Extinguishment of judicial interest in administrative salary litigation due to post-judicial compliance with court-ordered remuneration adjustments

Şedinţa publică din data de 29 mai 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 07 octombrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIŢIEI, contestaţie împotriva Ordinului nr. 2254/C/10.06.2016 emis de pârât, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună: anularea Ordinului contestat; obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin, prin care să se stabilească, începând cu data de 01.06.2016, pentru clasa de salarizare 103, gradaţia 4, un cuantum al salariului de bază de 8.966 RON, un cuantum al sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 1.345 RON şi un cuantum al sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului pentru păstrarea confidenţialităţii de 1.258 RON, conform Ordinului M.J. nr. 3522/C/28.09.2016, precum şi obligarea pârâtului la plata diferenţelor salariale rezultate dintre drepturile salariale stabilite la nivel maxim conform Ordinului M.J. nr. 3522/C/28.09.2016 şi cele încasate, pentru perioada 01.06.2016 - 31.07.2016.

La data de 07.12.2016, reclamanta A. a depus la dosar cerere de modificare al celui de-al treilea capăt de cerere, prin care a solicitat: obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să aloce fondurile necesare plăţii diferenţelor salariale rezultate dintre drepturile salariale stabilite la nivel maxim conform Ordinului MJ nr. 3522/C/28.09.2016 si cele încasate, pentru perioada 01.06.2016-31.07.2016.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2557 din 23 iunie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a admis acţiunea modificată, astfel cum a fost formulată, de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIŢIEI; a anulat Ordinul nr. 2254/10.06.2016 emis de pârâtul Ministerul Justiţiei; a obligat pârâtul să emită reclamantei Ordin de încadrare salarială cu aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 pentru perioada 01.06.2016- 31.07.2016; a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să aloce fondurile necesare plăţii diferenţelor salariale şi a obligat pârâtul la plata diferenţelor salariale rezultate dintre drepturile salariale stabilite la nivel maxim şi cele încasate, pentru perioada 01.06.2016- 31.07.2016.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen, pârâtul

MINISTERUL JUSTIŢIEI, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei pronunţate de instanţa de fond şi respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect.

În susţinerea recursului său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul- pârât a relevat situaţia în fapt în cauză, şi a criticat sentinţa recurată ca fiind nelegală şi netemeinică, în dezvoltarea motivelor de fapt şi de drept ale recursului invocând, în esenţă, următoarele motive:

În primul rând, instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată cu ignorarea actelor administrative emise de către Ministerul Justiţiei începând cu data de 21.12.2016, data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, recurentul făcând trimitere, în acest sens, la Ordinul M.J. nr. 4680/C/2016, care, se arată, a fost emis în baza art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a I.C.C.J.- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015 şi, mai ales, ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Totodată, a mai arătat recurentul - pârât, având în vedere că Decizia nr. 794/2016 a CCR face referire la nivelul maxim pentru fiecare funcţie, pe familie ocupaţională, începând cu 1 octombrie 2016, la nivelul I.C.C.J. valoarea de referinţă sectorială de 405 RON a fost acordată urmare adoptării Ordinului Preşedintelui I.C.C.J. nr. 283/25.10.2016, astfel încât, începând cu această dată, se poate face raportarea la un salariu în plată pe familie ocupaţională (respectiv, la un V.R.S. de 445,5 RON), lucru care s-a realizat, prin emiterea Ordinului M.J. nr. 219/2017.

Mai mult, recurentul- pârât învederează că în data de 24.05.2017 a fost emis noul Ordin privind salarizarea intimatei- reclamante, în speţă, Ordinul M.J. nr. 1490/24.05.2017, în aplicarea Ordinelor M.J. nr. 4860/C/2016 şi nr. 219/C/2017, prin care au fost stabilite noile cuantumuri ale indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi ale sporurilor aferente acestora.

În concluzie, susţine recurentul- pârât, intimatei- reclamante i s-a stabilit indemnizaţia la nivel maxim pentru perioada 01.06.2016- 31.07.2016, respectiv, în cuantumul de 11.569 RON, aşa încât, instanţa de fond trebuia să constate că a rămas fără obiect cererea privind anularea Ord. M.J. nr. 2254/C/10.06.2016, obligarea ministrului justiţiei de a emite un nou ordin privind recalcularea indemnizaţiei de încadrare pentru perioada respectivă potrivit art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015.

În altă ordine de idei, recurentul- pârât apreciază că în mod greşit instanţa de fond a obligat Ministerul Justiţiei la plata diferenţelor rezultate dintre drepturile salariale stabilite la nivel maxim şi cele încasate pentru perioada 01.06.2016- 31.07.2016, sub acest aspect, făcând trimitere şi la Decizia nr. 13 din 13.06.2016 pronunţată în Recursul în interesul legii în dosarul nr. x/2016 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Mai mult, a arătat recurentul- pârât, ca urmare a aprobării bugetului în forma rectificată, la acest moment s-au achitat diferenţele salariale stabilite prin raportare la nivelul maxim pentru funcţia similară începând cu data de 9.04.2015, conform dispoziţiilor Ordinului M.J. nr. 4860/C/2016, operaţiune realizată în cazul intimatei- reclamante de către Tribunalul Bucureşti.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 20 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 29 mai 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Întrucât cauza de faţă are drept obiect emiterea unui ordin de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamantă, în stabilirea interesului procesual în susţinerea recursului se au în vedere şi evenimentele survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate, respectiv, actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinţei recurate.

Înalta Curte reţine că, potrivit înscrisurilor de la dosar, la data de 21.12.2016 şi, respectiv, 24.05.2017, recurentul- pârât Ministerul Justiţiei a emis Ordinul nr. 4680/C/2016 şi, ulterior, Ordinul nr. 1490/C/2017, prin care a recalculat cuantumul indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor cuvenite intimatei-reclamante, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015. Totodată, susţine că reclamantei i-au fost achitate diferenţele salariale rezultate din aplicarea acestui ordin.

În raport de aceste împrejurări, Înalta Curte reţine că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual în susţinerea recursului, având în vedere că recurentul-pârât, ulterior promovării căii de atac, şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite prin sentinţa de fond, cu efectul recunoaşterii pretenţiilor reclamantei.

Prin urmare, interesul de a acţiona al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca fiind lipsit de interes.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursul, ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului.

Respinge recursul declarat de recurentul- pârât MINISTERUL JUSTIŢIEI împotriva sentinţei civile nr. 2557 din 23 iunie 2017, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2020.