Jurisdictional allocation of wage parity claims between labor and administrative courts: exclusion of Law No. 284/2010 where no administrative act is challenged

Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Bacău, secţia I civilă, reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Iaşi, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Tribunalul Iaşi, au solicitat- obligarea pârâţilor la plata diferenţei de salariu reprezentând majorarea valorii de referinţă sectorială (componentă a salariului de bază brut) la suma de 405 RON, majorată de la data de 01.12.2015 cu 10%, conform Legii nr. 293/2015, pentru perioada 22.06.2014-01.10.2016; - obligarea pârâţilor la plata diferenţei dintre salariul avut în plată ca grefier în cadrul Curţii de Apel Iaşi şi nivelul maxim al salariului în plată al unui grefier încadrat în aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate din cadrul parchetelor din ţară, pentru perioada 22.06.2014-01.10.2016; - obligarea pârâţilor la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, potrivit O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, în vigoare până la data de 01 septembrie 2001, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2001 privind dobânda legală; - obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să asigure pârâtului Ministerul Justiţiei sumele necesare acordării acestor drepturi salariale; - obligarea pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării la formularea unui punct de vedere asupra existenţei discriminărilor prin neacordarea drepturilor salariale solicitate pe calea prezentei acţiuni.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Bacău, secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 964/D/2018 a Tribunalului Bacău, secţia I civilă a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că, chiar dacă reclamantele solicită drepturi salariale, cererea lor nu poate fi disociată de faptul că implicit sunt contestate prevederile ordinelor de salarizare, iar în această situaţie dispoziţiile din Legea-cadru nr. 284/2010 conţin o procedură specială de valorificare a drepturilor reclamantelor, derogatorie de la prevederile comune ale Codului muncii.

Astfel, s-a reţinut că instanţa de dreptul muncii nu ar putea statua cu privire la drepturile salariale cuvenite reclamantelor fără a verifica mai întâi legalitatea ordinelor de salarizare, motiv pentru care a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei. A fost invocată în sprijinul soluţiei date Decizia nr. 28/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa nr. 571 din 9.10.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secţia I civilă.

Instanţa a constatat ivit un conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că din analiza cererii de chemare în judecată rezultă că reclamantele nu au contestat un act administrativ tipic sau asimilat pentru a fi incidente dispoziţiile art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, motiv pentru care competenţa de soluţionare a cererii aparţine tribunalului, secţia specializată în litigii de muncă.

II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secţia I civilă, Completul specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reţine că, pentru stabilirea instanţei competente material să soluţioneze cauza, întotdeauna instanţa trebuie să se raporteze la obiectul cauzei dedus judecăţii şi la dispoziţiile legale incidente în materia supusă analizei.

Înalta Curte reţine că reclamantele au învestit instanţa cu o acţiune ce are ca obiect drepturi de natură salarială.

Înalta Curte constată că în cauza dedusă judecăţii nu sunt incidente prevederile art. 7 din Cap. VIII din Anexa VI a Legii nr. 284/2010, întrucât aceste dispoziţii de excepţie sunt de strictă interpretare şi nu pot fi extinse la alte litigii în legătură cu plata unor drepturi salariale.

Aceasta pentru că întotdeauna competenţa de soluţionare se stabileşte în raport de capetele cererii de chemare în judecată explicite, iar reclamantele nu au formulat cerere de anulare a actelor administrative prin care s-au stabilit drepturile salariale.

Dispoziţiile art. 7 din Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 reglementează competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti doar în soluţionarea plângerilor formulate împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) (mai puţin, hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), emise ca urmare a parcurgerii procedurii reglementate de acest articol de lege.

Litigiul dedus judecăţii nu are ca obiect cenzurarea unui act administrativ tipic (ordinul de salarizare) sau a unui act administrativ asimilat (refuzul nejustificat al pârâţilor de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal), necircumscriindu-se prin urmare sferei contenciosului administrativ, aşa cum este definit de legiuitor prin dispoziţiile art. 2 lit. f) şi art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Reclamantele nu formulează critici de nelegalitate a actelor administrative emise de ordonatorul de credite, nu solicită anularea unor astfel de acte şi nu critică un eventual refuz de emitere a unor acte administrative prin care să se stabilească o altă salarizare, ci solicită obligarea pârâţilor la plata unor drepturi salariale pe care le consideră cuvenite şi neplătite.

Înalta Curte reţine că în cauză nu se contestă un act administrativ tipic sau asimilat pentru a fi incidente dispoziţiile Legii nr. 554/2004, litigiul este unul din categoria conflictelor de muncă, motiv pentru care în cauza dedusă judecăţii sunt incidente dispoziţiile art. 1 lit. p) şi art. 208 din Legea nr. 62/2011 şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.

Prin urmare, litigiul intrând în categoria conflictelor de muncă, Înalta Curte constată că instanţa specializată în materia dreptului muncii are competenţă materială de soluţionare, sens în care va soluţiona conflictul negativ de competenţă ivit.

Înalta Curte reţine că decizia evocată de tribunal, respectiv Decizia nr. 28/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu are relevanţă în cauza dedusă judecăţii. Aceasta întrucât considerentele acestei decizii se referă la chestiuni litigioase aflate spre soluţionare şi nu la capete de cerere, pe care întotdeauna reclamantul trebuie să le arate explicit în cererea de chemare în judecată, nefiind la latitudinea judecătorului de a subînţelege ceea ce trebuie soluţionat sau de a completa cererea de chemare în judecată.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bacău, secţia I civilă, Completul specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Iaşi, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Tribunalul Iaşi în favoarea Tribunalului Bacău, secţia I civilă, Completul specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 ianuarie 2020.