Procedural delay complaint (contestația pentru tergiversarea procesului): requirement of judicial passivity under Art. 522 CPC and the “reasonable time” standard under Art. 6 ECHR in administrative appeals

Şedinţa publică din data de 4 iunie 2020

Asupra plângerii de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Prin încheierea din 05.03.2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019 a fost respinsă contestaţia privind tergiversarea procesului formulată de petentul A..

Pentru a ajunge la această soluţie, curtea de apel a reţinut următoarele:

Instanţa a constatat că motivul prevăzut de art. 522 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., susceptibil a se aplica în cauză, priveşte ipoteza în care instanţa nu a luat măsurile stabilite de lege sau nu a îndeplinit din oficiu, atunci când legea o impune, un act de procedură necesar soluţionării cauzei deşi timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient, iar în acest mod a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil.

Ceea ce caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 din noul C. pen..civ. este pasivitatea instanţei de judecată, care are mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare şi nu le foloseşte, sau nesocoteşte ea însăşi dispoziţiile legale care-i impun o anumită conduită.

În acest context, contestaţia la tergiversarea procesului reprezintă un remediu oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în situaţiile în care chiar instanţa cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluţionării procesului într-un termen rezonabil.

Pornind de la aceste considerente în analiza contestaţiei privind tergiversarea procesului, Curtea a constatat că în cauză nu a putut fi reţinut niciunul dintre cazurile de tergiversare reglementate în Noul C. proc. civ. la art. 522.

Astfel, petentul A. a formulat recurs împotriva sentinţei nr. 1534 din 04.11.2019 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2019 la data de 13.01.2020, potrivit dovezii de expediere prin posta aflata la dosarul Curţii.

Termenul recomandat pentru iniţierea procedurii de regularizare a fost stabilit la data de 31.01.2020.

Cu toate acestea, contrar susţinerilor contestatorului de tergiversare a cauzei, procedura de regularizare a fost grăbită, în sensul că aceasta a fost începută la data de 27.01.2020, aşa cum rezultă din rezoluţia instanţei de la 27.01.2020.

Prin aceeaşi rezoluţie, instanţa a constatat că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 486 noul C. pen..civ., sens în care a pus în vedere recurentului A. să achite taxa de timbru în cuantum de 200 RON taxă judiciară de timbru, conform dispoziţiilor art. 486 alin. (2) din C. proc. civ.

Având în vedere că recurentul reclamant A. a formulat prin cererea de recurs şi cerere de încuviinţare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii în tot de la plata taxei de timbru, pentru exercitarea căii de atac a recursului, prin aceeaşi rezoluţie a instanţei din data de 27.01.2020, s-a stabilit termen pentru soluţionarea acestei cereri la data de 30.01.2020.

Prin aceeaşi rezoluţie, s-a dispus şi comunicarea cererii de recurs către intimatul pârât Liceul Teoretic "Mihai Viteazul", cu menţiunea depunerii întâmpinării, conform dispoziţiilor art. 490 din C. proc. civ. raportat la 4711 din C. proc. civ.

Curtea a constatat că de la momentul înregistrării pe rol a cererii de recurs, cauza a urmat cursul şi termenele prevăzute de dispoziţiile C. proc. civ., neputându-se reţine în sarcina instanţei vreo "amânare nejustificată a cauzei", astfel cum afirmă petentul, ci, dimpotrivă, un rol activ în soluţionarea cauzei.

2. Împotriva încheierii din 5 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, prin care a fost respinsă contestaţia privind tergiversarea procesului, petentul A. a formulat plângere.

Prin adresa din data de 8 aprilie 2020 s-a pus în vedere petentului să timbreze contestaţia privind tergiversarea procesului cu suma de 20 de RON, potrivit prevederilor art. 11 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013.

Petentul a depus la dosarul cauzei o cerere de ajutor public, ce a fost admisă prin încheierea din 21 mai 2020, acordându-se petentului ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON.

În motivare petentul a susţinut, în esenţă, că instanţa nu a ţinut cont de criticile expuse cu privire la lipsa de imparţialitate a instanţei/instanţelor şi de soluţionare a cauzei într-un termen rezonabil, ci s-a mărginit la examinarea contestaţiei din perspectiva art. 524 din C. proc. civ.

A mai arătat petentul că, astfel cum a precizat şi în cadrul contestaţiei la tergiversare, aceasta trebuie analizată şi din perspectiva art. 6 din Convenţia de la Roma şi a jurisprudenţei elaborate în temeiul acestuia, potrivit cu care soluţionarea cauzei trebuie să se facă de un tribunal imparţial, într-un termen rezonabil.

3. Examinând încheierea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că prezenta plângere este nefondată, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 522 C. proc. civ.:

"(1) Oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată pot face contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.

(2) Contestaţia menţionată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:

1. când legea stabileşte un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunţare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat;

2. când instanţa a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia să îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de lege;

3. când o persoană ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanţei, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informaţii rezultate din evidenţele ei şi care erau necesare soluţionării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de lege;

4. când instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluţionării cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului."

Astfel, articolul 522 alin. (2) din Noul C. proc. civ. precizează expres situaţiile în care părţile sau/şi procurorul pot face contestaţia.

Toate motivele vizează, inevitabil, şi culpa instanţei, mai exact atitudinea ei faţă de neglijenţa sau abuzul părţilor, a altor participanţi în proces, ori a terţilor propriu-zişi, care aveau obligaţii legale sau judiciare.

Toate cazurile prevăzute de acest articol vizează pasivitatea instanţei de judecată care dispune de mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare ale părţilor şi terţilor şi nu le foloseşte sau nesocoteşte ea însăşi dispoziţiile legale care-i impun o anumită conduită.

În acest context, contestaţia privind tergiversarea procesului este privită ca un remediu oferit de normele de procedură, şi nu ca o sancţiune aplicată judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei, iar întârzierea dispunerii unor măsuri sau îndeplinirii unor obligaţii trebuie apreciată şi justificată prin intermediul unor criterii cu caracter obiectiv, aplicabile pricinii.

În jurisprudenţa instanţelor de judecată, inclusiv a Înaltei Curţi, s-a reţinut în mod constant că problema soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil se apreciază în raport de criterii obiective ce ţin de datele statistice, de durata medie de soluţionare a cauzelor, de încărcătura cauzelor pe fiecare instanţă/pe complete de judecată, ori de obiectul cauzei, cu referire la caracterul urgent al acesteia sau la necesitatea desfăşurării anumitor proceduri prealabile specifice.

În cauza de faţă, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 1534 din 04.11.2019, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2019, a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 23 ianuarie 2020.

Prin rezoluţia din 27 ianuarie 2020, instanţa, constatând că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 486 C. proc. civ. a pus în vedere petentului să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 RON şi, de asemenea, a dispus comunicarea acesteia către partea adversă. Totodată, prin aceeaşi rezoluţie, faţă de cererea de ajutor public judiciar formulată de către petent, a stabilit şi termen pentru soluţionarea acesteia la data de 30.01.2020.

Astfel, Curtea de Apel Craiova, ca instanţă de recurs, a respectat dispoziţiile legale în vigoare şi a procedat mai întâi la încunoştiinţarea recurentului cu privire la obligaţiile pe care le avea şi la comunicarea actelor de procedură către părţi.

Aşadar, nu se poate reţine o tergiversare a litigiului, curtea de apel respectând toate etapele legale referitoare la procedura de regularizare prevăzute de C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte constată că petentul nu a indicat care din cazurile prevăzute de art. 522 din C. proc. civ. sunt incidente, care măsură stabilită de lege nu a fost luată de instanţă sau care anume act de procedură impus de lege, necesar soluţionării cauzei, nu a fost îndeplinit din oficiu.

Nu pot fi primite nici susţinerile petentului referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât actele de procedură efectuate de curtea de apel, constând în regularizarea cererii de recurs şi comunicarea acesteia către partea adversă, au fost efectuate cu respectarea termenelor prevăzute de dispoziţiile C. proc. civ.

"Termenul rezonabil" prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenţie şi invocat de petent, nu trebuie confundat cu noţiunea de "termen scurt", iar termenul "optim şi previzibil" raportat la dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora recursul se judecă de urgenţă, trebuie interpretat în contextul cerinţelor de eficacitate ale actului de justiţie şi respectării drepturilor procesuale ale tuturor participanţilor la procesul civil.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că susţinerile petentului A. nu pot fi primite, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 524 alin. (5) şi art. 525 din C. proc. civ., va respinge plângerea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge plângerea formulată de recurentul - reclamant A. împotriva încheierii din data de 5 martie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, prin care s-a respins contestaţia privind tergiversarea procesului, ca nefondată.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2020.