Negative conflict of jurisdiction: exclusive territorial competence for public service wage claims based on plaintiff's domicile under Law No. 554/2004

Şedinţa publică din data de 4 iunie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI, în numele şi pentru membrii de sindicat indicaţi în cuprinsul anexei cererii de chemare în judecată, a solicitat, în contradictoriu cu Inspectoratul General al Poliţiei Române:

- Obligarea pârâtei la aplicarea Legii nr. 284/2010 în perioada cât aceasta a fost în vigoare în sensul acordării şi plăţii către reclamanţi a tuturor sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi a tuturor celorlalte drepturi salariale la care avea dreptul în perioada de aplicare a legii. Obligarea pârâtei la acordarea către reclamanţi a compensaţiei de risc/pericol deosebit, în cuantum de 30%, calculată la salariul de funcţie, începând cu 17.01.2016 până la aplicarea acestui element salarial conform Legii nr. 153/2017;

- Obligarea pârâtei la aplicarea Legii nr. 153/2017, începând cu data de 01.07.2017, în sensul acordării şi plăţii către reclamanţi a tuturor sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi a tuturor celorlalte drepturi salariale la care au dreptul conform acesteia. Obligarea pârâtei la acordarea către reclamanţi a compensaţiei de risc/pericol deosebit, în cuantum de 30%, calculată la salariul de funcţie, începând cu data de 01.07.2017; Obligarea pârâtei la acordarea către reclamanţi a majorării salariului de funcţie cu 7,5% conform art. 19 din Anexa VI la Legea nr. 153/2017 începând cu data de 01.07.2017; Obligarea pârâtei la acordarea către reclamanţi a majorării salariului de funcţie cu 12,5% conform art. 23 din Anexa VI la Legea nr. 153/2017, începând cu data de 01.07.2017;

- Obligarea pârâtei la aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2017, începând cu data de 01.07.2017, în mod special a art. 7 alin. (1) lit. b), raportat la art. 1 din H.G. nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în sumă de 1450 RON, respectiv raportat la art. 1 din H.G. nr. 846/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în sensul garantării/plăţii unui salariu de funcţie, fără adaosuri - sporuri, indemnizaţii, compensaţii ori alte tipuri de majorări salariale - la un nivel egal sau mai mare decât salariul de bază minim brut pe ţară în sumă de 1900 RON, respectiv raportat la art. 1 din H.G. nr. 937/2018, în sensul garantării unui salariu de funcţie, fără adaosuri-sporuri, indemnizaţii, compensaţii ori alte tipuri de majorări salariale - la un nivel egal sau mai mare decât salariul de bază minim brut pe ţară în sumă de 2080 RON şi 2350 RON pentru personalul încadrat în funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare.

- Obligarea pârâtei la acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la salariul de funcţie stabilit la 1450 RON pentru perioada 01.02.2017-31.12.2017; Obligarea pârâtei la acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu prin raportare la salariul de funcţie stabilit la 1900 RON pentru perioada 01.01.2018-31.12.2018. Obligarea pârâtei la acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu prin raportare la salariul de funcţie stabilit la 2080 RON şi 2350 RON pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare;

- Obligarea pârâtei la plata diferenţelor salariale dintre salariile efectiv încasate şi salariile cuvenite conform Legii nr. 284/2010, pentru perioada cât aceasta a fost în vigoare, respectiv conform Legii nr. 153/2017, începând cu 01.07.2017, actualizate cu rata inflaţiei, împreună cu dobânzile legal aferente.

La termenul din data de 15.01.2020, tribunalul a dispus disjungerea cauzei cu privire la reclamanţii ce nu au domiciliul în municipiul Bucureşti şi formarea unor noi dosare în vederea soluţionării excepţiei necompetenţei.

Astfel a fost format dosarul nr. x/2020, în cadrul căruia figurează ca părţi reclamantul A., prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 309 din 22.01.2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, cu privire la competenţa teritorială în soluţionarea cererilor în materia contenciosului administrativ, că la data sesizării instanţei, dispoziţiile art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004 prevedeau că "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului. Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".

Văzând că reclamantul are domiciliul în jud. Sibiu, instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Bucureşti şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia contencios administrativ şi fiscal.

2.2. Hotărârea Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa nr. 109/2020 din 9 martie 2020 a Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale exclusive şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Instanţa a constatat ivit un conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în privinţa competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care prevăd faptul că reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său.

II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu regulatorul de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două tribunale îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reţine că, pentru stabilirea instanţei competente material să soluţioneze cauza, întotdeauna instanţa trebuie să se raporteze la obiectul cauzei dedus judecăţii şi la dispoziţiile legale incidente în materia supusă analizei.

Înalta Curte constată că reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ a tribunalului cu o acţiune ce are ca obiect plata unor drepturi salariale.

În privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, întrucât membrul de sindicat este funcţionar public, sunt aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 (intrată in vigoare la data de 30.07.2018, anterior sesizării primei instanţe), care statuează în mod expres că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său".

Competenţa stabilită de textul de lege mai sus menţionat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanţei de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opţiune între mai multe instanţe.

De asemenea, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora:

"Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".

Or, în cauza de faţă, deşi prin acţiunea pendinte se urmăreşte plata unor drepturi băneşti în favoarea membrului de sindicat, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI nu are calitate de reclamant, ci are calitate de reprezentant al membrului de sindicat (aspect ce rezultă şi din petitul acţiunii deduse judecăţii), iar calitatea de reclamant revine membrului de sindicat, deoarece el este titularul dreptului pretins, precum şi cel care are interesul promovării acţiunii.

Înalta Curte, având în vedere că reclamantul a solicitat plata unor drepturi băneşti, izvorâte din raporturi de muncă, precum şi faptul că acesta are domiciliul în raza teritorială a Tribunalului Sibiu, constată că acestei instanţe îi aparţine competenţa de soluţionare a prezentei cauze.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul A. prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 iunie 2020.