Technical manager's authorization withdrawal appeal annulled for lack of statutory cassation grounds

Şedinţa publică din data de 29 mai 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 173/2017 din 21 noiembrie 2017, pronunţată în dosar nr. x/2017, a respins excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile, ca nefondată; a admis excepţia lipsei calităţii procesual- pasive a Inspectoratului de Stat în Construcţii, excepţie invocată de acest pârât şi a respins acţiunea formulată de A., în contradictoriu cu Inspectoratul de Stat în Construcţii, Bucureşti, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă; a respins acţiunea formulată de A. împotriva Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţie Publice şi Fondurilor Europene, ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, şi admiterea cererii, aşa cum a formulat-o.

În recursul său, de altfel, neîntemeiat în drept, recurentul-reclamant A. a relevat, pe scurt, situaţia în fapt în cauză, în referire la prevederile Ordinului nr. 1895/2016 şi art. 68 alin. (1) şi (2) şi art. 70 din Procedură, şi a invocat, în esenţă, următoarele motive:

Retragerea autorizaţiei in temeiul art. 70 alin. (1) din Procedura contravine dispoziţiilor art. 9 alin. (8) din O.U.G. nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii si libertatea de a furniza servicii in România - act normative care transpune in dreptul intern prevederile Directivei 2006/123/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile in cadrul pieţei interne (publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 376 din 27 decembrie 2006) - dispozitiv potrivit cărora "Orice decizie a autorităţilor competente, inclusiv, refuzul sau retragerea unei autorizaţii, trebuie motivate corespunzător si poate fi atacata in fata instanţelor judecătoreşti, potrivit dreptului comun. Decizia de acordare a autorizaţiei nu trebuie motivată."

Totodată, susţine recurentul- reclamant, este de constatat că regula instituita prin art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 49/2009 este aceea a acordării (unui prestator) oricărei autorizaţii pe o durata nelimitată, cu excepţia cazurilor prevăzute la lit. a) - c) şi anume: a) autorizaţia se reînnoieşte automat sau se supune condiţiei îndeplinirii continue a cerinţelor; b) numărul autorizaţiilor disponibile este limitat dintr-un motiv imperative de interes general; c) o durata limitata de autorizare poate fi justificata printr-un motiv imperative de interes general. In cauza, ultimele doua situaţii nu pot fi avute in vedere, singura care poate fi discutata fiind cea de la lit. a); însă, pentru aceasta din urma - si pentru care Procedura consacra o secţiune din capitolul V si anume, secţiunea a 6-a, ""Confirmarea periodica a dreptului de practica a titularilor de autorizaţii de responsabil tehnic cu execuţia" - reclamanţii nu au solicitat anularea si nu au formulat critici.

În opinia sa, faptul că, deosebit de situaţia anularii autorizaţiei, art. 70 alin (2) din Procedura prevede posibilitatea solicitării autorizării in condiţiile noului act normativ, nu poate constitui un remediu efectiv si suficient pentru sancţiunea prevăzuta in primul alineat. Se are in vedere, pe de o parte, faptul ca dobândirea calităţii de responsabil tehnic cu execuţia se face, in acord cu dispoziţiile "Procedurii de autorizare" reglementata in capitolului V, după participarea si promovarea unui nou examen, in alte condiţii decât cele prevăzute cu titlul de excepţie de art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 49/2009. Pe de alta parte, noua Procedura reglementata prin Ordinul nr. 1895/2014 reduce semnificativ sfera persoanelor cu vocaţie la solicitarea si obţinerea autorizaţiei de responsabil tehnic cu execuţia, concluzie care rezulta din compararea dispoziţiilor art. 12 din Ordinul nr. 777/2003 cu cele ale art. 9 din Ordinul nr. 1895/2016; cu titlul exemplificativ, ar fi de menţionat următoarele: potrivit noii reglementari, posibilitatea autorizării ca responsabil tehnic cu execuţia nu mai este recunoscuta subinginerilor, ci doar inginerilor diplomaţi (studii de lunga durata); in cazul arhitecţilor, pentru care vechea reglementare cerea doar absolvirea unei facultăţi de arhitectura, noul ordin prevede ca facultatea de arhitectura sa fie completată, după caz, cu studii de maşter in domeniul construcţiilor sau, in unul sau mai multe dintre specializările menţionate tabelar in art. 8 din Ordinul 1895/2016; pentru anumite subdomenii de autorizare, pe lângă condiţiile de studii de lunga durata, se cere si deţinerea de minimum 5 ani a unei legitimaţii valabile de electrician autorizat ori instalator autorizat in domeniul gaze naturale (etc).

Se poate constata, astfel, consideră recurentul, că dacă Ordinul nr. 1895/2016 ar fi impus ca toate persoanele atestate ca responsabil tehnic cu execuţia potrivit reglementarii anterioare să corespundă cerinţelor prevăzute de art. 9 pentru a accede la calitatea de responsabil tehnic cu execuţia, consecinţa ar fi fost imposibilitatea acelora care au alte studii si specializări (care nu mai sunt prevăzute de noua procedura) de a mai obţine autorizarea; însă, în condiţiile date, prin simpla nerespectare a termenului in care ar trebui doar preschimbate atestatele vechi cu noile autorizaţii, se creează in defavoarea acelora care nu au respectat acest termen o discriminare nejustificata si disproporţionata in raport cu cei care au respectat termenul. Deopotrivă, discriminarea s-a creat, astfel cum a susţinut si reclamantul prin cererea de chemare in judecata, si prin ordinele succesive privind prelungirea valabilităţii legitimaţiilor responsabililor tehnici cu execuţia, al căror termen de valabilitate a expirat la date diferite fata de cele la care expira legitimaţia sa.

În plus, mai arată, de constatat este şi faptul că sancţiunea prevăzuta la art. 70 alin. (1) din Procedura încalcă criterii care trebuie sa stea la baza regimurilor de autorizare, criterii prevăzute de art. 9 alin. (2) lit. a)-g) din O.U.G. nr. 49/2009, cu referire la cerinţa acestor regimuri de a fi nediscriminatorii (lit. a), justificate printr-un motiv imperative de interes general (lit. b) si proporţionale in raport cu obiectivul de interes general urmărit (lit. c). Potrivit alin. (1) la art. 9, aceste criterii sunt concepute pentru a limita marja de apreciere a autorităţilor competente, astfel încât acestea să nu fie aplicate într-un mod arbitrar.

În concluzie, recurentul- reclamant consideră că pierderea calităţii de responsabil tehnic cu execuţia prin nerespectarea unui termen impus pentru preschimbarea vechilor atestate cu noi autorizaţii - iar nu pentru obţinerea autorizaţiilor - reprezintă o dispoziţie legala care se impune a fi anulată, în limitele care decurg din argumentele expuse, în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr 554/2004. Cată vreme nu s-a constatat - şi nici nu s-a motivat prin cererea de chemare în judecată - că, prin ea însăşi, obligaţia de preschimbare a atestatelor şi legitimaţiilor cu autorizaţii şi legitimaţii emise conform noii proceduri (art. III din Ordinul nr. 1985/2016), precum si procedura de preschimbare (art. 68 si art. 69 din Procedura) încalcă dispoziţii legale de ordin superior, anulate se impun a fi doar dispoziţiile care prevăd pierderea calităţii de responsabil tehnic cu execuţia, ca efect al nerespectării obligaţiei de preschimbare in termenul prevăzut in art. III din Ordinul nr. 1985/2016 si art. 68 alin. (1) din Procedură.

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 20 noiembrie 2018, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 29 mai 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

Fiind luată în examinare cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. excepţia nulităţii recursului invocată, din oficiu, de către instanţă, cât şi de intimatul- pârât Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, prin întâmpinare, din perspectiva nemotivării căii de atac, Înalta Curte urmează să o admită şi să constate nulitatea recursului, având în vedere următoarele considerente:

Prin dispoziţiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul şi condiţiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres şi limitativ reglementate prin dispoziţiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi ale art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.". Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs.", iar art. 470 alin. (5) arată că:

"În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeaşi durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).", iar conform art. 489 alin. (2) "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze argumentele reţinute de instanţă în justificarea soluţiei pronunţate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Or, în cauză, se constată că, prin cererea de recurs formulată, recurentul- reclamant nu a indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum impun dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., şi nici nu a formulat vreo critică susceptibilă de încadrare, din oficiu, în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Cerinţa legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea unei hotărâri.

În condiţiile arătate, susţinerile recurentului-reclamant nu permit analizarea sentinţei atacate din perspectiva niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., această neregularitate a cererii de recurs fiind sancţionată cu nulitatea căii de atac.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

De altfel, recurentul-reclamant nu a indicat ca temei de drept al recursului său niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., iar din dezvoltarea motivelor formulate rezultă că recurentul susţine, în esenţă, faptul că este greşită interpretarea instanţei de fond, pierderea calităţii de responsabil tehnic cu execuţia, prin nerespectarea unui termen impus pentru preschimbarea vechilor atestate cu noi autorizaţii - iar nu pentru obţinerea autorizaţiilor - reprezintă o dispoziţie legală care se impune a fi anulată, în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Aşa fiind, se constată că aspectele deduse judecăţii prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului nu se circumscriu cazurilor expres reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., fiind în realitate critici de netemeinicie ori trimiteri la prevederi de lege şi procedură, împrejurare ce echivalează cu nemotivarea recursului.

Întrucât în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar memoriul de recurs formulat de reclamantul A. nu conţine critici propriu- zise împotriva hotărârii atacate, sancţiunea care intervine este nulitatea recursului, neexistând motive de ordine publică, care să poată fi examinate din oficiu de către instanţa de recurs.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurentul-reclamant nu îndeplinesc condiţia prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv, aceea a nulităţii recursului, admiţând excepţia cu acest obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului.

Constată nulitatea recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 173/2017 din 21 noiembrie 2017, a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2020.