Reclassification of service housing to intervention housing upheld as time-barred claim to annul administrative acts fails

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, anularea Dispoziţiei nr. x/1 din 12.07.2010 a Directorului Direcţiei Logistice din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (actualmente Direcţia Asigurare Logistică Integrată din cadrul Ministerului Afacerilor Interne), anularea Notei - Raport întocmită de Direcţia Economico - Administrativă din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, nr. intern x/06.08.2010 şi înregistrată la Secretariatul General al Ministerului Administraţiei şi Internelor (actualmente Ministerul Afacerilor Interne) sub nr. x/02.07.2010 şi să se constate că regimul juridic al imobilului garsonieră situat în municipiul Bucureşti, str. x, sector 2 este acela de locuinţă de serviciu.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1590 din 2 aprilie 2018, a admis excepţia tardivităţii şi a respins, în consecinţă, cererea ca tardiv formulată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac recurentul a susţinut, în esenţă, contrar celor reţinute, că cele două acte administrative contestate au caracter individual şi nu normativ, făcând referiri la distincţia dintre cele două categorii de acte, cu trimitere la jurisprudenţa în acest sens.

Potrivit recurentului, prima instanţă a omis să observe aplicabilitatea erga omnes a celor două acte atacate, întrucât acestea produc efecte asupra unui număr nedeterminat de subiecţi, anume toate persoanele care ocupau la data edictării lor cele 108 spaţii locative (garsoniere) dar, în egală măsură, şi toate persoanele care le-au ocupat ulterior acestei date, dar şi cele care la un moment dat vor deveni cadre active în structurile Ministerului Afacerilor Interne şi, îndeplinind condiţiile legale, pot şi vor ocupa unul dintre cele 108 spaţii locative, adresându-se astfel unui număr nelimitat de subiecţi de drept.

Prin urmare, având în vedere caracterul normativ al actelor administrative deduse judecăţii, a apreciat că acţiunea poate fi formulată oricând, conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, posibilitatea verificării legalităţii acestora fiind nelimitată în timp deoarece serveşte unui interes public, acela de asanare a sistemului normativ, de punere în acord a actelor administrative normative cu actele normative primare în baza cărora au fost adoptate.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei în vederea continuării judecăţii aceleiaşi instanţe.

4. Apărarea intimatului-pârât

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea hotărârii atacate, fiind legală şi temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Dispoziţiei nr. x/1 din 12.07.2010 şi a Notei - Raport nr. x/06.08.2010 şi să se constate că regimul juridic al imobilului garsonieră situat în municipiul Bucureşti, str. x, sector 2 este acela de locuinţă de serviciu.

Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamant ca tardiv formulată.

La aceeaşi concluzie ajunge şi instanţa de control judiciar.

Susţinerile recurentului, în sensul că actele administrative atacate sunt acte cu caracter normativ aşa încât acţiunea nu este tardivă, nu pot fi primite.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Criteriile principale, în raport cu care actele administrative se clasifică în acte cu caracter normativ şi acte cu caracter individual sunt, pe de o parte, scopul pentru care acestea au fost adoptate sau emise şi, pe de altă parte, întinderea efectelor juridice produse.

Potrivit doctrinei, actele administrative cu caracter normativ sunt adoptate/emise în scopul organizării executării legii/dispoziţiilor legale, în timp ce actele administrative cu caracter individual se emit întotdeauna exclusiv pentru punerea în aplicare, pentru aplicarea în concret a legii/dispoziţiilor legale.

În ceea ce priveşte întinderea efectelor produse, actele administrative cu caracter normativ conţin reguli/norme cu caracter general, având aplicabilitate într-un număr nedefinit de situaţii, astfel că produc efecte juridice erga omnes faţă de un număr nedefinit de persoane, în timp ce actele administrative cu caracter individual urmăresc realizarea unor raporturi juridice într-o situaţie strict determinată şi produc efecte fie faţă de o singură persoană, fie faţă de un număr determinat sau determinabil de persoane.

Altfel spus, actele administrative individuale se caracterizează prin aceea că reprezintă manifestări unilaterale de voinţă care generează, modifică sau sting drepturi şi obligaţii în beneficiul sau în sarcina uneia sau mai multor persoane dinainte determinate, spre deosebire de actele administrative normative, care conţin reglementări cu caracter general, impersonal şi obligatoriu.

Aşa fiind, se observă că actele contestate (Dispoziţia Directorului Direcţiei Logistice nr. x/12.07.2010 şi Nota-raport nr. x/06.08.2010) produc efecte juridice în privinţa unui număr limitat de persoane, respectiv persoanelor care locuiesc în Căminul din Bucureşti, Str. x, aşa încât nu conţin reglementări cu caracter general care să determine calificarea acestora ca acte administrative cu caracter normativ, cum corect a reţinut şi prima instanţă.

Prin urmare, actele atacate fac parte din categoria actelor administrative individuale, din această perspectivă fiind relevante prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual se pot introduce în termen de 6 luni, termen reglementat pentru situaţiile prevăzute la lit. a) - e).

Conform art. 11 alin. (2) din aceeaşi lege, "pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă,….".

În temeiul art. 11 alin. (5), din aceeaşi lege, termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripţie, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere.

În cauză, recurentul-reclamant a luat cunoştinţă de schimbarea destinaţiei Căminului din Bucureşti str. x în locuinţă de intervenţie în cursul anului 2010, prin

Adresa nr. x/08.07.2010, iar cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat anularea actelor administrative cu consecinţa constatării regimului juridic al imobilului garsonieră situat în municipiul Bucureşti, str. x, sector 2 ca fiind acela de locuinţă de serviciu, a fost înregistrată la data de 11.08.2017, cu depăşirea termenelor prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004, respectiv a termenului de decădere de un an, cum corect a reţinut şi judecătorul fondului.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 1590 din 2 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iunie 2020.