Admissibility of direct judicial claim for restitution compensation before conclusion of statutory administrative procedure

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial la Tribunalul Alba, secţia civilă şi ulterior pe rolul

Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea acestei din urmă instanţe prin sentinţa nr. 276/2018, reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-catolică Blaj a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din Romania şi Statul Român prin Municipiul Blaj:

- să se constate existenţa şi întinderea dreptului de proprietate al reclamantei cu privire la imobilul situat în Municipiul Blaj, judeţul Alba, imobilul teren în suprafaţă de 11.567 mp, înscris iniţial în CF nr. x Blaj, nr. top x;

- să se dispună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii pentru imobilul teren în suprafaţă de 1 1.567 mp, înscris iniţial în CF nr. x Blaj, nr. top x, transcris în CF nr. x Blaj sub nr. top. x - teren aferent bloc locuinţe în suprafaţă de 33 1 mp şi sub nr. top x - teren construibil în suprafaţă de 11.236 mp, dezmembrat ulterior în top x - teren construibil în suprafaţă de 9.766 mp (din care suprafaţa de 5 mp s-a transcris în CF nr. x Blaj în favoarea S.C. A. SA), în top. x - teren în suprafaţă de 820 mp aferent Bloc 13, în top x - teren în suprafaţă de 325 mp aferent Bloc 14 şi în nr. top x - teren în suprafaţă de 325 mp aferent Bloc 15.

Ulterior, prin precizarea acţiunii, reclamanta a indicat temeiul legal al acţiunii sale ca fiind O.U.G. nr. 94/2000 şi Legea 165/2013, texte de lege care au fost indicate şi în acţiunea iniţial formulată, solicitând să se stabilească îndreptăţirea reclamantei la măsuri reparatorii prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul care a făcut obiectul cererii nr. x/2003 şi să fie obligată Comisia Specială pentru Compensarea Imobilelor să emită decizia de compensare prin puncte, în condiţiile art. 21 alin. (9) din Legea 165/2013.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 94 din 15 mai 2018, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiul Blaj prin primar, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu aceştia ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză.

Totodată, a admis excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere, prin care se solicită a se constata îndreptăţirea reclamantei la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, invocată de pârâta Comisia Specială de Retrocedare, respingând respectivul capăt de cerere în contradictoriu cu această pârâtă, ca inadmisibil.

De asemenea, a admis excepţia prematurităţii capătului doi de cerere, prin care se solicită emiterea unei decizii de compensare prin puncte de către pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, invocată de pârâtele Comisia Specială de Retrocedare Bucureşti şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, respingând acest capăt de cerere, ca prematur formulat.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică Blaj, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.1. În ceea ce priveşte primul capăt de cerere, prin care s-a solicitat îndreptăţirea reclamantei la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, recurenta a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii acestui capăt de cerere.

Astfel, a susţinut că prima instanţă a pornit de la o premisă greşită, considerând că reclamanta a formulat o acţiune în contencios administrativ prin care instanţa să stabilească îndreptăţirea acesteia la măsuri reparatorii prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul care a făcut obiectul cererii x/2003, ajungând, în final, la o soluţie greşită, cea a inadmisibilităţii capătului 1 de cerere prin care a solicitat a se constata îndreptăţirea la măsuri reparatorii prin echivalent.

Prima instanţă, în mod nelegal, prin aplicarea greşită a normelor de drept material, a reţinut că natura juridică a cauzei a fost stabilită de Tribunalul Alba prin hotărârea de declinare a competenţei. Or, stabilirea competenţei de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei Comisiei Speciale de retrocedare în favoarea instanţei de contencios administrativ nu conduce automat la concluzia că legea specială, respectiv O.U.G. nr. 94/2000 s-ar completa cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004 pentru a se putea reţine ca temeinic şi legat raţionamentul primei instanţe.

Totodată, a arătat că, tot printr-o interpretare eronată a prevederilor legale şi pornind de la aceeaşi premisă greşită, prima instanţă a considerat că acţiunea este inadmisibilă prin prisma faptului că nu a învestit instanţa cu o solicitare de constatare a refuzului nejustificat al Comisiei Speciale de soluţionare a cererii, urmată de solicitarea de a fi obligată pârâta la emiterea dispoziţiei în condiţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Or, având în vedere pasivitatea timp de 17 ani a Comisiei Speciale, în privinţa soluţionării cererii, a învestit direct instanţa cu solicitarea privind constatarea îndreptăţirii la acordarea de despăgubiri în condiţiile legii, invocând art. 125 din Constituţia României, art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi considerentele expuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite în cuprinsul Deciziei nr. XX din 19 martie 2007.

Potrivit recurentei, posibilitatea ca instanţa să dispună efectiv restituirea proprietăţii sau acordarea de despăgubiri în situaţiile reglementate de O.U.G. nr. 94/2000 este prevăzută expres în corpul legii speciale.

3.2. Referitor la capătul 2 de cerere, prin care se solicită emiterea unei decizii de compensare prin puncte de către pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, a solicitat respingerea excepţiei prematurităţii, invocând prevederile art. 35 din Legea 165/2013, în raport cu care a considerat că respectiva cerere nu poate fi prematură, instanţa fiind chemată să o soluţioneze pe fond.

3.3. În ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive a Municipiului Blaj prin Primar, a Statutului Român prin Ministerul Finanţelor şi a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor recurenta a solicitat, de asemenea, respingerea excepţiei.

A susţinut că soluţia primei instanţe în privinţa stabilirii calităţii procesuale pasive în cauză decurge din modul defectuos în care a analizat excepţia inadmisibilităţii.

Astfel, reţinându-se că instanţa nu se poate substitui entităţilor învestite cu soluţionarea notificării formulate de reclamantă în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 a conchis implicit că, în afară de Comisia Specială de Restituire niciuna din entităţi nu justifică în cauză calitate procesuală pasivă.

În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor, a arătat că acesta este proprietar tabular asupra imobilelor pentru care a solicitat măsuri reparatorii, fiind aplicabile dispoziţiile art. 893 din C. civ., iar referitor la calitatea de reprezentant a Ministerului Finanţelor pentru Statul Român a invocat prevederile art. 223 alin. (1) din acelaşi cod.

Referitor la calitatea procesuală pasivă a Municipiului Blaj, a susţinut că cererea de acordare de măsuri reparatorii priveşte imobile situate din punct de vedere administrativ pe raza administrativă a respectivului municipiu şi care se află în proprietatea tabulară a Statului Român.

În fine, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat respingerea acesteia, întrucât, chiar din temeiurile de drept invocate de pârâtă, rezultă că această entitate are calitatea de unitate centrală şi care supraveghează metodologic şi jurisdicţional, la nivel administrativ, aplicarea procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv de către Statul Român.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

4. Apărările intimatelor-pârâte

Prin întâmpinările formulate în cauză, intimaţii-pârâţi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Comisia Specială de Retrocedare şi Municipiul Blaj au solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, fiind temeinică şi legală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentei, a apărărilor formulate de intimaţi şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat să se stabilească îndreptăţirea acesteia la măsuri reparatorii prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul care a făcut obiectul cererii nr. x/2003 şi să fie obligată Comisia Specială pentru Compensarea Imobilelor să emită decizia de compensare prin puncte, în condiţiile art. 21 alin. (9) din Legea 165/2013.

Curtea de Apel Alba Iulia a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiul Blaj prin primar, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, a admis excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere şi excepţia prematurităţii capătului doi de cerere.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Se reţine că imobilul în litigiu, înscris iniţial în CF x Blaj, nr. top x, în suprafaţă de 11.567 mp, transcris în CF x Blaj a fost proprietatea Mitropoliei Române Unită de Alba Iulia şi Făgăraş, fiind trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului 218/1960 şi 712/1966, conform menţiunilor din cartea funciară.

Acest imobil a făcut obiectul legii speciale, respectiv a O.U.G. nr. 94/2000, reclamanta formulând cererea de retrocedare nr. x/27.02.2003, cerere care însă nu a fost încă soluţionată de Comisia Specială de retrocedare, conform art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000.

Instanţa de control judiciar constată că în mod corect prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiul Blaj prin primar, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în raport cu obiectul şi temeiul de drept al acţiunii, în procedura reglementată de O.U.G. nr. 94/2000 nu poate avea calitate procesuală pasivă decât Comisia Specială de Retrocedare, la care a fost depusă cererea x/2003 şi care trebuie să emită decizia de retrocedare sau să propună acordarea de măsuri reparatorii, în temeiul art. 3 alin. (6) şi (7) din Ordonanţă.

Astfel, Municipiul Blaj şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor nu pot fi obligaţi să emită acte administrative în baza legii speciale, care constituie temeiul de drept al acţiunii, legiuitorul nestabilind obligaţii în sarcina acestora decât ulterior analizării cererii reclamantei şi constatării că se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) din lege.

De asemenea, nici pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti nu are obligaţii în temeiul legii speciale, atribuţiile ce îi revin acestei autorităţi sunt reglementate de H.G. nr. 572/2013 privind organizarea şi funcţionarea privind organizarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

Prin urmare, această autoritate nu are obligaţia de a recunoaşte îndreptăţirea reclamantei la restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului şi nici de a emite decizii de restituire sau de compensare.

Totodată, se reţine că în mod legal a fost respins, ca inadmisibil, primul capăt de cerere, având ca obiect să se stabilească îndreptăţirea reclamantei la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, pentru neparcurgerea procedurii prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, cum corect a reţinut şi prima instanţă.

Astfel, se reţine că reclamanta a formulat cererea de retrocedare nr. x/27.02.2003, însă aceasta nu a fost încă soluţionată printr-o decizie conform art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Aşa fiind, se constată că până în prezent nu a fost finalizată procedura administrativă prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000.

Or, în primul rând trebuie să existe o decizie emisă de Comisia Specială de Retrocedare în procedura prevăzută de actul normativ menţionat, iar ulterior acest act poate fi atacat în baza Legii nr. 554/2004, potrivit art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000.

Altfel spus, nu se poate introduce acţiune direct în instanţă fără să fie finalizată procedura prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, fiind de subliniat că reclamanta nu a investit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune formulată împotriva refuzului nejustificat al pârâtei de a se pronunţa asupra cererii de retrocedare, având în vedere trecerea unei perioade de timp îndelungate de la data formulării cererii, ci cu solicitarea de a se constata îndreptăţirea acesteia la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu.

Prin urmare, instanţa de contencios administrativ nu poate dispune ea însăşi soluţionarea în fond a cererii de retrocedare şi nu se poate substitui organelor administrative prevăzute de lege care au competenţe foarte clar determinate.

În fine, se constată că şi soluţia de admitere a excepţiei prematurităţii capătului doi de cerere, prin care se solicită emiterea unei decizii de compensare prin puncte de către pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, este corectă.

Astfel, se reţine că ulterior analizării documentaţiei de către Comisia Specială de Retrocedare, care va emite o decizie în temeiul art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, prin care va dispune retrocedarea în natură a imobilelor sau va propune măsuri reparatorii prin echivalent, după caz, decizia acestei Comisii, care conţine propunerea de acordare de măsuri compensatorii, se va înainta Secretariatului Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, în temeiul art. 21 din Legea 165/2013.

Totodată, conform art. 21 alin. (5) din lege, Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor procedează la verificarea dosarelor, iar în temeiul alin. (8) al aceluiaşi articol întocmeşte o propunere pe care o înaintează Comisiei Naţionale care validează/invalidează decizia entităţii învestite de lege.

Ulterior, după validare, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat abuziv, în temeiul art. 21 alin. (9) din Legea 165/2013.

În cauză, se observă că dosarul aferent cererii de retrocedare nu a fost încă înaintat Secretariatului Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor cu propunere de acordare de măsuri reparatorii, în temeiul art. 21 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

În aceste condiţii, solicitarea recurentei-reclamante, prin prezentul demers judiciar, de a fi obligată Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor să emită decizia de compensare prin puncte, în condiţiile art. 21 alin. (9) din Legea 165/2013, apare ca prematur formulată, în consecinţă prevederile art. 35 din Legea 165/2013 invocate nu sunt incidente în cauză.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică Blaj împotriva sentinţei nr. 94 din 15 mai 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iunie 2020.