Late filing of administrative appeal: loss of appeal right due to breach of 15-day statutory deadline

Şedinţa publică din data de 29 mai 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2323 din 14 iunie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a admis acţiunea promovată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului şi cu intervenientele B. şi S.C. C. S.A.; a anulat Ordinul nr. 1073/17.11.2016 emis de pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului; a admis cererile de intervenţie accesorie în favoarea reclamantei formulate de B. şi S.C. C. S.A. şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2050 RON, cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, pârâtul MINISTERUL TINERETULUI ŞI SPORTULUI, la data de 28.12.2017.

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 20 noiembrie 2018, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 29 mai 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

Fiind luată în examinare cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. excepţia tardivităţii recursului invocată, din oficiu, de către instanţă, pentru formularea acestuia cu depăşirea termenului prevăzut de lege, Înalta Curte urmează să o admită, şi să respingă recursul, ca fiind tardiv formulat, având în vedere următoarele considerente:

Prin dispoziţiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece, se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

Prin urmare, legea pretinde exercitarea căii de atac în termenul menţionat, termen legal imperativ, care are ca punct/moment de plecare data comunicării hotărârii, moment de la care se calculează termenul de 15 zile prevăzut de lege pentru formularea cererii de recurs deduse judecăţii, ce se calculează potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. (termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând la socoteală nici ziua când au început, nici ziua când s-au sfârşit acestea).

Termenul imperativ de 15 de zile, în care se poate declara recurs, este socotit de la momentul comunicării respectivei hotărâri, şi acest fapt nu este de natură a încălca sau restrânge nici un drept procesual al părţii, iar, potrivit dispoziţiilor art. 487 alin. (1) teza I C. proc. civ., recursul se motivează în termenul de declarare a recursului, fapt care nu este de natură a încălca sau restrânge nici un drept procesual al părţii.

Potrivit art. 180 C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanţă şi reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură. De asemenea, în conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 2 din acelaşi act normativ, când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte.

În situaţia nerespectării unui termen procedural, devin aplicabile dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd următoarele: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Din verificarea lucrărilor dosarului, se constată că sentinţa instanţei de fond a fost comunicată recurentului- pârât la data de 04 decembrie 2017 şi, în aplicarea prevederilor legale anterior redate, reiese că termenul pentru exercitarea recursului s-a împlinit la data de 20 decembrie 2017. Or, conform datei menţionate în email-ul de expediere, recursul a fost exercitat la 28 decembrie 2017 .

Prin urmare, recursul a fost declarat cu încălcarea termenului legal, imperativ şi de decădere prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004, partea neinvocând nicio împrejurare mai presus de voinţa sa care să o fi împiedicat în exercitarea căii de atac.

Or, neexercitarea dreptului procesual- în speţă, a recursului- în cadrul termenului imperativ stabilit de lege, atrage sancţiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care este decăderea, iar consecinţa este rămânerea definitivă a hotărârii pe data expirării termenului, astfel încât, aceasta nu mai poate fi analizată.

Legea procesual civilă reglementează şi situaţia în care partea, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, a fost în imposibilitate de exercitare în termenul legal a unui act procedural, caz în care devin aplicabile dispoziţiile art. 186 ce dispun: "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. (3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Or, Înalta Curte constată că, în speţă, recurentul- pârât nu a solicitat repunerea sa în termen.

În ce priveşte calculul termenului, vor fi aplicate dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care dispun în sensul că:

"Când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte.

Având în vedere această situaţie, cât şi dispoziţiile art. 185 C. proc. civ., potrivit cărora, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea părţii din dreptul de a exercita această cale extraordinară de atac, conform art. 185 alin. (1) teza I C. proc. civ., afară de cazul când legea dispune altfel -ceea ce, în cauză, nu se poate reţine-, sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei -ceea ce, în cauză, nu s-a susţinut-, Înalta Curte urmează a da eficienţă textului de lege sus- evocat şi, pe cale de consecinţă, a admite excepţia tardivităţii invocată din oficiu şi a respinge recursul declarat de recurentul- pârât Ministerul Tineretului şi Sportului, ca fiind tardiv formulat.

Prin aplicarea acestor dispoziţii, imperative, nu se poate considera o încălcare a dreptului la o cale efectivă de atac (art. 6 şi 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului). În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că liberul acces la justiţie nu reprezintă un drept absolut, exerciţiul acestuia fiind supus unor limite şi condiţii de procedură prevăzute de dreptul intern, cum sunt cele referitoare la nerespectarea termenelor procedurale, situaţie regăsită în speţa de faţă.

Aşa fiind, având în vedere aspectele prezentate, Înalta Curte constată că recursul nu îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii, nerespectarea termenului de declarare a recursului prevăzut de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 atrăgând aplicarea prevederilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în temeiul cărora recursul va fi respins, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia tardivităţii invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât MINISTERUL TINERETULUI ŞI SPORTULUI împotriva sentinţei civile nr. 2323 din 14 iunie 2017, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2020.