Procurement corrections judgment quashed and remanded for insufficient reasoning.

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Ministerul Finanţelor Publice a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare încheiată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Constatare şi Stabilire Nereguli la data de 17.08.2016 privind Contractul de finanţare nr. x/16.01.2012 aferent proiectului cu titlul "Creşterea responsabilizării administraţiei publice prin modernizarea sistemului informatic pentru raportarea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice", cod SMIS 34952, beneficiar Ministerul Finanţelor Publice, înregistrată sub nr. x/22.08.2016, şi a Deciziei nr. 46/26.10.2016 privind soluţionarea contestaţiei formulată de către Ministerul Finanţelor Publice.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2022 din 27 aprilie 2018, a admis cererea formulată de reclamant, a anulat Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare încheiată la data de 17.08.2016 şi Decizia nr. 46 din 26.10.2016, emise de pârât, pe care l-a obligat la plata sumei de 4700 RON, către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a reluat pe larg situaţia de fapt expusă şi în faţa primei instanţe, susţinând că hotărârea atacată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 2, art. 178, art. 179 şi art. 188 din O.U.G. nr. 34/2006, precum şi a dispoziţiilor art. 7 şi art. 8 din H.G. nr. 925/2006.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, a susţinut că intimatul-pârât a încălcat legislaţia aplicabilă în domeniul achiziţiilor publice, în procedura urmată, iar concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză nu aduc niciun element de noutate faţă de cele menţionate de intimat în cererea de chemare în judecată.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, pe fond, respingerea acţiunii, actele atacate fiind legale.

4. Apărarea intimatului-reclamant

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant Ministerul Finanţelor Publice a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, fiind temeinică şi legală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivului de casare invocat din oficiu şi în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul reclamantei este fondat, însă pentru motivele arătate în continuare.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 22.08.2016 şi Decizia nr. 46 din26.10.2016, emise de recurentul-pârât.

Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamant şi a anulat actele administrative atacate.

Instanţa de control judiciar reţine că hotărârea atacată reflectă o abordare superficială a cauzei, aşa încât controlul judiciar urmează să fie exercitat din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat din oficiu.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;".

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.

Totodată, dreptul la un proces echitabil, include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, aşa încât dreptul aflat în discuţie nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată (cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României).

Altfel spus, art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Obligaţia instanţei de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părţi este justificată, întrucât "numai prin pronunţarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiţiei" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).

Din perspectiva prevederilor art. 425 din C. proc. civ., motivarea hotărârii este necesară pentru înlăturarea arbitrariului şi pentru a fi posibil controlul judiciar.

În acest sens, motivarea hotărârii judecătoreşti trebuie să cuprindă raţionamentul care a condus judecătorul la soluţia adoptată, iar, sub aspectul calităţii, aceasta trebuie să fie clară şi lipsită de ambiguităţi şi de contradicţii.

În cauză, se constată că hotărârea recurată nu respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., motivele de fapt şi de drept pe care se fundamentează soluţia pronunţată sunt insuficient argumentate prin prisma probatoriului administrat, neprocedându-se, practic, la o analiză concretă a susţinerilor şi apărărilor invocate de părţi.

Astfel, prima instanţă a preluat concluziile expertului judiciar fără să le treacă prin filtrul propriei sale aprecieri, delegând în acest mod atribuţiile jurisdicţionale către expert, fără cenzură.

Totodată, se observă că analiza judecătorului fondului asupra condiţiilor restrictive impuse de autoritatea contractantă, care este apanajul instanţei, lipseşte cu desăvârşire.

În aceste condiţii, considerentele sentinţei atacate nu permit urmărirea silogismului logic prin care instanţa a ajuns la soluţia pronunţată şi nu dovedesc că judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, argumentele expuse de părţi, ceea ce conduce la concluzia că susţinerile şi mijloacele de apărare invocate nu au fost serios examinate, împrejurare care echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

În concluzie, se constată că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., iar pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale, pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, apreciază că se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, prima instanţă va proceda la un examen efectiv al argumentelor prezentate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi de pârât prin întâmpinare, urmând să analizeze cauza prin raportare la mijloacele de probă administrate şi la toate aspectele de fond necesare lămuririi situaţiei de fapt.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va casa sentinţa atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei împotriva sentinţei nr. 2022 din 27 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iunie 2020.