaje pentru dezvoltarea durabila a firmei A. SRL", Cod SMIS38287, potrivit contractului de finanţare nr. x având drept obiect, conform art. 1 pct. l şi art. 3 din contract, acordarea finanţării nerambursabile de către Autoritatea de Mangement pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (AM POS CCE) de maximum 1.066.100 RON. Perioada de implementare a proiectului este de 1 an de la data semnării contractului, conform art. 2 (2), contractul încetându-şi valabilitatea la cinci ani de la data închiderii oficiale a programului.

Astfel, în temeiul Instrucţiunii AM POSCCE nr. 4254/26.02.2015 a fost iniţiat un control finalizat cu întocmirea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/19.02.2016.

Prin acesta s-a constatat că pentru proiectul "Achiziţie utilaje pentru dezvoltarea durabilă a firmei A. SRL", din punct de vedere al numărului de angajaţi, cifra de afaceri, active totale, conform prevederilor Legii nr. 346/2004, beneficiarul se încadrează în categoria de întreprindere Microîntreprindere deoarece timp de două exerciţii financiare consecutive (2007, 2008) se încadrează în plafoanele indicatorilor financiari pentru această categorie de întreprindere.

Cum beneficiarul s-a declarat întreprindere mică, s-a procedat la retragerea integrală a valorii asistenţei financiare nerambursabile din contractul de finanţare nr. x, stabilindu-se o creanţă în cuantum de 1.066.097,70 RON.

Înalta Curte constată că, în cadrul Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, reclamanta a formulat o cerere de finanţare, anexând formularul D privind încadrarea întreprinderii în categoria IMM, în care este menţionat ca referinţă pentru stabilirea categoriei întreprinderii exerciţiul financiar 2009, declaraţia fiind întocmită la 01.09.2010.

Potrivit Ghidului solicitantului în cadrul POS CCE, pot beneficia de alocare financiară nerambursabilă persoanele juridice care sunt întreprinderi mici sau mijlocii, aşa cum sunt definite în Legea nr. 346/2004, care depun proiecte în cadrul respectivei scheme de finanţare şi care îndeplinesc mai multe condiţii, printre care şi cea de a fi întreprinderi mici, cu un nr. cuprins între 10 şi 49 de salariaţi şi care realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale de până la 10 milioane de euro sau microîntreprinderi.

În anul 2007 reclamanta avea un număr mediu de 9 salariaţi, în anul 2008 - 8 salariaţi, în anul 2009 -13 salariaţi, în anul 2010 - 9 salariaţi, în anul 2011 - 12 salariaţi, în anul 2012 - 14 salariaţi, în anii 2013 şi 2014 - 23 salariaţi, iar în anul 2015- 25 de salariaţi.

Conform dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea 346/2004 coroborat cu dispoziţiile art. 6 alin. (2) din acelaşi act normativ, societatea devine de drept încadrabilă la una din categoriile de întreprinderi prevăzute de actul normativ prin întrunirea condiţiilor prevăzute de lege în decursul unui singur an fiscal, legea arătând că doar se pierde calitatea de microîntreprindere, întreprindere mică sau mijlocie dacă, în decursul a 2 ani fiscali consecutivi, societatea nu întruneşte condiţiile prevăzute pentru a se putea încadra în una din categoriile prevăzute de lege. Condiţia este stipulată în mod expres şi nemijlocit doar pentru pierderea calităţii nu şi pentru dobândirea sau redobândirea acesteia.

Înalta Curte constată că la data depunerii cererii de finanţare, unul din formulare care trebuiau depuse îl constituia Formularul D privind declararea în raport de numărul mediu de salariaţi din anul depunerii cererii de finanţare, a numărului de salariaţi al societăţii astfel încât să se poată determina dacă societatea are la momentul respectiv un număr mediu de salariaţi care să o încadreze la categoria microîntreprindere (sub 10 salariaţi) sau întreprindere mică (cel puţin 10 salariaţi).

În cauză, reclamanta a beneficiat de finanţare, proiectul a fost implementat, iar neregula a fost constatată la aproximativ trei ani de la finalizarea proiectului, în toată această perioadă aceasta apreciind că fondurile i-au fost legal acordate.

Potrivit art. 5 alin3 din Regulamentul UE 65/2011 al Comisiei Europene: "obligaţia de rambursare nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorităţii competente sau a unei alte autorităţi şi atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil",

În aceasta situaţie, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond temeinic şi legal a constatat că trebuie făcută aplicarea dispoziţiei din Regulamentul 65/2011 al Comisiei Europene în raport de eroarea autorităţii de management referitoare la încadrarea societăţii şi la modalitatea de stabilire a condiţiilor de eligibilitate.

De asemenea, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că, în cauză, trebuie aplicat principiul speranţei legitime.

Principiul încrederii legitime presupune ca prin actele sale o autoritate de stat să nu acorde unui beneficiar o percepţie rezonabilă cu privire la o anumită soluţie, pentru ca ulterior să fie adoptată o soluţie contrară ori diferită.

Raportarea la numărul de salariaţi din anul 2011 a fost făcută şi la momentul aprobării cererii de plată, aprecierea autorităţilor neputându-i fi imputată reclamantei. De altfel, începând cu anul 2011 şi continuând cu perioada de implementare şi monitorizare a proiectului numărul de salariaţi ai reclamantei a fost în creştere, peste numărul prevăzut de textul de lege pentru a fi întreprindere mică.

De asemenea, Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind ‚ nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene-Direcţia Generală Programe Competitive, împotriva sentinţei nr. 595/2017 din 10 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2020.