Failure to prove artificial conditions for rural funding: Recurs dismissed and administrative annulment upheld

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecat înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 3 martie 2014, sub nr. x/03.03.2014, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Bucureşti, a solicitat anularea Deciziei nr. 43176/23.12.2013 a APDRP Bucureşti, dată în soluţionarea contestaţiei administrative înregistrate la APDRP sub nr. x/02.12.2013, formulată împotriva Procesului-verbal de constatare nr. x/05.1.2013, încheiat în urma monitorizării ex-post a Contractului de finanţare x/10.06.2010.

Prin sentinţa civilă nr. 139 din 12 iunie 2014, Curtea de Apel Galaţi a admis cererea A. S.R.L. şi, în consecinţă, a anulat actele administrative atacate.

Prin decizia civilă nr. 430 din 9 februarie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (succesoare a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit) împotriva sentinţei civile nr. 139 din 12 iunie 2014, pronunţată Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 05.04.2017, sub nr. x/2014*.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 218 din 19 octombrie 2017, Curtea de Apel Galaţi a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/5.11.2013, Decizia nr. 43176/23.12.2013, precum şi Notificarea privind descoperirea unui debit nr. x/7.11.2013 emise de pârâtă şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 8.000 RON reprezentând onorariu de avocat.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 218 din 19 octombrie 2017, pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

O primă critică adusă sentinţei porneşte de la observaţia că, prin decizia de casare nr. 430/9.02.2017, ÎCCJ-SCAF a reţinut că instanţa de fond, în primul ciclu procesual, nu a analizat legalitatea actelor administrative atacate în raport de temeiurile de fapt şi de drept inserate în cuprinsul acestora. În rejudecare, instanţa de fond, deşi ajunge la concluzia că societatea reclamantă este întreprindere legată cu ÎI B., nu atestă că, prin raportare la prevederile legale şi contractuale aplicabile în speţă, beneficiara finanţării A. S.R.L. se face vinovată de săvârşirea unei nereguli.

Cele două întreprinderi îşi desfăşoară activitatea pe aceeaşi piaţă şi sunt deţinute de aceeaşi persoană, B., aşa încât, urmând dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 346/2004, este evident că sunt întreprinderi legate. De asemenea, asociatul majoritar al societăţii reclamante cunoştea situaţia de fapt, domeniul de activitate şi codurile CAEN ale celor două societăţi.

B. a completat şi semnat declaraţia prin care a susţinut că societatea intimată-reclamantă este microîntreprindere autonomă, declaraţie care a constituit anexa 4.2 la cererea de finanţare.

Astfel, societatea reclamantă a acţionat în sensul creării în mod artificial a condiţiilor de eligibilitate, aceasta fiind neregula.

Raportat la prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011, folosirea de declaraţii inexacte în scopul creării în mod artificial a condiţiilor necesare pentru a beneficia de plăţi FEADR, contravine obiectivelor acestei forme de finanţare nerambursabilă.

O a doua critică adusă sentinţei se referă la aprecierea instanţei de fond potrivit căreia legătura dintre societatea reclamantă şi ÎI B. nu are nicio relevanţă în condiţiile în care reclamanta, în perioada 2010-2013, a prestat servici de arat şi către alte persoane fizice sau juridice.

Recurenta-pârâtă reiterează că neregula constatată nu se referă la existenţa conflictului de interese, ci la declaraţia nereală a reprezentantului societăţii reclamante, potrivit căreia întreprinderea este una autonomă, declaraţie făcută în scopul de a crea în mod artificial condiţiile pentru a beneficia de finanţare nerambursabilă prin FEADR.

Raportat la dispoziţiile art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011, aşa cum au fost interpretate prin Hotărârea CJUE pronunţată în cauza C-434/12, recurenta-pârâtă arată că o nouă entitate direct sau indirect controlată de către proprietarii/managerii beneficiarului iniţial şi care solicită la rândul său sprijin pentru investiţii, echipamentele astfel achiziţionate servind exclusiv intereselor financiare ale beneficiarului iniţial, reprezintă o situaţie în care sunt create condiţii artificiale pentru obţinerea finanţării.

Măsura 312 numără printre obiective pe acela al sprijinirii, creării şi dezvoltării microîntreprinderilor în mediul rural. Un astfel de obiectiv este pus sub semnul întrebării dacă entitatea nou creată contribuie exclusiv la operaţiunile economice ale altei companii, fără a căuta să obţină profit propriu.

În speţă, îndeplinirea obiectivului specific al Măsurii 312 (de a crea şi diversifica servicii pentru populaţia rurală prestate de către microîntreprinderi) nu a fost atins întrucât cele două întreprinderi legate îşi prestează reciproc servicii, iar utilajele achiziţionate prin proiect sunt destinate deservirii preponderente a membrilor unei singure familii şi a firmelor deţinute de către aceştia, aspecte care nu au fost analizate de instanţa de fond.

Din perspectiva elementului obiectiv, nu este suficient să fie atinsă finalitatea proiectului, ci contează şi modul în care aceasta este îndeplinită, prin prestarea de servicii către o întreprindere unde acelaşi deţinător al societăţii beneficiare este titular.

În ceea ce priveşte elementul subiectiv, instanţa de fond nu a analizat şi dispoziţiile art. 18 din Regulamentul UE nr. 65/2011, potrivit cărora gravitatea neconformităţii depinde de importanţa consecinţelor acesteia, respectiv de efectul asupra operaţiunii în ansamblu.

O a treia critică adusă sentinţei se referă la aprecierea instanţei de fond potrivit căreia scopul Măsurii 312 a fost atins.

Conform art. 2 pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, neregula înseamnă orice încălcare a unei dispoziţii de drept unional, care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a operatorului economic şi care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului UE, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general.

Beneficiara finanţării şi-a asumat prevederile art. 11 alin. (3) din anexa 1 la contract, care stipulează că, în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea contractului, are obligaţia de restitui integral sumele primite cu titlu de finanţare nerambursabilă.

Elementele care au condus la concluzia creării condiţiilor artificiale nu trebuie tratate separat, ci trebuie coroborate şi analizate simultan şi comparativ, analiză care conduce la concluzia creării condiţiilor artificiale.

În speţă s-a dovedit că reclamanta nu este o microîntreprindere de sine stătătoare, aptă să realizeze obiectivele Măsurii 312, ci a fost creată cu scopul clar de a obţine în mod artificial sprijin financiar nerambursabil, în condiţiile în care relaţiile comerciale s-au desfăşurat între societatea reclamantă şi o singură altă entitate juridică. Rezultă să s-a urmărit de la bun început achiziţionarea utilajelor care să deservească interesele ÎI B..

Este invocată şi hotărârea pronunţată de CJUE în cauza C-110/13, arătându-se că modalitatea în care cele două entităţi au concertat la implementarea proiectului dovedeşte pe deplin existenţa grupului economic, respectiv a neregulii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. A arătat, în esenţă, că nu s-a aplicat simultan pentru finanţări pe aceeaşi Măsură, iar legătura juridică dintre cele două entităţi nu constituie neregulă, ea fiind, de altfel, bine cunoscută de către autoritatea pârâtă încă de la data formulării cererii de finanţare.

Recurenta compilează fără logică texte legale fără să le ofere o interpretare sistematică, sau măcar una literală corectă, şi le invocă fără a le corela cu constatările de fapt din cauza de faţă.

Ca să existe elementul obiectiv al abaterii ar fi trebuit să se dovedească că B. este în spatele unor societăţi afiliate care au obţinut simultan şi cumulat, pentru proiecte identice, finanţării care depăşesc plafonul de 200.000 euro sau că beneficiara reală a proiectului ar fi ÎI B. şi că aceasta nu ar fi fost eligibilă. Or, proiectul are o valoare de numai 57.000 euro, iar ÎI B. nu a aplicat pentru finanţare.

Recurenta încearcă fără temei să acrediteze ideea că nu ar fi fost atinse obiectivele Măsurii 312, făcând o seamă de afirmaţii neadevărate sau fără legătură cu speţa dedusă judecăţii. În realitate, ÎI B. nu a fost beneficiara exclusivă a serviciilor prestate de intimata-reclamantă, din primele 100 de facturi analizate de AFIR, 86 atestând prestarea unor servicii către alte persoane fizice şi juridice decât societatea afiliată. Este infirmată, astfel, aşa-zisa colaborare cu ÎI B..

De asemenea, nici societatea reclamantă şi nici ÎI B., dar nici cele două întreprinderi luate împreună, nu se apropie de valorile maxime prevăzute pentru dimensiunea unei microîntreprinderi, nici prin numărul de angajaţi, nici prin volumul afacerii.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 29 noiembrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 3 iunie 2020, cu citarea părţilor, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte îl constată nefondat pentru următoarele argumente:

În debutul analizei este de menţionat că deşi recurenta-pârâtă a invocat două cazuri de nelegalitate a hotărârii, respectiv cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile expuse se încadrează toate în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, recurenta-pârâtă invocă o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor de drept substanţial incidente pe care ar fi săvârşit-o instanţa de fond având în vedere că, deşi a constatat că societatea intimată-reclamantă este întreprindere legală cu ÎI B., a apreciat totuşi că reclamanta nu se face vinovată de săvârşirea neregulii constând în crearea de condiţii artificiale pentru obţinerea finanţării din FEADR, considerând fără relevanţă prestarea serviciilor de către reclamantă preponderent către ÎI B. şi stabilind în mod greşit că scopul Măsurii 312 a fost atins.

Rezultă din esenţa anterior enunţată a acestor critici că nu se susţine nici lipsa motivării şi nici existenţa unor considerente contradictorii în cuprinsul hotărârii atacate, motiv pentru care Înalta Curte va trata cererea de recurs din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ.

Ceea ce a susţinut autoritatea recurentă-pârâtă prin actele administrative atacate şi continuă să susţină şi prin recursul declarat este că intimata-reclamantă a creat condiţii artificiale pentru a beneficia de finanţare nerambursabilă în cadrul FEADR-Măsura 312 - Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi .

În susţinerea tezei creării condiţiilor artificiale, autoritatea s-a raportat la statutul societăţii intimate-reclamante de întreprindere legată cu ÎI B., în sensul prevederilor art. 44 din Legea nr. 346/2004, statut pe care beneficiara finanţării nu l-a declarat cu ocazia adresării cererii de finanţare.

Înalta Curte constată că raţionamentul logico-juridic al autorităţii recurente este incomplet, nefiind evidenţiate, tocmai raportat la jurisprudenţa CJUE în cauza C-434/12 (invocată prin cererea de recurs), elementul obiectiv şi elementul subiectiv care conduc la concluzia creării condiţiilor artificiale pentru a beneficia de finanţarea nerambursabilă, în sensul art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011.

Elementul obiectiv presupune să fie identificate împrejurări concrete care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR nu poate fi atinsă. Aceasta înseamnă ca autoritatea să probeze practica abuzivă a beneficiarului finanţării, prin identificarea unui ansamblu de circumstanţe obiective din care să rezulte că, în pofida respectări formale a condiţiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins.

Elementul subiectiv care, de asemenea, trebuia relevat constă în intenţia de a obţine un avantaj rezultat din reglementarea Măsurii 312, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru a beneficia de această măsură.

Or, în speţă, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale nu a făcut decât să evidenţieze o legătură juridică între cele două întreprinderi, pe care le-a considerat întreprinderi legate, raportat la cadrul legislativ cuprins în art. 44 din Legea nr. 346/2006, fără să arate însă în ce a constat practica abuzivă a beneficiarei finanţării.

Simpla declarare a statutului de microîntreprindere autonomă, în loc de microîntreprindere legată de o altă microîntreprindere, nu este suficientă pentru a concluziona asupra existenţei unei practici abuzive, respectiv a creării în mod artificial a condiţiilor pentru obţinerea finanţării, câtă vreme Măsura 312 se adresează microîntreprinderilor din sectorul non agricol din spaţiul rural, având ca obiectiv specific crearea şi diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală prestate de către aceste microîntreprinderi.

Autoritatea pârâtă nu arată în concret nicio consecinţă a nedeclarării de către beneficiara finanţării a statutului de întreprindere legată. Mai mult de atât, se raportează la indicatori de creare condiţii artificiale care nu există în cauză. Astfel, în cauză nu s-a relevat că societatea intimată-reclamantă a fost creată în scopul accesării finanţării pentru achiziţionarea de utilaje care să servească exclusiv intereselor financiare ale ÎI B. şi, mai mult de atât, ultima întreprindere menţionată nu este la rândul său beneficiara unei finanţări în cadrul aceleiaşi Măsuri.

Recurenta se referă în mod greşit în cuprinsul cererii de recurs şi la împrejurarea că de serviciile societăţii intimate-reclamante ar fi beneficiat în mod exclusiv ÎI B., fapt infirmat de către instanţa de fond, pe baza probatoriului administrat. Prin urmare, susţinerile conform cărora societatea reclamantă ar contribui exclusiv la operaţiunile economice ale altei întreprinderi, fără a căuta să obţină profit propriu sunt străine de situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, pe baza probatoriului administrat.

Recurenta-pârâtă afirmă că obiectivul specific al Măsurii 312 (diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală prestate de către microîntreprinderi) nu ar fi fost atins, însă această susţinere este, la rândul său, contrazisă de raţionamentul primei instanţe, care a evidenţiat îndeplinirea acestui obiectiv specific reţinând că utilajele achiziţionate au contribuit la diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală, dovadă stând facturile fiscale emise de societatea reclamantă şi care atestă prestarea serviciilor către alte 86 persoane fizice şi juridice în perioada 2010-2013 (perioadă avută în vedere şi în cadrul controlului întreprins de autoritatea pârâtă).

În concluzie, deşi recurenta-pârâtă se referă la săvârşirea unei nereguli, respectiv la crearea de condiţii artificiale de către intimata-reclamantă în scopul accesării fondurilor FEADR, prin actele administrative atacate nu a fost demonstrată nici practica abuzivă a beneficiarei finanţării şi nici intenţia de a obţine un avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate.

Pe care de consecinţă, instanţa de fond a stabilit, cu aplicarea corectă a prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011 şi a art. 72 din Regulamentul CE nr. 1698/2005 că nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile pentru a se constata crearea unor condiţii artificiale în scopul obţinerii finanţării.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte, constatând că nu este incident în cauză cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei civile nr. 218 din 19 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 iunie 2020.