Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2156/2020 AI generated

Salary recalculations for public-sector staff; loss of procedural interest in cassation due to post-judgment fulfillment

Case Number Decizia nr. 2156/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the Ministry of Justice's appeal as lacking procedural interest, leaving in force the lower court's order that mandated the recalculation of the appellants' salary brackets and the payment of back wages based on specific sectoral reference values. The dispute concerned an administrative appeal against salary orders, where the public-sector employees challenged the Ministry's refusal to apply a higher sectoral reference value (405 RON) for the calculation of their integration allowances from April 9, 2015, arguing it was mandated by applicable labor legislation. The decisive legal basis was the doctrine of procedural interest under Articles 32(1)(d) and 33 of the Civil Procedure Code, which the court found to be extinguished because the defendant Ministry had voluntarily issued subsequent orders calculating and paying the disputed salary differences in accordance with the first-instance judgment before the appellate decision, thereby satisfying the plaintiffs' claims and removing the defendant's motive to contest the judgment.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015, art. 490 C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ; Salary recalculations for public-sector staff; loss of procedural interest in cassation due to post-judgment fulfillment: Prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond în mod eronat a respins excepţia inadmisibilităţii invocate de Ministerul Justiţiei, în condiţiile în care reclamanţii nu au înţeles să respecte procedura specială prevăzută de art. 7 al Anexei VI din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară, respectiv, să conteste ordinele de salarizare la data la care au constatat diferenţele salariale, aşa încât, eventuale diferenţe ar putea fi avute în vedere numai de la data la care s-a solicitat emiterea unui nou ordin.

Keywords

AI generated
salary recalculation loss of procedural interest calculation of interest procedural orders salary bracket value in dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 499 C. proc. civ
Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art.
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul- pârât a relevat, pe scurt, situaţia în fapt în cauză, şi a criticat sentinţa recurată ca fiind nelegală, în dezvoltarea motivelor de fapt şi de drept ale recursului invocând, în esenţă, următoarele motive:
art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015
23/2016 a I.C.C.J.- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31 alin.
art. 490 C. proc. civ
486, art. 490 C. proc. civ.
art. 493 C. proc. civ
106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C.
art. 248 alin. (1) din C. proc. civ
Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerentele:
art. 33 din C. proc. civ
d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.
art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ
civ., astfel că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 29 mai 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 07 august 2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâtul MINISTERUL JUSTIŢIEI, solicitând instanţei: constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a soluţiona contestaţiile ce au fost înregistrate sub nr. x/2017- în ce priveşte pe B., nr. 57/49173/2017- în ce priveşte pe A., şi nr. 58/49173/2017- în ce priveşte pe C.; anularea parţială a Ordinului nr. 1470/C, emis la data de 24.05.2017 şi emiterea unui nou ordin de salarizare pentru fiecare reclamant în parte, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015- până la 01.10.2016, sumă ce urmează a fi majorată cu 10%, având în vedere Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015, conform art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015; în subsidiar, în măsura în care se va considera că în cadrul întregii familii ocupaţionale "justiţie" nu erau în plată la data de 09.04.2015 salarii cuprinzând indemnizaţii de încadrare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, au solicitat să se aibă în vedere existenţa în plată la acel moment a unor indemnizaţii de încadrare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 347,10 RON, sumă ce urmează a fi majorată cu 10% având în vedere Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 4442 din 21 noiembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii B., A. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, şi a anulat în parte Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 1470/C/24.05.2017, în ceea ce-i priveşte pe reclamanţi, cu consecinţa obligării pârâtului la a emite reclamanţilor ordine de stabilire a drepturilor salariale individuale, astfel: - producătoare de efecte juridice în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON; - producătoare de efecte juridice începând cu data de 01.12.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 445,5 RON.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen, pârâtul MINISTERUL JUSTIŢIEI, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea sentinţei pronunţate de instanţa de fond şi respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În susţinerea recursului său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul- pârât a relevat, pe scurt, situaţia în fapt în cauză, şi a criticat sentinţa recurată ca fiind nelegală, în dezvoltarea motivelor de fapt şi de drept ale recursului invocând, în esenţă, următoarele motive:

Prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond în mod eronat a respins excepţia inadmisibilităţii invocate de Ministerul Justiţiei, în condiţiile în care reclamanţii nu au înţeles să respecte procedura specială prevăzută de art. 7 al Anexei VI din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară, respectiv, să conteste ordinele de salarizare la data la care au constatat diferenţele salariale, aşa încât, eventuale diferenţe ar putea fi avute în vedere numai de la data la care s-a solicitat emiterea unui nou ordin.

Pe fond, recurentul- pârât a susţinut că instanţa de fond, fără temei legal a admis acţiunea reclamanţilor, în sensul calculării indemnizaţiei acestora în raport de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015, în condiţiile în care la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016 nu existau în plată indemnizaţii la care să fie aplicată această VRS, în acest sens, recurentul făcând trimitere la Ordinul M.J. nr. 4680/C/2016, care, se arată, a fost emis în baza art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a I.C.C.J.- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015 şi, mai ales, ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Totodată, a mai arătat recurentul - pârât, ţinând cont de stabilirea unei noi indemnizaţii de încadrare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, folosită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii, a fost emis Ordinul M.J. nr. 219/C/01.02.2017, care a modificat Ordinul M.J. nr. 4680/C/2016, evidente fiind la speţă cele prevăzute la art. 1 alin. (1) şi art. 2 din Ordin.

În consecinţă, faţă de textele legale invocate şi având în vedere că valoarea de referinţă sectorială de 405 RON a fost folosită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii din data de 1 octombrie 2016 şi, totodată, în conformitate cu art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015, care prevede nivelul maxim în plată, se poate observa, arată recurentul, că reclamanţii nu au niciun temei legal de a pretinde aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 RON, de la 9.04.2015, în condiţiile în care această valoare de referinţă a fost folosită, deci, era în plată, din data de 1.10.2016.

Recurentul- pârât a mai susţinut că în cuprinsul art. 1 alin. (2) din Ordinul M.J. nr. 4680/C/21.12.2016 s-a prevăzut că emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale şi plata acestora urmează a se efectua după finalizarea calculelor, în urma centralizării datelor necesare comunicate de ordonatorii secundari şi terţiari de credite, menţionând, în acest sens, că reclamanţilor le-a fost comunicat Ordinul M.J. nr. 1489/C/2017, prin care, la poziţiile din Anexa la Ordin, reclamanţilor le-au fost stabilite drepturile salariale la nivel maxim, aşa cum prevede legislaţia în vigoare.

De observat, în fine, susţine recurentul, este şi faptul că, începând cu luna februarie 2017, intimaţii- reclamanţi au primit indemnizaţiile majorate cu valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, la care s-a aplicat procentul de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (1) din Ordinul M.J. nr. 219/C/01.02.2017, "pentru drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2017, urmând ca, după efectuarea calculelor în vederea stabilirii diferenţelor şi asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei, să fie plătite şi diferenţele rezultate pentru perioada anterioară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul- reclamant C. şi, respectiv, intimatele- reclamante B. şi A., au formulat întâmpinări, prin care, fără a invoca excepţii, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea sentinţei civile recurate, ca legală şi temeinică.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 20 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 29 mai 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Întrucât cauza de faţă are drept obiect emiterea unui ordin de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamantă, în stabilirea interesului procesual în susţinerea recursului se au în vedere şi evenimentele survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate, respectiv, actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinţei recurate.

Înalta Curte reţine că, potrivit înscrisurilor de la dosar, la data de 21.12.2016 şi, respectiv, 01.02.2017, recurentul- pârât Ministerul Justiţiei a emis Ordinul nr. 4680/C/2016 şi, ulterior, Ordinul nr. 219/C/2017, prin care a recalculat cuantumul indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor cuvenite intimaţilor-reclamanţi, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, şi, mai târziu, Ordinul nr. 1489/C/2017. Totodată, susţine că reclamanţilor le-au fost achitate diferenţele salariale rezultate din aplicarea acestor ordine.

În raport de aceste împrejurări, Înalta Curte reţine că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual în susţinerea recursului, având în vedere că recurentul-pârât, ulterior promovării căii de atac, şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite prin sentinţa de fond, cu efectul recunoaşterii pretenţiilor reclamanţilor.

Prin urmare, interesul de a acţiona al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca fiind lipsit de interes.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursul, ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului.

Respinge recursul declarat de recurentul- pârât MINISTERUL JUSTIŢIEI împotriva sentinţei civile nr. 4442 din 21 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2020.