Damages claim rejected for lack of certain prejudice and causal link after annulled administrative act.

Şedinţa publică din data de 4 iunie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 4.12.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), obligarea acesteia la plata sumei de 23.857.325,19 RON, reprezentând daune materiale şi morale.

La data de 24.02.2017, reclamanta a formulat o cerere de mărire a cuantumului obiectului cererii, cu suma de 159.721 RON reprezentând cheltuieli aferente procedurii de insolvenţă, cuantumul total al pretenţiilor sale fiind de 24.017.046,19 RON. Raportat la beneficiul nerealizat, şi-a majorat pretenţiile de la 4.500.000 RON la 7.544.586 RON, conform raportului de expertiză. Ca urmare, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 27.061.632,19 RON.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1048 din 24 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, ca nefondată. A fost admisă în parte acţiunea şi a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale, fiind respinsă, în rest, acţiunea, ca nefondată.

3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs ambele părţi.

3.1. În motivarea cererii de recurs întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., reclamanta S.C. A. S.R.L. a arătat că la pagina 17 din sentinţă, la pct. 2.4. în care instanţa analizează daunele morale, se contrazice în mod evident. Astfel, pe de o parte, analizând existenţa prejudiciului moral constată: "Este evident că prejudiciul reclamat nu există" (alin. (5). Apoi, în cuprinsul paragrafului ce precede pct. 3, arată: "va constata existenţa unui prejudiciu minor...".

Deci, pe de o parte, apreciază că nu există prejudiciu, iar, pe de altă parte, admite în parte acţiunea apreciind că tocmai un prejudiciu moral există, chiar dacă minor. În plus faţă de această contradicţie mai există o fractură logică evidentă, în ceea ce priveşte aprecierea judecătorului fondului că "emiterea unui proces-verbal de constatare a unei nereguli, mai ales în anii de început ai proiectului, este de natură să creeze un dubiu cu privire la seriozitatea şi potenţa financiară a beneficiarului" (pag. 17 paragraf 8).

Această argumentaţie a instanţei probabil că reprezintă argumentul suprem intrinsec pe care şi-a întemeiat decizia de a respinge acţiunea, totul părându-i-se ipotetic, neserios şi nedovedit, în ciuda amplului probatoriu administrat.

Un lucru este evident şi de netăgăduit şi anume faptul că procesul-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, care a fundamentat acţiunea din prezentul dosar. Odată anulat, nu mai produce niciun efect, fiind desfiinţat retroactiv, astfel că nu poate fundamenta nici măcar o bănuială în privinţa conduitei celui sancţionat. Este un act inexistent din punct de vedere juridic, iar prin desfiinţarea lui, bănuiala unei conduite ilicite s-a transformat în certitudine, însă cu privire la AFIR.

Instanţa de fond, analizând vinovăţia şi existenţa faptei ilicite, reţine acest lucru, contrar opiniei exprimate cu privire la existenţa dubiului privind seriozitatea şi potenţa financiară.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a susţinut că instanţa a aplicat greşit prevederile art. 998-999 C. civ. 1864, analizând eronat existenţa a două dintre condiţiile necesar a fi îndeplinite, mai exact prejudiciul şi legătura de cauzalitate.

Instanţa a analizat existenţa prejudiciului, separat, pe categorii, astfel cum a fost cererea formulată:

a) În ceea ce priveşte beneficiul nerealizat, în cuantum de 7.544.586 RON, instanţa a apreciat greşit că nu este cert raportându-se la faptul că este un prejudiciu viitor, apreciind că acesta trebuie să fie sigur, determinat sau determinabil.

Expertiza contabilă judiciară efectuată în cauză a avut drept obiective tocmai stabilirea cu certitudine a prejudiciului nerealizat.

Este greşit raţionamentul instanţei în sensul că sumele stabilite de expert sunt "calcule fictive", ce nu pot sta la baza constatării unui prejudiciu. Tocmai pregătirea de specialitate a expertului îi dă căderea de a analiza previziunile economice şi de a stabili dacă ele sunt sau nu fezabile, dacă se puteau sau nu realiza. Odată ce expertul stabileşte, cuantifică beneficiul nerealizat, expertiza judiciară se constituie într-o probă concludentă, aptă de a servi la soluţionarea cauzei şi de care instanţa trebuia să ţină cont, cu atât mai mult cu cât obiectivele acestei expertize au fost stabilite şi încuviinţate ca atare de instanţă.

Recurenta reclamantă susţine că prejudiciul viitor este determinabil, iar producerea lui este certă, de vreme ce societatea a fost constituită în scopul de a realiza profit, iar profitul poate fi cuantificat pe baza informaţiilor deţinute, analizate ca atare de expert.

Suma solicitată a putut fi cuantificată de expert şi, cu siguranţă, societatea urma să realizeze profit, studiul de fezabilitate, adică previziunile economice cuprinse în aceste documente fiind chiar acceptate ca atare de AFIR la momentul declarării proiectului ca eligibil şi semnării contractului de finanţare. Odată cu semnarea contractului de finanţare, din acesta fac parte integrantă studiul de fezabilitate şi previziunile economice, astfel că acestea nu puteau fi puse la îndoială de instanţă, în condiţiile în care pârâta le-a acceptat şi nu a formulat obiecţiuni cu privire la expertiză.

b) Eronată este şi analiza daunelor morale. Este evident că societatea a fost efectiv distrusă de acest proces-verbal de nereguli emis de AFIR, fiind afectată nu numai imaginea societăţii, dar chiar fiinţa acesteia, de vreme ce persoana juridică este în faliment, procedură ireversibilă a cărei finalitate este radierea entităţii juridice. Or, "decesul" unei entităţi nu poate genera un prejudiciu "minor", cum reţine instanţa. Cea mai gravă consecinţă este evident că trebuie să genereze şi un impact moral pe măsură.

O entitate ce are un potenţial de a genera profit în cuantum de circa 9.000.000 de RON în urma desfăşurării activităţii pe 5 ani, fără a socoti şi marja de piaţă câştigată şi valoarea activelor şi a societăţii în sine este îndreptăţită să solicite daune morale de mai puţin de jumătate din valoarea profitului ce ar fi putut fi generat.

Suma solicitată cu titlu de daune morale este una rezonabilă, prejudiciul derizoriu, de numai 10.000 de RON reţinut de instanţă, fiind o gravă eroare de interpretare a dispoziţiilor legale incidente şi, nu în ultimul rând, de apreciere.

c) Instanţa apreciază greşit inexistenţa legăturii de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită. Contrar probelor administrate, instanţa nu reuşeşte să identifice legătura de cauzalitate evidentă între emiterea procesului-verbal de nereguli şi intrarea în insolvenţă, apoi în faliment, a reclamantei.

Din analiza făcută de expertiza contabilă, ce se coroborează cu raportul întocmit de lichidatorul judiciar cu privire la cauzele insolvenţei, este evident că intrarea în insolvenţă s-a datorat creanţei de 3.268.346 RON generate de procesul-verbal de nereguli, executată prin organele fiscale, ce nu putea fi plătită din lipsa disponibilităţilor băneşti.

Raţionamentul instanţei este absurd, în sensul că nu existau disponibilităţi băneşti de acoperire a acestui avans şi că lipsa acestor disponibilităţi nu este imputabilă AFIR. Dacă nu s-ar fi emis procesul-verbal de nereguli, această sumă nu trebuia plătită, astfel că societatea nu ar fi ajuns în incapacitate de plată. Lanţul cauzal este generat de solicitarea acestei sume de bani, constatată prin hotărâre judecătorească definitivă ca fiind nedatorată, iar nu de o presupusă incapacitate de plată anterioară.

Pe baza acestui titlu executoriu (procesul-verbal de constatare a neregulilor din 21.11.2011) s-a început împotriva sa executarea silită prin care i-au fost poprite conturile, astfel că a ajuns în stare de insolvenţă. Or, prin începerea executării silite pentru suma de 3.268.346 RON, a fost nevoită să introducă cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, din acest motiv nu a mai putut fi finalizat nici proiectul (realizat în proporţie de 85%).

Acest impediment a condus la invalidarea de către ANAF a dreptului de deducere a TVA pentru întreg proiectul, apreciindu-se că nu se mai finalizează investiţia şi deci, sumele purtătoare de TVA nu au fost cheltuite pentru realizarea de operaţiuni taxabile. Tot ca urmare a executării silite şi a deschiderii procedurii de insolvenţă nu a mai putut continua planul de afaceri şi a înregistrat datorii foarte mari la furnizorii săi.

Susţinerile instanţei că reclamanta ar fi trebuit să acopere 50% din finanţare şi că trebuia să fie disponibilă suma sunt greşite şi ignoră întreg materialul probator de la dosar. Se pierde din vedere faptul că proiectul era aproape integral realizat, societatea fiind în faza de investiţii, când nu realiza venituri pentru că nu era finalizată linia de producţie, în tot acest timp efectuându-se cheltuieli pentru finalizarea fabricii şi începerea producţiei. Mare parte din sume fuseseră investite în fabrică, inclusiv aportul asociaţilor - adică aportul propriu conform contractului.

Planul de afaceri a fost dat peste cap de un singur lucru - apariţia acestei cheltuieli neprevăzute - creanţa datorată ca urmare a întocmirii procesului-verbal de nereguli şi pentru acoperirea căreia nu exista finanţare - cheltuială care nu a putut fi suportată şi a generat falimentul.

Expertiza confirmă lanţul cauzal arătând fără echivoc că, în lipsa constatării neregulilor şi a executării procesului-verbal, activitatea ar fi generat suficiente disponibilităţi financiare cu care societatea să poată achita datoriile (răspuns obiectiv 11 din expertiza).

Incapacitatea de plată nu era preexistentă emiterii procesului-verbal de nereguli, cheltuielile până la acel moment fiind făcute conform contractului de finanţare şi planului aferent, ambele validate de AFIR.

Legalitatea desfăşurării contractului de finanţare până la acel moment nu este contestată de AFIR, cheltuielile fiind eligibile. Chiar dacă a existat un litigiu cu ANAF pentru TVA, litigiu pierdut, acest fapt nu a generat o obligaţie suplimentară de plată, ci i-a invalidat un drept de deducere a TVA, astfel că nu are niciun impact asupra capacităţii de plată a societăţii.

3.2. În motivarea cererii de recurs întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a arătat că sunt aplicabile prevederile art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Cererea de despăgubire pentru vătămarea produsă prin emiterea unui act administrativ nelegal, formulată în temeiul art. 19 din Legea 554/2004, este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unui act administrativ nelegal anulat de instanţă, producerea unui prejudiciu şi dovedirea legăturii de cauzalitate între actul administrativ nelegal şi prejudiciul suferit de reclamantă.

Materia despăgubirilor este reglementată şi completată cu prevederile art. 998 din vechiul C. civ., aplicabil cauzei, fiind vorba de situaţii născute anterior datei de 01.10.2011 - data intrării în vigoare a noului C. civ.

Ca element al răspunderii civile delictuale, fapta ilicită înseamnă orice faptă prin care, încălcându-se o normă juridică, se cauzează prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane sau anumitor interese ale acesteia. Caracterul ilicit al faptei este înlăturat atunci când aceasta este rezultatul legitimei apărări, stării de necesitate, a îndeplinirii unei activităţi impuse ori permise de lege, exercitării unui drept subiectiv şi existenţa consimţământului victimei.

Precizează că, deşi instanţele de judecată au anulat actele administrative emise de AFIR, acestea au fost emise în îndeplinirea unei obligaţii legale. Prin emiterea procesului-verbal de constatare nr. x din data de 13.12.2011 şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei, pârâta a îndeplinit o activitate impusă de lege şi nu a acţionat cu scopul de a produce reclamantei un prejudiciu, situaţie care înlătură caracterul ilicit al faptei.

Recurenta a invocat disp. art. 1349, art. 1357, art. 1353, art. 1364 C. civ., precum şi două principii reglementate de acest act cod, respectiv: principiul reparării integrale a prejudiciului - art. 1531 - se ţine seama de pierderea efectiv suferită şi de beneficiul nerealizat (soluţie identică şi pe vechiul C. civ. - art. 1084) - în privinţa prejudiciului moral sunt avute în vedere criteriul gravitaţii prejudiciului şi criteriul echităţii.

Al doilea principiu este cel al reparării prejudiciilor previzibile şi a celor care sunt urmarea directă şi necesară a neexecutării obligaţiilor contractuale - art. 1533 - preluarea art. 1085 şi 1086 din vechiul C. civ. (în materie delictuală se răspunde şi pentru prejudiciile imprevizibile), în timp ce contractul este opera voinţei şi previziunii părţilor.

Potrivit art. 1533 din noul C. civ., debitorul poate fi obligat la repararea numai a prejudiciului direct, aflat în legătură de cauzalitate directă (creditorul contractual este victima imediată), dar şi în legătură de cauzalitate indirectă (victime indirecte sunt terţii care suferă un prejudiciu prin ricoşeu sau reflectare, efect al prejudiciului suferit de creditor). Prejudiciul indirect există atunci când între el şi cauză nu există o legătură necesară, ca de la cauză la efect, şi de aceea debitorul nu poate fi obligat să-l repare.

În mod evident, verificarea documentară şi, ulterior, verificarea existenţei efective a entităţii juridice ce a procedat la emiterea unei scrisori de garanţie bancară pentru suma de 3.268.346 RON, ce a avut drept scop revizuirea condiţiilor de acordare a avansului aferent contractului de finanţare x/22.12.2019, reprezintă pentru AFIR îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege.

Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 7199/19.12.2012, definitivă prin Decizia nr. 4643/04.12.2014 a Î.C.C.J., a considerat că experţii AFIR au evaluat greşit starea de fapt, însă în niciun caz nu se poate considera că aceasta echivalează cu un abuz din partea pârâtei, în cauză fiind vorba doar de aprecierea îndeplinirii unor condiţii de acordare a avansului solicitat de reclamantă, în niciun caz de intenţia directă de a produce reclamantei un prejudiciu.

Recurenta a mai susţinut că nu se poate asimila emiterea unui act administrativ care nu a fost anulat în mod definitiv, dar şi în condiţiile anulării definitive a acestuia, cu o conduită ilicită a AFIR, care să atragă răspunderea civilă a instituţiei. În acest sens a invocat Decizia Curţii Constituţionale nr. 694/20 octombrie 2015.

Având în vedere faptul că a recuperat în baza procesului-verbal de constatare nr. x/13.12.2011 exclusiv suma de 8.539,80 RON, iar intrarea în faliment a reclamantei s-a făcut la solicitarea expresă a societăţii, motivată şi de datoriile acesteia la bugetul de stat, situaţie care în mod evident nu a fost cauzată de emiterea celor două acte administrative, în condiţiile în care din patrimoniul beneficiarului fondurilor nerambursabile nu a fost restituită nicio sumă decontată de AFIR, este evident că prejudiciul reclamat nu există şi nu poate fi dovedit în mod legal.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, în dreptul român, atât doctrina cât şi jurisprudenţa au conchis faptul că daunele morale reprezintă prejudicii morale care rezultă din vătămarea unui interes personal nepatrimonial. Prin urmare, daunele morale nu sunt susceptibile de evaluare bănească. Daunele morale sunt consecinţe de natură nepatrimonială cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile (culpa ilicită a AFIR nefiind demonstrată în prezenta cauză), constând în atingerile aduse personalităţii sale fizice, psihice şi sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial, a căror reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale.

4. Apărările părţilor

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâtă, pentru motivele de fapt şi de drept menţionate în recursul pe care l-a declarat împotriva sentinţei.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând sentinţa atacată în raport cu motivele de recurs invocate, cu apărările din întâmpinare şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, iar recursul declarat de pârâtă este fondat, pentru considerentele ce urmează.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Între reclamantă, în calitate de beneficiar, şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), în calitate de autoritate contractantă, s-a încheiat contractul cadru nr. x/22.12.2009 pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condiţiile FEADR; valoarea totală eligibilă a proiectului a fost de maxim 13073384,00 RON echivalentul a maxim 276.700 euro, din care valoare eligibilă nerambursabilă FEADR de 824.683,00 RON, echivalentul a 1.503.724,87 euro. APDRP s-a angajat să finanţeze o valoare eligibilă nerambursabilă FEADR de până la maxim 75% din valoarea totală eligibilă FEADR, respectiv 5.229.354 RON (80% din fonduri europene şi 20% de la bugetul de stat).

La data de 21.11.2011, pârâta APDRP a încheiat procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x, prin care a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de restituire a avansului primit, stabilindu-se o creanţă de 3.268.346 RON (echivalentul a 747.255,48 Euro), solicitându-i-se plata acestei sume în 30 de zile.

Prin sentinţa civilă nr. 7199/19.12.2012, irevocabilă prin Decizia nr. 4643/04.12.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din data 13.12.2011, cu consecinţa exonerării de la obligaţia de restituire a avansului. Reclamanta a fost supusă executării silite începând cu luna aprilie 2012 şi a intrat şi în procedura insolvenţei.

Prin prezenta acţiune, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 23.857.325,19 RON, compusă din: 4.500.000 RON beneficiu nerealizat (profitul ce ar fi putut fi obţinut, conform studiului de fezabilitate); 4.500.000 RON daune morale; 14.857.325,19 RON daune efectiv suferite, reprezentând datoriile înregistrate în prezent de societate şi înscrise la masa credală, conform tabelului rectificat definitiv al creanţelor publicat în BPI nr. 17725/20.01.2015.

La data de 24.02.2017, reclamanta a formulat o cerere de mărire a cuantumului obiectului cererii cu suma de 159.721 RON reprezentând cheltuieli aferente procedurii de insolvenţă, cuantumul total al pretenţiilor sale fiind de 24.017.046,19 RON. Reclamanta, raportat la beneficiul nerealizat, şi-a majorat pretenţiile de la 4.500.000 RON la 7.544.586 RON, conform raportului de expertiză.

Instanţa de fond a admis în parte acţiunea obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale şi a respins în rest acţiunea ca nefondată.

1.2. Cu privire la recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. se reţine că primul motiv de casare invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., vizând situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Recurenta invocă existenţa unor motive contradictorii în cuprinsul sentinţei susţinând că la pagina 17, la pct. 2.4. în care instanţa analizează daunele morale, se contrazice în mod evident. Astfel, pe de o parte, analizând existenţa prejudiciului moral constată: "Este evident că prejudiciul reclamat nu există" (alin. (5). Apoi, în cuprinsul paragrafului ce precede pct. 3, arată: "va constata existenţa unui prejudiciu minor...".

Înalta Curte constată că această critică este nefondată, neputând fi reţinută contradicţia la care face referire recurenta reclamantă.

Astfel, la pagina 17, pct. 2.4, al doilea paragraf de la acest punct, instanţa de fond arată:

"Pârâta a susţinut că a recuperat în baza procesului-verbal de constatare nr. x din data 13.12.2011 exclusiv suma de 8.539.80 RON, iar intrarea în faliment s-a făcut la solicitarea expresă a societăţii, motivată şi de datoriile reclamantei către bugetul de stat, situaţie care în mod evident nu a fost cauzată de emiterea actului administrativ, în condiţiile în care din patrimoniul beneficiarului fondurilor nerambursabile nu a fost restituită nicio sumă decontată de pârâtă, astfel că este evident că prejudiciul reclamat nu există."

Rezultă în mod clar că în acest paragraf instanţa a redat susţinerile pârâtei potrivit cărora prejudiciul reclamant nu există, nefiind vorba despre o apreciere a instanţei, ci a pârâtei.

La ultimul paragraf de la pct. 2.4. instanţa a menţionat că:

"Pe de altă parte, anularea acestui proces-verbal a fost în mare măsură capabilă să repună reclamanta în situaţia anterioară emiterii acestui proces-verbal, în ceea ce priveşte consecinţele directe sau indirecte ale acestuia, nemaiprocedându-se la executarea silită a sumei; ca urmare, Curtea va constata existenţa unui prejudiciu minor, ce nu poate fi cuantificat precis, dar care nu poate fi ignorat, urmând ca instanţa să stabilească o sumă potrivită pentru a se recunoaşte minima atingere adusă renumelui comercial al societăţii reclamante. Astfel, se reţine că suma de 10.000 RON, echivalentă sumei cu care a fost executată silit reclamanta, este în măsură să cuantifice prejudiciul suferit de reclamantă."

Pretinsa contradicţie invocată de recurenta reclamantă nu se regăseşte în considerentele sentinţei, fiind vorba despre o susţinere a pârâtei şi despre o apreciere a instanţei de fond şi nu despre două aprecieri contradictorii ale instanţei de fond.

Subsumat aceluiaşi motiv de recurs, recurenta a mai invocat şi o fractură logică evidentă, în ceea ce priveşte aprecierea judecătorului fondului că "emiterea unui proces-verbal de constatare a unei nereguli, mai ales în anii de început ai proiectului, este de natură să creeze un dubiu cu privire la seriozitatea şi potenţa financiară a beneficiarului". Instanţa de control judiciar constată că această apreciere a instanţei de fond nu este de natură să afecteze legalitatea sentinţei recurate prin prisma motivului de casare amintit, din ansamblul considerentelor sentinţei rezultând că nu este un argument decisiv în pronunţarea soluţiei recurate.

Cel de-al doilea motiv de recurs invocat de recurenta reclamantă este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi se referă la aplicarea greşită a disp. art. 998-999 C. civ. 1864 constând în analiza eronată a două dintre condiţiile necesar a fi îndeplinite pentru angajarea răspunderii civile delictuale, mai exact prejudiciul şi legătura de cauzalitate.

În ceea ce priveşte beneficiul nerealizat, în cuantum de 7.544.586 RON, recurenta reclamantă a arătat că, odată ce expertul stabileşte, cuantifică beneficiul nerealizat, expertiza judiciară se constituie într-o probă concludentă, aptă de a servi la soluţionarea cauzei şi de care instanţa trebuia să ţină cont.

Suma solicitată a putut fi cuantificată de expert şi, cu siguranţă, societatea urma să realizeze profit, studiul de fezabilitate, adică previziunile economice cuprinse în aceste documente fiind chiar acceptate ca atare de AFIR la momentul declarării proiectului ca eligibil şi semnării contractului de finanţare. Odată cu semnarea contractului de finanţare, din acesta fac parte integrantă studiul de fezabilitate şi previziunile economice, astfel că acestea nu puteau fi puse la îndoială de instanţă, în condiţiile în care pârâta le-a acceptat şi nu a formulat obiecţiuni cu privire la expertiză.

Aceste susţineri nu pot fi reţinute în soluţionarea favorabilă a recursului, în mod corect prima instanţă apreciind că în ceea ce priveşte această sumă nu s-a dovedit existenţa unui prejudiciu cert.

Într-adevăr, după cum s-a menţionat şi în sentinţa recurată, beneficiul nerealizat trebuie dovedit în mod similar oricărui alt tip de prejudiciu, prin probe concludente, iar nu prin estimări fictive, a căror posibilitate de transpunere în realitate este îndoielnică.

În aprecierea instanţei de control judiciar, faptul că în studiul de fezabilitate prezentat de reclamantă la momentul solicitării finanţării este menţionată o valoare a profitului pe care reclamanta şi-a propus să o obţină pe parcursul derulării investiţiei nu înseamnă că, aşa cum se arată în cererea de recurs, cu siguranţă, societatea va realiza acel profit. Este vorba despre o valoare previzionată, despre un indicator economico-financiar cu caracter de predicţie, ceea ce înseamnă că există posibilitatea realizării lui, dar nu şi certitudinea. Solicitantul fondurilor nerambursabile îşi propune să obţină un anumit profit, dar nu garantează că îl va obţine. Tocmai de aceea valorile stabilite de expert nu pot constitui un argument în sensul admiterii recursului, din moment ce ele reprezintă o estimare a profitului ce ar fi putut fi realizat, fără să poată constitui o dovadă că în mod cert ele ar fi putut fi atinse dacă reclamanta ar fi finalizat investiţia.

Contrar susţinerii recurentei, expertiza nu a avut ca obiectiv stabilirea cu certitudine a prejudiciului nerealizat. Unul dintre obiectivele stabilite de instanţă a constat în:

"dacă e posibilă, estimarea profitului ce ar fi fost realizat de reclamantă conform planului de afaceri pe 5 ani, depus anterior semnării contractului şi conform studiului de fezabilitate, în lipsa executării silite ce a avut loc şi a declarării insolvenţei."

Este irelevantă împrejurarea că pârâta nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, atât timp cât concluziile acestui raport vizau nişte calcule privind valoarea profitului pe care reclamanta l-ar fi putut obţine, deci concluziile se refereau la o valoare estimativă, neputând conferi caracter de certitudine obţinerii profitului respectiv.

Cât priveşte susţinerea că AFIR, la momentul declarării proiectului ca eligibil şi a semnării contractului de finanţare, a acceptat valorile cuprinse în studiul de fezabilitate se reţine că prima instanţă a explicat în mod clar în sentinţă că valorile respective nu reprezintă un obiectiv garantat de AFIR (a cărei funcţie este doar aceea de finanţare a investiţiei), ci sunt valori propuse de beneficiar. De asemenea, a arătat cum procedează AFIR în cazul neatingerii obiectivelor propuse prin proiect, inclusiv a celor de natură financiară, rezultând că simpla menţionare în studiul de fezabilitate a indicatorilor nu duce, în mod automat, la realizarea lor, lipsind, în consecinţă, caracterul cert al prejudiciului reprezentat de beneficiul nerealizat.

O altă critică formulată de recurenta reclamantă se referă la analiza eronată a daunelor morale, în sensul că prejudiciul moral suferit nu a fost minor, fiind evident că societatea a fost efectiv distrusă de acest proces-verbal de nereguli emis de AFIR, fiind afectată nu numai imaginea societăţii, dar chiar fiinţa acesteia, de vreme ce persoana juridică este în faliment, procedură ireversibilă a cărei finalitate este radierea entităţii juridice.

Prejudiciul derizoriu, de numai 10.000 de RON reţinut de instanţă, este o gravă eroare de interpretare a dispoziţiilor legale incidente şi, nu în ultimul rând, de apreciere.

Referitor la această critică, instanţa de recurs precizează că va analiza, cu ocazia examinării recursului pârâtei, îndeplinirea condiţiilor privind existenţa prejudiciului moral invocat de reclamantă şi a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită a AFIR şi acest prejudiciu.

Se impune însă a fi subliniat, dincolo de problema existenţei acestui prejudiciu, faptul că ceea ce critică reclamanta este modul în care instanţa a apreciat cuantumul daunelor morale, susţinând că este prea mic în raport cu prejudiciul moral suferit.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că stabilirea de către prima instanţă a cuantumului acestor daune ţine de exercitarea dreptului de apreciere al judecătorului, ca rezultat al unei evaluări care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt şi nu pe o interpretare a normei juridice. În consecinţă, reprezintă o chestiune de temeinicie şi nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate, neputând fi analizată pe calea recursului, întrucât nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurenta reclamantă.

În cererea de recurs se mai face referire la aprecierea greşită de către instanţă că nu există legătură de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită. Contrar probelor administrate, instanţa nu reuşeşte să identifice legătura de cauzalitate evidentă între emiterea procesului-verbal de nereguli şi intrarea în insolvenţă, apoi în faliment, a reclamantei.

În considerentele sentinţei se arată că legătura de cauzalitate între executarea silită ce a pornit şi sancţionarea reclamantei nu este dovedită. Pornirea executării silite este cauzată de lipsa disponibilităţilor financiare ale reclamantei, în cuantumul de 3.268.346 RON reprezentant de avansul ce trebuia restituit la acel moment. Or, faptul că societatea nu avea disponibil financiar în cuantumul avansului nu este o împrejurare imputabilă organului fiscal sau pârâtei, cât timp chiar prin contractul de finanţare aceasta se obligase să asigure o contribuţie de 50% din valoarea totală a proiectului, respectiv suma de 6.536.692 RON, sumă pe care dacă ar fi avut-o disponibilă, aşa cum se obligase, ar fi fost suficientă pentru restituirea avansului. Deci, executarea silită şi incapacitatea de plată a reclamantei aveau cauze anterioare emiterii procesului-verbal de neregulă.

În ceea ce priveşte intrarea în insolvenţă, nici aceasta nu reprezintă consecinţa cauzală, directă sau indirectă, a emiterii procesului-verbal, ci, ca şi celelalte două, se grefau pe situaţia financiară a reclamantei, independentă de sancţionarea sa prin acest proces-verbal. Astfel, lanţul cauzal este întrerupt între emiterea procesului-verbal şi intrarea reclamantei în incapacitate de plată, restul consecinţelor atrase de incapacitatea sa de plată (executarea silită, insolvenţa, nefinalizarea investiţiei, neobţinerea profitului) neputând fi puse pe seama emiterii acestui proces-verbal.

Pe de altă parte, reclamanta a fost executată silit exclusiv pentru suma de 8.539,10 RON, la data de 13.05.2013, sumă cu privire la care avea posibilitatea de a utiliza mijloacele procedurale prevăzute de Codul de procedură fiscală pentru restituirea sa. Emiterea titlului de creanţă nu a produs niciun efect financiar negativ major beneficiarului, întrucât AFIR nu a recuperat decât suma de 8.539,80 RON, astfel că nu se poate susţine că emiterea acestuia a împiedicat desfăşurarea activităţii curente a reclamantei.

Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a apreciat în sensul inexistenţei legăturii de cauzalitate menţionate, deschiderea procedurii de insolvenţă a reclamantei nefiind determinată de emiterea actului administrativ anulat prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

Astfel, dacă reclamanta ar fi deţinut disponibilităţi băneşti la data emiterii procesului-verbal de nereguli, care să-i permită restituirea avansului solicitat, nu s-ar fi ajuns în situaţia deschiderii procedurii insolvenţei. Or, potrivit concluziilor raportului de expertiză, la data de 21.11.2011, reclamanta nu avea disponibilităţi băneşti pentru restituirea avansului. Mai mult, instanţa constată că, deşi suma menţionată în procesul-verbal era de 3.268.346 RON, AFIR a recuperat, aşa cum s-a arătat, doar suma de 8.539,10 RON, care nu putea avea un impact negativ major asupra situaţiei financiare a reclamantei.

Cât priveşte susţinerea că, urmare a executării silite şi a deschiderii procedurii de insolvenţă nu a mai putut continua planul de afaceri şi a înregistrat datorii foarte mari la furnizorii săi, Înalta Curte reţine ca fiind corectă aprecierea primei instanţe potrivit căreia nu se poate reţine că reclamanta a dovedit certitudinea profitului ce ar fi fost realizat, dacă proiectul ar fi fost finalizat; asemenea previziuni economice nu pot îndeplini minimul necesar în materie probatorie în ceea ce priveşte certitudinea prejudiciului. Ca atare, nici legătura directă sau indirectă de cauzalitate între sancţionarea reclamantei şi oprirea proiectului, respectiv nerealizarea planului de afaceri, nu este dovedită.

Prin concluziile scrise depuse la dosar pentru termenul de judecată din 21.05.2020, termen la care cauza a rămas în pronunţare, recurenta reclamantă a criticat sentinţa din perspectiva reţinerii greşite de către prima instanţă a aplicabilităţii în cauză a dispoziţiilor din vechiul C. civ. cu privire la condiţiile angajării răspunderii civile delictuale, susţinând că ar fi trebuit reţinute disp. art. 1357 şi următoarele din noul C. civ.

Înalta Curte constată că nu poate proceda la analizarea acestei critici din moment ce ea nu a fost formulată cu respectarea disp. art. 487 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs. Recurenta reclamantă nu a înţeles să menţioneze această critică în cererea de recurs, ci abia la primul termen de judecată, după expirarea termenului de motivare a recursului, prin notele scrise depuse pentru a fi avute în vedere la soluţionarea recursului, astfel că instanţa de control judiciar nu o va examina pentru a stabili dacă sentinţa este legală sub aspectul reţinerii incidenţei prevederilor vechiul C. civ. şi nu ale noului C. civ. în ceea ce priveşte condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

1.2. Referitor la recursul formulat de pârâta AFIR se reţine că este fondat, sentinţa fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material în ceea ce priveşte analiza condiţiilor existenţei unui prejudiciu moral care să justifice acordarea de către instanţa de fond a daunelor morale în cuantum de 10.000 RON şi a legăturii de cauzalitate dintre acest prejudiciu şi fapta ilicită a AFIR.

Potrivit art. 998-999 din vechiul C. civ., pentru atragerea răspunderii civile delictuale trebuie să fie îndeplinite cumulativ 4 condiţii şi anume: fapta ilicită; prejudiciul; legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; vinovăţia.

Contrar susţinerii recurentei pârâte, este îndeplinită condiţia faptei ilicite constând în emiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/21.11.2011 de către pârâta APDRP, prin care a fost stabilită în sarcina reclamantei obligaţia de restituire a avansului primit, proces-verbal anulat de instanţă în mod irevocabil.

Ca element al răspunderii civile delictuale, fapta ilicită înseamnă orice faptă prin care, încălcându-se o normă juridică, se cauzează prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane sau anumitor interese ale acesteia. Caracterul ilicit al faptei este înlăturat atunci când aceasta este rezultatul legitimei apărări, stării de necesitate, a îndeplinirii unei activităţi impuse ori permise de lege, exercitării unui drept subiectiv şi existenţa consimţământului victimei.

Recurenta pârâtă a susţinut că nu este îndeplinită această condiţie, întrucât prin emiterea procesului-verbal de constatare nr. x din data de 13.12.2011 şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei, a îndeplinit o activitate impusă de lege şi nu a acţionat cu scopul de a produce reclamantei un prejudiciu, situaţie care înlătură caracterul ilicit al faptei.

Înalta Curte reţine, pe de o parte, că prin această susţinere recurenta face confuzie între condiţia faptei ilicite şi condiţia vinovăţiei; împrejurarea dacă a acţionat sau nu cu scopul de a produce reclamantei un prejudiciu vizează condiţia vinovăţiei şi nu a faptei ilicite.

Pe de altă parte, reţine că este incontestabil caracterul ilicit al faptei pârâtei câtă vreme prin hotărârile judecătoreşti anterior menţionate s-a stabilit că procesul-verbal de constatare a neregulii emis pe numele reclamantei a fost nelegal şi netemeinic.

În ceea ce priveşte existenţa unui prejudiciu moral pentru repararea căruia instanţa de fond a acordat daune morale, se reţine că reclamanta a susţinut că, prin finalizarea depozitului, şi-ar fi asigurat o piaţă de desfacere a unor produse unice, care în prezent nu se regăsesc pe piaţa din România (pastă de usturoi proaspăt), fapt ce i-ar fi oferit un avantaj net şi o consolidare a poziţiei în această nişă de produse. Or, din cauza pârâtei, reputaţia şi renumele create atât de greu au fost grav afectate şi recăpătarea poziţiei în piaţă este imposibilă, ca urmare a falimentului reclamantei. Reclamanta a apreciat daunele morale la suma de 4.500.000 RON.

Instanţa de fond a menţionat în considerentele sentinţei că anularea procesului-verbal a fost în mare măsură capabilă să repună reclamanta în situaţia anterioară emiterii lui, în ceea ce priveşte consecinţele directe sau indirecte ale acestuia, nemaiprocedându-se la executarea silită a sumei; ca urmare, Curtea a constatat existenţa unui prejudiciu minor, ce nu poate fi cuantificat precis, dar care nu poate fi ignorat, stabilind o sumă potrivită pentru a se recunoaşte minima atingere adusă renumelui comercial al societăţii reclamante. Suma de 10.000 RON, echivalentă sumei cu care a fost executată silit reclamanta, este în măsură să cuantifice prejudiciul suferit de reclamantă.

Înalta Curte reţine că orice prejudiciu invocat pentru a solicita acordarea unor daune ca urmare a angajării răspunderii civile delictuale, indiferent că este material sau moral, trebuie dovedit, el nu se prezumă.

Instanţa de fond a făcut referire la un prejudiciu moral constând în atingerea adusă renumelui comercial al reclamantei, dar din probele administrate nu rezultă existenţa unui asemenea prejudiciu. De altfel, instanţa nu a arătat în concret care este suportul probatoriu pe care îşi întemeiază această constatare, ci a prezumat că, prin emiterea procesului-verbal de nereguli care a fost anulat irevocabil de instanţă, a fost afectat renumele comercial al reclamantei.

Atunci când se referă la prejudiciul moral, recurenta reclamantă susţine că este evident că societatea a fost efectiv distrusă de acest proces-verbal de nereguli emis de AFIR, fiind afectată nu numai imaginea societăţii, dar chiar fiinţa acesteia, de vreme ce persoana juridică este în faliment. Astfel, invocă un prejudiciu moral care constă nu doar în afectarea imaginii societăţii, ci şi în intrarea sa în procedura de faliment. Or, aşa cum s-a argumentat deja la analizarea recursului reclamantei, nu se poate reţine din probele administrate o legătură de cauzalitate între fapta ilicită a AFIR şi intrarea reclamantei în procedura de insolvenţă şi, ulterior, în faliment.

În consecinţă, în ceea ce priveşte soluţia de admiterea a cererii de acordare a daunelor morale, Înalta Curte constată că a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, nefiind îndeplinite condiţiile vizând existenţa prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, astfel că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând incidenţa acestui motiv de casare, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă; va admite recursul formulat de pârâtă; va casa în parte sentinţa şi, rejudecând, va respinge acţiunea ca neîntemeiată; va menţine soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1048 din 24 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Admite recursul formulat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva aceleiaşi sentinţe.

Casează în parte sentinţa şi, rejudecând:

Respinge acţiunea ca neîntemeiată.

Menţine soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 iunie 2020.