Conflict between national customs guarantee limits and Union standards on financial solvency for transit guarantees

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamantele A. S.R.L. Galaţi şi B. S.R.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, anularea art. 15, art. 16 alin. (1) lit. b) şi art. 16 alin. (2) din Ordinul ANAF nr. 1889/2016, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 210 din data de 16 octombrie 2017 Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantelor A. S.R.L. reprezentată prin C. şi B. S.R.L. reprezentată prin C., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

3. Recursul exercitat în cauză

Prin recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 210/2017, recurentele-reclamante A. S.R.L. şi B. S.R.L., indicând ca temei de drept prevederile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., au solicitat admiterea căii de atac declarate, casarea hotărârii primei instanţe şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Au arătat recurentele-reclamante că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, întrucât prima instanţă a reţinut că regulamentele vamale unionale, intrate în vigoare după 01.06.2016, nu prevăd întocmai dispoziţii precum cele din conţinutul Ordinului ANAF nr. 1889/2016, referitoare la:

- nivelul cuantumului de referinţă, care nu poate depăşi 50% din cifra de afaceri menţionată în ultimul bilanţ al operatorului, în vederea obţinerii şi utilizării garanţiei globale cu un cuantum redus (art. 15);

- nivelul cuantumului de referinţă, care nu poate depăşi nivelul capitalurilor proprii din ultimul bilanţ contabil, în vederea obţinerii şi utilizării exonerării de garanţie (art. 16 alin. (1) lit. b) şi alin. (2).

Au susţinut recurentele-reclamante că Regulamentul vamal unional nu prevede cerinţe precum cele din dispoziţiile naţionale criticate şi nu face decât să sublinieze cerinţe generale în vigoare şi până la emiterea Ordinului nr. 1889/2016, iar prin condiţiile enumerate de art. 15 şi art. 16 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Ordinul nr. 1889/2016, intimata-pârâtă a încălcat dispoziţiile regulamentelor vamale unionale.

Totodată, au susţinut recurentele că raţionamentul instanţei de fond este contradictoriu raportat chiar la argumentarea condiţiilor financiare şi ale resurselor financiare, condiţii care sunt prevăzute la art. 11 din Ordinul nr. 1889/2016, a căror neîndeplinire are drept consecinţă primară neacordarea autorizaţiei pentru utilizarea garanţiei globale şi a exonerării de garanţie. Din împrejurarea că recurentele sunt autorizate pentru utilizarea garanţiei globale rezultă, potrivit opiniei acestora, că respectivele entităţi juridice dispun de suficientă capacitate financiară şi de suficiente resurse financiare pentru a-şi îndeplini obligaţiile şi angajamentele, astfel încât motivarea instanţei de fond are la bază interpretarea şi aplicarea greşită atât a normelor de drept cuprinse în regulamentele vamale unionale indicate, cât şi a dispoziţiilor Ordinului ANAF 1889/2016, în integralitatea sa.

Menţionează recurentele-reclamante că instanţa de fond ar fi trebuit să aibă în vedere, la soluţionarea cauzei, următoarele împrejurări:

- la dosar există dovezile autorizării pentru utilizarea garanţiei globală, ceea ce înseamnă că reclamantele îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 11 şi art. 12 din ordin, adică sunt solvabile financiar;

- dispoziţiile art. 14 din Ordin, necontestate de reclamante, care prevăd cuantumul de referinţă al garanţiei globale, sunt îndeplinite de reclamante, inclusiv cu privire la capacitatea financiară şi la resursele financiare;

- dispoziţiile art. 15 şi art. 16, contestate de reclamante, nu au nicio legătură cu capacitatea financiară şi resursele financiare ale unui operator;

- un solicitant cu statut de operator economic autorizat pentru simplificări vamale (AEO), astfel cum sunt şi reclamantele, nu trebuie să mai depună documente prin care fac dovada solvabilităţii financiare şi a nivelului ridicat de control al operaţiunilor şi fluxului mărfurilor, potrivit art. 12 alin. (3) din Ordinul nr. 1889/2019, aceste condiţii fiind considerate îndeplinite prin obţinerea statutului AEO.

Prin urmare, conchid recurentele-reclamantele că, prin obţinerea autorizaţiei pentru utilizarea garanţiei globale şi statutului AEO, au făcut dovada îndeplinirii condiţiilor privind capacitatea financiară şi resursele financiare suficiente, potrivit cerinţelor prevăzute de regulamentele vamale unionale.

Prin utilizarea, de către prima instanţă, a sintagmei "nu prevăd întocmai", susţin recurentele-reclamante că judecătorul fondului a acceptat faptul că art. 15 şi art. 16 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Ordinul nr. 1189/2016 prevăd condiţii ce exced condiţiilor vamale unionale, astfel încât, contrar celor reţinute în hotărârea recurată, ordinul atacat nu este în concordanţă cu cerinţele impuse de legislaţia europeană, ce se aplică prioritar şi direct în toate statele membre UE.

Mai arată recurentele-reclamante că articolele pretins nelegale din Ordinul nr. 1889/2016 au avut la bază nu legislaţia unională în materie, ci Decizia Curţii de Conturi a României nr. 19/30.09.2014, care a dispus elaborarea unor norme care să stabilească verificarea periodică a tuturor condiţiilor care au stat la baza emiterii autorizaţiilor, iar nu impunerea unor măsuri restrictive.

4. Apărările formulate de intimată

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă ANAF a solicitat respingerea recursului ca nefondat, consecinţa fiind cea a menţinerii hotărârii atacate ca temeinică şi legală.

A arătat intimata ANAF că prima instanţă a reţinut în mod corect atât situaţia de fapt, cât şi prevederile legale aplicabile în cauză, argumentele invocate prin motivele de recurs nefiind de natură să conducă la reformarea hotărârii atacate.

În opinia intimatei-pârâte, ordinul contestat, al cărui scop este aplicarea unitară a simplificărilor în regimul de tranzit unional/comun, nu încalcă regulamentele vamale unionale, fiind emis în baza dispoziţiilor acestora, cuprinse în Regulamentul(UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9.10.2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii, Regulamentul nr. 22015/2446 din 28.07.2015, de completare a Regulamentului nr. 952/2013, Regulamentul 2015/2447 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziţii din Regulamentul nr. 952/2013, precum şi în apendicele I la Convenţia privind regimul de tranzit comun, adoptată la Interlaken la 20 mai 1987, la care România a aderat prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 150/2005, aprobată prin Legea nr. 22/2006.

A arătat intimata-pârâtă că cele două reclamante deţin în prezent autorizaţii pentru utilizarea garanţiei globale în tranzit unional/comun la nivelul a 100% din cuantumul de referinţă de 11 000 000 RON pentru A. S.R.L. (autorizaţia nr. x/30.07.2015) şi de 1 901 920 RON pentru B. S.R.L. (autorizaţia nr. x/11.01.2016), această din urmă societate deţinând şi o a doua autorizaţie, nr. 5/16.05.2012, cu modificările nr. x/07.06.2013 şi nr. x/26.11.2014, la nivelul a 50% din cuantumul de referinţă de 2 199 040 RON.

A făcut trimitere intimata-pârâtă la prevederile art. 89 alin. (2) lit. a) şi alin. (5) din Codul vamal al Uniunii, referitoare la garanţia utilizată pentru plasarea mărfurilor sub regimul de tranzit unional, care trebuie să acopere cuantumul taxelor la import sau la export şi alte taxe datorate, legate de importul sau exportul mărfurilor, garanţie ce se poate constitui pentru o datorie vamală susceptibilă de a lua naştere (potenţială).

Condiţiile acordării acestei autorizaţii pentru utilizarea unei garanţii globale sunt prevăzute la art. 95 alin. (1) din Codul vamal unional, autorizaţia fiind eliberată după constituirea de către operatorul economic a unei garanţii sub forma angajamentului unui garant, pentru suma care face parte din cuantumul de referinţă corespunzătoare unui cuantum al datoriilor vamale şi, dacă este cazul, al altor taxe care pot lua naştere pentru mărfurile plasate în regim de tranzit unional/comun.

În conformitate cu prevederile art. 95 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 octombrie 2013, cu trimitere la art. 39 lit. c) din acelaşi act normativ, un operator economic poate fi autorizat să furnizeze o garanţie globală cu un cuantum redus sau să beneficieze de o exonerare de garanţie.

Cuantumul de referinţă al garanţiei globale poate fi redus la 50%, 30% sau 0% (exonerare), conform art. 158 din Regulamentul nr. 2015/2447, explicând organul fiscal intimat că o garanţie de 50% din cuantumul de referinţă presupune utilizarea de către operatorul economic a unei sume pentru garantarea operaţiunilor de tranzit efectuate, din care 50% este acoperită prin scrisoarea de garanţie depusă şi acceptată de Biroul de garanţii, iar restul de 50%, nefiind garantată, reprezintă facilitatea acordată de autoritatea vamală, iar exonerarea de garanţie reprezintă facilitatea maximă acordată de autoritatea vamală.

Pentru obţinerea unei garanţii globale reduse ori a unei exonerări de garanţie, este necesar să fie îndeplinit criteriul solvabilităţii financiare, inclusiv prin dovedirea că operatorul economic interesat nu are active negative (capitaluri proprii negative), fiind redate prevederile cuprinse la art. 84 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446.

A subliniat intimata-pârâtă că Biroul de garanţie stabileşte cuantumul de referinţă al garanţiei globale, în cooperare cu persoana căreia i se solicită constituirea garanţiei, pe baza informaţiilor privind mărfurile plasate sub regimul vamal de tranzit în cele 12 luni precedente şi pe baza unei estimări a volumului de operaţiuni avute în vedere, analizându-se situaţia financiară anuală a operatorului economic, luându-se în calcul nivelul capitalurilor proprii (activele nete), astfel încât autoritatea vamală să se asigure că recuperează datoria vamală apărută ca urmare a neîncheierii operaţiunilor de tranzit, în cazul în care operatorul economic nu efectuează plata acesteia în termenele legal prevăzute şi este declanşată procedura de executare silită.

Totodată, arătă organul fiscal că, la stabilirea cuantumului de referinţă al unei garanţii globale reduse la 50% sau 30%, în analizarea situaţiei financiare a operatorului economic, se ia în calcul şi cifra de afaceri din ultimul bilanţ contabil anual, iar pentru a proteja interesele financiare ale statului român, ale statelor membre UE şi ale părţilor contractante ale Convenţiei privind regimul de tranzit comun, precum şi pentru a îndeplini cerinţele solicitantului, la determinarea cuantumului de referinţă al garanţiei globale reduse şi al exonerării de garanţie, autoritatea vamală îşi stabileşte propriile criterii, fără a excede cadrului legal în vigoare, pentru a reduce apariţia unui potenţial risc de nerecuperare a sumelor implicate într-o operaţiune de tranzit.

Se mai arată în întâmpinarea depusă de ANAF că sunt similare condiţiile prevăzute la acordarea reducerilor şi exonerării de garanţie cu cele stabilite pentru obţinerea statutului de operator economic autorizat (AEO), fiind introduse etapizat, în funcţie de nivelul de reducere solicitat de operatorul economic. O condiţie suplimentară celor stabilite pentru operatorii economici autorizaţi (AEO), introdusă atât la exonerarea de garanţie, cât şi la garanţia globală redusă, este cea prevăzută la art. 84 alin. (1) lit. f), alin. (2) lit. g) şi alin. (3) lit. l) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/2446 care, în fapt, face trimitere la situaţia financiară a operatorului economic.

Acestea au fost raţiunile pentru care Direcţia Generală a Vămilor a luat decizia de a acorda posibilitatea ca un agent economic să beneficieze în acelaşi timp, pe baza aceleiaşi situaţii financiare (bilanţul contabil anual), atât de o garanţie globală redusă, cât şi de exonerare de garanţie globală.

Începând cu anul 2016, Direcţia Generală a Vămilor a luat şi o altă măsură de a veni în sprijinul agenţilor economici, respectiv aceea de a menţine separat cele două sisteme de garanţii (cel utilizat în cadrul regimului de tranzit şi cel utilizat în cadrul celorlalte regimuri vamale), respectiv:

- o exonerare de garanţie în cadrul regimului de tranzit, cu un cuantum maxim egal cu nivelul capitalurilor proprii stabilite în ultimul bilanţ contabil anual;

- o exonerare de garanţie în cadrul altor regimuri vamale cu un cuantum maxim egal cu nivelul aceloraşi capitaluri proprii stabilite în ultimul bilanţ contabil anual;

- o garanţie globală redusă la 50% sau 30% în cadrul regimului de tranzit, cu cuantum stabilit astfel încât partea neacoperită de garanţie de către operatorul economic să nu depăşească 5-% din cifra de afaceri menţionată în acelaşi bilanţ contabil anual;

- o garanţie globală redusă la 50% sau 30% în cadrul altor regimuri vamale, într-un cuantum stabilit astfel partea neacoperită de garanţie de către operatorul economic să nu depăşească 50% din aceeaşi cifră de afaceri menţionată în ultimul bilanţ contabil anual.

În concluzie, a susţinut intimata-pârâtă că este necesar ca operatorul economic să facă dovada unor resurse financiare suficiente pentru îndeplinirea obligaţiilor sale pentru partea din cuantumul de referinţă care nu este acoperită de garanţie, iar în acest sens autoritatea vamală a decis limitarea părţii neacoperite de garanţie din cuantumul de referinţă la sumele care apar în ultimul bilanţ contabil.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine caracterul fondat al recursului declarat de reclamantele A. S.R.L. şi B. S.R.L., pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurentele-reclamante au criticat sentinţa primei instanţe indicând drept motive de casare prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În referire la temeiul de drept cuprins în reglementarea art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., au susţinut recurentele-reclamante că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, întrucât judecătorul fondului, examinând prevederile legale naţionale a căror anulare s-a solicitat, prin raportare la dispoziţiile de drept unional în aplicarea cărora a fost edictat Ordinul ANAF nr. 1889/2016, a reţinut, pe de o parte, că "într-adevăr, Regulamentele vamale Unionale, intrate în vigoare după 1 iunie 2016, nu prevăd întocmai dispoziţii precum cele din conţinut Ordinului ANAF nr. 1889/2016 (...), însă prevăd că solicitantul trebuie să demonstreze, pe baza înrgistrărilor contabile şi a informaţiilor disponibile din cursul ultimilor tri ani care preced cererii că dispune de suficientă capacitate financiară...". A concluzionat judecătorul fondului că există concordanţă între criteriile impuse de legislaţia naţională şi cerinţele impuse de normele unionale analizate, iar la art. 11 din Ordinul ANAF nr. 1889/2016 s-a făcut referire la prevederile art. 84 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, în care sunt precizate condiţiile ce trebuie îndeplinite în vederea autorizării pentru utilizarea garanţiei globale cu un cuantum redus şi exonerarea de garanţie, iar la alin. (2) din art. 84 este reglementată reducerea de 30% din cuantumul de referinţă.

Aceste au fost argumentele avute în vedere de către prima instanţă, pentru a concluziona că Ordinul ANAF nr. 1889/2016 nu încalcă dispoziţii din regulamentele vamale unionale şi nu impune condiţii nelegale.

Este de observat, însă, că reclamantele A. S.R.L. şi B. S.R.L., solicitând anularea parţială a actului administrativ reprezentat de Ordinul ANAF nr. 1889/2016, în privinţa dispoziţiilor prevăzute la art. 15 şi art. 16 alin. (1), lit. b) şi alin. (2), pe cale le-au considerat nelegale, au arătat punctual că încălcările pretinse, în raport de legislaţia în aplicarea căreia au fost edictate normele tehnice aprobate prin ordinul respectiv, au constat în faptul că se limitează cuantumul de referinţă la procentul de 50% din cifra de afaceri menţionată în ultimul bilanţ al operatorului şi acest cuantum de referinţă nu poate depăşi nivelul capitalurilor proprii din ultimul bilanţ contabil.

Aceste limitări ale activităţii operatorilor economici care solicită autorizarea utilizării unei garanţii globale cu un cuantum redus nu se regăsesc, conform aserţiunilor recurentelor-reclamante, în normele unionale ce au constituit premisa legală de emitere a normelor tehnice aprobate prin actul administrativ a cărui anulare parţială s-a solicitat.

O examinare a aspectelor de nelegalitate a normelor contestate, prin raportare la normele primare ce au stat la baza emiterii Ordinului ANAF nr. 1889/2016, nu a fost realizată de către judecătorul fondului, care, în considerentele sentinţei pronunţate, s-a limitat doar la reţinerea unei aparente lipse de identitate între textele din conţinutul actului normativ naţional şi cele din regulamentele vamale unionale intrate în vigoare după 1 iunie 2016.

În pofida acestei constatări, concluzia primei instanţe a fost aceea că Ordinul preşedintelui ANAF nr. 1889/2016 este legal, fără însă a se analiza efectiv niciuna dintre chestiunile de nelegalitate arătate de reclamante în cererea lor, nici cu privire la cerinţa de la art. 15, de stabilire a cuantumului de 50% din cifra de afaceri, nici la cea prevăzută la art. 16 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Ordinul nr. 1889/2016, care limitează cuantumul de garanţie la nivelul capitalurilor proprii menţionat în ultimul bilanţ contabil anual al operatorului economic, aceste aspecte de nelegalitate invocate de către reclamante fiind doar enumerate în cuprinsul considerentelor expuse de judecător.

În referire la exigenţele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea unei hotărâri judecătoreşti, pentru a putea fi considerată adecvată, în raport de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta trebuie să fie clară şi precisă, să se refere la probele administrate în cauză şi să fie în concordanţă cu acestea, să răspundă în fapt şi în drept la toate aspectele incidente în cauză, să conducă în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv. Hotărârea instanţei trebuie să cuprindă, ca o garanţie a caracterului echitabil al procedurii judiciare şi al respectării dreptului la apărare al părţilor, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile/apărările părţilor. Considerentele hotărârii, reprezentând explicitarea soluţiei din dispozitiv, sprijinul necesar al acestuia, fac corp comun cu dispozitivul şi intră deopotrivă în autoritate de lucru judecat, raportat la părţile din dosar şi obiectul cauzei.

Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel cum se reţine în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în Hotărârea din 28 aprilie 2005, pronunţată în Cauza Albina împotriva României, paragraful 30, "dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, "include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor", iar acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.

Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanţei" obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa" şi pentru a putea fi verificat raţionamentul logico-juridic avut în vedere la adoptarea soluţiei pronunţate în cauză.

Simpla redare, de către judecătorul fondului, a normelor de drept unional şi a celor de drept naţional la care au făcut trimitere părţile litigante în cererile lor, fără a proceda la o analiză efectivă a motivelor de nelegalitate pe care s-a întemeiat acţiunea în anulare dedusă judecăţii în cauză, nu întruneşte exigenţele unei motivări adecvate, care să permită efectuarea controlului judiciar în cauză.

În atare condiţii, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va casa sentinţa primei instanţe şi va dispune trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe, spre rejudecare, urmând ca judecătorul fondului să procedeze la o examinare amănunţită a tuturor aspectelor de nelegalitate parţială a Ordinului ANAF nr. 1889/2016, în referire la art. 15 şi art. 16 alin. (1), lit. b) şi alin. (2) din cuprinsul acestui act normativ, prin raportare la temeiurile de drept unional care au stat la baza aprobării normelor tehnice privind autorizarea emiterii de titluri de garanţie izolată, utilizării garanţiei globale şi a exonerării de garanţie în cadrul regimului de tranzit unional/comun, urmând a fi verificate în mod real şi efectiv toate argumentele părţilor în cercetarea legalităţii parţiale, în limitele învestirii instanţei competente, a normelor naţionale emise pentru aplicarea unitară a simplificărilor în cadrul regimului de tranzit unional/comun, aprobate prin Ordinul ANAF nr. 1889/2016.

Prin urmare, fiind fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va lăsa neanalizat motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aspectele reliefate de către recurentele-reclamante în cadrul criticilor subsumate acestui temei de drept al căii de atac declarate în cauză urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării acţiunii de către prima instanţă.

II.2 Temeiul de drept al soluţiei pronunţate

Pentru considerentele arătate anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză de reclamantele Societatea B. S.R.L. şi Societatea A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 210 din data de 16 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantele Societatea B. S.R.L. şi Societatea A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 210 din data de 16 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 iunie 2020.