Salary indemnity claims deemed labor dispute, jurisdiction assigned to Mureș labor court.

Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Mureş, secţia civilă, reclamanţii A., B., C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Alba şi Ministerul Justiţiei, au solicitat recalcularea indemnizaţiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 09.04.2015 (data intrării în vigoare a prevederilor art. 1 alin. (1)1 din O.U.G. nr. 83/2014) şi în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferenţe de drepturi salariale în raport de indemnizaţiile procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. -O.U.G. nr. 27/2006); Repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale reprezentat de diferenţa salariată rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare începând cu 09.04.2015 şi în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare (prin obligarea pârâţilor la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare), sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plăţii efective.

Reclamanţii D., B., C., A. şi E. au depus cerere modificatoare, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâţi, pe lângă pârâţii iniţiali, şi a Curţii de Apel Cluj şi a Tribunalului Cluj numai în ceea ce o priveşte pe reclamanta A., pentru perioada 9.04.2015-19.01.2016, şi a Curţii de Apel Cluj şi a Tribunalului Maramureş numai în ceea ce o priveşte pe reclamanta E., pentru perioada 01.07.2015-30.01.2017.

F. a depus cerere de intervenţie principală, solicitând în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Alba, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună: Recalcularea indemnizaţiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.07.2015 şi în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferenţe de drepturi salariale în raport de indemnizaţiile procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. -O.U.G. nr. 27/2006); Repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale reprezentat de diferenţa salariată rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare pentru perioada 01.07.2015-30.01.2017, respectiv începând cu data de 01.12.2018 şi în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare (prin obligarea pârâţilor la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare), sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plăţii efective.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Mureş, secţia civilă

Prin sentinţa civilă nr. 634/2019 din 7 mai 2019 a Tribunalului Mureş, secţia civilă a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că cererea de chemare în judecată vizează contestarea unor acte emise în domeniul salarizării. Astfel, a apreciat instanţa că sunt aplicabile cauzei prevederile art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, respectiv art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017 şi a reţinut că potrivit acestora împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale se poate face plângere la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 682 din 28.10.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă.

Instanţa a constatat ivit un conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prevederile art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 nu sunt aplicabile cauzei de faţă, întrucât cererea de chemare în judecată nu reprezintă o plângere împotriva ordinelor sau dispoziţiilor de stabilire a drepturilor salariale, instanţa nefiind învestită cu o acţiune în anularea actelor administrative arătate.

Constatând că reclamanţii solicită obligarea pârâţilor la plata unor drepturi băneşti izvorâte dintr-un raport de serviciu, litigiul este în materia conflictelor de muncă şi este de competenţa instanţei specializate în conflicte de muncă şi asigurări sociale, respectiv a tribunalului.

II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă, Completul specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reţine că, pentru stabilirea instanţei competente material să soluţioneze cauza, întotdeauna instanţa trebuie să se raporteze la obiectul cauzei dedus judecăţii şi la dispoziţiile legale incidente în materia supusă analizei.

Înalta Curte constată că reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ a tribunalului cu o acţiune ce are ca obiect drepturi de natură salarială.

Înalta Curte constată că în cauza dedusă judecăţii nu sunt incidente prevederile art. 7 din Cap. VIII din Anexa VI a Legii nr. 284/2010, întrucât aceste dispoziţii de excepţie sunt de strictă interpretare şi nu pot fi extinse la alte litigii în legătură cu plata unor drepturi salariale.

Dispoziţiile art. 7 din Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 reglementează competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti doar în soluţionarea plângerilor formulate împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) (mai puţin, hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), emise ca urmare a parcurgerii procedurii reglementate de acest articol de lege.

Litigiul dedus judecăţii nu are ca obiect cenzurarea unui act administrativ tipic (ordinul de salarizare) sau a unui act administrativ asimilat (refuzul nejustificat al pârâţilor de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal), necircumscriindu-se prin urmare sferei contenciosului administrativ, aşa cum este definit de legiuitor prin dispoziţiile art. 2 lit. f) şi art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Reclamanţii nu formulează critici de nelegalitate a actelor administrative emise de ordonatorul de credite, nu solicită anularea unor astfel de acte şi nu critică un eventual refuz de emitere a unor acte administrative prin care să se stabilească o altă salarizare, ci solicită obligarea pârâţilor la plata unor drepturi salariale pe care le consideră cuvenite şi neplătite.

În cauză nu se contestă un act administrativ tipic sau asimilat pentru a fi incidente dispoziţiile Legii nr. 554/2004, litigiul este unul din categoria conflictelor de muncă, motiv pentru care în cauza dedusă judecăţii sunt incidente dispoziţiile art. 1 lit. p) şi art. 208 din Legea nr. 62/2011 şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa specializată în materia dreptului muncii are competenţă materială de soluţionare, sens în care va soluţiona conflictul negativ de competenţă ivit.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă, Completul specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe intervenienta în nume propriu F. şi reclamanţii A., B., C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Cluj, Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Alba şi Tribunalul Maramureş în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă, Completul specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 ianuarie 2020.