Retroactive application of 405 RON sectoral reference value to judicial auxiliary staff salaries and liability for penalty interest under constitutional unconstitutionality findings

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila sub nr. x/2017, la data de 24 martie 2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Ploieşti, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună următoarele:

- anularea Deciziei nr. 42/06.02.2017 emisă de pârâta Curtea de Apel Ploieşti respectiv modificarea datei stabilite pentru recalcularea indemnizaţiilor de încadrare brute lunare, în sensul aplicării dispoziţiilor Legii nr. 71/2015;

- modificarea anexelor I-IV menţionate în decizie, în sensul calculării salariilor personalului auxiliar şi conex, conform grilei unice de salarizare aplicate la nivelul parchetelor, având în vedere Hotărârea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti nr. 74/2 martie 2017, prin care s-au admis contestaţiile personalului auxiliar şi conex din cadrul Curţii de Apel Bucureşti (Adresa nr. x din data de 02 martie 2017 emisă de Cabinetul Preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti) şi în consecinţă modificarea fişelor de salarizare comunicate în data de 10.03.2017, prin raportarea la modul de calcul anexat,

- recalcularea şi plata diferenţelor dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială aflată în plată la nivel naţional, respectiv VRS - 405 RON şi venitul efectiv plătit, ce s-a raportat la un VRS - 305 RON, retroactiv, începând cu data de 9 aprilie 2015, la zi şi în continuare, până la încetarea raportului de serviciu al fiecărui reclamant, la nivelul maxim al salariului de bază aflat în plată în cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie şi specialitate, dacă personalul îşi desfaşoară activitatea în aceleaşi condiţii, diferenţe ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi plata dobânzii legale penalizatoare aferente la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective, pentru întreg personalul auxiliar şi conex al Tribunalului Buzău; după efectuarea calculelor, să se procedeze la comunicarea fiecărui angajat cuantumul rezultat;

- recalcularea şi plata diferenţelor dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială recomandată de către Consiliul Superior Magistraturii în baza Legii nr. 293/2015, respectiv VRS - 445,5 RON şi venitul efectiv plătit, ce s-a raportat la un VRS - 305 RON, retroactiv, începând cu data 01 august 2016, la zi şi în continuare, până la încetarea raportului de serviciu fiecărui reclamant, la nivelul maxim al salariului de bază aflat în plată în cadrul familiei ocupaţionale "JUSTIŢIE" pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie vechime în funcţie şi specialitate, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea aceleaşi condiţii, diferenţe ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi plata dobânzii legale penalizatoare aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective, pentru întreg personalul auxiliar şi conex al Tribunalului Buzău;

- emiterea unei decizii de reîncadrare în aplicarea Legii nr. 71/20 şi a O.U.G. nr. 20/2016 şi repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, respectiv restituirea pentru fiecare lună până la recunoaşterea efectivă a dreptului prin emiterea deciziei solicitate, conform punctelor 1-4 din prezenta contestaţie;

- luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, corespunzătoare fiecărei funcţii, grad, gradaţie, vechime în funcţie specialitate, începând cu data de 16 ianuarie 2014, potrivit sentinţei civile nr. 993 din 07 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul x/2009

Prin sentinţa civilă nr. 394/29.06.2017, Tribunalul Brăila şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017 la data de 24 iulie 2017.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3462 din 04 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice şi respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu acest minister pentru lipsa calităţii procesuale pasive;

- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei;

- a admis, în parte, excepţia rămânerii fără obiect invocată de pârâta Curtea de Apel Ploieşti şi respinge capătul de cerere nr. x, ca rămas fără obiect;

- a admis, în parte, acţiunea privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Ploieşti, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor;

- a anulat parţial Deciziei Curţii de Apel Ploieşti nr. 42/06.02.2017, sub aspectul datei de la care s-a dispus recalcularea salariilor reclamanţilor;

- a obligat pârâta Curtea de Apel Ploieşti să emită decizii prin care să stabilească salariile reclamanţilor prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, respectiv 405 RON majorat cu 10%, începând cu 01.12.2015;

- a obligat pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Buzău la plata către reclamanţi a diferenţelor dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat reclamanţii în perioada 09 aprilie 2015 - 01 octombrie 2016, dacă salariile le-ar fi fost stabilite prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, respectiv 405 RON majorat cu 10% şi drepturile salariale efectiv plătite reclamanţilor în această perioadă, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective;

- a respins, în rest, acţiunea, ca nefondată.

3. Cererile de recurs declarate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3462 din 04 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii Curtea de Apel Ploieşti şi Ministerul Justiţiei.

3.1. Pârâta Curtea de Apel Ploieşti a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului şi schimbarea în parte a sentinţei recurate, în sensul respingerii acţiunii de fond.

În motivare a arătat, în esenţă, că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată, având în vedere Decizia nr. 76 din data de 07 aprilie 2017 emisă de preşedintele Curţii de Apel Ploieşti prin care, începând cu data de 01 octombrie 2016, personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti vor fi salarizaţi conform grilei de salarizare aplicate la nivelul parchetelor.

În acest sens a fost avută în vedere Legea nr. 284/2010, Legea nr. 71/2015, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare.

3.2. Pârâtul Ministerul Justiţiei a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea în tot a sentinţei recurate, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei şi respingerea acţiunii faţă de Ministerul Justiţiei ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivare, apreciază că în mod nefondat prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei, doar în considerarea calităţii de ordonator principal de credite a ministrului justiţiei.

A susţinut recurentul-pârât că, potrivit Legii nr. 500/2002 şi art. 6 punctul VII subpunctul 3 din H.G. nr. 652/2009, obligaţia sa constă doar în asigurarea fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale, iar obligaţia de plată efectivă revine instituţiei angajatoare, respectiv Tribunalul Buzău.

A învederat în susţinerea acestei critici şi Decizia nr. 13/13.06.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea unui recurs în interesul legii.

Pe fondul cauzei, apreciază hotărârea instanţei de fond ca fiind pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor legale.

Recurentul-pârât a susţinut că soluţia instanţei de fond privind acordarea majorărilor salariale în favoarea reclamanţilor de la data de 09 aprilie 2015 este nelegală, întrucât Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015, se aplică numai pentru viitor, neputând retroactiva.

În plus, consideră că trebuie ţinut cont de faptul că la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, valoarea de referinţă sectorială de 405 RON se aplică pentru tot personalul din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie", inclusiv pentru personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex, începând cu data de 01 octombrie 2016, cu menţiunea că majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015 se acordă separat.

O ultimă critică formulată de către recurentul-pârât Ministerul Justiţiei vizează acordarea dobânzii penalizatoare aferente de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective.

Arată că potrivit art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, pentru sumele prevăzute prin hotărâri judecătoreşti se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie.

Apreciază că în cauză se tinde la obţinerea unei hotărâri judecătoreşti care să oblige la plata unor sume, acestea neputând fi purtătoare de dobânzi penalizatoare pentru un interval de timp anterior momentului stabilirii dreptului prin hotărâre judecătorească. Consideră că dacă se pune problema dobânzilor pentru perioada anterioară, aceasta nu poate fi decât cel mult remuneratorie, potrivit art. 1 din O.G. nr. 13/2011.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare prin care a învederat că recursurile declarate în cauză nu critică soluţia dată de instanţa de fond cu privire la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, astfel că, în această privinţă, a intervenit puterea de lucru judecat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâţii Curtea de Apel Ploieşti şi Ministerul Justiţiei sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

II.1 Criticile recurentului-pârât Ministerul Justiţiei referitoare la soluţia data excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, vor fi respinse, ca nefondate.

Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a invocat faptul că nu ar avea calitate procesuală pasivă, pentru a fi obligat la plata drepturilor salariale, derivate dintr-un raport de muncă, deşi, această autoritate se interpune în lanţul administrativ care conduce, în final, la plata drepturilor salariale către intimaţii-reclamanţi.

Ministerul Justiţiei este ordonatorul principal de credite, respectiv cel care împarte resursele financiare către Curţile de Apel (şi acestea, mai departe, către Tribunalele arondate), resurse din care se plătesc salariile personalului din autoritatea judecătorească, Ministerul nefiind o autoritate care se rezumă doar la gândirea şi realizarea strategiilor de politică a statului în domeniul justiţiei.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 5 din H.G. nr. 652/2009, Ministerul are următoarele funcţii principale: a) elaborează politicile publice, strategiile şi planurile de acţiune în domeniul justiţiei, al prevenirii şi combaterii corupţiei şi formelor grave de criminalitate, inclusiv în concordanţă cu obiectivele programului de guvernare; c) reglementează cadrul normativ şi instituţional al sistemului judiciar şi al înfăptuirii justiţiei ca serviciu public; d) coordonează şi controlează aplicarea unitară şi respectarea normelor legale privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor care se află în subordinea sau în coordonarea sa; e) asigură autoritatea prevăzută la art. 132 alin. (1) din Constituţia României, republicată, potrivit legilor de organizare a sistemului judiciar şi a înfăptuirii justiţiei ca serviciu public; e^1) asigură resursele financiare necesare administrării justiţiei ca serviciu public; f) veghează la respectarea ordinii de drept şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, prin mijloacele şi procedurile puse la dispoziţie prin prezenta hotărâre sau prin alte reglementări; g) reprezintă statul sau Guvernul în domeniul de activitate şi competenţă specifice stabilite prin prezenta hotărâre sau prin alte reglementări; h) este autoritate centrală în domeniul cooperării judiciare internaţionale, potrivit tratatelor la care România este parte şi instrumentelor juridice adoptate în cadrul Uniunii Europene; i) coordonează integrarea eforturilor de realizare a obiectivelor de referinţă specifice din cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare instituit prin Decizia Comisiei Europene 2006/928/CE din 13 decembrie 2006 şi integrează informaţiile solicitate autorităţilor în virtutea acestei funcţii; reprezintă statul şi guvernul în cooperarea cu Comisia Europeană în cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare.

De asemenea, potrivit art. 6 din aceeaşi Hotărâre de Guvern, ministerul, printre multe alte atribuţii principale, în cadrul atribuţiilor grupate la pct. VII al menţionatului art. 6, punct intitulat "domeniul gestionării resurselor", deţine pe aceea de a organiza şi conduce contabilitatea, de a organiza activitatea de control financiar preventiv propriu, precum şi pe aceea de a asigura salarizarea personalului şi centralizarea situaţiilor financiare.

Este de subliniat că această hotărâre de Guvern, emisă în anul 2009, prin care a fost organizată activitatea Ministerului Justiţiei a suferit modificări de mai multe ori de-a lungul timpului, iar, în anul 2016, prin H.G. nr. 328/2016 din 27 aprilie 2016 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, precum şi pentru modificarea unor acte normative (publicată în Monitorul Oficial nr. 361 din 11 mai 2016), a fost introdusă, în mod expres, această atribuţie de a asigura salarizarea personalului.

Această atribuţie, precizată în mod expres la nivelul anului 2016, se adaugă şi explică, în chip concret, unul din scopurile funcţiei Ministerului care se regăseşte enunţată în art. 5 lit. e) indice 1, şi anume, de a asigura resursele financiare necesare administrării justiţiei ca serviciu public, această funcţie fiind, de asemenea, introdusă, între funcţiile Ministerului, tot în anul 2016, prin aceeaşi H.G. nr. 328/2016 din 27 aprilie 2016 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei.

Prin urmare, de vreme ce, la nivelul anului 2016, s-a resimţit necesitatea legislativă de a fi modificat conţinutul H.G. anterioare ce reglementa activitatea Ministerului Justiţiei cu prevederi exprese privind implicare directă şi de netăgăduit a Ministerului în aspecte legate de salarizarea personalului din autoritatea judecătorească, pe cale de consecinţă acest pârât nu poate susţine, cu temei, faptul că nu ar avea nicio legătură cu plata drepturilor salariale ale reclamanţilor, întrucât prevederile legale mai sus redate demonstrează contrariul şi arată în ce fel situaţia de drept ce priveşte atribuţiile şi funcţiile Ministerului Justiţiei este diferită de situaţia Ministerului de Interne, instituţie avută în vedere de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în analiza corespunzătoare Deciziei nr. 13/13.06.2016, pronunţată în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2016.

Această decizie a Înaltei Curţi are, într-adevăr, o valoare obligatorie, însă valoarea sa obligatorie se circumscrie situaţiei de drept analizate care se referă la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Afacerilor Interne.

II.2 În ceea ce priveşte criticile comune formulate de către ambii recurenţi-pârâţi, atât Curtea de Apel Ploieşti, cât şi Ministerul Justiţiei, referitoare la data de la care s-a dispus recalcularea salariilor intimaţilor-reclamanţi, Înalta Curte le va respinge ca nefondate.

Înalta Curte reţine ca fiind legală sentinţa de fond sub aspectul stabilirii includerii în calculul indemnizaţiilor de încadrare brute, începând cu data de 09 aprilie 2015, a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON, având în vedere că hotărârile judecătoreşti prin care a fost recunoscută această valoare sectorială sunt anterioare datei de 09 aprilie 2015, iar prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 s-a statuat că egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (XX. de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să se facă avându-se în vedere nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, stabilit şi prin raportare la drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti existent la nivel de familie ocupaţională, fără să menţioneze că este vorba despre nivelul maxim aflat în plată.

Or, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, stabilit prin raportare la drepturile recunoscute prin hotărâri judecătoreşti existent la nivelul de familie ocupaţională a "Justiţiei" la data de 09 aprilie 2015 include valoarea sectorială de 405 RON.

În acest sens, Înalta Curte reţine că valoarea sectorială de 405 RON a fost stabilită în mod expres prin mai multe hotărâri judecătoreşti pentru o parte dintre magistraţii din cadrul instanţelor din raza Curţilor de Apel Cluj şi Oradea, în acest sens fiind decizia Curţii de Apel Cluj din data de 04 iulie 2011 în dosarul nr. x/2008 şi decizia nr. 402/02.02.2011 a Curţii de Apel Oradea.

La fel, Înalta Curte reţine că prin sentinţa civilă nr. 48/13.01.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2016, a fost obligat pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii să emită dispoziţii de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON, începând cu 09 aprilie 2015, sentinţă ce a devenit definitivă prin respingerea recursului de către Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie (decizia nr. 2369/22.06.2017).

În ceea ce priveşte argumentul aplicării retroactive a dispoziţiilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, Înalta Curte constată că, potrivit considerentelor 26-32 din această hotărâre, forul constituţional a reţinut că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare a magistraţilor reclamanţi în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituţională a stabilit că efectul constatării neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti (considerentul 32).

Prin urmare, însăşi instanţa de control constituţional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispoziţiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituţional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti individuale întregii categorii profesionale şi familii ocupaţionale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităţilor constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Aşadar, argumentul recurentului-pârât Ministerul Justiţiei este prezentat în mod eronat ca fiind unul care ţine de temporalitatea aplicării deciziilor Curţii Constituţionale. În realitate, aplicarea unitară şi generală a dispoziţiilor legale incidente în materia salarizării, inclusiv pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităţilor din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor la edictarea O.U.G. nr. 20/2016.

De altfel, chiar pârâtul Ministerul Justiţiei a înţeles să valorifice considerentele deciziei Curţii Constituţionale, prin emiterea Ordinului nr. 4680/C din 21.12.2016, adresat tuturor judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţilor judiciari, în cuprinsul căruia indemnizaţia de încadrare brută a fost recalculată începând cu data de 09 aprilie 2015, deci pentru o perioadă anterioară publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial. Aşadar, prin cererea de recurs, pârâtul îşi contestă propria practică administrativă de punere în executare a cadrului normativ de salarizare a personalului, în acord cu dispoziţiile constituţionale.

II.3 În ceea ce priveşte obligaţia de plată a dobânzii legale, Înalta Curte reţine că, prin decizia nr. 42/06.02.2017 emisă de intimata-pârâtă Curtea de Apel Ploieşti, s-a produs intimaţilor-reclamanţi un prejudiciu reprezentat de diferenţa dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat în perioada 09 aprilie 2015 - 01 octombrie 2016, dacă salariile le-ar fi fost stabilite prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, respectiv 405 RON majorat cu 10%, şi drepturile salariale efectiv plătite reclamanţilor în această perioadă.

Lipsirea de efecte a deciziei nr. 42/06.02.2017 are drept consecinţă recunoaşterea drepturilor salariale în cuantumul solicitat de către reclamanţi, începând cu data de 09 aprilie 2015, până la data de 01 octombrie 2016, ceea ce se reflectă în obligaţia pârâţilor de a achita reclamanţilor diferenţele dintre drepturile salariale cuvenite potrivit legii şi cele stabilite prin decizia nr. 42/06.02.2017, precum şi de a acoperi orice prejudiciul suferit de reclamanţi prin acordarea cu întârziere a drepturilor salariale complete.

În această privinţă, Înalta Curte are în vedere că, prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.

Repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanţi prin lipsirea acestora de drepturile salariale cuvenite cuprinde trei componente: plata diferenţelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naţionale, echivalent al ratei inflaţiei; plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale.

Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a învederat că dacă se pune problema dobânzilor pentru perioada anterioară, aceasta nu poate fi decât cel mult remuneratorie, potrivit art. 1 din O.G. nr. 13/2011.

Chiar în ipoteza luării în considerare a dispoziţiilor O.G. nr. 13/2011, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 1 alin. (3) din acest act normativ reglementează dobânda penalizatoare, respectiv dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă, situaţie regăsită în speţa de faţă, în care nu a fost respectată obligaţia de achitare a drepturilor salariale cuvenite reclamanţilor în cuantumul prevăzut de lege, pe perioada 09 aprilie 2015 - 01 octombrie 2016.

Totodată, se va avea în vedere şi că prevederile art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 stabilesc modul de calcul al dobânzii penalizatoare, iar dispoziţiile art. 10 din acelaşi act normativ dispun că dispoziţiile art. 1535 şi art. 1538 - 1543 din Legea nr. 287/2009, republicată, sunt aplicabile dobânzii penalizatoare.

Prin urmare, instanţa de fond a făcut o corectă aplicare în cauză a dispoziţiilor legale prevăzute de legislaţia civilă, constatând existenţa obligaţiei pârâtului de plată a dobânzii legale penalizatoare aferentă sumelor achitate cu titlu de diferenţe salariale.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâţii Curtea de Apel Ploieşti şi Ministerul Justiţiei, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâţii Curtea de Apel Ploieşti şi Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 3462 din 4 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2020.