Fishery agency's refusal to sign contract addendum upheld as legally justified; claimant's administrative appeal rejected.

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţionala Pentru Pescuit şi Acvacultura (A.N.P.A.), pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate caracterul nejustificat al refuzului pârâtei A.N.P.A. de a soluţiona cererea reclamantei de a încheia act adiţional, cu consecinţa obligării acesteia de a încheia actul adiţional la Contractul nr. x din 16.01.2006 privind exploatarea durabilă prin pescuit recreativ sportiv a resurselor acvatice vii, în conformitate cu prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 317/2009 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 271 din 20 septembrie 2017 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele:

- a respins excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Timişoara;

- a respins, ca neîntemeiată, acţiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţionala Pentru Pescuit şi Acvacultura (A.N.P.A.);

- a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

3. Recursul exercitat în cauză

Prin recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 271/20.09.2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în prezentul dosar, recurenta-reclamantă A. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea pe fond a cauzei, admiterea cererii de chemare astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

A susţinut recurenta-reclamantă că, deşi a invocat ca temei de drept prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 317/2009 coroborat cu art. 3, art. 4 alin. (1) şi art. 69 alin. (1) din O.U.G. nr. 23/2008, prin care competenţa de a încheia acte adiţionale la contractele încheiate de asociaţiile de pescari sportivi cu C.N.A.F.P. revine Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, ca instituţie publică de interes naţional, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, prima instanţă nu a ţinut seama de aceste norme legale, ignorând textele normative la care a făcut trimitere reclamanta în acţiunea sa, în pofida faptului că a depus A. la dosar practică judiciară în speţe similare.

A mai arătat recurenta-reclamantă că a înaintat mai multe adrese către intimata-pârâtă, chiar şi după data de 14.07.2016, când A.N.P.A. a emis o minută, ca urmare a convocării reprezentanţilor mai multor asociaţii din zona de vest a ţării, prin care s-a angajat să încheie acte adiţionale la contractele existente, fără însă a fi încheiat un astfel de act cu A., până la momentul formulării prezentului recurs.

În privinţa reţinerii, de către prima instanţă, a caracterului justificat al refuzului manifestat de intimata-pârâtă A.N.P.A., întemeiat pe faptul că sunt necesare verificări pentru a nu exista suprapuneri de suprafeţe, pentru a preîntâmpina astfel eventuale litigii între asociaţiile prezente la discuţii şi cele care deţin deja contracte şi acte adiţionale, precum şi pentru faptul că era necesar să fie studiate numeroase acte pentru fiecare asociaţie în parte, susţine recurenta-reclamantă că este neîntemeiată această concluzie a judecătorului fondului, având în vedere împrejurarea că, de la data emiterii minutei şi până la momentul formulării recursului a trecut o perioadă suficientă de timp pentru ca intimata-pârâtă să poată încheia actul solicitat, în contextul în care zonele de pescuit erau bine determinate, neexistând suprapuneri de zone, cum s-a insinuat.

A reiterat recurenta-reclamantă nemulţumirea sa faţă de faptul că intimata-pârâtă, prin minuta din data de 14.07.2016, şi-a luat angajamentul să înştiinţeze (telefonic şi prin e-mail) pe reprezentanţii A., în data de 20.07.2016, în ceea ce priveşte data întâlnirii şi primirea draft-ului de act adiţional, însă, în realitate, pârâta A.N.P.A. nu a trimis până în prezent nicio înştiinţare şi nici nu a încheiat actul adiţional solicitat, refuzând în continuare să dea curs acestei cereri a recurentei-reclamante.

Prin notele scrise depuse la data de 13.03.2018, recurenta-reclamantă a dezvoltat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat ca temei de drept al căii de atac declarate, accentuând caracterul nejustificat al refuzului manifestat de intimata-pârâtă A.N.P.A. în privinţa solicitării de a încheia un act adiţional la contractul nr. x/16.01.2006, încheiat între A. şi C.N.A.F.P.. A arătat recurenta-reclamantă că minuta încheiată de A.N.P.A. la data de 14.07.2016 cuprinde manifestarea acestui refuz explicit de a soluţiona cererea sa, iar concluzia primei instanţe s-a întemeiat exclusiv pe această minută, referitoare la existenţa unei justificări a refuzului, prin faptul că este necesară verificarea unor eventuale suprapuneri de zone pentru contracte deja încheiate şi cele ce ar trebui urmate de încheierea unor acte adiţionale. Dovada faptului că nu aşa au stat lucrurile, în realitate, o reprezintă faptul că în perioada 2017-2018 au fost încheiate contracte de către A.N.P.A., în temeiul Ordinului M.A.D.R. nr. 60/2017 şi a Deciziei preşedintelui A.N.P.A. cu nr. 116/21.04.2017 care stabileau zonele de pescuit ce putea face obiectul contractelor de utilizare a resurselor acvatice vii, fiind astfel efectuate verificările anterior pronunţării soluţiei de către prima instanţă.

La momentul depunerii prezentelor note scrise era încheiat contractul de utilizare a resurselor acvatice nr. 36/12.10.2017, cu A.J.V.P.S. Timiş, pentru cele 5 zone de pescuit care anterior formau obiectul contractului încheiat cu A., deşi dreptul de a organiza pescuit recreativ în zonele de pescuit din judeţul Timiş a fost recunoscut în favoarea A. prin contractul din 2006.

A invocat recurenta-reclamantă prevederile art. 14 din Ordinul 60/2017, potrivit cărora "contractele aflate în derulare produc efecte juridice până la termenul prevăzut în contract", iar prin actul adiţional din 29.12.2006 s-a prelungit contractul nr. x/2006 pe durata existenţei asociaţiei, dacă niciuna dintre părţi nu comunică celeilalte părţi intenţia de încetare, ceea ce, în speţă, nu s-a întâmplat.

Mai arată recurenta că a criticat prin plângerea prealabilă adresată intimatei-pârâte A.N.P.A. noul contract încheiat de aceasta cu A.J.V.P.S. Timiş, pentru zonele de pescuit din judeţul Timiş, făcând referire, totodată, la alte asociaţii care au iniţiat demersuri judiciare similare, obţinând soluţii favorabile.

Un ultim aspect subliniat de către recurentă a fost cel al faptului că, potrivit art. II alin. (1) din Legea nr. 317/2009, coroborat cu art. 3, art. 4 alin. (1) şi art. 69 alin. (1) din O.U.G. nr. 23/2008, A.N.P.A. se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile care rezultă din contractele încheiate de A.D.S. cu agenţi contractanţi care deţin în exploatare şi în administrare amenajări piscicole, iar refuzul manifestat de A.N.P.A. în încheierea actului adiţional solicitat de către A. este unul nejustificat.

4. Apărările formulate de intimată

Legal citată, intimata A.N.P.A. nu a formulat întâmpinare la recursul declarat de către recurenta-reclamantă A..

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine caracterul său nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Criticile aduse sentinţei recurate, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au vizat, în esenţă, reţinerea, de către prima instanţă, a caracterului justificat al refuzului manifestat de către intimata-pârâtă A.N.P.A. la solicitarea recurentei-reclamante de încheiere a unui act adiţional la contractul nr. x/16.01.2006.

Reluând motivele în fapt ale cererii de chemare în judecată, a susţinut recurenta A. că intimata era obligată să încheie acest act, conform prevederilor art. II alin. (1) din Legea nr. 317/2009 coroborat cu art. 3, art. 4 alin. (1) şi art. 69 alin. (1) din O.U.G. nr. 23/2008.

Iniţial, contractul nr. x/2006 a fost încheiat între Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol, în calitate de gestionar al resurselor acvatice vii, şi A. "Banatul", în calitate de gestionar delegat, având ca obiect exploatarea durabilă prin pescuit recreativ sportiv a resurselor acvatice vii existente în fondurile piscicole naturale din zonă -Judeţul Timiş, temeiul de drept fiind cel prevăzut de art. 10, art. 13, art. 14 din Legea nr. 113/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 69/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2001, O.M.A.P.D.R. nr. 1133/2005 privind dreptul de pescuit în bazinele naturale, O.M.A.P.D.R. nr. 1134/2005 privind accesul la resursele acvatice vii în vederea practicării pescuitului.

Legea nr. 192/2001 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, în vigoare de la data de 10.03.2008.

Potrivit clauzei contractuale cuprinse la Capitolul X, art. 10.2 lit. e) contractul încetează "ca urmare a modificării prevederilor legale".

În cauză, însă, intimata-pârâtă A.N.P.A. a recunoscut faptul că, prin adresa nr. x/04.05.2015, contractele încheiate potrivit art. II alin. (1) din Legea nr. 317/2009 sunt în vigoare şi produc efecte, însă situaţia contractului în discuţie nu este cea a unui act încheiat în conformitate cu prevederile legale anterior menţionate, ci a unui contract supus Legii nr. 192/2001, în prezent abrogată.

Cum însă în litigiu nu este ridicată chestiunea încetării contractului sau a menţinerii valabilităţii acestuia, ci doar aspectul legat de cercetarea caracterului justificat sau nejustificat al refuzului manifestat de către intimata A.N.P.A. la solicitarea de încheiere a unui nou act adiţional în care să se reflecte subrogaţia legală a acestei autorităţi publice în locul fostei entităţi cu atribuţii în gestionarea resurselor acvatice vii, respectiv Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol, Înalta Curte va examina acest refuz prin raportare la normele legale incidente în cauză.

Potrivit noilor modificări legislative, intimata-pârâtă A.N.P.A. poate încheia contracte de concesionare, arendare cu societăţi având profil piscicol, a terenurilor pe care se află amenajări piscicole aflate în patrimoniul lor, aceste norme neprevăzând şi concesionarea resurselor acvatice vii. Totodată, se reţine că, potrivit prevederilor art. 4 alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 23/2008, A.N.P.A. are ca atribuţii administrarea resurselor acvatice vii din habitatele naturale ale României, activitate pe care o poate delega, pe bază de protocol, către alte instituţii publice ale statului.

În privinţa preluării de către Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură a atribuţiilor de la Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol, se observă că dispoziţiile relevante sunt cele ale art. 69 din O.U.G. nr. 23/2008, în care se prevede că "la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Agenţia Domeniilor Statului se subrogă Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile care rezultă din contractele încheiate de aceasta cu agenţii contractanţi care deţin în exploatare şi în administrare amenajări piscicole, precum şi cu cei care au încheiat contracte de asociere în participaţiune sau alte tipuri de contracte şi va încheia acte adiţionale în acest sens."

Ulterior, prin prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 317/2009, s-a realizat subrogaţia legală în drepturi şi obligaţii pentru aceste tipuri de contracte, de la Agenţia Domeniilor Statului către Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură.

Recurenta-reclamantă a pretins că refuzul nejustificat al intimatei-pârâte A.N.P.A. de încheiere a unui act adiţional la contractul de delegare a gestiunii nr. 3/2006 s-a manifestat în cuprinsul minutei nr. 5701/14.07.2016, întocmită cu ocazia întâlnirii ce a avut loc între A.N.P.A. şi mai multe asociaţii, printre care şi titulara acţiunii judiciare de faţă.

Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, reţine că acest înscris nu materializează în conţinutul său un refuz nejustificat, astfel cum este definită această noţiune în dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

În minuta întâlnirii din 14.07.2016 s-a menţionat de către intimata A.N.P.A. că, "în ceea ce priveşte situaţia A..., după verificarea unor eventuale suprapuneri, în măsura în care nu contravine prevederilor legale, A.N.P.A. va face propunere în vederea încheierii unui act adiţional de subrogare în care va fi stabilit clar şi plata datorată de asociaţie, având în vedere că există divergenţe în ceea ce priveşte interpretarea art. 4 din contract. În acest sens, la data de 20.07.2016 reprezentantul A. va fi înştiinţat telefonic în ceea ce priveşte data întâlnirii şi va primi în format electronic draft-ul de act adiţional."

Plecând de la cele consemnate în cuprinsul minutei din 14.07.2016, este important de observat că intimata-pârâtă şi-a condiţionat manifestarea sa de voinţă în referire la posibilitatea de încheiere sau nu a unui act adiţional de obligativitatea respectării prevederilor legale în vigoare la acel moment, astfel încât exercitarea atribuţiilor conferite intimatei A.N.P.A. prin O.U.G. nr. 23/2008, aprobată şi modificată prin Legea nr. 317/2009, să se facă în conformitate cu acest cadru normativ.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, "(1) (…) se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său (…) prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.".

Art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 asimilează actelor administrative unilaterale şi "refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim (…)", iar art. 2 alin. (1) lit. i) defineşte refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere ca fiind "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane". Art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 defineşte excesul de putere ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Analizând conduita intimate-pârâte în referire la solicitarea recurentei-reclamante de încheiere a actului adiţional la contractul nr. x/2006, Înalta Curte observă că A.N.P.A. a respectat prevederile legale în vigoare care stabilesc atribuţiile sale în exploatarea resurselor acvatice vii, acţionând în limitele conferite de cadrul normativ incident într-o astfel de situaţie, fără a manifesta un exces de putere în soluţionarea cererii A..

Obligaţia legală de a încheia acte adiţionale, conform noilor prevederi legale din O.U.G. nr. 23/2008, astfel cum a fost aprobată şi modificată prin Legea nr. 317/2009, incumba noii autorităţi publice care s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile A.D.S., preluate, la rândul său, de la C.N.A.F.P., doar pentru acele contracte arătate expres de art. 69 din O.U.G. nr. 23/2008, care aveau ca obiect exploatarea şi administrarea amenajărilor piscicole, astfel cum acestea au fost definite la art. 2, pct. 2 din O.U.G. nr. 23/2008.

Se observă că noţiunea de resurse acvatice vii a fost explicitată în cuprinsul aceluiaşi articol 2, la pct. 25 din O.U.G. nr. 23/2008, reprezentând " speciile de peşte şi de alte vieţuitoare acvatice destinate consumului uman, disponibile şi accesibile din habitatele piscicole naturale ale României".

Distincţiile fiind evidente între amenajările piscicole şi habitatele piscicole naturale, este limpede că legiuitorul a optat pentru reglementarea legală a posibilităţii de prelungire prin acte adiţionale a contractelor care au ca obiect doar amenajări piscicole, create artificial pentru practicarea acvaculturii.

În consecinţă, solicitarea recurentei-reclamante de a fi încheiat un act adiţional pentru contractul în care aceasta este parte, ce are ca obiect exploatarea resurselor acvatice vii, este lipsită de temei legal, neputând fi extrapolate dispoziţiile referitoare la amenajări piscicole către formele naturale de habitate piscicole.

Date fiind aceste distincţii de regim juridic între contractele ce au ca obiect amenajări piscicole şi cele de exploatare a resurselor acvatice vii aflate în habitate naturale, Înalta Curte reţine că în mod justificat, pe baza prevederilor legale anterior examinate, intimata-pârâtă A.N.P.A. nu a încheiat actul adiţional solicitat de către recurenta-reclamantă, în executarea contractului nr. x/2006, cât timp o astfel de obligaţie nu era prevăzută în niciunul dintre temeiurile de drept în raport de care a pretins recurenta că ar fi nejustificat refuzul autorităţii pârâte. Aşadar, respectarea întocmai a dispoziţiilor legale nu-i poate fi imputată autorităţii care, procedând astfel, a justificat refuzul său pe considerente de ordin legal, a căror incidenţă a impus o asemenea soluţie.

2. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate

Pentru considerentele arătate anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 271 din 20 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, menţinând sentinţa atacată astfel cum a fost pronunţată, fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 271 din 20 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 iunie 2020.