Contestație în anulare admisi din cauza nularității citației la sediul greșit; decizia de anulare ca netimbrată anulată și cauză remandată pentru rejudecare
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCCJ) admitted the party's appeal in nullity and annulled the lower court's decision that had rejected a revision request as non-stamped. The dispute concerned procedural requirements for a revision request in an administrative labor conflict, specifically challenging the legality of the summons issued for the hearing date, where the plaintiff argued he was cited to the wrong ICCCJ address and that the mandatory payment of judicial fees was inapplicable. The court found the first ground of the appeal in nullity well-founded under Article 317(1)(1) of the Civil Procedure Code of 1865, holding that the summons was null and void pursuant to Article 88(1) and (2) of the same code because it incorrectly identified the court's seat, thereby violating mandatory legal requirements; consequently, the court did not examine the second ground regarding the alleged exemption from stamp duty. The final order annulled the contested decision and remanded the case for re-adjudication of the revision request, with the respondent remaining the Ministry of National Defense.
Legislator headnote
AI generatedart. 3 lit. h) din Legea nr. 146/1997, art. 318 din C. proc. civ, art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 88 alin. (1) C. proc. civ, art. 88 alin. (2) C. proc. civ, art. 88 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ; Contestație în anulare admisi din cauza nularității citației la sediul greșit; decizia de anulare ca netimbrată anulată și cauză remandată pentru rejudecare: The dispute concerned procedural requirements for a revision request in an administrative labor conflict, specifically challenging the legality of the summons issued for the hearing date, where the plaintiff argued he was cited to the wrong ICCCJ address and that the mandatory payment of judicial fees was inapplicable. The court found the first ground of the appeal in nullity well-founded under Article 317(1)(1) of the Civil Procedure Code of 1865, holding that the summons was null and void pursuant to Article 88(1) and (2) of the same code because it incorrectly identified the court's seat, thereby violating mandatory legal requirements; consequently, the court did not examine the second ground regarding the alleged exemption from stamp duty. The final order annulled the contested decision and remanded the case for re-adjudication of the revision request, with the respondent remaining the Ministry of National Defense.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for admitting the appeal in nullity and annulling the contested decision.
Full text
Şedinţa publică din data de 04 iunie 2020
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Decizia contestată
Prin decizia nr. 6209 din 05 decembrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a anulat cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 1397 din 09 martie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2009, ca netimbrată.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire a reţinut, în esenţă, că revizuentul A. nu a timbrat anticipat cererea de revizuire, acesta fiind legal citat pentru termenul din 05 decembrie 2019 cu menţiunea de a timbra cererea, cu 10 RON taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar în valoare de 0,3 RON, obligaţie căreia nu s-a conformat, în raport de dispoziţiile art. 1 şi art. 3 lit. h) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Deşi revizuentul a susţinut că cererea sa este scutită de la plata taxei de timbru, Înalta Curte a apreciat că cererea nu se încadrează în cazurile de scutire prevăzute de lege, dispunând, prin rezoluţie, citarea revizuentului cu menţiunea achitării taxei de timbru în valoare de 10 RON, iar acesta nu a formulat cerere de reexaminare a măsurii.
Prin urmare, constatând că nu a fost timbrată anticipat cererea de revizuire, iar revizuentul nu s-a conformat obligaţiei de timbrare, potrivit menţiunii din citaţia emisă pentru termenul de judecată din 05 decembrie 2019, când procedura de citare a fost legal îndeplinită şi că nu operează scutirea legală - personală sau după obiect - de obligaţia timbrării, Înalta Curte, dând eficienţă dispoziţiilor art. 20 pct. 1 şi 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) şi (5) din Normele metodologice de aplicare a legii, a dispus anularea, ca netimbrată, a cererii de revizuire.
2. Contestaţia în anulare
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 12 decembrie 2019, sub număr de dosar x/2019, contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 6209 din 5 decembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2019.
Contestaţia în anulare este întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi art. 318 din C. proc. civ. din 1865.
Se invocă de către contestator, în esenţă, ca prim motiv, faptul că pentru termenul de judecată din 05 decembrie 2019, a fost greşit citat la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din strada x nr. 25, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sala 2.
Cu privire la cel de al doilea motiv pe care îşi întemeiază contestaţia în anulare, învederează că precizarea înscrisă pe citaţie pentru termenul din 05 decembrie 2019, respectiv de a plăti taxa judiciară de timbru de 10 RON şi timbru judiciar de 0,3 RON, este nelegală, deoarece obiectul cauzei îl reprezintă un conflict de muncă, care se încadrează în cazurile de scutire de la plata taxei judiciare de timbru.
3. Apărări formulate în cauză
Intimatul Ministerul Apărării Naţionale nu a depus întâmpinare la contestaţia în anulare formulată în cauză.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte, examinând contestaţia în anulare, în raport cu motivele invocate şi cu dispoziţiile legale aplicabile, o va admite, pentru considerentele în continuare arătate.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege.
Înalta Curte, analizând primul motiv invocat prin contestaţia în anulare, reţine că potrivit dispoziţiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. din 1865, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, atunci când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii.
Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmăreşte repararea neregularităţilor evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate şi a stării de fapt la care se referă litigiul, respectiv să se stabilească dacă, în raport cu cadrul procesual al litigiului, procedura de citare a părţilor pentru termenul la care s-a judecat cauza a fost legal îndeplinită.
În speţă, se constată că, pe calea contestaţiei în anulare, contestatorul invocă faptul că, pentru termenul din data de 05 decembrie 2019, în dosarul nr. x/2009, acesta a fost citat pentru a se prezenta la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal situat în Bucureşti, str. x, sala 2, iar nu la sediul secundar al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde s-a desfăşurat şedinţa de judecată a secţiei de contencios administrativ şi fiscal, respectiv în Bucureşti, bd. x, Tronson 1.
Verificând lucrările dosarului nr. x/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, se constată că la dosar este ataşată dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu revizuentul pentru termenul din 05 decembrie 2019, acesta fiind citat să se prezinte la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din Bucureşti, str. x, sala 2.
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 88 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, citaţia trebuie să cuprindă, între alte menţiuni, arătarea instanţei şi sediul ei, cerinţă prevăzută sub sancţiunea nulităţii, conform prevederilor art. 88 alin. (2) C. proc. civ. din 1865.
În speţă, întrucât procedura de citare a revizuentului pentru termenul de judecată din 05 decembrie 2019, nu a fost legal îndeplinită, din cuprinsul dovezii de îndeplinire a procedurii de citare rezultând că revizuentul a fost citat să se prezinte pentru ziua când s-a judecat cererea de revizuire la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie situat în Bucureşti, str. x, în condiţiile în care şedinţa de judecată s-a desfăşurat la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie unde îşi desfăşoară activitatea secţia de contencios administrativ şi fiscal, respectiv în Bucureşti, bd. x, Tronson I, Înalta Curte concluzionează că procedura de citare a părţii efectuată pentru acel termen de judecată este afectată de sancţiunea nulităţii, în sensul dispoziţiilor art. 88 alin. (2) C. proc. civ. din 1865, fiind încălcate cerinţele prevăzute la art. 88 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. din 1865.
Înalta Curte, constatând întemeiat motivul contestaţiei în anulare prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. din 1865, apreciază că nu se mai impune examinarea motivului reglementat de art. 318 din C. proc. civ. din 1865, invocat pe calea contestaţiei în anulare.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 320 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va admite contestaţia în anulare şi, anulând decizia contestată, va acorda termen în vederea rejudecării revizuirii la data de 05 noiembrie 2020, cu citarea părţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 6209 din data de 5 decembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Anulează Decizia nr. 6209 din data de 5 decembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2019 şi acordă termen pentru rejudecarea revizuirii la data de 05.11.2020, cu citare părţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2020.