Unilateral Termination of State Aid Financing Contract Without Mandatory Cure Period or Fourth-Degree Pactum Comissorium

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 13.04.2016, sub nr. x/2016, reclamanta Unitatea Administrativ - Teritorială Judeţul Bistriţa-Năsăud, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, a solicitat anularea deciziei A.F.M. din data de 26.08.2015, prin care s-a reziliat contractul de finanţare nerambursabilă nr. 290/N/17.02.2010, anularea deciziei privind recuperarea sumelor decontate cu dobânda aferentă şi suspendarea executării deciziilor A.F.M. menţionate.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4210 din data de 23 decembrie 2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Bistriţa-Năsăud prin Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, a anulat deciziile de reziliere a contractului nr. x/N/17.02.2010 şi de recuperare a sumelor decontate, a respins cererea de suspendare ca rămasă fără obiect şi a respins cererea reconvenţională ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea admiterea acţiunii intimatei reclamante şi admiterea cererii reconvenţionale.

O primă critică vizează faptul că, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (art. 488 pct. 6 C. proc. civ.)

În opinia recurentei, dispoziţia legală de mai sus este aplicabilă, şi constituie temei de modificare a hotărârii atacate, şi atunci când lipseşte motivarea soluţiei sau aceasta este superficială. În acest sens se arată că, instanţa de fond a motivat raportându-se limitativ la dispoziţiile art. 1552 C. civ. şi răspunsul la interogatoriu, fără să emită consideraţii proprii, temeinice şi legale, care să constituie o motivare a judecătorului. Hotărârea instanţei nu cuprinde niciun element care să ilustreze procesele logice de interpretare a legii pe care le presupune aplicarea acesteia la situaţii de fapt concrete.

Recurenta reiterează exigenţele formulate în doctrină pe care trebuie să le îndeplinească această parte esenţială a hotărârii judecătoreşti, apreciind că, motivarea din hotărârea atacată pe calea prezentului recurs este departe de a întruni toate acestea.

Instanţa de fond nu a menţionat care au fost motivele pentru care a înlăturat celelalte înscrisuri aflate la dosar.

Din dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. rezultă elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar.

Or, din perspectiva celor expuse, este de observat că hotărârea instanţei de fond nu se circumscrie exigenţelor art. 425 lit. b) C. proc. civ., în condiţiile în care nu sunt analizate raporturile juridice dintre părţi prin prisma susţinerilor, apărărilor şi probelor de la dosar.

Chiar dacă în cauză s-a administrat proba cu interogatoriul, instanţa de fond nu era dispensată de obligaţia legală de a releva punctual motivele de fapt şi de drept în raport cu înscrisurile depuse.

Totodată, maniera extrem de succintă în care se exprimă considerentele soluţiei face hotărârea dată criticabilă din perspectiva legalităţii, în măsura în care nu creează transparenţă asupra silogismului judiciar care explică şi justifică dispozitivul şi nu arată, la situaţia concretă supusă judecării care a fost parcursul logic al concluziei exprimate.

Or, în cauză, deşi instanţa a pronunţat o soluţie care reprezintă fondul cauzei, nu a ţinut cont de toate probele administrate, deci nu au servit ca suport al concluziilor instanţei, concluzii care nu se fundamentează pe stabilirea unei stări de fapt sau pe maniera în care legea devine incidenţă în cauză.

În ceea priveşte motivul de casare potrivit căruia hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.), recurenta arată că hotărârea în mod eronat a fost data prin raportare la dispoziţiile art. 1552 C. civ., având în vedere data încheierii contractului încheiat între părţi (17.10.2010), apreciind că prevederile aplicabile în speţa sunt cele prevăzute de vechiul C. civ., respectiv art. 1079.

Astfel, instanţa a concluzionat că pentru a opera rezilierea unilaterală a contractului era necesar ca debitorul obligaţiei să fi fost pusă în întârziere, în condiţiile în care, potrivit art. 1079 alin. (3) vechiul C. civ., debitorul este de drept în întârziere: (. . . . . . . . . .) când obligaţia nu putea fi îndeplinită decât un timp determinat, ce debitorul a lăsat să treacă.,,

În acest sens, se arată că, potrivit Graficului de Finanţare Nerambursabilă, anexă 3 la contract, proiectul pentru obiectivul de investiţii împădurirea terenurilor agricole degradate, constituite în perimetrele de ameliorare a avut termene de execuţie determinate, iar obligaţiile beneficiarului trebuia îndeplinite într-un termen determinat.

Dacă ar fi analizat toate înscrisurile depuse la dosar, instanţa de fond ar fi observat corespondenţa purtată între părţi, cel puţin pentru a aprecia cu pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt şi incidenţa prevederilor legale aplicabile în cauză.

Astfel, prin mai multe adrese, Consiliului Judeţean Bistriţa - Năsăud a solicitat modificarea formulelor de împădurire în TS1 - 80SC 20GL şi în TS2 - 70GO 20FR IOTE.A., prin folosirea unei specii neeligibile, respectiv prin utilizarea unei formule de împădurire ce are în componenţă stejarul roşu în locul teiului argintiu, evidenţiind motivele de natură tehnică ce stau la baza modificărilor solicitate. În ultima adresă, nr. 25133/28.01.2014, este specificat faptul că în locul teiului a fost plantat stejar roşu, deoarece la momentul înfiinţării plantaţiei nu s-au găsit puieţi de tei pe piaţa internă. Menţionează faptul că nu fost încheiat act adiţional la contractul de finanţare nerambursabilă de includere a speciei stejarului roşu în cadrul formulelor de împădurire, prin care să se permită plantarea acestei specii iar reclamantul intimat, prin adresele nr. x/22.08.2014 şi nr. y/12.09.2014 a fost informat asupra neeligibilităţii proiectului în condiţiile utilizării unei specii neeligibile pentru zona de câmpie şi nu pentru cea de deal în care se încadrează perimetrul de ameliorare Dumitriţa. Astfel, proiectul nu respectă prevederile enunţate la art. 10, alin. (1), punctul g) din Ordinul Ministrului Mediului nr. 1090/2009 pentru aprobarea Ghidului de finanţare al Programului de îmbunătăţire a calităţii mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate.

Totodată, menţionează faptul că proiectul trebuie să respecte criteriile şi principiile care au stat la baza analizei şi aprobării, pe toată durata implementării. În condiţiile în care proiectul nu mai îndeplineşte cumulativ criteriile de eligibilitate şi în cazul în care se stabileşte un caz de culpă al beneficiarului, AFM poate lua, în momentul constatării acestora măsurile enunţate la art. 6 şi art. 7.2 din contract.

Prin adresa nr. x/15.06.2015, Consiliul Judeţean Bistriţa - Năsăud informează A.F.M. cu privire la finalizarea lucrărilor de înlocuire a puieţilor de stejar roşu cu puieţi de tei argintiu. Totodată, prin această adresă, reclamantul invită A.F.M. în vizită la faţa locului pentru a constata înlocuirea puieţilor şi starea actuală a plantaţiei. Prin nota de control nr. x/13.07.2015, reprezentanţii A. şi reprezentanţii A.F.M. au constatat existenţa stejarului roşu în toate pieţele de probă vizitate, precum şi faptul că puieţii se prezintă într-o stare de vegetaţie viguroasă, fiind atinsă starea de masiv pe cea. 90 % din suprafaţă. Prin această notă se constată faptul că reclamantul nu a înlocuit puieţii de stejar roşu (specie neeligibilă) aşa cum a susţinut prin adresa menţionată.

Prin adresa nr. x/08.10.2015, Consiliul Judeţean Bistriţa -Năsăud a fost notificat asupra neeligibilităţii proiectului, în conformitate cu prevederile contractului de finanţare iar AFM are dreptul să decidă sistarea definitivă şi rezilierea unilaterală a contractului în situaţia nerespectării de către beneficiar a oricăreia dintre obligaţiile asumate prin contract. În acest caz, beneficiarul este obligat la plată de daune - interese, în cuantum egal cu suma trasă din finanţare până la data prezentei.

De asemenea, prin adresa nr. x/09.12.2015 A.F.M. aduce la cunoştinţă Consiliul Judeţean Bistriţa - Năsăud decizia Comitetului Director al Administraţiei Fondului pentru Mediu, în urma şedinţei din data de 26.08.201, de reziliere a contractului de finanţare nr. x/17.02.2010, cu recuperarea sumelor decontate cu dobânda aferentă.

Faţă de toate acestea, apreciază că instanţa de fond în mod eronat concluzionează că pentru a opera rezilierea unilaterală a contractului era necesar ca debitorul obligaţiei să fi fost pusa în întârziere.

Or, atât potrivit art. 1079 din vechiul C. civ. cât şi art. 7.2 din contract, recurenta avea dreptul de a rezilia la iniţiativa sa contractul fără punere în întârziere, având în vedere că potrivit graficului de execuţie a proiectului, obligaţia beneficiarului putea fi îndeplinită doar într-un timp determinat.

Consideră, de asemenea că, instanţa de fond în mod eronat s-a raportat la prevederile art. 6.3 din contract, reţinând că rezilierea unilaterală a contractului poate interveni în anumite condiţii, respectiv notificarea beneficiarului în termen de 5 zile de la constatarea unui caz de culpă cu acordarea unui termen de 30 de zile pentru remedierea deficienţelor.

Prevederile art. 6.3 din contract sunt aplicabile în situaţia în care sunt constatate cazuri de culpă care pot fi remediate în termen de 30 de zile, însă în situaţia de faţă contractul a fost reziliat pentru neeligibilitatea proiectului. Astfel cum a menţionat, prin modificarea formulelor de împădurire în TS1 - 80SC 20GL şi în TS2 - 70GO 20FR 10TE.A, respectiv înlocuirea teiului cu stejarul roşu, proiectul nu a mai îndeplinit cumulativ criteriile de eligibilitate.

Mai mult decât atât, având în vedere natura contractului, termenul de 30 de zile nu este unul rezonabil şi de natură a remedia deficienţele, respectiv înlocuirea unei plantaţii. Situaţie în care punerea în întârziere şi acordarea unui termen de 30 de zile pentru remediere nu era eficientă.

Trebuie avut în vedere că acest contract nu este un contract de natură civilă între două persoane juridice private, în care prevederile privind punerea în întârziere într-un termen "rezonabil" sunt cu scopul de a împiedica creditorul de a adopta o atitudine prea agresiva faţă de debitorul sau, ci natura contractului de finanţare este a unui administrativ fiscal ce îmbracă forma unui ajutor de stat.

Pentru considerentele expuse, solicită admiterea prezentului recurs cu modificarea în tot a sentinţei în sensul respingerii acţiunii intimei reclamante şi admiterea cererii reconvenţionale.

4. Apărările formulate de intimat/ă

Intimata-reclamantă a invocat excepţia netimbrării căii de atac a recursului şi excepţia tardivităţii acestuia, excepţii soluţionate prin încheierea din 20.05.2020.

Cu referire la criticile recurentei, care s-ar subsuma art. 488 pct. 6 C. proc. civ., intimatul arată că, în considerentele sentinţei atacate se face referire la toate documentele depuse în probatoriu iar acestea au fost şi au fost luate în considerare la pronunţarea hotărârii instanţei de fond;

Susţinerile recurentei sunt nereale deoarece instanţa de fond, a concluzionat că din înscrisurile aflate la dosar, (chemarea în judecată, întâmpinarea şi cererea reconvenţională, interogatoriu şi răspunsul la interogatoriu, anexele la cererile depuse) rezultă ca Administraţia Fondului pentru Mediu nu şi-a respectat obligaţiile contractuale asumate prin Contractul de finanţare nerambursabilă nr. 290/N/17.02.2010, şi, pe cale de consecinţă, nu putea, într-o şedinţă a consiliului director, să decidă rezilierea respectivului contract.

Consideră că sentinţa îndeplineşte toate cerinţele prevăzute la art. 425 lit. b) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările şi completările ulterioare conţinând în considerente menţiunile privind: "obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia", arătându-se "atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Cu referire la criticile recurentei, care s-ar subsuma art. 488 pct. 8 C. proc. civ., le consideră ca fiind rezultatul interpretării greşite a dispoziţiilor legale incidente de către aceasta.

În acest sens arată că, chiar dacă recurenta-pârâtă consideră că indicarea dispoziţiilor din Noul C. civ., şi nu al celor din vechiul C. civ. este de natură a fi considerată ca o încălcare sau aplicare greşită a normelor de drept material, aceste susţineri sunt contrazise de o simplă analiză a dispoziţiilor la care se face trimitere prin cererea de recurs iar indicarea articolului 1552 din Noul C. civ. şi nu al articolului 1079 din vechiul C. civ., nu are influenţa asupra normelor de drept material, care, raportat la prezenta speţă, au acelaşi conţinut. Indicarea dispoziţiilor din Noul C. civ., şi nu al celor din vechiul C. civ. poate constitui doar o eroare materială, care putea fi îndreptată.

Contrar celor afirmate de recurenta-pârâta, prin care aceasta încearcă să inducă în eroare instanţa cu privire la intervenţia rezilierii contractului pentru cazurile de culpă prevăzute la art. 6, solicit să se constatate că, rezilierea pentru "cazuri de culpă" denumită impropriu de pârâtă ca "reziliere de drept a contractului" putea opera, pe parcursul derulării contractului doar cu respectarea prealabilă a art. 6.3 iar modalităţile de încetare de drept a Contractului de finanţare nr. x/17.02.2010 sunt prevăzute la art. 7 alin. (7).1, însă recurenta a luat decizia rezilierii contractului de finanţare în baza art. 6 alin. (3) lit. b).

Cum pârâta nu a respectat dispoziţiilor prevăzute de art. 6.3. din contractul de finanţare nerambursabilă, solicitarea restituirii sumei de 476.137,51 RON -valoare decontată la cererile de tragere nr. x/14.04.2011, nr. y/02.05.2012 şi 3/23.07.2013 şi a dobânzii aferente, este nejustificată.

Reglementările din vechiul C. civ. ridică la rang de principiu buna-credinţă, însă recurenta-pârâtă ignoră cu rea-credintă interesul public, scopul şi condiţiile Contractului de finanţare nerambursabilă nr. 290/N/17.02.2010.

Face precizarea că finanţarea proiectelor de împădurire a terenurilor degradate a apărut ca o măsura necesară de creştere a suprafeţelor împădurite, în condiţiile fenomenului scăderii dramatice a suprafeţelor împădurite ca urmare a defrişărilor masive şi a regenerărilor reduse a pădurilor, combinate cu creşterea suprafeţelor agricole degradate, cu consecinţe considerabile economice, sociale şi de mediu. în acest scop a fost înfiinţat Fondul pentru Mediu, administrat de către pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu.

Deoarece îmbunătăţirea calităţii mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate si extinderea suprafeţelor de pădure este o obligaţie si o prioritate judeţeană si naţională. Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi-a asumat obligaţiile asumate prin Contractul de finanţare nerambursabilă nr. 290/N/17.02.2010, considerând că recurenta-pârâtă din prezenta cauză, în calitate de coordonator, o să ne ofere sprijinul necesar finalizării în bune condiţii al respectivului contract. Documentele întocmite ca urmare a constatărilor din teren, dovedesc că a făcut eforturi deosebite, pentru a duce la bun sfârşit obligaţiile asumate prin contract, însă acest lucru nu a fost împărtăşit şi de pârâtă.

Contractului de finanţare nerambursabilă nr. 290/N/17.02.2010 s-a derulat pe o perioadă cuprinsa între luna februarie 2010 - octombrie 2015 şi a avut un caracter specific întrucât arborii sunt organisme vii, supuşi riscurilor inerente ale acţiunii factorilor biotici şi abiotici, accentuate de condiţiile ostile ale terenurilor agricole degradate. Din aceste motive un astfel de proiect nu poate fi pus în conservare, respectiv, nu poate fi întrerupt sau suspendat.

Modul în care Administraţia Fondului pentru Mediu a înţeles să coordoneze acest proiect a fost acela de indiferenţă şi neimplicare, respectiv a obligat la respectarea unui ghid de finanţare, care a fost abrogat din cauza modului lacunar în care a fost elaborat chiar de către Administraţia Fondului pentru Mediu, nu a răspuns adreselor Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud în termenul legal de 30 de zile, în anii 2012 şi 2013 a suspendat finanţarea proiectelor din lipsa fondurilor, Cererile de tragere nr. x, 2 şi 3 au fost rambursate parţial (cu explicaţii superficiale şi discutabile) deşi cuprindeau numai cheltuieli eligibile confirmate prin vizitele la faţa locului a reprezentanţilor Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Cererile de tragere nr. x, 5 si 6, aferente anilor 2014-2015 nu au fost rambursate deloc cu toate că cuprindeau exclusiv cheltuieli eligibile confirmate prin vizitele la faţa locului a reprezentanţilor AFM. La finalul proiectului, Administraţia Fondului pentru Mediu şi-a demonstrat reaua-credinţă prin graba (de această dată) de a rezilia Contractul de finanţare, decisă în data de 26.08.2015 prin nerespectarea prevederilor contractuale, şi comunicată (cu rea-credinţă) Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud la data de 13.10.2015, doar cu 3 zile înainte de termenul de finalizare al Contractului de finanţare. Data comunicării este ulterioară datei la care s-a făcut dovada atât a remedierii, cu documente emise de către Garda forestieră, a situaţiei constatate la controlul AFM din data de 09.07.2015, cât şi a îndeplinirii condiţiei legale privind îndeplinirea condiţiilor de atingere a stării de masiv. Astfel, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a finalizat acest proiect, cu respectarea prevederilor Contractului de finanţare, prin îndeplinirea obiectivelor proiectului şi a Programului de îmbunătăţire a calităţii mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate, contribuind astfel la sporirea Fondului forestier naţional cu 58,76 ha pădure.

Precizează că reclamanta-pârâtă, prin adresele nr. x/06.06.2014, nr. y/14.07.2014, nr. z/24.07.2014, a solicitat "în vederea soluţionării problemei" adică în vederea aprobării soluţiei de schimbare a formulei de împădurire, o serie de documente inclusiv întocmirea unui Act Adiţional la Contractul de lucrări nr. x/07.02.2011 pentru reducerea valorii contractului. Toate documentele solicitate au fost comunicate prin adresele Consiliului Judeţean nr. 8290/12.06.2014, nr. 10797/30.07.2014, fiind întocmit şi Actul adiţional la contractul de lucrări prin care s-a redus valoarea contractului în urma Notelor de renunţare la specia tei argintiu şi a Notelor de comandă suplimentară pentru specia stejar roşu.

Contrar celor afirmate de recurenta-pârâtă. Contractul de finanţare nerambursabilă nr. 2907N/17.02.2010r nu putea fi reziliat în condiţiile menţionate de Administraţia Fondului pentru Mediu.

Consideră că şi-a executat contractul cu bunî credinţă iar comunicarea privind intenţia de reziliere a contractului este ulterioară realizării efective a obligaţiilor asumate de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Cu privire la cererea reconvenţională, arată că aceasta este inadmisibilă deoarece obiectul cererii de chemare în judecată formulate este anulare act administrativ

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

5.1 Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Părţile au încheiat contractul de finanţare nerambursabilă nr. 290/N/17.02.2010, contract prin care A.F.M, în calitate de finanţator, a acordat UAT Judeţul Bistriţa Năsăud, în calitate de beneficiar, o finanţare nerambursabilă în valoare de 2.376.734,7 RON pentru implementarea proiectului "Reconstrucţia ecologică forestieră pe terenuri degradate, în perimetrul de ameliorare Dumitriţa (58,76 ha), comuna Dumitriţa, judeţul Bistriţa - Năsăud".

Prin actul adiţional nr. x din 09.11.2010, s-a modificat cuantumul finanţării nerambursabile, fiind stabilită suma de 1.789.603,47 RON.

Potrivit Anexei II Capitole şi Subcapitole de cheltuieli eligibile pentru obiectivul de investiţii Împădurirea terenurilor agricole degradate constituite în perimetrele de ameliorare Dumitriţa, astfel cum a fost modificată prin actul adiţional, formula de împădurire era:

- TS1 (Muşa): x (adică 75% salcâm şi 25% glădiţă), suprafaţa - 8,35 ha cu 6.700 buc/ha pentru salcâm şi glădiţă - soluţie alternativă 100 SC (adică 100% salcâm);

- TS2 (Măgurica): x 25 TE (adică 50% gorun, 25% frasin şi 25% tei argintiu), suprafaţa 50,41 ha cu 5.000 buc/ha pentru gorun, frasin şi tei - soluţie alternativă x 25 PA (adică 50% stejar, 25% cireş şi 25% paltin).

În şedinţă din data de 26.08.2015 a Comitetului Director al Administraţiei Fondului pentru Mediu, în baza art. 6 din convenţia părţilor, s-a decis rezilierea contractului de finanţare nerambursabilă nr. 290/N/17.02.2010 şi recuperarea sumelor decontate cu dobânda aferentă, reţinându-se că reclamanta nu a respectat formula de împădurire, mai exact, deşi i s-a pus în vedere să înlocuiască puieţii de stejar roşu (specie neeligibilă pentru zona de implementare), nu a înţeles să se conformeze solicitărilor finanţatorului, fiind astfel încălcate prevederile contractuale.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta UAT Judeţul Bistriţa Năsăud a solicitat anularea deciziei din data de 26.08.2015.

Instanţa de fond, a admis cererea de chemare în judecată arătând că, din cuprinsul art. 6.3. din contractul de finanţare rezultă că rezilierea unilaterală a contractului poate interveni în numite condiţii, respectiv notificarea beneficiarului în termen de 5 zile de la constatarea unui caz de culpă cu acordarea unui termen de 30 de zile pentru remedierea deficienţelor.

Din maniera de redactare a clauzelor contractuale, respectiv art. 6 şi art. 7.2. s-a concluzionat că pentru a opera rezilierea unilaterală a contractului era necesar ca debitorul obligaţiei să fi fost pusă în întârziere însă pârâta nu a întocmit o adresă către beneficiar prin care să i se solicite remedierea deficienţelor, conform art. 6.3 din contractul de finanţare. S-a apreciat că în cauză nu sunt întrunite condiţiile art. 1552 C. civ., astfel că nu poate interveni rezilierea unilaterală a contractului.

Cu privire la cererea reconvenţională, s-a reţinut că din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 1552 şi ale art. 1553 C. civ., rezilierea de plin drept este subordonată punerii în întârziere a debitorului, afară de cazul în care s-a convenit că ea va rezulta din simplul fapt al neexecutării (clauză care nu este inserată în contractul de finanţare) motiv pentru care s-a constat că pretenţiile pârâtei - reclamante sunt neîntemeiate, astfel că cererea reconvenţională a fost respinsă.

Înalta Curte constată recursul formulat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu nefondat pentru următoarele considerente:

În privinţa criticilor subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine caracterul lor nefondat, întrucât sentinţa recurată este motivată conform standardelor de calitate ce au ca reper dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., şi nu împiedică exercitarea controlului ierarhic superior asupra hotărârii primei instanţe. Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că instanţa de fond şi-a expus argumentat raţionamentul juridic şi a răspuns aspectelor de fapt şi de drept supuse dezbaterii judiciare.

Astfel, motivarea primei instanţe surprinde esenţa, în sensul că identifică problema de drept incidentă şi face o aplicare a acesteia cu o motivare care exprimă direct punctul de vedere al instanţei.

În plus, trebuie avut în vedere şi faptul că motivarea unei hotărâri judecătoreşti ridică o problemă de conţinut, relevantă fiind consistenţa analizei juridice şi pertinenţa argumentelor aduse de instanţă în susţinerea soluţiei pronunţate şi nu o chestiune de cantitate. În egală măsură, trebuie avut în vedere şi faptul că obligaţia judecătorului de a-şi motiva soluţia pronunţată, aşa cum această obligaţie este impusă de prevederile art. 425 lit. b) din C. proc. civ., presupune necesitatea analizării fiecărui motiv de critică formulat şi nu de a răspunde în detaliu fiecărui argument invocat de părţi în susţinerea, respectiv în combaterea pretenţiilor/criticilor formulate.

Cum în raport de cele anterior prezentate, instanţa de fond a examinat şi a dat un răspuns argumentat problemelor esenţiale de fapt şi de drept care se pun în cauza dedusă judecăţii, critica se priveşte ca nefondată, urmând a fi respinsă.

În ceea priveşte motivul de casare potrivit căruia hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.), o primă critică se referă la faptul că hotărârea a fost data în mod eronat prin raportare la dispoziţiile art. 1552 C. civ., având în vedere data încheierii contractului încheiat între părţi (17.10.2010), recurenta apreciind că prevederile aplicabile în speţă sunt cele prevăzute de vechiul C. civ., respectiv art. 1079.

Înalta Curte consider că disocierea pe care o face recurenta este în fapt, pur formală.

Astfel, din conţinutul dispoziţiilor legale care reglementează această sancţiune civilă care constă în desfiinţarea contractual şi critica recurentei rezultă că în ambele variante este reglementată instituţia debitorului aflat de drept în întârziere.

Înalta Curte apreciază însă că acest aspect nu este de natură a schimba modul de interpretarea a clauzelor din contractual de finanţare încheiat de părţi.

Astfel, potrivit art. 1552 noul C. civ., rezoluţiunea sau rezilierea contractului poate avea loc prin notificarea scrisă a debitorului atunci când părţile au convenit astfel, când debitorul se află de drept în întârziere ori când acesta nu a executat obligaţia în termenul fixat prin punerea în întârziere.

Art. 1079 vechiul C. civ. prevede că, dacă obligaţia consistă în a da sau în a face, debitorul se va pune în întârziere prin o notificare ce i se va face prin tribunalul domiciliului sau.

Debitorul este de drept în întârziere:

1. în cazurile anume determinate de lege;

2. când s-a contractat expres că debitorul va fi în întârziere la împlinirea termenului, fără a fi necesitatea de notificare;

3. când obligaţia nu putea fi îndeplinita decât într-un timp determinat, ce debitorul a lăsat să treacă.

Însă, instituţia rezilierii în vechiul C. civ. era reglementată de dispoziţiile art. 1020 şi 1021, potrivit cărora, condiţia rezolutorie este subînţeleasă totdeauna in contractele sinalagmatice, în caz când una din părţii nu îndeplineşte angajamentul său. Într-acest caz, contractul nu este desfiinţat de drept. Partea în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenţia, când este posibil, sau să-i ceară desfiinţarea, cu daune interese. Desfiinţarea trebuie să se ceară înaintea justiţiei, care, după circumstanţe, poate acorda un termen părţii acţionate.

Vechea reglementare pleca, de la o concepţie de esenţă în această materie, şi anume, regula potrivit căreia rezilierea unui contract se putea cere, în principiu, doar pe cale judiciară; prin excepţie, stipularea unor clauze contractuale sub forma pactelor comisorii, oferea părţilor posibilitatea de a invoca desfiinţarea contractului fără participarea instanţei sau cu diminuarea rolului instanţei.

În speţă, în art. 6.1 şi 6.2 din Contractul de finanţare nr. x/17.02.2010 au fost prevăzute cazurile de culpă a Beneficiarului iar în art. 6.3 se arată că:

"A.F.M. va notifica Beneficiarul în maxim 5 zile de la constatarea unui caz de culpă şi în cazul în care deficienţele menţionate în notificare nu sunt înlăturate în maximum 30 zile de la data notificării A.F.M. are dreptul să ia următoarele măsuri, fără punerea în întârziere şi fără nici o altă formalitate prealabilă:

a) sistarea temporară a utilizării finanţării, până la remedierea cauzelor care au dus la sistare;

b) sistarea definitivă şi rezilierea unilaterală a contractului cu recuperarea sumelor virate către Beneficiar în condiţiile Codului de procedură fiscală."

În art. 7.1 părţile au inserat motivele care duc la încetarea de drept a contractului iar la art. 7.2, condiţiile în care intervine rezilierea la iniţiativa AFM.

Conform adresei de reziliere din 08.10.2015 şi a întâmpinării depuse în faţa instanţei de fond, rezultă că recurenta pârâtă a procedat la rezilierea unilaterală a contractului în baza art. 6.3 lit. b) din contract (şi nu potrivit art. 7.2 aşa cum invocă în motivele de recurs), iar din conţinutul art. 6 şi 7 din contract, nu rezultă că părţile, prin excepţie de la prevederile art. 1020 şi 1021 vechiul C. civ. (sau în acord cu art. 1552 noul C. civ.), ar fi inserat vreo clauză aferentă unui pact comisoriu de gr. IV care să excludă intervenţia instanţei în rezilierea contractului.

Chiar şi situaţia invocată de recurenta pârâtă referitoare la dispoziţiile art. 1079 pct. 3 vechiul C. civ. nu este de natură a considera intervenţia rezilierii de drept. De altfel, în cauză nici nu sunt aplicabile aceste dispoziţii câtă vreme Graficul de Finanţare Nerambursabilă de la anexa 3 din contract se referă la data depunerii cererilor de tragere şi sumele aferente acestora. Mai mult, în condiţiile în care recurenta, care cunoştea natura contractului, a înţeles ca pentru toate cazurile de culpă de la art. 6.2 să insereze, fără vreo excepţie, la art. 6.3 necesitatea notificării, este evidentă intenţia de derogare de la prevederile art. art. 1079 pct. 3 vechiul C. civ.. Acesta este şi motivul pentru care nu se pot reţine susţinerile recurentei potrivit cărora, prevederile art. 6.3 din contract sunt aplicabile doar în situaţia în care sunt constatate cazuri de culpă care pot fi remediate în termen de 30 de zile.

În prezenta cale de atac, recurenta arată că de fapt, contractul a fost reziliat pentru neeligibilitatea proiectului, recunoscând practic faptul că nu putea opera rezilierea de drept ci trebuia să se adreseze instanţei.

Pe de altă parte, Înalta Curte nu poate face abstracţie nici de conduita culpabilă a recurentei în derularea acestui contract, aspect care rezultă şi din întreaga corespondenţă purtată de cele două părţi.

Astfel, contractul a fost încheiat la data de 17.02.2010, având o durată de 5 ani şi încă din primul an de implementare, intimata-reclamantă, în baza unor note justificative, a solicitat încheierea unui act adiţional prin care să se schimbe formula de împădurire, având în vedere problemele cu care se confruntă în implementarea proiectului. Abia în anul 2014, recurenta pârâtă comunică faptul că nu se poate schimba această formulă prin înlocuirea teiului argintiu cu stejar roşu deşi, faţă de obiectul contractului, împădurirea terenurilor agricole degradate, un astfel de proiect nu putea fi pus în conservare, întrerupt sau suspendat. Mai mult, toate notele de control aferente anilor 2011-2014, semnate şi de reprezentanţii recurentei, nu indică nereguli cu referire la modul de derulare a contractului. Cu toate că încă din data de 10.01.2014, prin adresa nr. x AFM a informat intimata-reclamantă despre neeligibilitatea intervenită ca urmare a modificării formulei de împădurire, abia la 26.08.2015 s-a decis rezilierea contractului, decizie comunicată intimatei la 08.10.2015 doar cu câteva zile înainte de finalizarea contractului.

Aşadar, faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că în lipsa unui pact comisoriu de gr. IV, care să exclude intervenţia instanţei în rezilierea unui contract, precum şi a notificării prevăzută de art. 6.3 din contract, criticile aduce de recurentă sentinţei atacate sunt nefondate.

În ceea ce priveşte modul în care instanţa de fond a înţeles să soluţioneze acţiunea reconvenţională formulată de pârâtă, Înalta Curte constată că recurenta, deşi solicită admiterea acesteia, nu a adus nicio critică sub acest aspect.

5.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de toate aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei civile nr. 4210 din data de 23 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 iunie 2020.