National Insurance Guarantee Fund liability for pre-bankruptcy civil claims and validity of electronic payment requests

Şedinţa publică din data de 04 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, la data de 21 decembrie 2016, reclamanţii A., B., C. - prin reprezentant legal B., D., E., au chemat în judecată pe pârâtul Fondul Naţional de Garantare, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei totale în cuantum de 360.000 RON, conform dispoziţiilor sentinţei penale nr. 46/22.05.2015, pronunţată de Judecătoria Pogoanele şi ale deciziei penale nr. 1195/03.12.2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, după cum urmează:

- către A., suma de (i) 25.000 RON, cu titlu de daune materiale şi suma de (ii) 130.000 RON, cu titlu de daune morale;

- către B., suma de 130.000 RON, cu titlu de daune morale;

- către C., suma de 25.000 RON, cu titlu de daune morale;

- către D., suma de 25.000 RON, cu titlu de daune morale;

- către E., suma de 25.000 RON, cu titlu de daune morale.

La data de 29 mai 2017 reclamanţii au formulat cerere modificatoare prin care au modificat obiectul cererii de chemare în judecată în sensul că solicită şi anularea Deciziei nr. 5752/03.05.2017 prin care s-a respins cererea de plată ca fiind tardiv formulată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4315 din 13 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C. - prin reprezentant legal B., D., E., în contradictoriu cu pârâtul Fondul Naţional de Garantare.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4315 din 13 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs reclamanţii reclamanţii A., B., C. - prin reprezentant legal B., D. şi E., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată modificată, cu consecinţa anulării Deciziei nr. 5752/03.05.2017 şi obligarea intimatului-pârât la plata sumelor de bani menţionate în petitul cererii introductive.

În motivare, recurenţii-reclamanţi au arătat, în esenţă, că în mod eronat, instanţa de fond a apreciat că decizia emisă de către intimatul-pârât ar fi legală, prin raportare la forma actului intitulat "cerere de plată", reţinând că, demersurile întreprinse de către recurenţii-reclamanţi, în termenul legal, cererea de plată adresată Fondului prin e-mail-urile din 16 februarie 2016 şi 03 mai 2016, nu ar îmbrăca forma cerută de lege, dând valoare juridică unui act ce a constituit o simplă revenire la solicitările anterior arătate.

Învederează că sumele menţionate în petitul acţiunii, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă şi având putere de lucru judecat, au fost solicitate încă din data de 16 februarie 2016, prin e-mail, solicitare ce cuprindea toate elementele înscrise în prevederile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 213/2015, respectiv "natura creanţei, momentul naşterii sale şi cuantumul sumei pretinse", fiind ataşate, în acest sens, "înscrisurile justificative" reprezentate de sentinţa penală nr. 46/22.05.2015, pronunţată de Judecătoria Pogoanele şi de decizia penală nr. 1195/03.12.2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.

Apreciază că reţinerile instanţei de fond, potrivit cărora, prin e-mail-ul din 16 februarie 2016, au precizat doar faptul că ataşează conturile clienţilor din dosarul nr. x/2014, sunt greşite, întrucât au arătat atât faptul că unul dintre petenţi este minor şi plata drepturilor acestuia se poate face în contul unuia dintre reprezentanţii săi legali, cât şi solicitarea de a fi înştiinţaţi cu privire la momentul în care se va face plata către toţi petenţii.

Susţin că la data de 28 aprilie 2016, s-a pronunţat hotărârea judecătorească prin care Curtea de Apel Bucureşti a dispus definitiv asupra deschiderii falimentului F., astfel că, la data de 03 mai 2016, au revenit cu o nouă cerere prin e-mail, prin care au reiterat solicitarea privind efectuarea plăţii, solicitând, în acelaşi timp, să li se comunice dacă, ar mai fi necesare şi alte documente sau alte demersuri.

Raportat la această situaţie de fapt, apreciază că, în mod greşit, instanţa de fond le-a interpretat demersurile ca fiind simple acte lipsite de valoare juridică în sensul prevăzut de Legea nr. 213/2015.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 21 martie 2018, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguranţilor a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei pronunţată de către instanţa de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, în limitele şi pentru argumentele expuse în cele ce urmează:

Prin cererea de plată înregistrată la data de 20 septembrie 2016, la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, reclamanţii au solicitat plata sumei de 360.000 RON reprezentând daune materiale şi morale stabilite prin sentinţa penală nr. 46/22.05.2015 pronunţată de Judecătoria Pogoanele, în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia nr. 1195/03.12.2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.

Prin Decizia nr. 5752/03.05.2017, emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, s-a respins cererea de plată a sumei de 360.000 RON formulată de reclamanţi.

În motivare s-a reţinut că petenţii au înţeles să formuleze şi să depună cererea de plată după expirarea termenului legal de depunere a cererilor de plată la F.G.A pentru asigurătorul societatea de F. S.C.A. în faliment.

Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamanţi, reţinând, în esenţă, că aceştia aveau obligaţia legală a învesti pe pârât cu o cerere tip de plată formulată potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 la care face referire art. 14 din Legea nr. 213/2015, în termen de 90 de zile de la data deschiderii procedurii de faliment a asigurătorului.

Din această perspectivă, Înalta Curte nu împărtăşeşte opinia instanţei de fond şi constată că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea şi interpretarea greşită a normelor de drept material incidente speţei.

Astfel, urmare a accidentului rutier petrecut în 13 iunie 2013, soldat cu decesul numitei G., s-au efectuat cercetări penale de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău (dosar nr. x/2013), care s-au finalizat prin trimiterea în judecată a numitului H., condamnat definitiv la pedeapsa închisorii de 3 an şi 4 luni, în regim de detenţie.

În ceea ce priveşte sumele solicitate de către recurenţii-reclamanţi, acestea au fost stabilite de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, care a soluţionat, în mod definitiv, latura civilă a procesului penal, prin decizia penală nr. 1195/03.12.2015.

Întrucât, împotriva asigurătorului aflat în faliment - F. S.A., recurenţii-reclamanţi deţineau o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, la data de 16 februarie 2016, s-au adresat pârâtului, transmiţând acestuia prin e-mail - conturile în care se poate efectua plata sumelor mai sus amintite, cu solicitarea de a se preciza când se va efectua această plată.

La demersurile întreprinse de către reprezentanţii convenţionali ai recurenţilor-reclamanţi, nu s-a primit un răspuns concret, pârâtul înţelegând să le transmită prin e-mail - faptul că "plăţi nu se vor efectua decât la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a falimentului F.".

Având în vedere că la data de 28 aprilie 2016, s-a pronunţat decizia prin care Curtea de Apel Bucureşti a dispus definitiv asupra deschiderii falimentului F., la data de 03 mai 2016, recurenţii-reclamanţi au revenit cu o nouă solicitare, trasmisă prin poşta electronică, prin care au reiterat întrebarea legată de momentul în care se va efectua plata.

Întrucât aceste demersuri nu au avut o finalitate, la data de 20 septembrie 2016, au înregistrat, la sediul pârâtului, Adresa nr. x, în conţinutul căreia au menţionat toate demersurile efectuate în vederea plăţii sumelor menţionate în petitul acţiunii introductive şi, în acelaşi timp, au revenit cu solicitarea de a li se comunica un termen de plată a sumelor.

Prin Decizia nr. 5752/03.05.2017, emisă de pârâtul F.G.A., s-a respins cererea de plată formulată de reclamanţi, cu motivarea că această cerere a fost depusă cu depăşirea termenului legal prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând că cererea de plată trebuia formulată în 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului societăţii F. S.A., respectiv de la data de 28 aprilie 2016.

Conform dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător şi, ca atare, Fondul de Garantare a Asiguraţilor plăteşte în baza Legii nr. 213/2015 şi ale Normei nr. 16/2015 a A.S.F., ca urmare a deschiderii procedurii de faliment şi nicidecum în baza unei răspunderi contractuale, izvorul obligaţiilor fiind diferit.

Fondul de garantare acoperă creanţele de asigurări în virtutea principiului protecţiei consumatorilor produselor şi serviciilor de asigurări, iar nu ca obligaţii proprii ale Fondului de Garantare a Asiguraţilor, obligaţia fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asiguratorul.

Procedura şi condiţiile de efectuare a plăţilor din disponibilităţile Fondului sunt menţionate în Cap. III al Legii nr. 213/2015, după cum urmează:

"Art. 13:

(1) De la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului pronunţată împotriva unui asigurător, conform prevederilor art. 266 din Legea nr. 85/2014, Fondul este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispoziţiilor legale.

(2) Fondul va publica pe site-ul propriu informaţii referitoare la demersurile necesare pentru obţinerea de la Fond a despăgubirilor/indemnizaţiilor.

(3) În vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă".

"Art. 14:

(1) În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior naşterii dreptului de creanţă".

Din cuprinsul acestor dispoziţii rezultă că, pentru încasarea indemnizaţiilor/despăgubirilor, persoana care pretinde un drept de creanţă de asigurări trebuie să se adreseze cu cerere în vederea întocmirii dosarului de daună.

Din înscrisurile depuse la dosarul instanţei de fond rezultă că dreptul de creanţă al reclamanţilor s-a născut la data la care Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a soluţionat, în mod definitiv, latura civilă a procesului penal, prin decizia penală nr. 1195, pronunţată la 03 decembrie 2015.

Hotărârea de deschidere a procedurii falimentului în privinţa societăţii F. S.A. a rămas definitivă la data de 28 aprilie 2016.

Or, în situaţia în care dreptul de creanţă al reclamantului s-a născut anterior deschiderii procedurii de faliment a asiguratorului, termenul de 90 de zile în care recurenţii-reclamanţi aveau posibilitatea formulării unei cereri în vederea încasării despăgubirilor, a început să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului (28 aprilie 2016) şi s-a împlinit la data de 28 iulie 2016.

Înalta Curte constată că recurenţii-reclamanţi au întreprins demersuri în vederea respectării termenului de 90 zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi, într-o primă fază, la data de 16 februarie 2016, s-au adresat pârâtului, transmiţând acestuia prin e-mail conturile în care se poate efectua plata sumelor stabilite prin decizia penală nr. 1195 din 03 decembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie .

Având în vedere că la cererea iniţială li s-a răspuns în sensul că plăţile se vor efectua ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a falimentului asigurătorului F., în speţă, aceasta fiind data de 28 aprilie 2016, reclamanţii au revenit cu o nouă cerere către intimatul-pârât, la data de 03 mai 2016. În plus, au reiterat şi solicitarea ca în cazul în care mai sunt necesare pentru plată alte documente, să fie anunţaţi .

Înalta Curte constată, având în vedere cronologia demersurilor efectuate de către recurenţii-reclamanţi, că solicitarea iniţială, formulată prin poştă electronică la data de 16 februarie 2016, reprezintă o veritabilă cerere de plată, în sensul prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015.

În dezacord cu opinia exprimată de prima instanţă, nu poate fi reţinută o conduită pasivă a recurenţilor-reclamanţi, aceştia depunând diligenţele necesare în vederea încasării despăgubirilor stabilite cu caracter definitiv prin decizia penală nr. 1195 din 03 decembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

De asemenea, raportat la dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 213/2015, care prevede că "În toate cazurile în care consideră că este necesar, comisia specială poate solicita petenţilor completarea documentaţiei şi/sau precizarea ori furnizarea de informaţii suplimentare cu privire la cererea de plată a acestora. Informaţiile solicitate se transmit comisiei, sub sancţiunea respingerii cererii, în termen de cel mult 10 zile de la data primirii solicitării acesteia", precum şi la solicitarea formulată prin poştă electronică la data de 03 mai 2016, de a fi încunoştiinţaţi în cazul în care mai sunt necesare pentru plată alte documente, recurenţii-reclamanţi, aveau aşteptarea legitimă ca, într-o atare situaţie, să li se solicite complinirea eventualelor lipsuri.

În plus, Înalta Curte observă că modelul de cerere prevăzut în anexa nr. 6 la Norma A.S.F. nr. 16/2015 este unul orientativ, care are scopul să faciliteze accesul la procedura administrativă prealabilă de efectuare a plăţilor, în acest sens fiind şi modificarea operată de legiuitor prin Norma nr. 24/2019, care a înlocuit Norma nr. 16/2015, prin care se indică în mod expres că modelul de cerere de plată este orientativ şi poate fi adaptat.

Faţă de soluţia prefigurată în considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite şi celelalte condiţii necesare admiterii cererii de plată, respectiv recurenţii-reclamanţi deţin o creanţă de asigurare certă, lichidă şi exigibilă în cuantum de 360.000 RON, stabilită prin decizia penală nr. 1195 din 03 decembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, iar aceasta se încadrează în limita plafonului de 450.000 RON stabilit de dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 213/2015.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., republicat, coroborate cu prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa în tot sentinţa recurată şi, în urma rejudecării, va admite acţiunea, va anula decizia nr. 5752/03.05.2017 emisă de FGA şi va obliga pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 360.000 RON reprezentând daune materiale şi morale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii A., B., C. prin reprezentant legal B., D. şi E. împotriva sentinţei nr. 4315 din 13 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în tot sentinţa recurată şi, rejudecând, dispune:

Admite acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C. prin reprezentant legal B., D. şi E. împotriva pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Anulează decizia nr. 5752/03.05.2017 emisă de FGA şi obligă pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 360.000 RON reprezentând daune materiale şi morale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2020.