Admissibility of accessory intervention by forest management entities lacking direct ownership interest in challenged administrative forestry act
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appeals of four intervenors, thereby upholding the Court of Appeal's ruling that their accessory intervention requests were inadmissible and leaving the first-instance judgment annulling the forestry guard's decision in force. The dispute concerned the admissibility of voluntary accessory interventions by silvic associations and a parish in a challenge against an administrative act by the forestry guard that affected forest fund management, where the intervenors argued they had a legal interest in protecting the forest fund and their operational viability. The Court held that, pursuant to Articles 61, 63, and 64 of the Code of Civil Procedure, an accessory intervenor must demonstrate a personal, legitimate, and current legal interest distinct from a purely economic or general one; as the intervenors failed to prove a specific legal right or direct interest beyond general conservation efforts, their lack of standing rendered the intervention inadmissible, rejecting claims of improper sanction application and insufficient motivation.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 63 din C. proc. civ, art. 64 alin. (4) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 64 C. proc. civ; Admissibility of accessory intervention by forest management entities lacking direct ownership interest in challenged administrative forestry act: Examinând încheierea recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că toate cele patru recursuri sunt nefondate, încheierea pronunţată în cauză fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor legale incidente, respectiv a dispoziţiilor art. 64 C. proc. civ. raportat la art. 61 alin. (3) C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 26 mai 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/09.03.2018, reclamantele PAROHIA DRĂGOIEŞTI II PÂRTEŞTII DE JOS ş.a., în contradictoriu cu Garda Forestieră Suceava, au solicitat anularea deciziei nr. 657/23.10.2017 emisă de pârâtă şi anularea adresei nr. x/08.12.2017 reprezentând răspunsul la plângerea prealabilă formulată.
Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 976 din data de 11 octombrie 2018 a Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea având ca obiect "anulare act administrativ", formulată de reclamantele PAROHIA DRĂGOIEŞTI II PÂRTEŞTII DE JOS, PAROHIA SFINŢII ÎMPĂRAŢI SUCEAVA, PAROHIA SCHIMBAREA LA FAŢĂ SUCEAVA, PAROHIA MIHOVENI, PAROHIA ŞCHEIA, PAROHIA BUNA VESTIRE - SF. ILIE, PAROHIA FLORINTA, PAROHIA SOLONEŢ, PAROHIA PARHĂUŢI, PAROHIA COSTÂNA, PAROHIA TODIREŞTI, PAROHIA CHILISENI - FILIA POIENI, PAROHIA ŞTIRBĂŢ, PAROHIA CHILISENI - FILIA RACOVA, PAROHIA CHILISENI, PAROHIA PLAVĂLARI, PAROHIA LUNCUŞOARA, FILIA MĂNĂSTIOARA, PAROHIA SECURICENI, PAROHIA REUSENI, PAROHIA UDEŞTI, PAROHIA RUŞI MĂNĂSTIOARA, PAROHIA VALEA MOLDOVEI, SCHITUL POIANA ARSITEI- CAPU CÂMPULUI, PAROHIA CAPU CÂMPULUI, PAROHIA CAPU CÂMPULUI II, PAROHIA MIRONU, PAROHIA VEREŞTI - FILIA HANCEA, PAROHIA BURSUCENI, PAROHIA COROCĂIEŞTI, PAROHIA VEREŞTI, PAROHIA DEALU, PAROHIA SLOBOZIA, PAROHIA STÎNCA - FILIA STÎNCUŢA, PAROHIA ŞERBĂNEŞTI, PAROHIA ZVORÎŞTEA, PAROHIA STÎNCA, PAROHIA POIANA, PAROHIA DEALU - FILIA BUDA, PAROHIA TOLEŞTI, PAROHIA ONICENI, PAROHIA FORĂŞTI, PAROHIA BOTEŞTI - FILIA BRĂDĂŢEL, PAROHIA ROTOPĂNEŞTI - FILIA MIHĂIEŞTI, FILIA SF.
NICOLAE, SCHITUL SF. CRUCE CIOCĂNEŞTI, FILIA GLODU, PAROHIA SF. ÎMPĂRAŢI C-TIN ŞI ELENA DORNIŞOARA, PAROHIA NAŞTEREA SF. IOAN BOTEZĂTORUL - POJORÂTA, FILIA STRÂMTURA, FILIA CIMITIRUL EROILOR VAMA, FILIA SĂLĂTRUC, PAROHIA "SF. GHEORGHE" IACOBENI, PAROHIA ORTODOXĂ PANACI, PAROHIA ARBORE I, PAROHIA TĂIEREA CAPULUI SF. IOAN BOTEZĂTORUL - ARBORE, PAROHIA CLIT, PAROHIA NEGOSTINA, PAROHIA BĂLCĂUŢI, PAROHIA GROPENI, PAROHIA GROPENI, PAROHIA ADORMIREA MAICII DOMNULUI NR. 2 BILCA, PAROHIA ADORMIREA MAICII DOMNULUI NR. 1 BILCA, PAROHIA FALCĂU, PAROHIA SADĂU, PAROHIA BRODINA DE SUS, PAROHIA SADĂU - FILIA BRODINA DE JOS, PAROHIA BOTOŞENIŢA, PAROHIA ŞERBĂUŢI, PAROHIA CĂLINEŞTI, PAROHIA CALAFINDEŞTI, PAROHIA ADORMIREA MAICII DOMNULUI MĂRIŢEI, PAROHIA SF.
DUMITRU CĂLINEŞTI - VASILACHE, PAROHIA NAŞTEREA MAICII DOMNULUI MĂRIŢEIA MICĂ, PAROHIA SF. COSMA ŞI DAMIAN - DĂNILĂ DĂRMĂNEŞTI, PAROHIA ÎNĂLŢAREA DOMNULUI - DĂRMĂNEŞTI, PAROHIA DĂRMĂNEŞTI II SF. ILIE, PAROHIA DORNEŞTI, PAROHIA DORNEŞTI - FILIA IAZ, PAROHIA NAŞTEREA MAICII DOMNULUI FRATAUTII NOI, PAROHIA COSTIŞA, PAROHIA MIHAIL ŞI GAVRIL FRĂŢĂUŢII VECHI, PAROHIA MĂNEUŢI, PAROHIA SF. ARHANGHELI MIHAIL ŞI GAVRIL RĂDĂUŢI, PAROHIA ÎNVIERII DOMNULUI RĂDĂUŢI, PAROHIA SF. ILIE RĂDĂUŢI, PROTOPOPIATUL RĂDĂUŢI, MĂNĂSTIREA BOGDANA RĂDĂUŢI, PAROHIA SF.
APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL RĂDĂUŢI, PAROHIA SF. DUMITRU RĂDĂUŢI, PAROHIA NAŞTEREA MAICII DOMNULUI RĂDĂUŢI, PAROHIA SF. TREIME SIRET, PAROHIA NAŞTEREA SF. IOAN BOTEZĂTORUL SIRET, PAROHIA SF. NICOLAE PĂDURENI SIRET, PAROHIA SF. ÎMPĂRAŢI C-TIN ŞI ELENA SIRET, PAROHIA SF. ONOFREI MĂNĂSTIOARA SIRET, PAROHIA PĂDURENI SIRET - FILIA RUDEŞTI, PAROHIA SF. APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL SOLCA, PAROHIA POIENI SOLCA, PAROHIA STRAJA, PAROHIA ULMA - FILIA LUPCINA, PAROHIA ULMA - FILIA MĂGURA, PAROHIA ULMA, PAROHIA INTRAREA MAICII DOMNULUI ÎN BISERICA EST VICOVU DE SUS, PAROHIA ADORMIREA MAICII DOMNULUI - VICOVU DE SUS ŞI PAROHIA POGORÂREA SF.
DUH BIVOLĂRIE în contradictoriu cu pârâta GARDA FORESTIERĂ SUCEAVA şi s-a anulat Decizia nr. 657/23.10.2017 şi Adresa nr. x/08.12.2017, emise de Garda Forestieră Suceava.
Recursul
Împotriva sentinţei nr. 976 din data de 11 octombrie 2018 a Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Garda Forestieră Suceava, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare iar pe fondul cauzei, respingerea acţiunii reclamantei.
Cererile de intervenţie accesorie
În cursul judecării recursului, s-au formulat o serie de cereri de intervenţie.
Astfel, pentru termenul de judecată din data de 25 februarie 2019 s-a depus cererea de intervenţie formulată de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor iar pentru termenul de judecată din 25 martie 2019 s-a depus cererea de intervenţie formulată de Asociaţia Unităţilor de Cult Proprietare de Păduri din Protopopiatul Suceava şi Rădăuţilor
La termenul de judecată din data de 13 mai 2019, Curtea a admis în principiu cererile de intervenţie formulate de către Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi Asociaţia Unităţilor de Cult Proprietare de Păduri din Protopopiatul Suceava şi Rădăuţilor.
Ulterior, s-au formulat alte patru cereri de intervenţie succesive de către Ocolul Silvic Bisericesc Ilişeşti S.R.L., pentru termenul de judecată din 3 iunie 2016, Asociaţia Unităţilor de Cult Ortodoxe Proprietare de Păduri din Protopopiatul Fălticeni pentru termenul de judecată din 24 iunie 2019, Ocolul Silvic Bucovina S.R.L. pentru termenul de judecată din 16 septembrie 2019 şi Parohia Şcheia pentru termenul de judecată din 14 octombrie 2019.
Încheierea atacată cu recurs
Prin încheierea din 25 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-au respins, ca inadmisibile, cererile de intervenţie accesorii formulate de Ocolul Silvic Bisericesc Ilişeşti S.R.L., Asociaţia Unităţilor de Cult Ortodoxe Proprietare de Păduri din Protopopiatul Fălticeni, Ocolul Silvic Silva Bucovina S.R.L. şi Parohia Şcheia II.
Recursurile
Împotriva încheierii din 25 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs petenţii de Ocolul Silvic Bisericesc Ilişeşti S.R.L., Asociaţia Unităţilor de Cult Ortodoxe Proprietare de Păduri din Protopopiatul Fălticeni, Ocolul Silvic Silva Bucovina S.R.L. şi Parohia Şcheia II, solicitând admiterea recursurilor şi, în consecinţă, încuviinţarea în principiu a cererilor de intervenţie accesorie formulate şi trimiterea cauzei spre judecare Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Prin recursul său, Parohia Scheia II, invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ..susţinând în esenţă că, în concret, Parohia Scheia nu are în proprietate terenuri forestiere, aceasta primind venituri din exploatarea terenurilor forestiere deţinute de alte unităţi de cult, terenuri ce fac parte din fondul forestier proprietate a Bisericii administrat în solidar. Rezultă astfel că aceasta are tot interesul ca cererea Gărzii Forestiere din dosar să fie respinsă. În plus, Parohia, ca şi tot restul persoanelor afectate de Decizia Gărzii, au motivare în a ataca în instanţă o Deciziei total nelegală şi fără niciun temei şi care va duce, în mod nefericit, la pierderea veniturilor Parohiei, venituri de care depinde chiar existenţa sa.
Astfel, ţinând cont că prin Decizia emisă de Garda Forestieră chiar existenţa Parohiei este ameninţată, rezultă în mod clar că aceasta are dreptul să fe parte în acest proces şi să-şi apere dreptul de a primit ajutorul provenit din exploatarea terenurilor aflate în proprietatea unităţilor de cult care sunt deja parte în acest proces.
Prin recursul său, recurentul - petent Ocolul Silvic Silva Bucovina S.R.L., a susţinut la rându-i că instanţa a încălcat articolele 61,63 şi 64 din C. proc. civ., aceasta nereuşind să vadă paguba pe care Ocolul ar suferi-o dacă Decizia Gărzii Forestiere nu ar fi retrasă, fiind clar că un proces care poate duce la închierea Ocolului nu poate avea loc fără ca acesta să fie parte în proces. Ocolul Silvic Silva Bucovina, ca şi celelalte Ocoale au o activitate de apărare, conservare şi dezvoltare pe termen lung a fondului forestier care se află în proprietatea Bisericii, pe care îl administrează unitar şi solidar, activitatea Ocolului fiind tocmai aceea de a administra fondul forestier, activitate care ar fi interzisă dacă recursul Gărzii Forestiere ar fi câştigat.
Consideră petentul recurent că, este normal ca Ocolul să fie parte într-un proces în care se judecă practic dreptul său de a exista şi de a-şi desfăşura activitatea. Ocolul Silvic, mai mult ca oricine, este interesat şi motivat ca Decizia Gărzii să fie retrasă pentru a nu ajunge să fie închis şi a lăsa şi fără venituri toţi angajaţii.
Solicită astfel ca, în baza articolelor 64 alin. (4) şi art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., să se anuleze Încheierea atacată şi să se admită cererea de intervenţie formulată în dosar.
Recurenta - petentă Asociaţia Unităţilor de Cult Ortodoxe Proprietare de Păduri din Protopopiatul Fălticeni, susţine la rându-i prin cererea de recurs că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 61 coroborat cu art. 63 din C. proc. civ., având în vedere că justifică un interes şi pretinde un drept propriu, iar interesul constă în folosul practic pe care l-ar avea în situaţia în care s-ar respinge recursul formulat în cauză de către Garda Financiară, întrucât Asociaţia are ca scop principal gospodărirea durabilă a pădurilor unităţilor de cult proprietare de păduri din Protopopiatul Fălticeni, precum şi menţinerea structurii silvice private (Ocolul Silvic Bisericesc Silva Bucovina), în vederea gospodăririi în regim silvic a suprafeţelor de pădure aflate în proprietate, reprezentând interesele lor în relaţiile cu organele executive ale statului.
Susţine recurenta că, pe lângă justificarea interesului procesual, intervenţia sa este motivată şi de faptul că decizia emisă de recurenta din prezenta cauză şi contestată de unităţile de cult este profund nelegală şi netemeinică, astfel că are tot interesul să combată legalitatea unui asemenea act administrativ, despre care are convingerea că este nelegal şi netemeinic.
Prin actul administrativ emis de Garda Forestieră funcţionarea normală a unităţilor de cult riscă să fie grav perturbată, ca urmare a faptului că acestea ar fi lipsite de resursele generate de administrarea proprietăţilor forestiere - resurse esenţiale în desfăşurarea activităţii curente.
Apreciază recurenta - petentă că, nu se poate reţine că ar abuza de dreptul său, de vreme ce prevederile art. 64 alin. (4) C. proc. civ..fac referire la posibilitatea de exercitare a căilor legale de atac, aceasta neformulând cererea de intervenţie cu scopul vătămării drepturilor celorlalte părţi, ci a intervenit justificând un interes propriu în a lua parte la rezolvarea litigiului.
Consideră că nu se poate reţine că, în exercitarea dreptului său subiectiv, a săvârşit un abuz de drept, în condiţiile în care acesta a fost utilizat în vederea realizării finalităţii sale şi nicidecum cu intenţia de a vătăma sau contrar bunei-credinţe, neputând fi reţinută în cauză întrunirea elementelor caracteristice abuzului de drept
A susţinut că interesul procesual în formularea cererii constă în folosul practic pe care l-ar avea în situaţia în care s-ar respinge recursul formulat în cauză de către Garda Forestieră, întrucât prin activitatea pe care o desfăşoară ocoalele silvice, având în vedere strategia naţională în domeniul silviculturii, acţionează pentru apărarea, conservarea şi dezvoltarea durabilă a fondului forestier proprietate privată bisericească pe care îl administrează unitar şi solidar, neputând fi reţinută în cauză întrunirea elementelor caracteristice abuzului de drept.
Ocolul Silvic Bisericesc Ilişeşti S.R.L. susţine prin cererea sa de recurs, în cadrul primului motiv invocat, că încheierea de şedinţă din data de 25.11.2019 este nemotivată, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Menţionează recurentul că, în cadrul încheierii de şedinţă din data de 25.11.2019, instanţa de judecată tratează în mod abstract abuzul de drept, fără a analiza însă, în niciun fel, în ce măsură cererea formulată îndeplineşte condiţiile de legalitate necesare admiterii sale şi fără a arăta care sunt motivele care au determinat instanţa de judecată să considere că, în acest caz concret, drepturile sale ar fi fost exercitate în mod abuziv.
Deşi în cuprinsul cererii de intervenţie accesorie, a susţinut că interesul procesual în formularea cererii, rezidă în folosul practic pe care l-ar avea în situaţia în care s-ar respinge recursul formulat în cauză de către Garda Forestieră, întrucât, prin activitatea pe care o desfăşoară ocoalele silvice, având în vedere strategia naţională în domeniul silviculturiim acestea acţionează pentru apărarea, conservarea şi dezvoltarea durabilă a fondului forestier, proprietatea privată bisericească administrată unitar şi solidar, în cadrul analizei pur teoretice realizate de către instanţa de judecată, nu se regăsesc însă nicăieri motivele pentru care s-ar putea considera că formularea unei cereri de intervenţie accesorie ar constitui un abuz de drept, instanţa limitându-se la trimiteri de ordin pur teoretic la instituţia abuzului de drept şi la evoluţia sa istorică.
Aceste consideraţii teoretice expuse de instanţa de judecată în cadrul încheierii de şedinţă din data de 25.11.2019 nu au însă relevanţă în prezenta speţă, dat fiind fapzul că instanţa de judecată nu s-a aplecat în nicio modalitate asupra drepturilor efective ce trebuie protejate de lege, mai mult, la data de 13.05.2019 aceeaşi instanţă de judecată a dispus admiterea unor alte cereri de intervenţie accesorie în interesul unităţilor de cult formulate în cadrul aceluiaşi dosar de către alte entităţi juridice, respectiv de intervenienţii Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi Asociaţia Unităţilor de Cult Proprietare de Păduri din Protopopiatul Suceava şi Rădăuţi.
Faptul că interesul său în formularea cererii de intervenţie este mai mult decât evident, Ocolul Silvic Ilişeşti exercitând efectiv activitatea de apărare, conservare şi dezvoltare durabilă a fondului forestier, proprietate privată bisericească, nu există nici o justificare legală pentru care cererea sa de intervenţie să nu primească tratament egal cu cererile de intervenţie accesor inpie în interesul unităţilor de cult admise de către aceeaşi instanţă de judecată la data de 13.05.2019.
Consideră recurentul că, instanţa nu justifică în nici o modalitate care este motivul pentru care, în aceeaşi cauză, în situaţii identice, tratează discriminatoriu cererea sa comparativ cu celelalte cereri formulate de entităţile juridice cărora le-a admis anterior intervenţiile, considerând, la acea dată, că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru exercitarea dreptului.
În cadrul celui de-al doilea motiv de recurs invocat, susţine recurentul că, instanţa de judecată realizează o confuzie cu privire la situaţia juridică a autorilor cererilor de intervenţie, persoane juridice distincte, cu organe de conducere distincte, încadrând aceste critici la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Prin considerentele încheierii de şedinţă din data de 25.11.2019, instanţa de judecată critică depunerea cererii de intervenţie accesorie în interesul unităţilor de cult, la un alt termen de judecată, faţă de celelalte trei entităţi juridice care au înţeles, la rândul lor, să formuleze cereri de intervenţie în acest dosar.
Instanţa reţine însă în realitate, în sarcina celor patru intervenienţi, o obligaţie care nu doar că nu este prevăzută nicăieri în lege, dar încalcă în mod grav accesul la justiţie al solicitanţilor, respectiv impune obligaţia ca toate cele patru entităţi distincte şi, implicit, reprezentanţii acestora să se cunoască între ele/ei, să se coordoneze şi să depună în acelaşi timp actele procedurale de care înţeleg să se folosească.
Instanţa de judecată nu are însă în vedere implicaţiile complexe şi multiple determinate de natura juridică a actului administrativ ce formează obiectul cercetării de către instanţa de judecată în acest dosar.
Nu pot fi trecute cu vederea circumstanţele concrete ale speţei, respectiv faptul că emiterea de către Garda Forestieră a actului administrativ atacat provoacă o serie de consecinţe asupra unui număr foarte mare de persoane, atât juridice cât şi fizice, prin natura activităţii desfăşurate de către aceste persoane, cu repercursiuni inclusiv asupra existenţei şi menţinerii locurilor de muncă a sute de persoane şi întreţinerea a sute de familii, implicate într-un fel sau altul în activităţi ce ţin de administrarea, exploatarea, conservarea pădurilor vizate de actul administrativ.
Susţine totodată recurentul -petent că, în analiza admisibilităţii în principiu a cererilor de intervenţie accesorie, respinse prin încheierea de şedinţă din data de 25.11.2019, instanţa de judecată face o gravă confuzie între legalitatea admiterii în principiu a cererilor de intervenţie şi temeinicia acestora, invocând astfel dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
Consideră recurentul că instanţa de judecată avea obligaţia de a analiza îndeplinirea condiţiilor prevăzute de legiuitor pentru a dispune admiterea în principiu a cererii de intervenţie, neputând realiza în această fază procesuală analiza temeiniciei cererii de intervenţie.
Cu toate acestea, aşa cum rezultă din paragraful ultim al alineatului al patrulea, paginile 4-5 din Încheierea atacată prin prezentul recurs, instanţa se lansează în analiza unor aspecte ce privesc probarea temeiniciei cererii şi nu legalitatea admiterii în principiu a acesteia.
Susţine deopotrivă că reţinerile instanţei de judecată cu privire la necesitatea lipsirii de dreptul la calea de atac a recursului şi cu privire la modificările legislative intervenite sunt neavenite.
Astfel, instanţa reţine, în mod fals, că formularea cererii de intervenţie accesorie în interesul unităţilor de cult ar duce la tergiversarea soluţionării cauzei, în realitate, respingerea nelegală, de către instanţa de judecată, a cererii de intervenţie accesorie, în ciuda îndeplinirii tuturor condiţiilor de admisibilitate, duce la exercitarea căii de atac, aşa cum este aceasta reglementată de legea aplicabilă în speţă, şi implicit, la întârzieri în soluţionarea pricinii.
Veridicitatea celor afirmate în cadrul paragrafului anterior, rezultă, fără putinţă de tăgadă, inclusiv din admiterea de către aceeaşi instanţă de judecată, a cererilor de intervenţie formulate anterior de către Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi de către Asociaţia Proprietarilor de Păduri din Protopopiatul Suceava şi Rădăuţi.
Ceea ce se doreşte a fi o motivare a respingerii, ca inadmisibilă, a cererii de intervenţie este, de fapt, o analiză a instanţei de judecată cu privire la modificările legislative intervenite asupra art. 64 C. proc. civ.
O astfel de analiză nu este însă de competenţa instanţei de judecată, care, potrivit principiului tempus regit actum, are obligaţia de a aplica legea conform conflictului de legi în timp.
În cadrul aceluiaşi motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., consideră recurentul - petent că sancţiunea pe care instanţa de judecată a aplicat-o pentru presupusul abuz de drept săvârşit este nelegală, sancţiunea prevăzută de art. 12 C. proc. civ. pentru abuzul de drept procesual fiind amenda judiciară, aplicată în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ. atunci când sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru a se putea constata săvârşirea unui abuz de drept, ceea ce nu este cazul în speţă.
Totodată, consideră recurentul că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 61 coroborat cu art. 63 din C. proc. civ., având în vedere că justifică un interes şi pretinde un drept propriu.
În ceea ce priveşte interesul, menţionează recurentul că acesta rezidă în folosul practic pe care l-ar avea în situaţia în care s-ar respinge recursul formulat de Garda Financiară, întrucât, prin activitatea pe care o desfăşoară ocoalele silvice, având în vedere strategia naţională în domeniul silviculturii, acestea acţionează pentru apărarea, conservarea şi dezvoltarea durabilă a fondului forestier, proprietate privată bisericească administrată unitar şi solidar, precum şi pentru menţinerea structurii silvice private, în vederea gospodăririi în regim silvic a suprafeţelor de pădure aparţinând unităţilor de cult, reprezentând interesele lor în relaţiile cu organele executive ale statului.
Pe lângă justificarea interesului procesual, intervenţia sa este motivată şi de faptul că decizia emisă de recurenta din prezenta cauză şi contestată de unităţile de cult este profund nelegală şi netemeinică, astfel că Ocolul Silvic Bisericesc Ilişeşti are tot interesul să combată legalitatea unui asemenea act administrativ, despre care are convingerea că este nelegal şi netemeinic.
Nu se poate reţine că ar abuza de dreptul său, de vreme ce prevederile art. 64 alin. (4) din C. proc. civ. fac referire la posibilitatea de exercitare a căilor legale de atac.
În configurarea abuzului de drept se reţine în literatura de specialitate că un element definitoriu este constituit de factorul psihologic subiectiv, adică intenţia de a vătăma, însă, unitatea de cult nu a formulat cererea de intervenţie cu scopul vătămării drepturilor celorlalte părţi, ci a intervenit în prezenta cauză justificând un interes propriu în a lua parte la rezolvarea litigiului.
Astfel, consideră că, nu se poate reţine că, în exercitarea dreptului subiectiv a săvârşit un abuz de drept, de vreme ce acesta a fost utilizat în vederea realizării finalităţii sale şi nicidecum cu intenţia de a vătăma sau contrar bunei-credinţe.
Apărările formulate în cauză
Garda Forestieră Suceava a formulat întâmpinare/note de şedinţă cu privire la cererea de recurs formulată de recurentul - petent Ocolul Silvic Silva Bucovina S.R.L., prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând că recurentul nu a încadrat memoriul său de recurs în mod explicit în motivele de casare prevăzute limitativ la dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., astfel încât instanţa să poată constata dacă toate criticile pot fi sau nu pot fi subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
Pe fondul recursului, solicită respingerea acestuia, ca nefondat.
Răspunsul la întâmpinare.
Recurenta Asociaţia Unităţilor de Cult Ortodoxe Proprietare de Păduri din Protopopiatul Fălticeni a depus Răspuns la întâmpinarea depusă de Garda Forestieră Suceava, solicitând respingerea excepţiei nulităţii recursului şi admiterea recursului său şi pe cale de consecinţă încuviinţarea în principiu a cererii de intervenţie accesorie formulată în temeiul dispoziţiilor art. 63 C. proc. civ. iar pe fond, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei iniţial învestite.
Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursurilor.
Examinând încheierea recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că toate cele patru recursuri sunt nefondate, încheierea pronunţată în cauză fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor legale incidente, respectiv a dispoziţiilor art. 64 C. proc. civ. raportat la art. 61 alin. (3) C. proc. civ.
În prealabil, constată Înalta Curte că, deşi prin cererea de recurs, recurentul Ocolul Silvic Silva-Bucovina S.R.L., încadrează criticile sale în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., consideraţiile sunt comune, criticile nefiind structurate pe fiecare motiv în parte, recurentul susţinând în esenţă încălcarea articolelor 61,63, 64 din C. proc. civ.
Aceleaşi dispoziţii de drept procesual (art. 61,63,64 C. proc. civ.) au fost invocate şi de recurenta Asociaţia Unităţilor de Cult Ortodoxe Proprietare de Păduri din Protopopiatul Fălticeni, fără a încadra expres criticile sale în vreunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
La rândul său, recurentul Ocolul Silvic Bisericesc Ilişeşti S.R.L. şi-a încadrat criticile atât în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cât şi în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenţi, ce vizează, în esenţă, greşita aplicare a normelor ce reglementează intervenţia voluntară în proces a altor persoane, respectiv a dispoziţiilor art. 61-64 C. proc. civ., constată că, pentru a verifica condiţiile de admisibilitate în principiu a cererilor de intervenţie, instanţa este obligată să facă o analiză sumară a fondului litigiului, neputându-se analiza în abstract admisibilitatea cererilor de intervenţie. Se constată astfel că, pentru a analiza admisibilitatea în principiu a cererilor de intervenţie instanţa trebuie să verifice dacă intervenienţii justifică un interes pentru a interveni în proces, ceea ce înseamnă că intervenţia reprezintă un drept de exercitare ce ţine de fondul dreptului, implicând astfel o analiza a normelor de drept material.
Date fiind aceste aspecte, Înalta Curte reţine că, în speţă, criticile ce vizează modul cum curtea de apel a apreciat cu privire la admisibilitatea în principiu a cererilor de intervenţie, se încadrează în cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu în cel reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. invocat de recurenţi, verificarea interesului intervenienţilor în prezenta cauză, vizând fondului dreptului.
Analizând astfel unitar recursurile în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material), reţine Înalta Curte că, potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare, iar intervenţia este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi.
În plus, cererea de intervenţie este supusă condiţiilor comune de admisibilitate a acţiunii civile, astfel cum acestea sunt prevăzute de lege.
Dispoziţiile art. 32 din C. proc. civ., care statuează condiţiile de exercitare a acţiunii civile, instituie obligaţia ca autorul acesteia să justifice un interes.
În completarea acestor prevederi legale, art. 33 din acelaşi cod stabileşte că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.
Din cuprinsul normelor legale menţionate anterior rezultă că şi terţul care intervine în proces trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu, indiferent de felul intervenţiei, aceasta fiind o condiţie sine qua non pentru exercitarea oricărei forme concrete de manifestare a acţiunii civile.
Înalta Curte, prin jurisprudenţa sa, a reţinut că, în cazul unei intervenţii accesorii, deşi prin aceasta se sprijină numai apărarea unei părţi, terţul nu devine un simplu apărător al părţii în favoarea căreia doreşte să intervenă, ci trebuie să îşi justifice interesul său propriu, legitim şi actual în participarea la judecata procesului.
Deşi natura juridică a intervenţiei accesorii este de apărare, totuşi trebuie reţinut că terţul nu devine un simplu apărător al părţii în favoarea căreia a intervenit, acesta trebuind să justifice interesul personal în participarea la judecata procesului ce se desfăşoară între alte persoane.
Intervenientul voluntar accesoriu este o persoană străină de litigiu, dar care participă în mod voluntar la judecată, cu scopul de a apăra interesele uneia dintre părţi (reclamat sau parat), cât şi interesul propriu.
Astfel, intervenientul trebuie să dovedească un interes propriu, chiar dacă în cadrul procesului în care intervine nu pretinde un drept propriu, el trebuie să urmărească obţinerea unui folos pentru sine, iar nu numai pentru partea a cărei poziţie o susţine.
În legătură cu această cerinţă, se are în vedere ca interesul să fie unul juridic, adică să vizeze obţinerea unui folos practic prin sesizarea instanţei şi să se refere la un raport juridic recunoscut de lege. Aceasta înseamnă că un interes pur economic sau de principiu nu ar justifica exerciţiul acţiunii civile.
Intervenientul accesoriu urmăreşte ca, prin apărările pe care le face el însuşi, instanţa să pronunţe o hotărâre favorabilă părţii pe care o susţine în proces (pentru care a intervenit), dar şi conformă propriului său interes.
Pornind de la aceste premise teoretice, Înalta Curte constată că în mod temeinic Curtea de apel a reţinut că recurenţii - intervenienţi nu au făcut dovada interesului urmărit în prezenta cauza, dincolo de interesul de natură strict economică, întemeiat pe o simplă stare de fapt - aceea a ajutorului de masă lemnoasă primit de la reclamanţi - nefiind astfel îndeplinite condiţiile legale de admisibilitate, înscrisurile depuse în faţa Înaltei Curţi, de înregistrare şi constituire, nefiind apte să facă dovada legăturii între dreptul dedus judecăţii în prezenta cauză şi dreptul pretins de recurenţii-petenţi.
În concordanţă cu cele reţinute de prima instanţă şi Înalta Curte constată că drepturile invocate de intervenienţi, respectiv protejarea şi conservarea fondului forestier asupra căruia intervenienţii nu justifică un drept de proprietate, au un caracter general, nu particular, nefiind urmărit un interes concret şi imediat a cărui realizare le-ar afecta substanţial drepturile şi activitatea.
Se constată astfel că, prin cererile de intervenţie accesorie formulate în cauză, recurenţii nu justifică şi nu dovedesc un folos practic ce ar urma să fie obţinut odată cu pronunţarea instanţei asupra cererii de recurs dedusă judecăţii, sens în care, în mod corect cererrile de intervenţie au fost respinse, ca inadmisibile.
În ceea ce priveşte critica recurentului Ocolul Silvic Bisericesc Ilişeşti SRL- referitoare la aplicarea greşită a sancţiunii respingerii cererii, ca inadmisibilă, în locul aplicării amezii judiciare, pentru abuzul de drept reţinut, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 12 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora " 2) Partea care îşi exercită drepturile procesuale în mod abuziv răspunde pentru prejudiciile materiale şi morale cauzate. Ea va putea fi obligată, potrivit legii, şi la plata unei amenzi judiciare".
Analizând conţinutul normei legale mai sus menţionată, se constată că, prin aceasta legiuitorul a lăsat la latitudinea instanţei de judecată să aprecieze cu privire la obligarea " şi la plata amenzii judiciare", simpla respingere a dreptului procesual exercitat abuziv putând fi suficientă. Prin urmare, sancţiunea conduitei abuzive poate fi, inclusiv respingerea mijlocului procesual exercitat abuziv, nefiind obligatorie aplicarea amenzii.
În ceea ce priveşte motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat doar de către recurentul Ocolul Silvic Bisericesc Ilişeşti S.R.L., constată Înalta Curte că, pe acest aspect, s-a susţinut că " instanţa a realizat o analiză abstractă a instituţiei abuzului de drept, ignorând cu desăvârşire drepturile deduse judecăţii, instituite şi protejate de lege".
Contrar celor susţinute de recurent, constată Înalta Curte că instanţa învestită cu soluţionarea cererilor de intervenţie, a stabilit caracterul abuziv al acestora în baza unor argumente ample, analizând aspectele relevante şi întregul parcurs al procesului, raţionamentul instanţei fiind întemeiat pe atitudinea petenţilor intervenienţi, care nu s-au conformat dispoziţiilor de a depune înscrisuri în susţinerea cererilor şi a interesului urmărit.
Astfel cum a menţionat şi anterior, în cadrul analizei criticilor ce vizau cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prima instanţă, contrar susţinerilor recurentului, a verificat îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererilor de intervenţie din perspectiva art. 61, 63 C. proc. civ. expunând în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adopată.
Din perspectiva acestor critici, instanţa de control judiciar apreciază că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, aceasta dezvoltând pe larg şi raţionamentul pentru care a constatat caracterul abuziv al cererilor de intervenţie.
În cauză, se constată că prima instanţă a analizat cererile de intervenţie, în raport cu înscrisurile depuse în susţinerea lor, cu obiectul litigiului şi cu dispoziţiile speciale ce reglementează intervenţia voluntară, în considerentele hotărârii regăsindu-se raţionamentul pentru care prima instanţă a apreciat ca fiind inadmisibile cererile de intervenţie.
În ceea ce priveşte critica formulată de recurentul-intervenient la punctul IV al cererii de recurs, ce vizează aprecierile instanţei referitoare, în esenţă, la schimbarea de optică a legiutorului cu privire la calea de atac ce poate fi exercitată împotriva încheierii de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de intervenţie, Înalta Curte constată următoarele:
Este adevărat că prima instanţă, analizând admisibilitatea în principiu a cererilor de intervenţie ce fac obiectul prezentei căi de atac, a făcut aprecieri şi cu privire la schimbarea de viziune a legiutorului în ceea ce priveşte momentul de la care poate fi exercitată calea de atac împotriva încheierii prin care s-a soluţionat admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie, reţinând că " tocmai caracterul abuziv al cererilor de intervenţie formulate în practica judiciară a determinat legiuitorul să modifice textul de lege, . . . . . . . . . ." respectiv " Curtea subliniază că un caracter cu adevărat disuasiv ar impune şi neacordarea unei căi de atac a recursului împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie formulată prin abuz de drept", ce ar putea fi considerate ca străine de fondul cauzei.
Analizând însă ansamblul motivării hotărârii, se constată cu uşurinţă că aceste aprecieri, deşi străine de fondul cauzei, nu au nicio relevanţă în autonomia hotărârii, întrucât nu acestea au stat la baza soluţiei de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de intervenţie, din ansamblul considerentelor încheierii rezultând cu uşurinţă că motivul pentru care instanţa a pronunţat această soluţie a fost neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de legiuitor pentru admiterea în principiu a cererilor de intervenţie, respectiv lipsa de interes a recurenţilor - petenţi de a interveni în proces, curtea de apel reţinând în mod corect că " drepturile a căror salvgardare se invocă prin cererile de intervenţie, chiar dacă ar fi dovedite prin înscrisurile solicitate, au un caracter general, constând în protejarea şi conservarea fondului forestier, gospodărirea durabilă a pădurilor (...), care nu se află în proprietatea intervenienţilor, neurmăridu-se aşadar un interes concret şi imediat a cărui nerealizare le-ar afecta drepturile şi activitatea într-o manieră substanţială". În continuare, prima instanţă a reţinut că " Parohia Scheia II invocă doar un interes de natură strict economică, întemeiat pe o simplă stare de fapt, aceea a ajutorului de masă lemnoasă primit de la reclamanţi, fără a indica valoarea acestui ajutor şi relevanţa lui în desfăşurarea activităţii curente".
Având în vedere ansamblul considerentelor hotărârii, amplu motivate de prima instanţă, constată Înalta Curte că, în condiţiile în care, aprecierile făcute cu privire la modificările legislative intervenite, nu constituie fundamentul hotărârii, fiind definite de literatura de specialitate " considerente indiferente sau supraabundente", ele nejustificând soluţia din dispozitiv, criticile formulate de recurentul - intervenient Ocolul Silvic Bisericesc Ilişeşti S.R.L., pe acest aspect, sunt nefondate.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că prin cererile de intervenţie accesorie formulate în cauză, recurenţii nu justifică şi nu dovedesc un folos practic ce ar urma să fie obţinut odată cu pronunţarea instanţei asupra cererii de recurs deduse judecăţii, sens în care, în mod corect cererea de intervenţie a fost respinsă, ca inadmisibilă, nefăcându-se dovada interesului juridic.
Faţă de aceste considerente, se constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar încheierea ce face obiectul controlului judiciar a fost dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor legale incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Găsind nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 Cod procedură civillă, constatând că, în mod legal Curtea de Apel Suceava a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a cererilor de intervenţie accesorie şi nu există motive care să atragă casarea încheierii pronunţate în cauză, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile promovate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile formulate de intervenienţii accesorii Ocolul Silvic Bisericesc Ilişeşti S.R.L., Asociaţia Unităţilor de Cult Ortodoxe Proprietare de Păduri din Protopopiatul Fălticeni, Ocolul Silvic Silva - Bucovina S.R.L. şi Parohia Şcheia II împotriva încheierii de şedinţă din 25 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2020.