Reclassification of IT specialists as auxiliary staff under public salary law: violation of equality and acquired rights principles

Şedinţa publică din data de 28 mai 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data 11.12.2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a -VIII - a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au solicitat anularea Hotărârii nr. 36 din 19 octombrie 2017 a Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care s-a dispus respingerea contestaţiilor prin care au solicitat încadrarea în baza Legii nr. 153/2017 şi, subsecvent, anularea Deciziei nr. 67/10.08.2017 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, reîncadrarea reclamanţilor în grila de salarizare, prevăzută de cap. I lit. A) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce priveşte salariul de bază. S-a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

La termenul de judecată din data de 22.03.2018 reclamanţii au formulat cerere de sesizare a Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (2) din Secţiunea 4 şi art. 22 alin. (1)-(4) din Secţiunea 6 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 1708 din 5 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (2) din Secţiunea 4 şi art. 22 alin. (1)-(4) din secţiunea 6 din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

S-a respins cererea de suspendare a judecării cauzei ca neîntemeiată, s-a respins acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, ca neîntemeiată şi s-a respins cererea de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii A. şi de B. întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii şi rejudecând cauza să se dispună admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

În motivarea opţiunii sale procesuale recurenţii reclamanţi au susţinut următoarele:

1.3.1. În privinţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se susţine că instanţa de fond a analizat în mod lacunar a motivelor de nelegalitate invocate în plângerea formulată.

Reclamanţii au invocat în susţinerea cererii lor încălcarea principiului egalităţii, al transparenţei mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, al ierarhizării şi importanţei valorilor sociale, al nediscriminării, etc. Totodată, au făcut referire la încălcarea unor principii de rang constituţional, mai exact, principiul drepturilor câştigate, al egalităţii în drepturi, al încrederii legitime, argumentând totodată şi aspectul restrângerii unor drepturi prin prisma art. 53 din Constituţie.

În considerente hotărârii, pe lângă faptul că o parte din aceste principii nu au fost deloc argumentate, cu privire la cealaltă parte, instanţa s-a pronunţat de o manieră sumară.

Obligaţia de motivare a unei hotărâri reprezintă o garanţie a dreptului la un proces echitabil, şi trebuie înţeleasă din prisma art. 425 C. proc. civ., ca fiind o obligaţie ce incumbă instanţei odată cu soluţionarea unei cauze. Dispoziţiile textului sunt imperative, astfel că neîndeplinirea unora dintre exigenţele sale poate atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 174 şi urm. C. proc. civ.

În acest context, instanţa de fond avea obligaţia de a analiza în mod concret, dacă principiile invocate au fost încălcate prin actul administrativ emis precum şi, dacă prin încălcarea acestora s-a produs o vătămare.

Cu toate acestea, în considerentele hotărârii se menţionează doar că încălcarea unor principii al egalităţii în drepturi, al drepturilor câştigate, al securităţii juridice precum şi al restrângerii unor drepturi vor fi valorificate în procedura de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate. Mai exact, instanţa s-a degrevat de obligaţia de analizare a nerespectării lor, pe considerentul unei viitoare analize din partea Curţii Constituţionale.

O atare motivare nu poate fi considerată ca fiind temeinică, încălcând în mod grav şi dreptul reclamanţilor la apărare. Reţinerile instanţei s-au limitat la aproximativ o pagină, în care aceasta, în mod lacunar, a indicat jurisprudenţa CEDO pe care a avut-o în vedere, şi care, nu este aplicabilă în totalitate în prezenta cauză. Referitor la restul argumentelor aduse de reclamanţi, s-a făcut doar o analiză lato sensu a celor indicate, menţionându-se că deciziile de încadrare sunt emise cu respectarea Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin simplul fapt că respectă grila de salarizare menţionată.

În acest sens, recurenţii fac trimitere la jurisprudenţa I.C.C.J. şi a Curţii Constituţionale în materie.

1.3.2. Cu privire la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 se arată că în argumentarea soluţiei de respingere a plângerii instanţa a constatat doar că, salarizarea reclamanţilor este reglementată de Capitolul II, Anexa V - Familia ocupaţională e funcţii bugetare Justiţie, iar Decizia de încadrare s-a realizat în conformitate cu prevederile grilei de salarizare stabilite pentru personalul auxiliar, la pct. 1-9.

Indiferent de aspectul analizării încălcării principiilor de către Curtea Constituţională, instanţa de fond avea obligaţia statuării asupra aspectelor indicate.

În această ordine de idei, se apreciază că judecătorul român trebuie sa determine dacă, într-un caz concret, aplicarea legii produce efecte contrare Constituţiei şi normelor europene. Acest lucru se poate face numai în funcţie de circumstanţele concrete ale speţei, iar nu, în general şi în mod abstract.

În cauză, se pune aşadar problema nelegalităţii hotărârii din perspectiva aplicării greşite a normelor de drept material cuprinse în Legea nr. 153/2017, prin ignorarea principiilor de rang constituţional, dintre care se aminteşte de principiul egalităţii în drepturi, al drepturilor câştigate şi principiul securităţii juridice.

Cu privire la principiul egalităţii în drepturi se arată că, decizia ce a fost contestată, încalcă acest principiu, având în vedere tratamentului egal care se aplică specialiştilor IT, cu un nivelul de salarizare, egal cu cel al grefierilor, deşi situaţia relevantă este diferită.

Egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice nu implică ideea de standardizare, de uniformizare, de înscriere a tuturor cetăţenilor sub semnul aceluiaşi regim juridic, indiferent de situaţia naturală sau socio-profesională a acestora. Dimpotrivă, principiul egalităţii presupune ca la situaţii egale să se aplice un tratament juridic egal.

În acelaşi timp, acest principiu se referă şi la faptul că permite diferenţierea în tratament juridic atâta timp cât egalitatea nu este naturală, deoarece impunerea unui tratament juridic egal, în această situaţie, ar însemna discriminare. Altfel spus, situaţiilor egale să le corespundă un tratament juridic egal: la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Egalitatea în acest mod este respectată dacă se aplică un tratament diferenţiat celor aflaţi în situaţii care sunt relevant diferite.

Pornind de la noţiunea de tratament egal aplicabil în situaţii relevante distincte, se menţionează că specialiştii IT, deşi se află într-o poziţie de ierarhizare superioară grefierilor, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 87/2008, prin noua lege a salarizării, respectiv Legea nr. 153/2017 li se aplică un tratament egal cu cel al grefierilor.

O asemenea măsură nu este justificată de un motiv obiectiv şi rezonabil, astfel cum ar fi necesar pentru ca tratamentul egal să nu fie considerat o încălcare a principiului egalităţii.

Dimpotrivă, această asimilare salarială, nu are nicio raţiune juridică sau economică, constituind doar o revenire nejustificată la nivelul salarial deţinut anterior Legii nr. 97/2008, respectiv cu mult inferior faţă de cel deţinut.

În ce priveşte principiul drepturilor câştigate Curtea Constituţională a statuat în decizii anterioare, că ridicarea principiului neretroactivităţii legii la rang de principiu constituţional, se justifică prin faptul că asigură în cele mai bune condiţii securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept.

În ceea ce priveşte criteriul drepturilor câştigate, s-a apreciat că o lege este retroactivă dacă aduce atingere drepturilor câştigate sub imperiul legii vechi.

Ca atare, este necesar ca legea nouă să aducă atingere unuia dintre elementele constitutive ale dreptului subiectiv câştigat sub legea veche pentru a fi în prezenţa unei legi retroactive.

Cu privire la această teorie, Curtea Constituţională a fost investită în mai multe rânduri, în sfera drepturilor salariale sau sociale. Optica Curţii este deosebit de relevantă sub acest aspect. Pe de o parte, există situaţii în care Curtea a considerat că se impune aplicarea principiului drepturilor câştigate, cum este Decizia nr. 120 din data de 15.02.2007, în ipoteza recalculării pensiilor. Pe de altă parte, într-o serie de decizii prin care a fost chemată să se pronunţe asupra incidenţei principiului drepturilor câştigate, cum este de pildă, Decizia nr. 1601 din 9 decembrie 2010, în care Curtea a apreciat că, nu se poate reţine că acordarea salariului într-un anumit cuantum, ar constitui un "drept câştigat", acesta putând fi modificat pentru viitor printr-o lege ulterioară.

Cu toate că, în această privinţă instanţa a menţionat că Legea nr. 153/2017 nu produce efecte retroactive şi că, în cazuri concrete Curtea Europeană a făcut distincţie între dreptul de a continua să primeşti în viitor un salariu într-un cuantum şi dreptul de a primi efectiv salariul câştigat pentru o perioadă de timp în care munca a fost prestată, se apreciază că, aceste susţineri nu au incidenţă în litigiul de faţă.

Pe de-o parte, nu s-a solicitat în niciun moment să li se acorde salariul pentru munca efectiv prestată, ci, întreaga plângere a vizat modalitatea de încadrare în baza noii legi a salarizării unde s-a arătat că, efectul acestei încadrări îl constituie asimilarea din punct de vedere salarial personalului auxiliar al instanţei, cu consecinţa diminuării considerabile a indemnizaţiei salariale.

Este adevărat că, Convenţia E.D.O nu conferă dreptul de a continua să primeşti un salariu într-un anume cuantum, însă, în speţa de faţă este pusă în discuţie o pierdere totală a unui drept şi nu o restrângere temporară a acestuia, cum era cazul în jurisprudenţa indicată de instanţă.

Ca atare, se apreciază că, în situaţia lor aceste imperative nu sunt îndeplinite, având în vedere că diminuarea salarială nu a fost justificată prin prisma legii salarizării. Ba mai mult, din întreaga expunerea de motive a Legii nr. 153/2017, unicul scop al acesteia a fost de creştere a veniturilor salariale a persoanelor plătite din fonduri publice până în anul 2022, iar nu, de diminuare a acestora.

Dobândirea unui statut juridic distinct de cel al grefierilor, din perspectiva ierarhizării funcţiilor, şi care a demarat o dată cu adoptarea Legii nr. 97/2008, reprezintă un drept câştigat, ce nu poate fi negat sau înlăturat.

Or, prin Legea nr. 153/2017 se desfiinţează definitiv statutul juridic superior de care se bucurau specialiştii IT, asimilaţi celorlalţi specialişti din cadrul parchetelor (înalţi specialişti în tehnologia informaţiei) prin încadrarea acestora exclusiv în categoria personal auxiliar de specialitate.

Cu alte cuvinte, nu doar că drepturile salariale sunt puternic diminuate, ceea ce determină o restrângere a dreptului la salariu, componentă a dreptului la muncă, ci este afectat însăşi dreptul subiectiv câştigat în baza Legii nr. 97/2008, respectiv acela de a beneficia de un statut special, din categoria specialiştilor în domeniul informatic, şi nu a grefierilor. Prin plasarea specialiştilor IT în grila de salarizare a grefierilor, se ignoră total scopul adoptării iniţiale a Legii nr. 97/2008, care viza implementarea unui nivel salarial şi a unui statut juridic distinct grefierilor informaticieni, prin încadrarea lor în categoria specialiştilor. Cu alte cuvinte, Legea nr. 153/2017 retroactivează în dauna specialiştilor IT, cărora li se aduce atingere dreptului de a fi asimilaţi celorlalţi specialişti din domeniul informatic.

Cu privire la principiul încrederii legitime/principiul securităţii juridice, apreciem că şi acesta a fost încălcat în cazul de faţă. Este de notorietatea că printre elementele specifice principiului securităţii juridice se regăseşte şi obligaţia impusă legiuitorului de a redacta acte normative care să îndeplinească anumite exigenţe: claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate.

În ceea ce priveşte situaţia specialiştilor IT, interesează în special condiţia ca actul normativ să fie unul clar şi previzibil, astfel încât, cetăţeanul să dispună de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat, şi să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie să fie în acelaşi timp, accesibilă şi previzibilă .

În atare condiţii, se reiterează că, scopul adoptării acestor norme a fost de creştere salarială, care să se producă treptat până în anul 2022. Astfel, este departe de orice realitate situaţia creată prin reîncadrarea cestora şi însuşi principiul previzibilităţii normelor care, cu toate că stă la baza acestei legi, nu a fost respectat.

Referitor la cele reţinute cu privire la principiile stabilite prin Legea nr. 153/2017, Curtea de Apel a constatat sumar că acestea au fost avute în vedere de legiuitor la momentul stabilirii nivelului salarizării pentru fiecare categorie profesională în parte şi nu pot determina încadrarea acestora în altă grilă de salarizare decât cea stabilită pentru categoria profesională din care fac parte.

În sprijinul afirmaţiilor sale, Curtea face referire la decizia Curţii Constituţionale nr. 818/3 iulie 2018, prin care s-au interpretat dispoziţiile art. 1 şi 27 din O.G. nr. 137/2000, în sensul în care aceste dispoziţii ar fi neconstituţionale în măsura în care ar permite ca instanţele judecătoreşti să aibă competenţa de a anula sau refuza aplicarea unor acte normative, cu putere de lege.

Se aprecizaă că, argumentele instanţei depăşesc cadrul cu care aceasta a fost investită şi nu au aplicabilitate în cauză. Instanţa a fost chemată să constate dacă în concret, încadrarea recurenţilor cu consecinţa asimilării din punct de vedere salarial grefierilor, respectă litera şi spiritul legii.

Ca atare, atât din punct de vedere al principiului nediscriminării, cât şi din punct de vedere al celorlalte principii, instanţa avea obligaţia de a statua dacă litera şi spiritul acestora au fost respectate în prezenta cauză, pronunţându-se asupra aplicării şi interpretării concrete a acestora în speţa dedusă judecăţii.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinare pârâtul intimat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a solicitat respingerea recursului reclamanţilor ca fiind nefondat, în aprecierea sintetică că hotărârea instanţei de fond este motivată, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept materila aplicabile.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

2.1. Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că recursul reclamanţilor este nefondat pentru următoarele considerente:

2.2.1. Referitor la motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa de control judiciar reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor, fiind afectată de viciul nelegalităţii hotărârea care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Sub acest aspect se constată că hotărârea instanţei de fond răspunde cerinţei argumentării soluţiei adoptate, considerentele acesteia conţinând analiza complexă şi detaliată a motivelor de nelegalitate a actului administrativ contestat, cu luarea în considerare şi diseminarea apărărilor părţilor împrocesuate.

Faptul că instanţa de fond nu a analizat în cauză pertinenţa principiilor invocate de reclamanţi în susţinerea cererii de chemare în judecată s-a datorat în principal împrejurării că de aceste linii directoare ale dreptului reclamanţii s-au prevalat şi în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate cu care instanţa de fond a sesizat Curtea Constituţională, că în mare măsură aceste principii sunt de rang constituţional, iar înlăturarea din fondul normativ al unei norme juridice cuprinsă într-o lege pentru încălcarea acestor principii este de competenţa exclusivă a instanţei constituţionale.

Pe de altă parte, analiza principiilor invocate se impunea în faţa instanţei de fond numai cu caracter subsidiar, în situaţiile nereglementate de lege, întrucât conform art. 1 alin. (2) din C. civ. numai în acest caz principiile de drept pot constitui izvoare de drept, fiind în măsură să constituie temeiul unei pretenţii determinate.

Or, drepturile salariale ale reclamanţilor sunt reglementate prin lege, instanţa de fond analizând şi argumentând legalitatea deciziei de reîncadrare salariale în raport de dispoziţiile legale pentru a căror executare în concret a fost emisă.

Prin urmare, este nefondată această critică de nelegalitate.

2.2.2. Referitor la motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), indicat, de asemenea, ca temei de drept al recursului, instanţa de control judiciar reţine, de asemenea, că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, că se dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile sau se dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

Din examinarea criticilor din cererea de recurs rezultă că nu s-a relevat încălcarea sau aplicarea greşită a vreunei norme de drept material în soluţionarea cererii de chemare în judecată.

Reclamanţii au reiterat în faţa instanţei de recurs încălcarea principiului egalităţii în drepturi, principiului drepturilor câştigate şi cel al securităţii juridice, însă nu de către instanţa de fond, ci de legiutor prin adoptarea Legii nr. 153/2017, care a constituit temeiul juridic al deciziei nr. 67 din 10.08.2017 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia de reîncadrare salarială a reclamanţilor şi al hotărârii Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia nr. 36 din 19.10.2017 adoptată în soluţionarea contestaţiei reclamanţilor.

Or, obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de anularea unui act administrativ unilateral emis de angajatorul reclamanţilor în temeiul legii, fiind analizată de instanţa de fond legalitatea acestuia din perspectiva respectării normelor juridice edictate pentru valabila sa emitere, constatându-se în mod just că salarizarea în cazul acestora este reglementată prin dispoziţiile Capitolului II "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor" capitol plasat în anexa V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională din Legea nr. 153/2017, încadrarea reclamanţilor realizându-se în conformitate cu prevederile grilei stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate, la pct. 1-9.

De fapt, reclamanţii tind ca, prin validarea aplicabilităţii principiilor enunţate, să fie înlăturate normele aplicabile situaţiei lor şi aplicarea în privinţa determinării componentei lor salariale a unor dispoziţii legale incidente altei categorii socio - profesionale din familia ocupaţională "Justiţie", în speţă procurori, după criterii care scapă instanţei de control judiciar, solicitare care în aparenţă contravine tuturor principiilor de care se prevalează reclamanţii în susţinerea cererii.

În concluzie, constatându-se că nici acest motiv de nelegalitate nu este fondat, se poate aprecia că în mod legal s-a dispus respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţi, hotărârea instanţei de fond fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor Legii nr. 153/2017.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele expuse de fapt şi de drept expuse, soluţia adoptată de judecătorul fondului este legală, astfel că, pentru menţinerea ei, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul formulat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva sentinţei nr. 75 din 26 aprilie 2018 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de A. şi de B. împotriva sentinţei nr. 1708 din 5 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 mai 2020.