Inadmissibility of appellate remedy in administrative litigation and loss of interest due to subsequent modification of contested administrative order

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa:

- revocarea în parte a Ordinului nr. 332/27.01.2017 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi modificarea acestuia în sensul ca drepturile băneşti aferente să fie acordate începând cu data de 09.04.2015 şi respectiv 01.12.2015 şi să se stabilească indemnizaţia de încadrare brută lunară în funcţie de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015, şi de 445,50 RON începând cu 01.12.2015;

- eliberarea unor adeverinţe de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, ultimul loc de muncă, în vederea actualizării pensiei de serviciu, potrivit unei indemnizaţii brute lunare în funcţie de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015 şi de 445,50 RON începând cu 01.12.2015, precum şi drepturile băneşti reprezentând contravaloarea indexărilor de 18% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 pe ultimii trei ani.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 47 din 14 martie 2018, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi, a anulat în parte Ordinul nr. 332/27.01.2017, emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub aspectul datei aplicării dispoziţiilor Ordinului în sensul că: începând cu data de 09.04.2015 drepturile salariale se stabilesc prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, iar începând cu data de 01.12.2015, la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 10 %.

Totodată, a obligat pârâtul să elibereze adeverinţele în sensul dispoziţiilor prezentei sentinţe, în vederea actualizării pensiilor de serviciu ale reclamanţilor.

3. Recursurile exercitate

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K. şi pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a formulat apel.

3.1. În motivarea căii de atac, recurenţii-reclamanţi au invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

În esenţă, au criticat sentinţa atacată întrucât prima instanţă nu s-a pronunţat cu privire la obligarea pârâţilor şi faţă de reclamanta L., în calitate de moştenitor al defunctului M., şi nici cu privire la capătul de cerere privind acordarea drepturilor băneşti reprezentând contravaloarea indexărilor de 18% prevăzute de O.G. nr. 10/2007, pe ultimii trei ani, soluţia cu privire la această cerere nu se regăseşte în dispozitiv, iar motivarea în privinţa acesteia nu este corespunzătoare, după cum hotărârea atacată nu cuprinde nici motivele pe care se întemeiază soluţia de admitere în parte a acţiunii.

3.2. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 din C. proc. civ., susţinând că în mod greşit prima instanţă a anulat ordinul atacat, ignorând că acesta este un act administrativ legal, emis în baza dispoziţiilor legale în vigoare, şi faptul că solicitarea reclamanţilor încalcă şi principiul neretroactivităţii legii.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, pe fond, respingerea acţiunii.

3.3. Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a atacat cu apel hotărârea primei instanţe, întemeiat pe prevederile art. 466 din C. proc. civ., susţinând că motivarea soluţiei nu se bazează pe temeiuri legale, impunându-se astfel admiterea căii de atac exercitate aşa cum a fost formulată.

4. Prin întâmpinarea formulată, recurenţii-reclamanţi au solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie întrucât a fost depus greşit la o altă instanţă, Decizia Curţii Constituţionale nr. 303/2009 nefiind aplicabilă, iar pe fond a solicitat respingerea recursurilor ambilor pârâţi.

Totodată, au învederat că ulterior introducerii acţiunii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinele nr. 897/22.05.2018, 906/24.05.2018 şi 907/24.05.2018, prin care a fost modificat Ordinul nr. 332/27.01.2017 contestat în prezenta cauză, ceea ce confirmă justeţea demersului lor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţiile privind inadmisibilitatea recursurilor formulate de reclamanţi şi de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi a lipsei de interes în susţinerea recursului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Înalta Curte constată că sunt întemeiate.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

1.1. Referitor la apelul declarat de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa

Art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, lege specială în materie, stabileşte, derogând de la norma generală de procedură civilă, pentru hotărârile judecătoreşti pronunţate în primă instanţă calea de atac a recursului, declarat în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate.

În cauză, pârâtul a înţeles să declare apel împotriva hotărârii primei instanţe şi nu recurs.

Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că se impune, cu prioritate, analizarea admisibilităţii căii de atac declarate în raport cu dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. privind principiul legalităţii căii de atac, potrivit căruia "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Totodată, instanţa de control judiciar are în vedere Decizia nr. 19 din 24 octombrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, cu privire la o eventuală calificare a căii de atac în recurs, în temeiul prevederilor art. 22 alin. (4) şi art. 152 din C. proc. civ., conform cărora, "Judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire. În acest caz, judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă" şi, respectiv, "Cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită."

În considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 19/2016 date în recursul în interesul legii, care a analizat sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 457 alin. (4) din C. proc. civ., în care legiuitorul vorbeşte expres despre recalificarea căii de atac, s-au reţinut următoarele:

"Astfel, în viziunea codului, judecătorul, iar nu partea, este cel care dă calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, posibilitatea ca părţile prin acordul lor să determine calificarea juridică fiind reglementată special [art. 22 alin. (5) din C. proc. civ..] şi fiind, astfel, de strictă aplicare.

Ca atare, recalificarea căii de atac este operaţiunea pe care o face instanţa sesizată, prin raportare la o calificare inexactă, făcută tot de către o instanţă de judecată, în cuprinsul hotărârii atacate, iar nu de către parte în cuprinsul căii de atac formulate. În acest din urmă caz nu are loc o recalificare a căii de atac, ci o calificare, prin aplicarea art. 22 alin. (4) raportat la art. 152 din C. proc. civ.

În al doilea rând, alin. (4) trebuie interpretat în contextul articolului din care face parte, art. 457 din C. proc. civ., intitulat "Legalitatea căii de atac". Astfel, primele două alineate consacră expres principiul legalităţii căii de atac, principiu ce este conturat prin opoziţie cu eventualele menţiuni inexacte din cuprinsul hotărârii. Aşa cum se reţine în doctrină, prin alin. (3) al art. 457 din C. proc. civ. s-a adus un "corectiv, pentru ca partea ce a dat crezare hotărârii judecătorului să nu fie prejudiciată în cazul în care judecătorul a greşit". Alineatul (4), introdus ulterior, nu putea reprezenta decât tot o încercare de înlăturare a unei posibile vătămări în cazul existenţei unei menţiuni inexacte în dispozitivul hotărârii atacate referitor la calea de atac prevăzută de lege, o astfel de interpretare fiind concordantă cu prevederile art. 47 şi 48 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.".

Prin dispozitivul deciziei menţionate, Completul competent să judece recursul în interesul legii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis următoarele:

"Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, stabileşte că:

Dispoziţiile art. 457 alin. (4) din C. proc. civ. nu sunt aplicabile dacă partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate.

În ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate, instanţa de control judiciar va respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., în măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispoziţiilor art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) din C. proc. civ.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.."

Decizia nr. 19/2016 este obligatorie pentru instanţe de la data publicării în Monitorul Oficial, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., ceea ce înseamnă că nu pot fi ignorate dezlegările în drept ale instanţei supreme.

Raportat la considerentele şi la dispozitivul deciziei menţionate, Înalta Curte reţine că recalificarea s-ar impune numai în măsura în care s-ar fi menţionat eronat calea de atac în cuprinsul hotărârii atacate, ceea ce nu este cazul în condiţiile în care în hotărârea Curţii de Apel Constanţa s-a menţionat în mod legal că poate fi atacată cu recurs.

De asemenea, în măsura în care cererea nu conţine suficiente elemente care să permită instanţei să califice calea de atac formulată drept cea prevăzută de lege, aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.

În consecinţă, urmează să se dea eficienţă dispoziţiilor legale relevante în rezolvarea excepţiei inadmisibilităţii căii de atac a apelului declarat şi a se respecta interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procedând la verificarea modului în care această decizie este incidentă în speţă.

Examinând conţinutul cererii de apel formulate de pârât se constată că aceasta a solicitat admiterea apelului.

Totodată, din dezvoltarea criticilor formulate rezultă că acestea nu vizează aspecte de legalitate, ci de temeinicie, neputându-se decela niciun motiv de nelegalitate a sentinţei atacate care să poată fi încadrat în vreunul dintre motivele de casare reglementate, expres şi limitativ, ca motive de recurs la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, cererea părţii trebuie să cuprindă suficiente elemente care să permită instanţei să califice calea de atac declarată ca fiind cea prevăzută de lege, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 19/2016 incidentă în cauză.

1.2. Cu privire la recursul reclamanţilor

Instanţa de control judiciar constată că reclamanţii critică împrejurarea că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra a două capete de cerere, respectiv în ceea ce priveşte solicitarea vizând plata sumei rezultate din aplicarea indexărilor de 18% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 şi referitor la cererea reclamantei L., în calitate de moştenitor al defunctului M..

Or, în raport cu prevederile art. 445 din C. proc. civ., respectivele critici nu pot fi valorificate direct pe calea recursului de partea interesată, ci acest pretins neajuns al hotărârii atacate poate fi înlăturat doar prin intermediul procedurii de completare a hotărârii în condiţiile art. 444 din acelaşi cod, potrivit căruia,

"Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare. În cazul hotărârilor definitive pronunţate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la comunicare."

1.3. Referitor la recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se constată că este lipsit de interes.

Recurenţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând, în principal, revocarea în parte a Ordinului nr. 332/27.01.2017 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi modificarea acestuia în sensul ca drepturile băneşti aferente să fie acordate începând cu data de 09.04.2015 şi respectiv 01.12.2015 şi să se stabilească indemnizaţia de încadrare brută lunară în funcţie de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015, şi de 445,50 RON începând cu 01.12.2015.

Instanţa de control judiciar reţine că, prin întâmpinarea formulată de recurenţii-reclamanţi în combaterea recursurilor declarate de pârâţi, se învederează faptul că, ulterior introducerii prezentului demers judiciar, pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinele nr. 897/22.05.2018, 906/24.05.2018 şi 907/24.05.2018, prin care a fost modificat Ordinul nr. 332/27.01.2017 contestat în prezenta cauză, astfel cum s-a solicitat.

Aşa fiind, în cauză se pune problema subzistenţei interesului în promovarea căii de atac exercitate de pârât.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.

Interesul este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia.

Conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că, în speţă, recurentul-pârât nu mai justifică un interes în soluţionarea prezentei căi de atac, în condiţiile în care, în cursul soluţionării cauzei a procedat la emiterea unor noi ordine, respectiv Ordinele nr. 897/22.05.2018, 906/24.05.2018 şi 907/24.05.2018, prin care a fost modificat Ordinul nr. 332/27.01.2017 contestat în prezenta cauză.

2. Temeiul legal al soluţiilor adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de reclamanţi ca inadmisibile şi, de asemenea, va respinge recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca fiind lipsit de interes, ţinând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge apelul, formulat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva Deciziei nr. 47 din 14 martie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Respinge recursul, formulat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K. împotriva Deciziei nr. 47 din 14 martie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Respinge recursul, formulat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva Deciziei nr. 47 din 14 martie 2018 a Curţii de

Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iunie 2020.