Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2234/2020 AI generated

Timeliness of administrative appeal filed via fax after court closing hours on final deadline day

Case Number Decizia nr. 2234/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as filed out of time, thereby upholding the first-instance judgment that rejected the local administrative authority's claims against the Ministry. The dispute concerned the partial annulment of administrative acts related to a funding contract for a tourism promotion project, specifically challenging the rejection of a partial claim and the authorization of a final reimbursement. The decisive legal basis for the dismissal was the doctrine of tardiness in administrative litigation; the court found that the appellant failed to comply with the 15-day statutory deadline under Article 20 of Law no. 554/2004, as the appeal was transmitted via fax after the court's working hours ended on the final day of the limitation period, rendering the procedural act null and void pursuant to Article 185 of the Civil Procedure Code and the interpretation established in Supreme Court Decision no. 34/2017 regarding procedures submitted after closing hours.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 C. proc. civ, art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 68/2019, art. 494 din C. proc. civ, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 489 alin. (1) din C. proc. civ, art. 183 C. proc. civ; Timeliness of administrative appeal filed via fax after court closing hours on final deadline day: Prin rezoluţia din 29 noiembrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 3 iunie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

Keywords

AI generated
procedural deadline Civil Procedure Code administrative dismissal working hours nullity of contract late submission preclusion

Cited Legislation

AI generated
art. 493 C. proc. civ
106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C.
art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 68/2019
(1) şi (4) şi art. 7 din Ordinul nr.
art. 494 din C. proc. civ
(1), aplicabil în virturtea normei de trimitere de la art. 494 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerente.
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Hotărârea pronunţă în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.", iar potrivit art.
art. 489 alin. (1) din C. proc. civ
554/2004, "Hotărârea pronunţă în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin.
art. 183 C. proc. civ
182 şi art. 183 C. proc. civ., actul de procedură transmis prin fax sau poştă electronică, în ultima zi a termenului care se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanţă, nu este socotit a fi depus în termen."
art. 185 alin. (1) C. proc. civ
Conform dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel.
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ
Pentru considerentele expuse, constatând că excepţia tardivităţii recursului, invocată din oficiu, este întemeiată, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 496 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 26 decembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, anularea în parte a actului administrativ individual - adresa x/28.06.2016 - prin care s-a respins în parte contestaţia acesteia formulată împotriva informării privind situaţia cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x finală, referitor la contractul de finanţare cu cod SMIS 29364, pentru proiectul "Promovarea turistică a Bisericilor Medievale secolul XVI din Târgovişte" şi anularea actului administrativ nr. 12118/2016, prin care se comunica faptul ca se autorizează cererea de rambursare 4F, în valoare de 39.418,22 RON, aferentă contractului de finanţare cu cod SMIS 29364, pentru proiectul "Promovarea turistică a Bisericilor Medievale secolul XVI din Târgovişte".

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 166 din 22 septembrie 2017, Curtea de Apel Poieşti a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate la pct. I.2 a formulat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte, solicitând casarea acesteia şi admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii s-a argumentat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 759/2007, apreciind că nu erau îndeplinite condiţiile stipulate de aceste norme şi, de asemenea, instanţa de fond nu a motivat de ce a înlăturat de la aplicare dispoziţiile invocate de reclamantă, respectiv art. 5 alin. (1) şi (4) şi art. 7 din Ordinul nr. 665/2604/2008, în vigoare la data cererii de finanţare.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de recurentă.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 29 noiembrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 3 iunie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

6. Aspecte procesuale

La termenul de judecată din 3 iunie 2020, Înalta Curte, luând implicit act de transmisiunea calităţii procesuale care a operat în cauză, în temeiul art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 68/2019, a dispus înlocuirea în citativ a intimatului-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice cu Ministerul Lucrărilor Publice Dezvoltării şi Administraţiei.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cu prioritate excepţia tardivităţii recursului, invocată din oficiu, în temeiul art. 248 alin. (1), aplicabil în virturtea normei de trimitere de la art. 494 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Hotărârea pronunţă în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)."

În cauză, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte a declarat recurs la data de 16 noiembrie 2017, ora 1639 (data comunicării prin fax a cererii de recurs) şi înregistrat la instanţa de fond la 17 noiembrie 2017, în condiţiile în care hotărârea recurată a fost comunicată acesteia la data de 31 octombrie 2017 şi, faţă de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ultima zi în care legea procedurală permitea declararea recursului, în cauză, a fost 16 noiembrie 2017.

Din examinarea înscrisurilor depuse în recurs, rezultă că recurenta-reclamantă a depus calea de atac prin fax, în data de 16 noiembrie 2017, la ora 1639, în afara programului de activitate al instanţei de judecată.

Potrivit Deciziei nr. 34/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 182 şi art. 183 C. proc. civ., actul de procedură transmis prin fax sau poştă electronică, în ultima zi a termenului care se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanţă, nu este socotit a fi depus în termen."

Conform dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Prin urmare, având în vedere că recursul a fost formulat în ultima zi, prin fax, dar după ora la care activitatea instanţei a încetat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte este tardiv formulat.

Pentru considerentele expuse, constatând că excepţia tardivităţii recursului, invocată din oficiu, este întemeiată, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte împotriva sentinţei civile nr. 166 din 29 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 iunie 2020.