Motion to complete judgment dismissed where prior refusal of costs stems from rejection of appeal rather than judicial omission

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2020

Asupra cererii de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016 din 17.11.2016, reclamantul A., a formulat contestaţie împotriva raportului de evaluare nr. x/18.10.2016, întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, solicitând anularea acestuia şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 319/C din 15.02.2017, Tribunalul Neamţ a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal i a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reţinând că pârâta Agenţia Naţională de Integritate este o instituţie publică la nivel central, astfel că, potrivit art. 10 alin. (1) din legea nr. 554/2004, instanţa competentă să se pronunţe cu privire la temeinicia şi legalitatea actelor administrative, emise de către aceasta, este secţia de contencios administrativ si fiscal a Curţii de Apel în a cărei rază teritorială are domiciliul sau sediul reclamantul sau pârâta.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bacău la data de 29.03.2017 sub nr. x/2016.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 118/2017 din 13 septembrie 2017, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, şi cererea de intervenţie accesorie formulată de S.C. B. S.R.L, ca nefondate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile atacate a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice, invocând cazurile de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În cadrul criticilor de recurs, recurentul a reiterat argumentele prezentate şi în faţa instanţei de fond prin acţiunea formulată.

A susţinut recurentul că nu a exercitat nici un fel de activitate remunerată în cadrul Cabinetului Medical veterinar. După ce a dobândit funcţia de primar al Comunei Grinţieş, a fost angajat un medic veterinar, C., care a exercitat toate activităţile necesare bunei desfăşurări a Cabinetului medical. A arătat că nu există nici o normă legală care să impună închiderea Cabinetului Medical Veterinar, dacă titularul acestuia dobândeşte funcţia de primar, legiuitorul a prevăzut doar interdicţia de a exercita activităţi remunerate, ceea ce nu este cazul în speţă, această obligaţie şi-a îndeplinit-o. Susţinerile pârâtei referitoare la veniturile declarate, respectiv plăţile efectuate de Cabinetul Medical Veterinar, nu îl privesc, ci priveşte Cabinetul Medical Veterinar. Subliniază faptul că nu a mai exercitat activităţi remunerate după ce a fost ales în funcţia de primar al comunei Grinţieş, în cadrul Cabinetului Medical Individual Veterinar şi-a exercitat activitatea doar medicul colaborator C..

În ceea ce priveşte activităţile remunerate în cadrul S.C. B. S.R.L., a precizat că este asociat în cadrul acestei societăţi comerciale şi nu a exercitat nici un fel de activitate remunerată în cadrul societăţii şi nu există nici o interdicţie legală ca un ales local să fie asociat într-o societate comercială. Arată reclamantul că veniturile au fost realizate de entităţi juridice diferite, respectiv Cabinetul Medical Veterinar şi S.C. B. S.R.L. şi nu există identitate între el şi cele două entităţi juridice menţionate.

Singura critică concretă pe care recurentul a adus-o hotărârii instanţei de fond a fost aceea că prima instanţă a făcut o interpretare greşită cu privire la noţiunea de activitate, astfel încât interpretarea dispoziţiilor legale trebuie făcută nu doar în sens literal dar şi în spiritul legii.

De asemenea, a susţinut că deşi instanţa de fond a reţinut că reclamantul doar a semnat o serie de documente, a apreciat totuşi că raportul contestat este legal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Prin decizia nr. 1049 din 20 februarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 118/2017 din 13 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

III. Cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 1049 din 20 februarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

La data de 14.04.2020, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi cererea de îndreptare eroare materială/completare hotărâre/lămurire hotărâre, prin care recurentul-reclamant A. a solicitat admiterea cererilor formulate şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, invocând dispoziţiile art. 442, 443,444 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a prezentat succint situaţia de fapt reţinută în cauză, precum şi parcursul procesual al prezentului dosar, susţinând că instanţa de recurs nu s-a pronunţat cu privire la cererea accesorie cererii de recurs, apreciind că hotărârea pronunţată nu este completă. A arătat că în recurs a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi pe cale de consecinţă admiterea acţiunii reclamantului şi anularea raportului de evaluare, precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

A mai susţinut recurentul-reclamant că nu a exercitat activităţi remunerate în cadrul societăţii S.C. B. S.R.L., această societate având personal angajat care s-a ocupat de activitatea curentă a societăţii.

Analizând cererea formulată de recurentul-reclamant în prezenta acuză, Înalta Curte o va califica cerere de completare a dispozitivului deciziei nr. 1049 din 20 februarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cerere pe care, raportată la actele şi lucrările dosarului, o va respinge ca neîntemeiată având în vedere următoarele considerente:

Potrivit disp. art. 442 alin. (1) C. proc. civ. erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere.

Procedura lămuririi unor hotărâri judecătoreşti, a completării acestora, se regăseşte în art. 443 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia, în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziţii contradictorii, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice, art. 444 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia, dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare.

Înalta Curte reţine faptul că, prin lămurirea hotărârii nu poate fi modificat dispozitivul, ci se pot doar clarifica, interpreta măsurile dispuse de instanţă prin hotărârea a cărei lămurire se doreşte. Această procedură a fost pusă la dispoziţia părţii interesate atunci când, din culpa instanţei, dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce ar genera dificultăţi la executare.

Art. 443 din C. proc. civ., sus-menţionat, are în vedere caracterul neclar sau contradictoriu al menţiunilor din dispozitiv, or, în cauză dispozitivul sentinţei este clar în sensul respingerii recursului declarat de recurentul-reclamant.

Se constată că dispozitivul întocmit este neechivoc, nefiind susceptibil de interpretări, de asemenea, în conţinutul său nu apar menţionate dispoziţii contradictorii pentru ca să se pună problema ivirii unor dificultăţi de punere în executare, astfel că, dispoziţiile cuprinse în art. 443 aliniat 1 C. proc. civ., nu sunt incidente în cauză.

Astfel, faţă de dispoziţiile prevăzute de art. 442 şi art. 443 C. proc. civ., raportate la criticile recurentului în cererea dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că cererea vizează completarea dispozitivului deciziei menţionate.

Cât priveşte cererea de completare dispozitiv, cu ocazia soluţionării recursului dedus judecăţii, se reţine că instanţa de recurs nu a fost investită cu o cerere accesorie la care să nu se fi răspuns.

Potrivit art. 9 aliniat 2 C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, iar, conform art. 22 aliniat 6 C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Ca urmare, atâta timp cât instanţa de recurs nu a fost învestită cu o cerere accesorie, hotărârea instanţei de control judiciar a fost pronunţată în limitele învestirii sale, reţinându-se faptul că nu sunt incidente situaţiile prevăzute de art. 444 C. proc. civ. care să impună admiterea cererii de completare dispozitiv, criticile fiind astfel neîntemeiate.

Or, prin cererea de recurs reclamantul A., a criticat sentinţa civilă nr. 118/2017 din 13 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal pentru nelegalitate şi netemeinice, invocând cazurile de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Din analiza motivelor de recurs nu rezultă ca recurentul-reclamant a formulat vreo cerere accesorie asupra căreia instanţa de control judiciar nu s-ar fi pronunţat.

În fapt, recurentul-reclamant este nemulţumit de soluţia pronunţată în recurs prin respingerea recursului formulat împotriva instanţei de fond, acesta invocând critici care ţin de fondul cauzei.

Solicitarea acordării cheltuielilor de judecată în recurs, de asemenea, nu poate fi primită ca fiind o cerere accesorie cererii de recurs, constatându-se că instanţa de control judiciar nu a omis să se pronunţe cu privire la această solicitare, însă respingând recursul recurentului-reclamant, nu se putea dispune obligarea intimatei la cheltuieli de judecată în favoarea acestuia.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 1049 din 20 februarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2016, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 1049 din 20 februarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2016, ca neîntemeiată. Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iunie 2020.