Judicial declination of functional competence as a bar to procedural delay objection under Art. 522 C. proc. civ.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the complaint filed by the appellants, upholding the Court of Appeal's decision to reject their objection regarding procedural delay. The dispute concerned the appellants' claim that the proceedings were unreasonably delayed under Article 522 of the Code of Civil Procedure, as their appeal in a contentious administrative case had not been decided within 10 months of filing. The Court held that the objection was unfounded because the lower court had properly declined functional competence and referred the case to a civil section of the same Court of Appeal on November 21, 2019, meaning that at the time the delay objection was filed, the case was pending before a competent jurisdiction and no procedural inactivity by the specific court existed to warrant the remedy. The ruling emphasizes that objections for procedural delay are intended to address judicial inaction or failure to meet statutory deadlines by the competent court, which was not the case here due to the prior declination of competence.
Legislator headnote
AI generatedart. 522 din C. proc. civ, art. 524 alin. (5) din C. proc. civ, art. 522 C. proc. civ, art. 525 din C. proc. civ, art. 525 din C. proc. civ., republicat; Judicial declination of functional competence as a bar to procedural delay objection under Art. 522 C. proc. civ: The dispute concerned the appellants' claim that the proceedings were unreasonably delayed under Article 522 of the Code of Civil Procedure, as their appeal in a contentious administrative case had not been decided within 10 months of filing. The Court held that the objection was unfounded because the lower court had properly declined functional competence and referred the case to a civil section of the same Court of Appeal on November 21, 2019, meaning that at the time the delay objection was filed, the case was pending before a competent jurisdiction and no procedural inactivity by the specific court existed to warrant the remedy. The ruling emphasizes that objections for procedural delay are intended to address judicial inaction or failure to meet statutory deadlines by the competent court, which was not the case here due to the prior declination of competence.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive to dismiss the complaint regarding the delay objection as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 11 iunie 2020
Asupra plângerii de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată la data de 17.04.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B. au formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 1380/A/25.03.2019 a Tribunalului Ilfov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
La data de 29.01.2020, reclamanţii au formulat contestaţie privind tergiversarea procesului în dosarul nr. x/2017 în temeiul art. 522 din C. proc. civ., prin care au arătat că deşi recursul a fost înregistrat 17.04.2019, nu a fost judecat nici opt luni mai târziu.
2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond
Prin încheierea din data de 06.02.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată, ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunţa această încheiere, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că prin încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din 21.11.2019, instanţa a admis excepţia necompetenţei funcţionale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanţi, în favoarea uneia din secţiile civile ale Curţii de Apel Bucureşti.
3. Plângerea formulată
Împotriva încheierii pronunţate de instanţa de fond, reclamanţii au formulat plângere, în temeiul art. 524 alin. (5) din C. proc. civ., criticând încheierea pronunţată de instanţa de fond ca fiind dată cu nesocotirea obligaţiei de soluţionare a cauzei într-un termen optim şi previzibil.
Arătă că, la data de 28.01.2020, au formulat contestaţie privind tergiversarea procesului în dosarul x/2017, întrucât se împliniseră 10 luni de la data de 17.04.2019, data la care au declarat Recurs împotriva apelului judecat pe fond în data de 15.02.2019 în materia contenciosului administrativ de către Completul de contencios administrativ si Fiscal al Tribunalului Ilfov.
Prin încheierea din data de 06.02.2020 pronunţata in dosarul x/2017, secţia de contencios administrativ si Fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiata, contestaţia privind tergiversarea procesului.
Arată că soluţia instanţei este greşită întrucât cauza în dosarul x/2017 a fost judecata pe fond, în apel, în data de 15.02.2019 de către Completul de contencios administrativ şi fiscal al Tribunalului Ilfov şi s-au împlinit 10 luni de la data declarării recursului.
II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând încheierea atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că prezenta plângere este nefondată, pentru următoarele considerente:
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele arătate în continuare.
Potrivit art. 522 C. proc. civ.:
"(1) Oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată pot face contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.
(2) Contestaţia menţionată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:
1. când legea stabileşte un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunţare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat; (…)"
Articolele 522 - 526 din C. proc. civ., republicat, reunite sub Titlul IV, purtând denumirea "Contestaţie privind tergiversarea procesului", au instituit o cale de atac pusă la dispoziţia părţilor şi a procurorului care participă la dezbateri, în cazul încălcării dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, fiind precizate expres situaţiile în care părţile sau/şi procurorul pot formula contestaţia.
Deşi în prezenta cauză petentul a susţinut incidenţa primul caz reglementat de art. 522 C. proc. civ., se observă că ceea ce caracterizează toate cazurile de contestaţie este pasivitatea instanţei de judecată, care dispune de mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare ale părţilor şi terţilor şi nu le foloseşte, sau nesocoteşte ea însăşi dispoziţiile legale care-i impun o anumită conduită.
În acest context, contestaţia privind tergiversarea procesului este privită ca un remediu oferit de normele de procedură, şi nu ca o sancţiune aplicată judecătorului cauzei, iar întârzierea dispunerii unor măsuri sau îndeplinirii unor obligaţii trebuie apreciată şi justificată prin intermediul unor criterii cu caracter obiectiv, aplicabile oricărui proces.
În jurisprudenţa instanţelor de judecată, inclusiv a Înaltei Curţi, s-a reţinut în mod constant că problema soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil se apreciază în raport de criterii obiective ce ţin de datele statistice, de durata medie de soluţionare a cauzelor, de încărcătura cauzelor pe fiecare instanţă/pe completele de judecată, ori de obiectul cauzei, cu referire la caracterul urgent al acesteia.
Înalta Curte apreciază că în aceste criterii obiective se includ şi dispoziţiile legale privind perioada vacanţei judecătoreşti şi perioada de efectuare a concediilor de odihnă de către personalul instanţelor judecătoreşti.
Totodată, Înalta Curte constată că, în cauză, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 19.06.2019 şi a primit termen de judecată la data de 21.11.2019, iar prin încheierea de şedinţă de la acea dată instanţa a admis excepţia necompetenţei funcţionale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de recurs formulate de recurenţii-reclamanţi A. şi B. în contradictoriu cu intimata-pârâtă Primăria Ştefăneştii de Jos, către una dintre secţiile civile ale Curţii de Apel Bucureşti.
Astfel, contrar susţinerilor petenţilor, la data formulării contestaţiei, competenţa de soluţionare a cererii de recurs formulate de recurenţii-reclamanţi A. şi B. era declinată către una dintre secţiile civile ale Curţii de Apel Bucureşti, neexistând o situaţie de tergiversare ce se impunea a fi înlăturată.
Faţă de aceste aspecte, instanţa constată că susţinerile petenţilor sunt nefondate, soluţia de respingere a contestaţiei privind tergiversarea procesului fiind temeinică şi legală.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 525 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de A. şi B. împotriva încheierii de şedinţă din 6 februarie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge plângerea formulată de A. şi B. împotriva încheierii de şedinţă din 6 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iunie 2020.