Suspension Request Moot After Repeal; Appeal Admitted, Case Dismissed

Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, suspendarea Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 3236/2018, până la soluţionarea definitivă a acţiunii privind anularea acestuia.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa nr. 17 din 28 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea reclamantei ca neîntemeiată.

1.3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi A.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L.a formulat recurs principal, fiind criticată sentinţa atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Astfel, recurenta a arătat că instanţa de fond în mod greşit a interpretat şi aplicat dispoziţiile legale ce privesc îndeplinirea cumulativă a condiţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât recurenta a demonstrat îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de lege în vederea obţinerii suspendării actului atacat.

S-a arătat că anterior intrării în vigoare a Ordinuluinr. 3236/2018 fusese emis un alt ordin cu conţinut asemănător, respectiv Ordinul nr. 1960/2018, care a generat un val de critici din partea operatorilor economici, concretizate în numeroase plângeri prealabile şi cereri de anulare a ordinului respectiv.

Recurenta a precizat că a solicitat instanţei atât anularea, cât şi suspendarea ordinului iniţial, fiind înregistrate dosarele nr. x/2018 şi y/2018, iar în dosarul din urmă ce a avut ca obiect suspendarea Ordinului 1960/2018, a fost dispusă suspendarea ordinului atacat până la soluţionarea acţiunii în anulare a actului.

Recurenta a precizat că prin referatul de aprobare a Ordinului nr. 3236/2018 se justifică abrogarea Ordinului nr. 1849/2016 şi implicit a Ordinului nr. 1960/2018 şi emiterea unui nou ordin cu conţinut asemănător, dar cu consecinţe identice pentru operatorii economici.

S-a susţinut că cererea de suspendare îndeplineşte condiţiile impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi a arătat pe larg cazul bine justificat, susţinând că ordinul atacat a fost emis cu încălcarea procedurii prevăzute de lege, respectiv a dispoziţiilor art. 25 alin. (3) din Legea nr. 21/1996, fiind emis fără avizul Consiliului Concurenţei, având în vedere că prin emiterea ordinului atacat se distorsionează concurenţa de pe piaţa relevantă, fiind creat în mod artificial un oligopol.

De asemenea, s-a susţinut că ordinul atacat încalcă principiile liberei circulaţii a mărfurilor şi a serviciilor, iar necesitatea emiterii ordinului 3236/2018 se întemeiază pe o premisă greşită. S-a arătat că ordinul atacat încalcă prevederile Constituţiei referitoare la libertatea economică şi încalcă principiul securităţii juridice.

Odată cu întâmpinarea la recursul formulat, Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a formulat recurs incident, fiind invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul - pârât a susţinut că instanţa de fond în mod eronat nu s-a pronunţat asupra excepiei lipsi calităţii procesuale pasive faţă de obiectul cererii de chemare în judecată. Astfel, s-a susţinut că din dispoziţiile legii contenciosului administrativ rezultă fără echivoc că litigiile se nasc între persoana vătămată şi autoritatea publică emitentă a actului administrativ pretins vătămător, respectiv ANAF şi nu cu persoana semnatară a actului atacat.

1.4. Apărările intimatei ANAF

Prin întâmpinarea depusă la dosar de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a fost invocată excepţia lipsei de interes a recursului, având în vedere că Ordinul nr. 3236/2018 a fost modificat de Ordinul nr. 508/2019, în sensul abrogării dispoziţiilor care impuneau deţinerea de spaţii de depozitare.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

A. Cu privire la recursul formulat de reclamantă

Înalta Curte reţine că, pentru a putea fi suspendată executarea unui act administrativ, este necesar ca acesta să fie susceptibil de executare, cu alte cuvinte să producă efecte în curs, a căror stopare se tinde a se realiza prin cerere.

Prin urmare nu poate fi suspendat un act administrativ care şi-a epuizat efectele înainte de pronunţarea instanţei, fie chiar şi după sesizarea acesteia, deoarece hotărârea emisă de instanţă se raportează la momentul pronunţării.

În acest sens, este de necontestat că Ordinul nr. 3236/2018 a fost modificat de Ordinul nr. 508/2019, în sensul abrogării dispoziţiilor care impuneau deţinerea de spaţii de depozitare.

Pentru aceste considerente, având în vedere faptul că dispoziţia care face obiectul cererii de faţă a fost abrogată înainte de finalizarea definitivă a procesului, urmare a unor împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în raport cu art. 194 lit. c) C. proc. civ., apreciază că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect.

Soluţia instanţei de control judiciar se impune şi în contextul în care instanţa de contencios administrativ poate, în principiu, să analizeze pe fond legalitatea unui act administrativ şi după ieşirea din vigoare a acestuia, dar cu condiţia să fi produs efectele vătămătoare prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004. Or, în cauza de faţă, pretenţia dedusă judecăţii nu este aceea de anulare a actului administrativ, ci vizează solicitarea acordării măsurii de protecţie provizorie împotriva efectelor actului administrativ, presupunând, aşadar, suspendarea executării actului, ceea ce nu mai este cazul.

B. Cu privire la recursul formulat de pârâtul Preşedintele ANAF

Având în vedere soluţia dată cu privire la cererea recurentului-reclamant, Înalta Curte apreciază că recursul incident formulat de pârât este inadmisibil, în condiţiile în care lipseşte orice interes al acestuia, cererea de chemare în judecată fiind respinsă ca rămasă fără obiect.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantei şi rejudecând cauza, va respinge cererea de suspendare formulată ca rămasă fără obiect. Recursul incident va fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 17 din 28 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Respinge cererea reclamantei ca rămasă fără obiect.

Respinge recursul declarat de Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală împotriva aceleiaşi sentinţe, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 ianuarie 2020.