Cassation nullity for failure to articulate specific grounds of appeal in insurance guarantee fund dispute

Şedinţa publică din data de 28 mai 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 22.01.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia A VIII A contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE a ASIGURAŢILOR, contestaţie împotriva Deciziei nr. 12212/22.12.2017, emisă de către pârât, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la plata diferenţei de 49.317,47 RON, sumă ce reprezintă diferenţa de despăgubire până la concurenţa contravalorii reparaţiilor necesare aducerii la parametrii funcţionali de dinaintea procedurii evenimentului asigurat a autovehiculului proprietatea reclamantului.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 2274 din 15 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, ca neîntemeiată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a formulat recurs.

3. Decizia instanţei de recurs

4.1. Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ.

Instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

4.2. Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.3. Raportat cu cele reţinute, Înalta Curte apreciază necesar a fi sintetizate circumstanţele cauzei şi cuprinsul hotărârii judecătoreşti atacate.

Înalta Curte constată că, memoriul de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Recurentu-reclamant nu circumstanţiază în niciun mod critica sa, în sensul că hotărârea primei instanţe ar fi pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile cauzei, limitându-se la a relua aspectele prezentate în cuprinsul acţiunii introductive de instanţă.

Reţine instanţa de control judiciar că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.

O atare critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs.

4.4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de A. împotriva sentinţei nr. 2274 din 15 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 mai 2020.