Collective bargaining clause restricting negotiation initiative to representative union held direct discrimination despite benefit to all employees

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul SN Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi A., în principal, constatarea nulităţii absolute a Hotărârii nr. 94/01/02/2017 şi să se dispună anularea acesteia.

În subsidiar, în situaţia în care se va considera că SN AIC-MK S.A. se face vinovată de discriminare în forma constatată prin hotărârea atacată, să fie reindividualizată sancţiunea aplicată în raport cu prevederile O.G. nr. 137/2000 republicată, respectiv de situaţia real-obiectivă, având în considerare şi faptul că pretinsa faptă discriminatorie s-a datorat unei erori materiale de redactare, precum şi faptul că societatea SN AIC-MK nu a mai fost sancţionată - efectiv/definitiv - contravenţional până în prezent.

2. Hotărârile primei instanţe

2.1. Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 228 din 17 octombrie 2017, a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.

2.2. Prin sentinţa nr. 87 din 8 mai 2018, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 228/17.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2017, formulată de pârâtul A., dispunând completarea dispozitivului acestei sentinţe, în sensul că se va menţiona:

"Obligă reclamantul la 1.000 RON cheltuieli de judecată către pârâtul A.".

3. Recursurile exercitate

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs reclamantul SN Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu S.A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.1. Recursul formulat împotriva sentinţei nr. 228/CA/17.10.2017

Recurentul-reclamant susţine că prima instanţă a încălcat principiul disponibilităţii, deoarece soluţia excede cadrului procesual stabilit prin acţiunea formulată şi nu a luat în considerare prevederile art. 3 alin. (2) din contractul colectiv de muncă ce enunţă principiul egalităţii de tratament, conform art. 5 din Codul muncii.

Clauzele contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toţi angajaţii încadraţi în unitate şi nu numai pentru membrii sindicatului reprezentativ la nivel de unitate.

De altfel, din cuprinsul adresei nr. x/14.03.2016 reiese că, începând cu anul 2011, ori de câte ori s-a demarat procedura negocierii individuale, au beneficiat de aceasta toti salariaţii societăţii, indiferent de apartenenţa sindicală, astfel că deşi clauza a existat, aceasta nu a produs efecte juridice.

O altă critică adusă sentinţei de fond priveşte soluţionarea greşită a excepţiei lipsei de obiect a acţiunii, avându-se în vedere că la data pronunţării hotărârii, dispoziţia din contractul colectiv de muncă fusese modificată.

3.2. Recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 87/08.05.2018

Recurenta-reclamantă formulează o solicitare principală în sensul înlăturării obligaţiei la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, în ipoteza inexistenţei pretinsei culpe constatate de intimatul-pârât CNCD.

Cu privire la solicitarea formulată în subsidiar, recurentul-reclamant opinează în sensul diminuării cuantumului cheltuielilor de judecată stabilite în favoarea pârâtului A., în raport de disp. art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Deşi din cuprinsul împuternicirii avocaţiale rezultă că apărarea a fost contractată pentru reprezentare, redactare, asistare, depunere, ridicare, semnare acţiuni fără limitare în dosarulc auzei, în realitate nu a fost valorificată decât cea a asistării în faţa instanţei, prin considerente ce au presupus respingerea acţiunii, dar care nu au fost valorificate de către judecătorul fondului.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analiza motivelor de casare

1. Cu privire la criticile aduse sentinţei civile nr. 228/CA/17.10.2017

Recurentul-reclamant a invocat, în drept, motivul de nelegalitate prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestei critici s-a arătat în cuprinsul cererii de recurs că instanţa de fond s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut, nu s-au avut în vedere dispoziţiile art. 3 alin. (2) din contractul colectiv de muncă, dar şi cele ale art. 74 alin. (2) - (CCM 2014-2015) sau art. 97 alin. (2) (CCM 2015-2016) care conduc la inexistenţa discriminării.

De asemenea, s-a arătat că prima instanţă a dat o dezlegare greşită a pricinii în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei lipsei obiectului acţiunii, ca urmare a împrejurării intervenite ulterior introducerii cererii, respectiv modificarea art. 97 din contractul colectiv de muncă.

Cu privire la critica pronunţării de către prima instanţă asupra a ceea ce nu s-a cerut, Înalta Curte constată că aceasta nu se subsumează motivului de nelegalitate prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci poate fi invocată în cadrul pct. 5 (încălcarea principiului disponibilităţii), însă neexistând o dezvoltare a argumentelor avute în vedere de recurent, instanţa de recurs nu poate realiza o analiză a acesteia.

Din perspectiva motivelor de nelegalitate încadrate la pct. 8, interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, recurentul-reclamant susţine că prima instanţă nu a luat în considerare disp. art. 3 alin. (2) din contractul colectiv de muncă CCM.

În ceea ce priveşte disp. art. 3 alin. (2) din CCM, conform cărora:

"Clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate produc efecte pentru angajaţii din unitate", se constată că recurentul-reclamant nu şi-a întemeiat contestaţia în drept şi cu privire la acestea şi nu şi-a făcut apărările în faţa CNCD, invocând dispoziţia sus-menţionată.

Din acest motiv, instanţa de fond s-a pronunţat în limitele investirii fără să încalce principiul disponibilităţii părţii.

Înalta Curte reţine însă că dispoziţia legală de mai sus nu prezintă relevanţă în cauză, deoarece recurentul-reclamant a fost amendat contravenţional pentru discriminarea ce derivă din prevederile art. 97 alin. (2) din CCM 2015 - 2016, conform cărora:

"negocierea contractelor individuale de muncă se declanşează, în mod obligatoriu, la iniţiativa uneia dintre părţile semnatare ale contractului colectiv de muncă", aşadar cu excluderea sindicatului nereprezentativ.

Recurentul-reclamant recunoaşte existenţa clauzei discriminatorii, încă din anul 2011, dar o justifică prin aceea că de aceasta au beneficiat toţi salariaţii şi, prin urmare, nu sunt îndeplinite condiţiile faptei de discriminare directă, prevăzută de art. 2 alin. (1) coroborate cu art. 7 lit. f) din O.G. nr. 137/2000, republicată, deoarece nu a produs efecte juridice.

Înalta Curte reţine, contrar celor arătate în cererea de recurs, că prevederea analizată a produs efecte juridice prin aceea că iniţiativa a aparţinut sindicatului reprezentativ, neavând relevanţă dacă au beneficiat de negocierea contractelor individuale de muncă şi ceilalţi salariaţi.

O altă critică formulată de recurentul-reclamant este soluţionarea greşită a excepţiilor lipsei de obiect a acţiunii, ca urmare a modificării prevederii din contractul colectiv de muncă.

În materia contenciosului administrativ este nerelevantă modificarea/adoptarea/anularea prevederii nelegale, în speţă discriminatorii, dându-se prevalenţă efectelor produse în perioada cât aceasta a fost înfiinţată.

În concret, discriminarea prin sintagma "iniţiativa" a produs efecte juridice conducând la imposibilitatea ca un sindicat nereprezentativ să deţină iniţiativa declanşării negocierilor pentru încheierea contractelor individuale de muncă.

Aşadar, şi sub acest aspect sunt neîntrunite motivele de nelegalitate prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile urmând să fie respinse ca nefondate.

2. Referitor la motivele de nelegalitate formulate împotriva sentinţei civile nr. 87/08.05.2018

Sentinţa atacată a dispus completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 228/17.10.2017, în sensul că a obligat reclamantul la 1.000 RON cheltuieli de judecată către pârâtul A..

Recurentul-reclamant are, în această situaţie, două solicitări, în funcţie de soluţia dată asupra recursului formulat împotriva sentinţei civile nr. 228/17.10.2017.

În ipoteza admiterii recursului, casării sentinţei atacate şi admiterea acţiunii introductive, recurentul-reclamant susţine că nu datorează cheltuieli de judecată.

Acest aspect va fi respins ca nefondat, dat fiind că recursul împotriva sentinţei civile nr. 228/17.10.2017 a fost respins.

Cea de-a doua solicitare se referă la disp. art. 451 alin. (2) C. proc. civ., pe care prima instanţă nu le-a aplicat corect, datorită disproporţiei vădite a cheltuielilor de judecată solicitate (1.000 RON) în raport de complexitatea cauzei şi de efectele actelor procedurale realizate de către apărătorul pârâtului A..

Înalta Curte va respinge critica având în vedere faptul că prin Decizia nr. 3/2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul RIL a stabilit că în interpretarea şi aplicarea unitară a disp. art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prev. de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 181/05.03.2020, fiind obligatorie pentru instanţe de la această dată.

Faţă de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, urmează să se respingă recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile, formulate de reclamantul SN Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu S.A. împotriva sentinţei nr. 228 din 17 octombrie 2017 şi sentinţei nr. 87 din 8 mai 2018 ale Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iunie 2020.