Finality of administrative challenge to judicial inspection closure: exclusion of appeal via analogical application of Magistrates' Council law
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the appellant’s appeal as inadmissible, thereby upholding the lower court’s decision which had previously rejected the challenge against the judicial inspection authority’s resolution. The dispute concerned the legality of a resolution issued by the Judicial Inspection Board that closed a disciplinary file against a judge under Article 45(4)(b) of Law No. 317/2004, with the appellant arguing procedural violations by the first instance. The High Court determined the appeal was inadmissible because the judgment of the Bucharest Court of Appeal is irrevocable and thus not subject to appeal; applying the general provision that similar legal institutions require identical solutions (ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet), the Court analogically applied Article 47(6)-(7) of Law No. 317/2004, which grants finality to such judgments, alongside Article 457(1) and Article 483 of the Code of Civil Procedure, concluding that no further judicial recourse is available against the definitive decision.
Legislator headnote
AI generatedart. 496 din C. proc. civ, art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, art. 457 alin. (1) din C. proc. civ, art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, art. 5 alin. (3) din C. proc. civ, art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004; Finality of administrative challenge to judicial inspection closure: exclusion of appeal via analogical application of Magistrates' Council law: Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatei şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 3 iunie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 5 ianuarie 2017, sub nr. x/2016, urmare declinării competenţei de soluţionare a cauzei prin decizia civilă nr. 2695/20.10.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea Rezoluţiei de clasare nr. x/2016 emisă la data de 13.06.2016 de către Inspecţia Judiciară şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 28 decembrie 2016, sub nr. x/2015, urmare declinării competenţei de soluţionare a cauzei prin decizia civilă nr. 2673/19.10.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea Rezoluţiei de clasare nr. x/2016 emisă la data de 2.06.2016 de către Inspecţia Judiciară.
Prin încheierea de şedinţă din data de 15.02.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia litispendenţei şi a dispus trimiterea dosarului în vederea conexării la dosarul nr. x/2016.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 3415 din 2 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiate, atât excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă, cât şi cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurs reclamanta A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.
În susţinerea căii de atac declarate, recurenta-reclamanta a criticat sentinţa atacată, invocând, în esenţă, că judecătorul cauzei a încălcat toate principiile de drept, precum şi o serie de reguli de procedură.
4. Apărările intimatei-pârâte
Prin întâmpinarea formulată, intimata Inspecţia Judiciară a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, în raport de Soluţia de principiu adoptată la data de 9 octombrie 2017 de judecătorii secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatei şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
În ordinea de soluţionare a celor două categorii de excepţii (excepţia nulităţii recursului sub aspectul declarării tardive a căii de atac şi excepţia inadmisibilităţii recursului), Înalta Curte a dat prioritate analizei aspectului de inadmisibilitate, întrucât vizează inexistenţa căii de atac, în timp ce nulitatea vizează modul (condiţiile procedurale) în care trebuie să se exercite calea de atac, reţinând, astfel, că primează excepţia inadmisibilităţii recursului.
Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu examinarea legalităţii Rezoluţiei emise de Inspecţia Judiciară la data de 2 iunie 2016 în dosarul nr. x/1918, prin care s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) raportat la art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, clasarea sesizării acesteia privind aspectele semnalate.
Prin raportare la dispoziţiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., se reţine că, în şedinţa Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 13 februarie 2017, s-a stabilit, cu titlu de principiu, că rezoluţia de clasare a sesizării pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în faţa instanţei de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.
La adoptarea acestei soluţii s-a avut în vedere aplicarea principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecata pricinilor potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speţă a regimului juridic aplicabil acţiunii exercitate împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării [art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată]. Aplicarea art. 5 alin. (3) din C. proc. civ. reprezintă o concretizare a principiului "ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet" (unde există aceeaşi raţiune, soluţia trebuie să fie identică).
De asemenea, prin Soluţia de principiu adoptată la data de 9 octombrie 2017, în şedinţa judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că:
"În ipoteza în care contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluţionată pe fond de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."
Această interpretare a fost generată de împrejurarea că dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 nu pot fi aplicate parţial, doar în ceea ce priveşte aspectele legate de îndeplinirea procedurii prealabile şi ignorate în privinţa altor aspecte procedurale, precum regimul căilor de atac, o astfel de situaţie putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin aplicarea concomitentă a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 şi ale Legii nr. 317/2004.
Aşadar, prin Soluţia de principiu adoptată la 9 octombrie 2017, s-a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 47 alin. (6) - (7) şi în ceea ce priveşte procedura de contestare a rezoluţiilor de clasare şi regimul căii de atac formulate împotriva hotărârii instanţei de fond, aceste prevederi stabilind că: (6) Soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt: a) respingerea contestaţiei; b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-şef şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare. (7) Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă."
Astfel, având în vedere soluţia de principiu adoptată, de aplicare prin analogie a prevederilor legale sus-enunţate, dar şi dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte constată că sentinţa civilă nr. 3415 din 2 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost soluţionată pe fond contestaţia formulată de reclamanta A. împotriva rezoluţiei din data de 2.06.2016 de clasare a sesizării ce a format obiectul dosarului nr. x/1918 este definitivă (irevocabilă, în formularea Legii nr. 317/2004). În acest sens, trebuie menţionat că, potrivit art. 8 din Legea nr. 76/2012, "De la data intrării în vigoare a C. proc. civ., referirile din cuprinsul actelor normative la hotărârea judecătorească "definitivă şi irevocabilă" sau, după caz, "irevocabilă" se vor înţelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească "definitivă".
Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege".
Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".
În prezenta cauză, recurenta a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispoziţiilor menţionate, este definitivă.
Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că recurenta nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinţei atacate, care nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 457 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului invocată prin întâmpinare şi va respinge recursul formulat de reclamantă, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată prin întâmpinare.
Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 3415 din 2 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 iunie 2020.