Disciplinary suspension request denied for insolvency practitioner absent proof of serious legality doubts.

Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, la data de 15.04.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România - Instanţa Superioară de Disciplină, solicitând suspendarea Deciziei nr. 14 din 15.03.2019 emisă de Instanţa Superioară de Disciplină în soluţionarea Contestaţiei sale împotriva Deciziei nr. 8/16.11.2018 emisă de UNPIR - Instanţa Locală de Disciplină Timişoara, pe care le consideră netemeinice şi nelegale.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 176 din 21 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea reclamantului ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs A., fiind criticată sentinţa atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul a arătat că în ceea ce priveşte lipsa dovedirii cazului bine justificat, instanţa de fond a aplicat greşit prevederile art. 14 alin. (1) coroborate cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, întrucât instanţa a avut la îndemână toate elementele pentru a identifica existenţa unui caz bine justificat. S-a arătat că la cererea de suspendare a executării actului a anexat şi contestaţia prin care a solicitat anularea celor două decizii, fiind făcută referirea în cuprinsul cererii de suspendare la faptul că nu i s-a respectat dreptul la apărare.

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimata Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România-Instanţa Superioară de Disciplină a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a sentinţei recurate.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va menţine soluţia dată de instanţa de primă jurisdicţie ca fiind legală şi, pe cale de consecinţă, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Criticile formulate de recurent nu pot fi primite de instanţa de control judiciar, care, văzând actele şi lucrările dosarului, va menţine soluţia instanţei de fond ca fiind legală.

Instanţa de fond a respins cererea de suspendare formulată de reclamant, reţinând că nu a fost invocat în cuprinsul acţiunii niciun element care să determine îndoieli serioase cu privire la legalitatea celor două hotărâri de sancţionare pronunţate de instanţele disciplinare, în pofida faptului că instanţa a cerut lămuriri asupra acestei împrejurări în cadrul şedinţei de judecată.

Referitor la condiţiile de fond prevăzute de art. 14, privind cazul bine justificat şi paguba iminentă, Înalta Curte reţine că potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, prin caz bine justificat se înţelege - împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. ş), prin pagubă iminentă se înţelege-prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public. Cele două condiţii de fond trebuie îndeplinite cumulativ.

Pornind de la aceste principii, în aprecierea existenţei sau nu a condiţiei cazului temeinic justificat, instanţa reţine că recurentul-reclamant nu a invocat la fond cazul bine justificat, considerând că este suficient să depună copia acţiunii în anulare a actelor ce se solicită a fi suspendate.

Instanţa de control judiciar constată că prin motivele de recurs se aduc argumente în sensul îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, motive care sunt invocate direct în recurs, nefiind invocate prin cererea de chemare în judecată. Din analiza cererii formulate de reclamant la instanţa de fond rezultă faptul că recurentul-reclamant a argumentat numai condiţia pagubei iminente, fără a arăta care sunt împrejurările care justifică existenţa cazului bine justificat.

În acord cu instanţa de primă jurisdicţie, Înalta Curte reţine că determinarea existenţei cazului bine justificat nu presupune analiza în fond a legalităţii actului administrativ, ci doar o analiză sumară a acestuia, prin raportare la motivele de fapt şi de drept invocate în cererea de chemare în judecată.

Constatând că nu sunt incidente motive de nelegalitate a sentinţei pronunţate în cauză, Înalta Curte va respinge recursul formulat.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 176 din 21 mai 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 ianuarie 2020.