Unavailability of legislative amendments as withheld documents for judicial review; physical disappearance of object versus legal extinguishment of incompatibility status

Şedinţa publică din data de 04 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

] I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 15.03.2016 sub nr. x/2016 reclamanta A., in contradictoriu cu Agenţia Naţionala de Integritate, a formulat contestaţie împotriva raportului de evaluare nr. x din data de 27.05.2016 întocmit de Agenţia Naţionala de Integritate comunicat la data de 01.06.2016, anularea raportului de evaluare nr. x din data de 27.05.2016, întocmit de ANI, Inspecţia de integritate si suspendarea executării raportului de evaluare contestat pana la soluţionarea definitiva a cauzei.

Prin sentinţa nr. 90/08.02.2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă acţiunea precizată, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta A..

Prin decizia nr. 3093/06.06.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a respins recursul formulat de A., ca nefondat.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 21 iunie 2019, sub nr. x/2019, revizuenta A., in contradictoriu cu Agenţia Naţionala de Integritate, a formulat cerere de revizuire a sentinţei civile nr. 90/08.02.2017 pronunţate in dosarul nr. x/54/20l6 al Curţii de Apel Craiova, definitiva prin decizia civila a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie din 06.06.2019.

La data de 09 iulie 2019, revizuenta A. a formulat cerere de modificare a acţiunii, în sensul ca înţelege, în baza art. 512 noul C. proc. civ., sa solicite si suspendarea executării sentinţei civile nr. 90/08.02.2017 pronunţate in dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Craiova, rămasa definitiva prin decizia civila a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie din 06.06.2019, pana la soluţionarea definitiva a prezentei cauze.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 310/06.09.2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării sentinţei nr. 90/08.02.2017.

A fost respinsă cererea de suspendare formulată de către revizuenta A..

S-a dispus restituirea cauţiunii de 1000 RON, achitată prin recipisa de consemnare nr. x din data de 04.09.2019, emisă de CEC Bank - Unitatea Băileşti, în favoarea revizuentei.

A fost respinsă cererea de revizuire formulată de către revizuenta A., împotriva sentinţei nr. 90/08.02.2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Integritate.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs revizuenta A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului şi modificarea în totalitate a sentinţei în sensul admiterii cererii de revizuire astfel cum a fost formulată, cu consecinţa anulării sentinţei civile nr. 90/08.02.2017 pronunţate în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Craiova, definitivă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 06.06.2019 şi pronunţarea unei hotărâri de admitere a contestaţiei formulate împotriva raportului de evaluare nr. x/27.05.2016 întocmit de intimata ANI.

În motivarea recursului, recurenta a reluat prezentarea situaţiei de fapt şi a menţionat că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că sintagma "obiectul pricinii nu se află în fiinţă" ar avea în vedere doar ideea de dispariţie fizică a bunului. Astfel, atât timp cât legiuitorul nu a menţionat expres în textul de lege acest aspect, nu se poate interpreta această sintagmă doar în sensul restrâns de dispariţie fizică a unui bun, ci şi în sensul inexistenţei/dispariţiei obiectului acţiunii.

A arătat că faptele care au atras existenţa stării de incompatibilitate au fost săvârşite în mandatul din 2012-2016, nu în prezentul mandat, astfel că, odată cu încheierea fostului mandat a încetat şi starea de incompatibilitate. În această situaţie, obiectul pricinii, al dosarului nr. x/2016 nu se mai află în fiinţă. Totodată, starea sa de incompatibilitate încetase şi în urma ieşirii din întreprinderea familială în data de 05.12.2013, astfel că la data pronunţării sentinţei, 08.02.2017, nu mai exista această incompatibilitate.

Referitor la cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (5) din C. proc. civ., recurenta a arătat că prin hotărârea a cărei anulare a solicitat-o s-a constatat starea sa de incompatibilitate, iar prin Legile nr. 54/2019 şi 59/2019 starea de incompatibilitate nu mai există, fiind înlăturată de cele două acte normative care sunt în vigoare din 24.03.2019, respectiv 09.04.2019, date ulterioare pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere - 08.02.2017.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, intimatul a arătat că în mod corect instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării sentinţei.

A mai menţionat că este inadmisibilă revizuirea întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., având în vedere că în speţă se cere revizuirea unei hotărâri prin care instanţa de fond a analizat legalitatea unui act administrativ prin care s-a reţinut faţă de revizuent un incident de integritate, respectiv o situaţie de incompatibilitate.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., a arătat că revizuentul nu a depus nici un înscris doveditor care să fi existat anterior pronunţării hotărârii, astfel că în mod corect a reţinut instanţa de fond că cele două acte normative ce nu existau la momentul pronunţării hotărârii nu reprezintă înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Prin sentinţa nr. 310/06.09.2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, recurată în prezenta cauză, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării sentinţei nr. 90/08.02.2017 şi a fost respinsă cererea de suspendare formulată de către revizuenta A..

Totodată, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de către revizuenta A., împotriva sentinţei nr. 90/08.02.2017, pronunţate de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Integritate.

Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs, recurenta a formulat critici doar în ceea ce priveşte respingerea cererii de revizuire, aceasta invocând în primul rând faptul că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că sintagma "obiectul pricinii nu se află în fiinţă" ar avea în vedere doar ideea de dispariţie fizică a bunului.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat că motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. nu este incident în speţă.

Astfel, acest motiv de revizuire are în vedere, prin sintagma "obiectul pricinii nu se află în fiinţă", ideea de dispariţie fizică a bunului.

Potrivit doctrinei şi practicii judiciare, revizuirea unei hotărâri pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. poate fi cerută dacă, printr-o hotărâre definitivă, debitorul a fost obligat să predea creditorului un lucru cert şi determinat, iar acesta a pierit după pronunţarea hotărârii.

În concluzie, ipoteza textului de lege se aplică atunci când există o obligaţie de a da şi care presupune existenţa unui obiect material.

Sintagma "obiectul pricinii nu mai este în fiinţă" desemnează dispariţia fizică a bunului obiect material al obligaţiei de predare, circumstanţe în care executarea în natură a obligaţiei nu ar mai fi posibilă, scopul revizuentului fiind să obţină contravaloarea lucrului pierit, condiţii care nu se regăsesc în cauza de faţă.

În cauză, obiectul cererii de chemare în judecată constă în anularea unui act administrativ a cărui adoptare i-ar fi produs o vătămare revizuentului, neputându-se constata imposibilitatea executării dispozitivului hotărârii atacate.

În al doilea rând, recurenta a criticat sentinţa faţă de dispoziţiile art. 509 alin. (5) din C. proc. civ., arătând că prin intrarea în vigoare a legilor nr. 54/2019 şi 59/2019 starea sa de incompatibilitate nu mai există, fiind înlăturată de cele două acte normative care sunt în vigoare din 24.03.2019, respectiv 09.04.2019, date ulterioare pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere, respectiv 08.02.2017.

Cu privire la acest motiv, Înalta Curte reţine că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac de retractare a unei hotărâri judecătoreşti definitive care se vădeşte a fi greşită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunţarea acesteia, motiv pentru care constituie un remediu procesual numai în cazurile strict determinate de lege.

Pe această cale este posibil să se revină asupra hotărârii a cărei revizuire se cere, doar în raport cu împrejurări noi, invocate de revizuent. Revizuirea nu implică verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii în raport cu materialul probator existent la data pronunţării hotărârii.

Reprezentând o cale de retractare şi nu de "cenzură judiciară", revizuirea nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond ce au fost soluţionate printr-o decizie definitivă.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Astfel, pentru a se putea invoca acest motiv şi a se admite revizuirea trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

- partea interesată să se bazeze pe un înscris probator, un înscris nou care să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată;

- înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită;

- înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii;

- înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării pricinii, soluţia ar fi putut fi alta decât cea pronunţată.

Fiind vorba despre condiţii cumulative de admisibilitate a revizuirii, neîndeplinirea chiar şi numai a uneia dintre acestea are drept consecinţă respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

În mod judicios a reţinut prima instanţă că cele două acte normative, respectiv Legea nr. 54/20.03.2019 şi nr. 9/08.04.2019 ce nu existau la momentul pronunţării hotărârii nu reprezintă înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Înalta Curte constată că, în speţă, nu sunt întrunite cumulativ condiţiile de admisibilitate a revizuirii cerute de art. 509 pct. 5 din C. proc. civ., dar şi de jurisprudenţa CEDO, care impune ca desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat să nu poată interveni decât pentru "defecte fundamentale" ale hotărârii, care au devenit cunoscute instanţei, numai după terminarea procesului.

Dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe, astfel cum este garantat la art. 6 din Convenţie, trebuie interpretat în lumina preambulului la Convenţie, ale cărei dispoziţii relevante afirmă că statul de drept face parte din patrimoniul comun al statelor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinii juridice, care impune printre altele ca, atunci când instanţele pronunţă o hotărâre irevocabilă, decizia acestora să nu fie contestată.

În fine, Înalta Curte relevă că instanţa de contencios european a drepturilor omului a statuat, în mod constant, în jurisprudenţa sa, că revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare, nu se poate transforma într-un apel/recurs deghizat, prin care să se tindă la obţinerea unei rejudecări a cauzei, pentru că, în sens contrar, s-ar aduce atingere prezumţiei de validitate de care trebuie să se bucure hotărârile judecătoreşti irevocabile şi principiului securităţii raporturilor juridice.

În concluzie, toate criticile recurentei sunt nefondate, iar instanţa de fond a făcut, în sentinţa pronunţată, prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 310/2019 din 06 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 310/2019 din 06 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 iunie 2020.