Negative jurisdictional conflict in salary litigation brought by a union: application of exclusive territorial jurisdiction by individual plaintiff's domicile versus joint participation rules for distinct legal claims.

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, disjunsă prin sentinţa nr. 6447/08.10.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019, reclamantul A. prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor Pro Lex a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, recalcularea sporului de fidelitate la valoarea reală în funcţie de vechimea în muncă şi salariul de bază al fiecărui reclamant, plata diferenţei rezultate dintre valoarea reală a sporului de fidelitate calculată şi cea acordată efectiv, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflaţie de la data scadenţei până la data efectuării plăţii şi plata dobânzii legale începând cu data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 6465 din 8 octombrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, reţinând că reclamantul are domiciliul în judeţul Bacău, caz în care sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018.

2.2. Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 69 din 26 februarie 2020, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă şi a sesizat instanţa competentă pentru pronunţarea regulatorului de competenţă, suspendând judecata cauzei.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut faptul că litigiul dedus judecăţii se caracterizează printr-un caz de coparticipare procesuală activă, fiind vorba de o pluralitate de reclamanţi cu aceleaşi interese, obiectul vizând aceeaşi categorie de drepturi salariale decurgând din raporturi de serviciu, iar funcţionarii publici au domiciliile pe raza unor tribunale diferite.

Astfel, faţă de incidenţa instituţiei coparticipării active şi având în vedere identificarea reclamanţilor din cererea iniţială cu domiciliul în Bucureşti, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004 coroborate cu cele ale art. 269 alin. (3) din Codul muncii, a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (1), (13)4 şi 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunţe regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei şi dispoziţiile legale incidente pricinii.

Obiectul cererii deduse judecăţii vizează obligarea autorităţii pârâte la recalcularea sporului de fidelitate la valoarea reală în funcţie de vechimea în muncă şi salariul de bază al fiecărui reclamant, plata diferenţei rezultate dintre valoarea reală a sporului de fidelitate calculată şi cea acordată efectiv, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflaţie de la data scadenţei până la data efectuării plăţii, precum şi plata dobânzii legale începând cu data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă.

În privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, întrucât membrii de sindicat sunt funcţionari publici cu statut special, sunt aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd:

"Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată, conform cărora "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.".

Totodată, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, competenţa de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces.

În art. 37 din C. proc. civ., având denumirea marginală "Legitimarea procesuală a altor persoane" se prevede că, în cazurile şi condiţiile prevăzute exclusiv prin lege, se pot introduce cereri sau se pot formula apărări şi de persoane, organizaţii, instituţii sau autorităţi, care, fără a justifica un interes personal, acţionează pentru apărarea drepturilor ori intereselor legitime ale unor persoane aflate în situaţii speciale sau, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general.

În condiţiile în care o reglementare a fost adoptată de legiuitor cu un scop clar şi precis, efectele acesteia nu pot fi extinse la alte situaţii, mai ales când pentru aceste "alte situaţii" există dispoziţii legale exprese.

În cauză, acţiunea a fost formulată de Sindicatul Naţional Pro Lex, în calitate de reprezentant al funcţionarilor publici cu statut special, aşadar, nu în calitate de reclamant, astfel încât sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018.

Textul de lege menţionat instituie o competenţa teritorială exclusivă, stabilind, în situaţia în care reclamant în cauză este o persoană fizică sau juridică de drept privat, că instanţa competentă este cea de la domiciliul sau sediul reclamantului, în speţă domiciliul reclamantului fiind pe raza judeţului Bacău.

Totodată, art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se referă în mod expres şi la situaţia în care acţiunea este introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public sau privat, când, de asemenea, competenţa de soluţionare se respectă, text de lege care, anterior modificării intervenite prin Legea nr. 212/2018, nu făcea o asemenea distincţie.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea art. 269 din Codul muncii prin raportare la art. 59 din C. proc. civ., se reţine că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru o coparticipare.

Conform art. 59 din C. proc. civ., "Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

Astfel, prin cererea de chemare în judecată sunt solicitate drepturi personale în temeiul unui raport juridic individual, nefiind aşadar vorba de un drept/obligaţie comună.

De asemenea, în cadrul cererii de chemare în judecată nu suntem în faţa unei cauze comune (aceeaşi cauză cum arată codul), întrucât cauza într-un astfel de litigiu înseamnă fundamentul raportului juridic al funcţionarului public, iar în cadrul poliţiştilor există raporturi juridice individuale cu angajatorul prin numire.

Nici existenţa unei strânse legături nu este îndeplinită, întrucât soluţionarea raportului juridic pentru un funcţionar public (poliţist) nu are înrâurire directă sau indirectă asupra celorlalţi reclamanţi cât timp fiecare raport juridic trebuie analizat în parte şi să fie constatate îndeplinite condiţiile pentru majorarea salarială.

În privinţa cererilor de chemare în judecată prin care mai mulţi reclamanţi funcţionari publici, prin intermediul unui sindicat, sesizează instanţa de judecată cu raporturi juridice diferite, devin aplicabile şi dispoziţiile art. 100 alin. (1) din C. proc. civ., potrivită cărora, "Dacă mai mulţi reclamanţi, prin aceeaşi cerere de chemare în judecată, formulează pretenţii proprii împotriva aceluiaşi pârât, invocând raporturi juridice distincte şi neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, determinarea instanţei competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenţii în parte.".

Or, în cazul prezentei cereri de chemare în judecată nu există o legătură strânsă care să facă necesară judecata împreună.

2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe reclamantul A. prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor Pro Lex în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în favoarea Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iunie 2020.