Romanian ministry's duplicate financial correction for same procurement irregularities annulled; university prevails on ne bis in idem

Şedinţa publică din data de 28 mai 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 16.01.2018, sub număr de dosar x/2018, reclamanta Universitatea Politehnica Timişoara a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, anularea Notei de constatare nr. x/02.08.2017, prin care s-a stabilit în sarcina Universităţii Politehnica Timişoara un debit în cuantum total de 67.622,36 RON; anularea Deciziei nr. 17/CA/08.11.2017, prin care s-a respins contestaţia formulată de Universitatea Politehnică Timişoara împotriva Notei de constatare nr. x/02.08.2017.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 97 din 18 aprilie 2018, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta Universitatea Politehnica Timişoara în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, cu sediul în Bucureşti, a anulat Nota de constatare nr. x/02.08.2017 şi Decizia nr. 17/CA/08.11.2017, ambele acte emise de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice şi a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 50 de RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Motivând calea de atac exercitată în cauză, recurenta susţine că hotărârea primei instanţe este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în cauză.

În acest sens, recurenta arată că în mod greşit a admis instanţa fondului acţiunea reclamantei.

În esenţă, prima instanţă a procedat la anularea notei de constatare nr. x din 22.02.2017 pentru motivul că în cauză există autoritate de lucru judecat, raportat la faptul că reclamanta a mai făcut obiectul unei verificări asupra aspectelor efectele cercetate prin nota de constatare nr. x din 22.02.2017, fiind emisă anterior nota de constatare nr. x/22.02.2017, act ce a fost anulat prin sentinţa civilă pronunţată în dosarul nr. x/2017.

Arată recurenta că în mod greşit a reţinut instanţa fondului existenţa autorităţii de lucru judecat în cauză şi aceasta întrucât prin nota de constatare nr. x/22.02.2017 au fost analizate şi alte contracte iar sentinţa civilă nr. 299/2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, nu este definitivă, fiind atacată cu recurs de către organismul intermediar POSDRU la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recurs ce nu a fost soluţionat.

În continuare, recurenta pârâtă reiterează argumentele promovate în faţa instanţei prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, raportat la care apreciază că nota de constatare criticată în prezenta acţiune este legal şi fundamentat întocmită, solicitând rejudecarea cauzei, în sensul respingerii acţiunii reclamantei, ca fiind neîntemeiată.

1.4 Apărări şi excepţii invocate în raport de recursul exercitat

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata reclamantă a invocat excepţia nulităţii recursului, în condiţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că niciunul din motivele invocate de recurenta pârâtă nu se circumscrie motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. iar în subsidiar, consideră nefondat recursul exercitat în cauză, apreciind că sentinţa civilă criticată este legală şi temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Soluţionând, în prealabil, excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata reclamantă, Înalta Curte constată că este nefondată, întrucât criticile la adresa hotărârii, din perspectiva greşitei reţineri a autorităţii de lucru judecat, pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Argumentele dezvoltate de recurenta pârâtă pe marginea legalităţii şi temeiniciei deciziei de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva Notei de constatare nr. x/02.08.2017 nu pot fi încadrate, într-adevăr, în niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., însă o atare împrejurare nu poate conduce la soluţia anulării recursului, în contextul în care calea de atac cuprinde o critică de legalitate veritabilă şi anume cea prevăzută de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

În plus, trebuie subliniat faptul că apărările formulate de recurenta pârâtă în scopul susţinerii temeiniciei şi legalităţii actelor contestate în cauza de faţă pot fi analizate numai în eventualitatea rejudecării fondului, de către prima instanţă, în cazul casării cu trimitere spre rejudecare sau chiar de către instanţa de recurs, în cazul casării cu reţinere spre rejudecare, ambele ipoteze presupunând, însă, admiterea recursului declarat în cauză.

Prin urmare, instanţa de control judiciar, respingând excepţia nulităţii recursului, va examina calea de atac exclusiv în limitele criticii considerate admisibile în controlul de legalitate exercitat în recurs, respectiv cea prevăzută de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Examinând criticile formulate de recurenta pârâtă la adresa legalităţii sentinţei civile nr. 97 din 18 aprilie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub acest aspect, Înalta Curte constată recursul ca fiind nefondat, urmând a-l respinge în consecinţă, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Sintetizând circumstanţele cauzei, Înalta Curte constată că reclamanta Universitatea Politehnica Timişoara a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, anularea deciziei nr. 17/CA/08.11.2017, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de Universitatea Politehnica Timişoara împotriva notei de constatare nr. x/02.08.2017 şi, în consecinţă, anularea notei de constatare şi exonerarea reclamantei de obligaţia de plată a creanţei în cuantum total de 67.622,36 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 97 din 18 aprilie 2018, Curtea de Apel Timişoara a admis acţiunea reclamantei şi a anulat actele deduse controlului de legalitate, constatând, în primul rând, că în cauză există autoritate de lucru judecat.

Astfel, în cursul anului 2017, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a efectuat un control în temeiul prevederilor art. 20 alin. (2) lit. d) pct. 2 din O.U.G. nr. 66/2011, în urma transmiterii suspiciunii de neregulă de către Autoritatea de Certificare şi Plată prin adresa nr. x/21.03.2017, înregistrată la nivelul Ministerului Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Inspecţie Economico-financiară sub nr. x/21.03.2017.

Suspiciunea menţionată viza modul de desfăşurare a achiziţiilor publice vizând servicii de cazare hotel, respectiv servicii de restaurant şi de servire a mâncării, contractate de partenerul reclamantei Universitatea Politehnica Timişoara prin contractele nr. x/12.06.2012 şi nr. y/19.06.2012, în baza proiectului "Reţea transnaţională educaţională privind orientarea, consilierea şi practica pentru carieră, corelate cu piaţa muncii, în societatea A.", finanţat prin Contractul de finanţare nr. x.

Prin Nota de constatare nr. x/02.08.2017 pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, în urma controlului efectuat, a stabilit o corecţie financiară de 10% din valoarea fiecărui contract economic analizat.

A reţinut instanţa fondului faptul că reclamanta Universitatea Politehnica Timişoare a mai făcut obiectul unui control, efectuat de o altă autoritate, respectiv CNDIPT - OI POSDRU, care a emis nota de constatare nr. x/22.02.2017, prin care s-au reţinut aceleaşi nereguli, fiind aplicată aceeaşi corecţie financiară. Nota de constatare nr. x/22.02.2017 şi Decizia nr. 89/04.05.2017 emisă în soluţionarea contestaţiei administrative au făcut obiectul dosarului nr. x/2017, fiind anulate prin sentinţa civilă 299/16.10.2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.

În atare context, prima instanţă apreciază că în cauză a intervenit autoritatea de lucru judecat, în condiţiile art. 430 alin. (4) C. proc. civ., motiv suficient pentru a se proceda la anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva notei de constatare a neregulii nr. 5076/02.08.2017.

În al doilea rând, instanţa fondului arată că şi în absenţa unei soluţii definitive în dosarul nr. x/2017, nelegalitatea actelor administrative contestate în cauza de faţă se impune a fi constatată din perspectiva încălcării principiului " ne bis in idem", apreciind că în cauză este demonstrată dubla sancţionare a reclamantei.

În acest sens, curtea de apel arată că ambele controale analizate au fost desfăşurate în baza suspiciunii de neregulă transmise de Autoritatea de Certificare şi Plată, însă cele două autorităţi emitente ale actelor de constatare a neregulii, respectiv CNDIPT - OI POSDRU şi Ministerul Finanţelor Publice, nu şi-au corelat cele două controale fiind create premizele aplicării unei duble sancţiuni pentru aceeaşi faptă imputată, cu încălcarea principiului de drept "ne bis in idem", tradus ca interzicând aplicarea sancţiunii legale de mai multe ori pentru aceeaşi faptă.

Prin urmare, întrucât corecţia financiară aplicată de Ministerul Finanţelor Publice prin actul atacat în prezentul dosar reprezintă o a doua sancţiune, aplicată pentru aceleaşi nereguli, în virtutea principiului menţionat, curtea de apel constată necesară anularea actelor contestate, astfel că a admis acţiunea reclamantei, în sensul celor mai sus arătate.

Astfel cum rezultă din cele rezumativ expuse, recurenta pârâtă a criticat hotărârea primei instanţe numai din perspectiva rezolvării autorităţii de lucru judecat şi sub acest aspect a susţinut că în mod greşit a fost constatată existenţa autorităţii de lucru judecat în cauză, cât timp prin nota de constatare nr. x/22.02.2017 au fost analizate şi alte contracte iar sentinţa civilă nr. 299/2017 nu era definitivă la momentul pronunţării hotărârii recurate în cauza de faţă.

Argumentele recurentei pârâte sunt nefondate, constată instanţa de control judiciar, corelaţia făcută de prima instanţă sub aspectul identităţii de obiect între cele două note de constatare fiind la adăpost de critică.

Ceea ce este nu numai necesar dar şi suficient pentru a se reţine incidenţa dispoziţiilor art. 431 este identitatea de obiect în privinţa cauzelor analizate, astfel încât nu are nicio relevanţă pentru constatarea incidenţei dispoziţiilor art. 431 C. proc. civ. împrejurarea că, pe lângă capetele de cerere identice ori aspectele de fapt şi de drept dezlegate în ambele pricini există şi alte aspecte suplimentare, în analiză în oricare din cele două dosare.

Cât priveşte faptul că sentinţa civilă nr. 299/2017 nu era definitivă la momentul pronunţării sentinţei atacate în prezentul recurs, Înalta Curte notează faptul că această împrejurare a fost avută în vedere de judecătorul fondului, menţionându-se, în cuprinsul sentinţei civile criticate, că şi autoritatea de lucru judecat provizorie poate fi invocată în cauză.

Concluzia judecătorului fondului în acest sens este justă, constatând Înalta Curte că, potrivit dispoziţiilor art. 430 alin. (4) C. proc. civ., şi hotărârile nedefinitive se bucură de autoritatea de lucru judecat, aceasta fiind provizorie, condiţionată de modalitatea de soluţionare a eventualei sau eventualelor căi de atac promovate împotriva hotărârii.

Suplimentar acestor considerente, este de observat faptul că sentinţa civilă nr. 299/2017 a devenit definitivă anterior soluţionării prezentului recurs, rezultând din evidenţa informatizată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie faptul că prin decizia civilă nr. 1688 din 19 martie 2020 a fost respins recursul declarat de pârâta Direcţia Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Economiei Naţionale, împotriva sentinţei civile nr. 299 din 16 octombrie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Prin urmare, la momentul soluţionării prezentului recurs, a încetat caracterul provizoriu al puterii de lucru judecat cu care este învestită sentinţa civilă nr. 299/2017, aceasta devenind definitivă în sensul valorificat de prima instanţă pentru anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva notei de constatare a neregulii nr. 5076/02.08.2017 şi implicit a notei de constatare.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că este neîntemeiată critica recurentei pârâte la adresa legalităţii sentinţei civile atacate, motiv pentru care recursul de faţă va fi respins ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul formulat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara împotriva sentinţei nr. 97 din 18 aprilie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 mai 2020.