Joint and several fiscal liability of a corporate administrator for bad faith omission in tax debt payment

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2020

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat - în contradictoriu cu pârâtele A.J.F.P. Olt şi D.G.R.F.P. Craiova - anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. OTG DEC 31925/19.10.2016, emisă de A.J.F.P Olt precum şi a Deciziei 45401/27.12.2016, emisă de D.G.R.F.P. Craiova în soluţionarea contestaţiei administrative.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 103 din 20 februarie 2018, a admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, şi a anulat Decizia nr. OTG DEC 31925/2016, emisă de A.J.F.P Olt şi Decizia nr. CRR REG 45401/2016, emisă de D.G.R.F.P. Craiova.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că deciziile contestate sunt netemeinice şi nelegale.

Astfel, textul art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015, ce a stat la baza adoptării deciziei de antrenare a răspunderii reclamantei în solidar cu B. S.R.L., prevede că "pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane….d) administratorii sau alte persoane care, cu rea credinţă, au determinat nedeclararea/neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale".

Din procesul-verbal încheiat la 12.04.2016, se reţine că executorii fiscali au identificat bunuri a căror valoare este mai mică decât valoarea obligaţiilor fiscale neachitate, motiv pentru care s-a declarat starea de insolvabilitate, apreciindu-se că debitul se încadrează în prevederile art. 265 din Legea nr. 207/2015.

Organul fiscal a considerat că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a declara şi achita la scadenţă obligaţiile fiscale, nu şi-a îndeplinit cu bună credinţă îndatoririle specifice mandatului de administrator prevăzute de art. 72, art. 73 şi art. 1443 din Legea nr. 31/1990 a societăţilor.

Textul art. 25 alin. (2) lit. d) prevede antrenarea răspunderii administratorilor dacă aceştia au determinat cu rea credinţă neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale.

În cauză, starea de insolvabilitate este dovedită şi de altfel necontestată.

Cel de-al doilea element necesar şi determinant pentru antrenarea răspunderii solidare a administratorului, reaua credinţă, reprezintă o stare de fapt ce trebuie dovedită, întrucât legiuitorul nu a instituit prezumţia de vinovăţie în cazul procedurilor arătate mai sus.

Or, nu s-a probat că reclamanta a acţionat cu intenţia de a prejudicia interesele societăţii al cărei administrator a fost.

Astfel, din cuprinsul înscrisurilor existente la dosar, respectiv: Ordonanţa de clasare după începerea urmăririi penale din 10.09.2015 din dosarul nr. x/2015, Referatul cu propunere de clasare a cauzei din 20.08.2015 al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, încheierea nr. 319 din 02.12.2015, pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2014, se reţine că s-a propus, dispus şi menţinut clasarea cauzei după începerea urmăririi penale privind infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, întrucât de administrarea B. S.R.L. s-a ocupat în mod efectiv tatăl numitei A., respectiv numitul C. (care a decedat între timp) conform împuternicirii nr. 110/30.01.2010.la data de 28.01.2015. Cu privire la reclamanta A. s-a constatat că nu a existat nicio dovadă că a efectuat acte de comerţ.

Se mai reţine că în conformitate cu procesul-verbal nr. x/20.01.2015 încheiat de organele de inspecţie fiscală pentru operaţiunile comerciale desfăşurate de B. S.R.L. Slatina în perioada supusă controlului, respectiv 02.05.2009 - 30.11.2014, au fost stabilite diferenţe la impozit pe profit şi TVA precum şi penalităţi şi dobânzi de întârziere în sumă de 4.456.608 RON.

Este adevărat că numitul C. a decedat la data de 21.04.2013, dar pârâtele nu au prezentat niciun fel de probe în sensul că, ulterior decesului numitului C., reclamanta nu ar fi declarat obligaţiile fiscale datorate de B. S.R.L. bugetului general consolidat.

De asemenea, în cuprinsul deciziei de antrenare a răspunderii reclamantei se fac doar referiri cu caracter general la faptul că reclamanta avea obligaţia îndeplinirii mandatului, respectiv de a "declara şi achita la scadenţă obligaţiile fiscale", însă nu se analizează, în concret, nici un eveniment şi nicio împrejurare care să fi condus la concluzia că a existat "rea credinţă" în ceea ce priveşte neplata obligaţiilor fiscale ajunse la scadenţă, conduita acesteia manifestându-se doar prin neimplicare în exercitarea atribuţiilor de administrator al societăţii, neputându-se reţine că ar fi îndeplinită condiţia relei credinţe prevăzută de art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 103 din 20 februarie 2018 au declarat recurs pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, susţinând că soluţia dată de prima instanţa a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.).

Au arătat că, prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. OTG-DEC-31925/19.10.2016, în temeiul art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, republicată, s-a dispus angajarea răspunderii solidare a reclamantei A., în calitate de administrator al B. S.R.L., în limita sumei de 4.437.032 RON, reprezentând obligaţii la bugetul general consolidat, obligaţii care provin in proporţie de 99,9% din Decizia de impunere nr. x/30.01.2015, in care perioada verificata a fost 10.04.2009 - 31.12.2012 la impozitul pe profit si 10.04.2009 - 30.11.2014 la TVA, diferenţa provenind din declaraţiile depuse de debitoare pe propria răspundere la organul fiscal in perioada 25.06.2012-25.07.2013 şi din deciziile de calcul al accesoriilor emise de organul fiscal pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale.

Pentru recuperarea obligaţiilor datorate de către societate au fost întreprinse măsuri de executare silită începând din anul 2012, fiind emise somaţii de plată însoţite de titluri executorii şi fiind indisponibilizate conturile bancare deschise de societate prin adrese de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor băneşti.

Notificarea intenţiei de intrare in procedura de insolvenţă a fost făcută de către intimata reclamantă A., administrator B. S.R.L., cu adresa nr. x/24.11.2014, înregistrata la AJFP Olt sub nr. x/24.11.2014.

Prin încheierea Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal nr. 99/03.12.2014, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei conform Legii nr. 85/2014, obligaţiile restante la data deschiderii procedurii fiind de 4129 RON.

Cu adresa x/21.01.2015, au fost înaintate către societatea B. S.R.L. si D. insolvenţă SPRL Craiova raportul de inspecţie fiscală nr. x/21.01.2015, decizia de impunere x/21.01.2015 si procesul-verbal nr. x/20.01.2015, întocmite de organele de inspecţie fiscala din cadrul DGRFP Craiova - AJFP Olt, adresa fiind confirmată la 28.01.2015 de către societate şi la 30.01.2015 de către lichidatorul judiciar.

Prin procesul-verbal nr. x/12.04.2016, a fost declarată starea de insolvabilitate, cu venituri urmăribile cu valoare mai mica decât obligaţiile de plată, a debitorului B. S.R.L. - Slatina, pentru suma totala de 4.437.032 RON (din care 2.896.679 RON debit reprezentând diferenţe impozit pe profit şi TVA şi 1.540.353 RON dobânzi si penalităţi de întârziere aferente), in conformitate cu prevederile art. 265 din Legea nr. 207/20.07.2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările si completările ulterioare.

Ca urmare a verificărilor efectuate asupra stării de fapt, recurenta pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt a constatat că societatea s-a aflat in insolvenţă începând cu data de 03.12.2014, iar ulterior a intrat în procedura simplificată a falimentului prevăzută de Legea nr. 85/2014, astfel cum reiese din sentinţa nr. 120/23.02.2015 a Tribunalului Olt (fiind radiată în data de 06.06.2016).

Având in vedere ca S.C. B. S.R.L. s-a aflat in faliment anterior termenului scadent pentru debitele suplimentare stabilite in decizia de impunere nr. x/21.01.2015, pentru aceste debite nu au fost întreprinse măsuri de executare silită.

Procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate a fost comunicat societăţii cu adresa nr. x/21.04.2016 (sosită retur), precum şi în condiţiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 207/20153 privind Codul de procedură fiscală (fiind întocmit anunţul colectiv nr. 17509/04.05.2016) şi lichidatorului judiciar E., cu adresa nr. x/04.05.2016, confirmată la 06.05.2016.

In conformitate cu dispoziţiile art. 9, alin. (1), din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările si completările ulterioare, in vederea exprimării punctului de vedere cu privire la faptele si împrejurările relevante in luarea unei decizii de angajare a răspunderii solidare a persoanelor care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 25-26, numiţii F., G. si A. in calitate de foşti/actuali administratori, au fost invitaţi la audiere.

Prin Notificarea nr. x/12.05.2016, i s-a solicitat intimatei A. să se prezinte la sediul AJFP Olt, in vederea exprimării punctului de vedere cu privire la faptele si împrejurările relevante in luarea deciziei de angajare a răspunderii solidare, iar aceasta s-a prezentat in data de 02.06.2016, însoţită de avocat H. si expert contabil I. (care a menţionat că are calitatea de administrator special al B. S.R.L. si a răspuns la întrebări, conform declaraţiei nr. x/02.06.2016).

A fost întocmit Procesul-verbal nr. x/02.06.2016 in care a fost consemnată declaraţia dată de intimata reclamantă în sensul că: a preluat această firmă la solicitarea tatălui său (C., decedat la 21.04.2013), firma fiind administrată de fapt de acesta, ea fiind studentă; ulterior a aflat că societatea avea datorii mari către bugetul de stat, când AJFP Olt a făcut plângere penală împotriva sa pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală; nu ar fi acţionat cu rea-credinţă pentru aducerea firmei in acest stadiu si nu se face vinovată de acest prejudiciu.

Or, în opinia recurentelor, intimata reclamantă, în calitate de administrator al societăţii, a participat la operaţiunile juridico-economice si contabil-financiare prin care societatea a înregistrat debite către bugetul statului, nu a plătit obligaţiile fiscale ale societăţii, nu a întreprins nicio măsură în vederea stingerii acestora, respectiv nu a făcut dovada ca a încercat redresarea economică a societăţii sau obţinerea de facilitaţi fiscale.

Rezultă că a existat rea credinţa, atâta vreme cât intimata avea cunoştinţă de obligaţiile neachitate, fiind emise o serie de acte de executare despre care a luat cunoştinţă, acestea fiindu-i comunicate, iar împrejurarea că plângerea penală privind infracţiunea de evaziune fiscala prevăzuta de art. 9, alin. (1), lit. b) si c din Legea nr. 241/2005 împotriva societăţii B. S.R.L. a fost respinsă nu are nici o relevanţă in speţă.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, invocând, în principal, excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentelor pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În apărare, intimata reclamantă a arătat, în ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, că în cuprinsul acestuia nu se regăseşte niciunul dintre motivele de casare prevăzute în art. 488 noul C. proc. civ.

Pe fond, a reiterat principalele susţineri din acţiunea introductivă, referitoare la faptul că nu a acţionat cu rea credinţă pentru determinarea insolvabilităţii societăţii, care a fost administrată în realitate doar de tatăl său, C., precum şi cu privire la caracterul exorbitant al creanţelor stabilite prin decizia de impunere, pe care ar fi contestat-o.

A făcut referire, totodată, la înscrisurile din care rezultă soluţia definitivă de clasare a cauzei penale ce a vizat societatea şi administratorii acesteia pentru infracţiunea de evaziune fiscală, precum şi la Decizia nr. 1237/18.11.2008 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit în mod obligatoriu, că (...) în virtutea principiului "penalul tine in loc civilul", hotărârea definitivă a instanţei penale prin care s-a soluţionat latura civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluţionarea contestaţiei referitoare la întinderea pagubei"

A mai invocat drept "probatoriu şi practică judiciară" sentinţa nr. 185/22.03.2018, pronunţată in dosar nr. x/2017 (prin care s-a anulat decizia de atragere a răspunderii solidare a fostului administrator G. pentru aceeaşi societate B. SRL).

Recurenta pârâtă AJFP Olt a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat principalele susţineri din recurs.

În faza procesuală a recursului au fost depuse de către apărătorul intimatei reclamante înscrisuri reprezentând decizie şi sentinţă privind pe numitul G..

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare invocat, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul pârâtelor este fondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimata reclamantă a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ actele administrative reprezentate de Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/19.10.2016, emisă de A.J.F.P Olt, şi de Decizia nr. 45401/27.12.2016, emisă de D.G.R.F.P. Craiova în soluţionarea contestaţiei administrative.

Acţiunea sa a fost admisă, prima instanţă apreciind ca fiind netemeinice şi nelegale actele administrative contestate.

Analizând criticile aduse de recurentele pârâte sentinţei pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curte constată, referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), că acesta a fost raportat la art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În speţă, decizia de atragere a răspunderii patrimoniale a fost emisă în temeiul prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală, iar potrivit art. 25 - "Răspunderea solidară" din actul normativ menţionat:

"(...) (2) Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: (...);

d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale; (…).

(...) (5) Răspunderea persoanelor prevăzute de prezentul articol priveşte obligaţiile fiscale principale şi accesorii ale perioadei pentru care au avut calitatea ce a stat la baza atragerii răspunderii solidare."

Totodată, art. 26 - "Dispoziţii speciale privind stabilirea răspunderii" din Cod dispune:

"(1) Răspunderea persoanelor prevăzute la art. 25 se stabileşte prin decizie emisă de organul fiscal competent pentru fiecare persoană fizică sau juridică în parte. Decizia este act administrativ fiscal potrivit prezentului cod.

(2) Înaintea emiterii deciziei prevăzute la alin. (1), organul fiscal efectuează audierea persoanei potrivit art. 9. Persoana are dreptul să îşi prezinte în scris punctul de vedere, în termen de 5 zile lucrătoare de la data audierii.

(3) Prin excepţie de la prevederile art. 9 alin. (4) este nulă decizia de atragere a răspunderii solidare emisă fără audierea persoanei căreia i s-a atras răspunderea. Dispoziţiile art. 9 alin. (3) rămân aplicabile.

(4) Decizia prevăzută la alin. (1) cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, şi următoarele:

a) datele de identificare a persoanei răspunzătoare;

b) datele de identificare a debitorului principal;

c) cuantumul şi natura sumelor datorate;

d) termenul în care persoana răspunzătoare trebuie să plătească obligaţia debitorului principal;

e) temeiul legal şi motivele în fapt ale angajării răspunderii, inclusiv opinia organului fiscal motivată în drept şi în fapt cu privire la punctul de vedere al persoanei.

(5) Răspunderea se stabileşte atât pentru obligaţia fiscală principală, cât şi pentru accesoriile acesteia.

(6) În scopul aplicării măsurilor de executare silită decizia prevăzută la alin. (1) devine titlu executoriu la data împlinirii termenului de plată prevăzut la art. 156 alin. (1). (…)."

În raport cu dispoziţiile legale mai sus menţionate, Înalta Curte constată cu prioritate că, în cauză, nu a fost reţinută de instanţa de fond neîndeplinirea vreunei condiţii procedurale sau de formă a actelor administrativ fiscale contestate, iar din înscrisurile depuse la dosar reiese că a fost îndeplinită inclusiv obligaţia de audiere a persoanei vizate.

De asemenea, reţine că exigenţele legii impun ca starea de insolvabilitate a societăţii să fie constatată, în condiţiile Codului de procedură fiscală, anterior stabilirii răspunderii administratorului, ceea ce s-a realizat în cauză prin întocmirea Procesului-verbal de declarare a stării de insolvabilitate a debitoarei nr. x/12.04.2016.

Prin contestaţia administrativă formulată împotriva deciziei de angajare a răspunderii sale, ca şi prin acţiunea introductivă, intimata reclamantă a criticat actul administrativ fiscal doar sub următoarele aspecte:

- nu a săvârşit acte de comerţ, prin care să fi determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale ale societăţii debitoare, societatea fiind administrată tot timpul, în fapt, de un împuternicit, C. (tatăl său, decedat la 21.04.2013);

- nu a fost dovedită îndeplinirea condiţiei relei sale credinţe (intimata prevalându-se de prezumţia de bună credinţă).

A mai susţinut că a fost clasată definitiv cauza penală în care s-au făcut cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, iar instanţa de contencios administrativ este ţinută de această soluţie.

Cu privire la prima împrejurare evocată de intimata reclamantă, Înalta Curte constată că, din datele comunicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, rezultă calitatea de administrator cu puteri depline a intimatei în perioada de referinţă, iar la dosarul de fond se regăseşte o împuternicire sub semnătură privată fără număr de înregistrare şi fără dată certă, prin care intimata reclamantă, în calitate de asociat unic al societăţii, îl împuterniceşte pe tatăl C. să o reprezinte în vederea susţinerii şi apărării drepturilor şi intereselor sale ce ar deriva din calitatea sa de unic asociat al societăţii B. S.R.L..

Un alt element de natură să contrazică susţinerea intimatei reclamante este şi împrejurarea că pretinsa împuternicire poartă menţiunea datei întocmirii ca fiind 15.09.2011, în timp ce în Ordonanţa din 09.10.2015 emisă în dosarul x/2015 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt s-a avut în vedere o altă împuternicire, cu nr. 110/30.01.2010 (dată la care intimata reclamantă nu avea vreo legătură cu societatea debitoare).

De altfel, niciuna dintre pretinsele împuterniciri nu a fost depusă pentru înregistrare de menţiuni la ONRC, potrivit legii.

Prin urmare, nicio dovadă nu a fost adusă de intimata reclamantă în sensul că ar fi mandatat o altă persoană să exercite funcţia de administrator al societăţii în perioada de referinţă, iar pe de altă parte, obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi de cele special prevăzute în Legea nr. 31/1990.

Or, potrivit Legii nr. 31/1990 (art. 73 alin. (1) lit. e), răspunderea pentru îndeplinirea obligaţiilor legale ale societăţii revine administratorului, iar din punct de vedere juridic, intimata reclamantă şi-a păstrat calitatea de administrator şi nu s-a derobat de această răspundere prin întocmirea unei eventuale împuterniciri acordate altei persoane.

Contrar argumentaţiei instanţei de fond, şi dacă s-ar fi confirmat existenţa unei astfel de derobări, nu pot fi ignorate împrejurările că pretinsul mandatar era chiar tatăl intimatei reclamante şi că - de la momentul decesului acestuia la 21.04.2013 - nu mai există, oricum, nicio justificare pentru comportamentul intimatei, care nici ulterior nu a înţeles să facă vreun demers real pentru diminuarea (cel puţin prin plăţi parţiale) sau eşalonarea datoriilor fiscale, ea neîncercând în niciun mod redresarea financiară a societăţii şi ea notificând abia după 1 an şi 7 luni intenţia de solicitare a intrării în insolvenţă a societăţii.

Totodată, argumentul instanţei de fond în sensul că organele fiscale "nu au prezentat niciun fel de probe în sensul că, ulterior decesului numitului C., reclamanta nu ar fi declarat obligaţiile fiscale datorate de B. S.R.L. bugetului general consolidat" este lipsit de temei, câtă vreme nu se poate impune autorităţii probarea unui fapt negativ.

În această ordine de idei, Înalta Curte reţine, din actele dosarului administrativ depus în copie certificată, că intimatei reclamante i s-a comunicat personal Procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate a debitoarei nr. x/12.04.2016, aceasta luând cunoştinţă de cuantumul obligaţiilor fiscale exigibile şi neachitate, după ce anterior, în perioada 2012-2013, societăţii i se comunicaseră decizia de impunere şi somaţii de plată.

Prezentă la data de 02.06.2016 la organul fiscal, după primirea notificării privind demararea procedurii de angajare a răspunderii sale solidare, în vederea exprimării punctului său de vedere, intimata reclamantă a declarat doar că nu este de acord cu sumele stabilite prin raportul de inspecţie fiscală (în urma reţinerii nerealităţii unor tranzacţii), fără a prezenta explicaţii legate de conduita sa ca administrator ulterior decesului tatălui său şi fără a face dovada contestării deciziei de impunere sau a obţinerii suspendării executării acesteia.

Prin urmare, organele fiscale au adus probe din care rezultă neachitarea la termen a obligaţiilor fiscale ale societăţii debitoare.

În schimb, intimata reclamantă nu a susţinut niciun moment contrariul, afirmând doar că ar fi contestat decizia de impunere (avocatul său arătând chiar, la termenul de judecată a recursului, că pretinsa contestaţie administrativă ar fi fost respinsă), dar fără a face nicio dovadă a afirmaţiei sale, nici în faţa instanţei de fond, nici în recurs, în timp ce recurentele au arătat că nu au identificat înregistrată o astfel de contestaţie administrativă în evidenţele lor.

Reaua credinţă este demonstrată prin omisiunea de a achita obligaţiile fiscale la bugetul de stat, în condiţiile în care nu a arătat/probat prin acte sau, după caz, prin contestarea actelor prin care au fost stabilite respectivele obligaţii fiscale, o conduită conformă cu prevederile legale, fiind irelevantă împrejurarea că "nu a efectuat acte de comerţ".

De asemenea, în împrejurările concrete ale cauzei, materialul probator demonstrează nu doar pasivitatea, ci o evidentă rea credinţă cu care intimata reclamantă, care avea cunoştinţă cel puţin din perioada 2012-2013 de datoriile fiscale restante ale societăţii pe care o reprezenta, deşi nu a contestat decizia de impunere, nu a înţeles decât la data de 24.11.2014 să notifice/solicite deschiderea procedurii insolvenţei, potrivit obligaţiei legale ce îi incumba, deşi de la data înregistrării unei astfel de cereri putea evita cel puţin acumularea în continuare a debitelor accesorii constând în dobânzi şi penalităţi de întârziere.

Aceasta cu atât mai mult cu cât legiuitorul a dat o importanţă corespunzătoare acestor debite, prevăzând expres la art. 25 alin. (5) din C. civ. "Răspunderea persoanelor prevăzute de prezentul articol priveşte obligaţiile fiscale principale şi accesorii ale perioadei pentru care au avut calitatea ce a stat la baza atragerii răspunderii solidare".

Acceptând în mod voit, deci cu rea-credinţă, prin pasivitatea sa contrară îndatoririlor legale, intrarea societăţii debitoare în insolvabilitate şi acumularea debitelor accesorii de-a lungul mai multor ani după comunicarea deciziilor de calcul întocmite în urma depunerii declaraţiilor societăţii debitoare, a primelor somaţii şi a deciziei de impunere pentru accesorii, a prejudiciat şi societatea, dar mai ales a prejudiciat bugetul de stat prin neachitarea creanţelor fiscale către acesta.

Legiuitorul nu impune condiţia vinovăţiei exclusiv sub forma intenţiei directe, astfel cum eronat consideră intimata (argumentul său fiind însuşit fără temei şi de instanţa de fond), pentru stabilirea relei credinţe intenţia indirectă putând fi luată, de asemenea, în considerare, cu atât mai mult cu cât este vorba de fapte personale omisive ale administratorului societăţii, care au determinat (cauzat/generat) efectul prevăzut de textul de lege (neachitarea la termen a obligaţiilor fiscale principale şi accesorii).

Apărarea intimatei reclamante referitoare la faptul că a fost clasată definitiv cauza penală în care s-au făcut cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală nu are valoarea scontată de aceasta în speţă, în condiţiile în care legiuitorul fiscal a prevăzut cazul de angajare a răspunderii solidare a administratorului pentru neachitarea obligaţiilor fiscale independent de săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală, iar în cauza penală menţionată nu au fost evaluate aspectele care interesează din punct de vedere fiscal, referitoare mai ales la conduita intimatei reclamante, ca administrator ulterior decesului pretinsului împuternicit.

De asemenea, nu s-a constatat că nu a existat fapta de evaziune, ci s-a clasat cauza în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., deci exclusiv pentru că nu au fost administrate probe că ar fi săvârşit-o intimata reclamantă, în contextul existenţei împuternicirii nr. 110/30.01.2010 (dată la care intimata reclamantă nu avea vreo legătură cu societatea debitoare).

În sfârşit, cât priveşte sentinţa nr. 185 din 22 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, depusă de către intimata reclamantă (ca probatoriu şi practică judiciară), Înalta Curte constată că aceasta nu este definitivă, îmotriva ei fiind deja exercitată calea de atac (nesoluţionată până în prezent), şi priveşte pe un alt fost administrator, G..

Or, fiecare dintre administratorii sau foştii administratori culpabili răspunde solidar cu societatea debitoare pentru faptele comisive sau omisive proprii care au determinat nedeclararea sau neachitarea datoriilor fiscale.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care se impune casarea sentinţei recurate.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt împotriva sentinţei nr. 103 din 20 februarie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată.

Respinge acţiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 iunie 2020.