Jurisdictional conflict over annulment of financial supervision concertation decisions: precedence of special exclusive jurisdiction statutes over general administrative litigation venue rules

Şedinţa publică din data de 04 iunie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 iunie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a solicitat următoarele:

(i) Anularea Deciziilor A.S.F. nr. 552 şi nr. 555 din 18 aprilie 2019;

(ii) Anularea Deciziei A.S.F. nr. 746/31.05.2019, de soluţionare a plângerii administrative prealabile formulată împotriva Deciziilor A.S.F. nr. 552 şi nr. 555 din 18 aprilie 2019;

(iii) obligarea pârâtei A.S.F. la emiterea unei Decizii privind constatarea acţiunii concertate a tuturor persoanelor prezentate în cadrul grupurilor de persoane identificate ca acţionând concertat, precizate de reclamantă în cadrul sesizării nr. 2.975/01.04.2019, înregistrată la A.S.F. sub nr. x/02.04.2019;

(iv) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 778/12.11.2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Curţii de Apel Braşov.

În motivarea sentinţei de declinare s-a reţinut că obiectul cauzei îl reprezintă anularea unor decizii emise de A.S.F. în exercitarea atribuţiilor specifice prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. a) şi d) din O.U.G. nr. 93/2012, astfel cum rezultă din preambulul celor două acte atacate, recte deciziile nr. 552 şi nr. 555 din 18 aprilie 2019.

Relevante sub aspectul competenţei de soluţionare a cauzelor ce privesc deciziile şi orice alte acte administrative emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară sunt dispoziţiile art. 21 indice 3 din O.U.G. nr. 93/2012, care stabilesc regula de principiu conform căreia actele emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară se contestă conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Or, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său (…)."

Norma legală anterior citată instituie o competenţă teritorială exclusivă .

În speţă, reclamanta este o persoană juridică de drept privat, cu sediul în municipiul Braşov, context în care, în temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004, s-a constatat că instanţa competentă să solutioneze cererea dedusă judecătii este Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ si fiscal.

S-a mai reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 133 alin. (7) din Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă "Decizia de sancţionare prevăzută la alin. (2), precum şi celelalte acte administrative adoptate de A.S.F. conform prevederilor prezentei legi pot fi atacate la Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare."

Actele emise în prezenta cauză sunt însă acte emise în temeiul O.U.G. nr. 93/2012, context în care nu se poate reţine în mod rezonabil incidenţa dispoziţiilor art. 133 din Legea nr. 24/2017.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 19/2020 din data de 16 martie 2020, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale în soluţionarea cererii formulate de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că soluţionarea prezentei cauze este de competenţa teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 şi art. 133 alin. (7) din Legea nr. 24/2017.

Astfel, în preambulul celor două decizii atacate se face referire la dispoziţiile O.U.G. nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, deoarece această ordonanţă prevede cadrul general în care A.S.F. îşi desfăşoară activitatea, astfel că este firesc ca această ordonanţă să fie menţionată în toate actele administrative emise de A.S.F. .

Însă, Deciziile A.S.F. nr. 552/18.04.2019 şi nr. 555/18.04.2019, decizii prin care două grupuri de acţionari ai A. S.A. au fost prezumaţi că acţionează în mod concertat, au avut ca temei legal prevederile speciale ale Legii nr. 297/2004 şi Legii nr. 24/2017.

În cuprinsul deciziilor contestate se prevede în mai multe rânduri că analiza A.S.F. a fost făcută în considerarea prevederilor Legii nr. 297/2004 şi Legii nr. 24/2017.

Curtea de Apel Braşov a reţinut că dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 şi ale art. 133 alin. (7) din Legea nr. 24/2017 stabilesc o competenţă teritorială exclusivă şi constituie legi speciale faţă de prevederile Legii contenciosului administrativ, fiind aplicabile în temeiul principiului specialia generalibus derogant.

Curtea a constatat că dispoziţiile art. 7 din O.U.G. nr. 93/2012 consacră numai dreptul de acces la justiţie pentru orice persoană care se consideră prejudiciată de actele acestei autorităţi administrative şi nu reprezintă o reglementare specială referitoare la competenţa materială/teritorială a instanţelor judecătoreşti, care să poată fi reţinută în cauză.

Nu poate fi reţinută nici aplicarea dispoziţiilor art. 213 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, întrucât, deşi este adevărat că acest articol cuprinde o normă de trimitere la Legea contenciosului administrativ, ca lege generală în materie de contencios administrativ, care reglementează competenţa materială şi teritorială în art. 10, art. 213 din O.U.G. nr. 93/2012 nu conţine o normă de stabilire a unei competenţe speciale pentru acest tip de litigii, ci trimite la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, norme de drept comun care nu sunt aplicabile.

Prioritar însă, Curtea de Apel Braşov a considerat faptul că motivarea în fapt şi drept reţinută de A.S.F. în ambele decizii atacate, este bazată pe prevederile speciale ale Legii nr. 297/2004 şi ale Legii nr. 24/2017, prevederi ce se aplică cu prioritate faţă de dispoziţiile generale ale O.U.G. nr. 93/2012, ordonanţă ce prevede cadrul general în care A.S.F. îşi desfăşoară activitatea.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

În cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte norma de drept aplicabilă cauzei, din perspectiva competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei.

Reclamanta A. S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea Deciziilor A.S.F. nr. 552 şi nr. 555 din 18 aprilie 2019; anularea Deciziei A.S.F. nr. 746/31.05.2019 de soluţionare a plângerii administrative prealabile formulată împotriva Deciziilor A.S.F. nr. 552 şi nr. 555 din 18 aprilie 2019; obligarea pârâtei la emiterea unei decizii privind constatarea acţiunii concertate a tuturor persoanelor prezentate în cadrul grupurilor de persoane identificate ca acţionând concertat, precizate de reclamantă în cadrul sesizării nr. 2.975/01.04.2019, înregistrată la A.S.F. sub nr. x/02.04.2019;

În stabilirea competenţei de soluţionare a cauzelor ce privesc deciziile şi orice alte acte administrative emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară, Înalta Curte reţine aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 21 indice 3 din O.U.G. nr. 93/2012, care stabilesc regula de principiu conform căreia actele emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară se contestă conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte constată că, în actualul context legislativ, O.U.G. nr. 93/2012 nu a abrogat reglementările speciale anterioare, acestea păstrându-şi apartenenţa la dreptul pozitiv, ci în conformitate cu prevederile art. 28 din actul normativ anterior indicat, acestea se completează cu legislaţia care reglementează activitatea autorităţilor care se desfiinţează, în măsura în care acestea nu vin în contradicţie cu prevederile sale.

Văzând dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, prevederi care stabilesc competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, Înalta Curte constată că aceste dispoziţii sunt în opoziţie cu toate celelalte prevederi referitoare la competenţa de soluţionare a cauzelor, astfel încât se poate aprecia că sunt în contradicţie cu prevederile art. 21 indice 3 din O.U.G. nr. 93/2012, ceea ce le face inaplicabile.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât obiectul cauzei îl reprezintă anularea unor decizii emise de A.S.F. în exercitarea atribuţiilor specifice prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. a) şi d) din O.U.G. nr. 93/2012, astfel cum rezultă din preambulul celor două acte atacate, respectiv Deciziile nr. 552 şi nr. 555 din 18 aprilie 2019.

Prin urmare, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de la sediul reclamantei (municipiul Braşov), astfel cum impun prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, şi va dispune în consecinţă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2020.